loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Prin Evul Mediu înţelegem o perioadă istorică de aproximativ 1000 de ani ce a început odată cu căderea Romei în anul 476 şi s-a sfârşit spre anul 1440 , odată cu apariţia tiparului (Gutemberg)  şi începutul marilor descoperiri ale lui Cristofor Columb. Deşi această lungă perioadă poartă aceiaşi denumire, nu este deloc vorba de o unitate culturală sau filozofică specifică acestei epoci.

Într-un fel, de exemplu, noi modernii suntem mult mai apropiaţi de Sfântul Toma d’Aquino decât era gândirea acestuia de cea a Sfântului Augustin, iar gânditorii secolului al XIII – lea dialogau cu Sfântul Augustin ca şi când ar fi fost contemporanii lui. Aceasta, deoarece secolele al XII- lea şi al XIII- lea au fost bulversate de o mişcare de renaştere intelectuală foarte puternică.

Două evenimente majore au contribuit la acest lucru.

În primul rând, redescoperirea dreptului roman savant şi accesul la o mare parte a operelor lui Aristotel, opere ce nu fuseseră până atunci cunoscute lumii creştine, s-au datorat strălucitoarei culturi arabo – musulmane ce se instalase începând cu secolul al XII – lea în Peninsula Iberică.

Lecturile lui Aristotel şi a altor manuscrise greceşti dezvoltau, în spiritul avid de cunoaştere european, noi pasiuni cu privire la lumea naturală şi la cea umană. Printre aceşti savanţi europeni îl putem aminti pe Richard Grosseteste, care a fost fondatorul marii tradiţii ştiinţifice a Universităţii din Oxford şi unul dintre primii traducători ai lui Aristotel.

Ce era important în modul de a gândi dreptul, era însăşi această nouă manieră de a regândi lumea şi natura într-un alt mod decât acela al căderii sufletului. O miză decisivă se juca în acest moment în ceea ce priveşte doctrina dreptului natural. Dotat de o demnitate proprie, el putea într-o oarecare măsură să se separe de dreptul divin şi legea eternă a augustinismului. Cum statul începuse să se transforme, devenind rezultatul unui proces de secularizare a gândirii, la fel şi filosofia juridică occidentală începuse să se desprindă de dogmă, secularizându-se şi ea.

Putem menţiona două opere majore pentru gândirea europeană a dreptului, cea a lui Sfântul Toma şi cea a lui Guillaume D’ Ockham sau Occam , opere ce formează una din marile opoziţii structurale ale gândirii scolastice clasice şi anume, aceea a realismului şi a nominalismului ce se cristalizează în celebra ceartă a universalilor.

Dar secolul al XII – lea şi al XIII –lea nu se rezumă doar la Thomas şi Occam, din contră secolul XII pregăteşte marea scolastică al secolului al XIII – lea aşa cum secolul al XI – lea prin marele Abelard a pregătit formele de gândire bazate pe pro şi contra ale scolasticii. Putem de asemenea evoca originalitatea metafizică a lui Duns Scot, căreia istoriografia filozofiei dreptului acordă o mare importanţă.

În sfârşit, opoziţia pusă în scenă de către Thomas şi Occam poate  de asemenea simboliza o opoziţie majoră între cele două noi ordine religioase ce au luat naştere la începutul secolului al XIII – lea, dominicanii şi franciscanii.

Loading...