Toată doctrina tomistă despre justiţie este inspirată din Aristotel, Sfântul Toma adăugând doar câteva elemente creştine. Toma nu confundă în nici un caz dreptul cu legea, dreptul este obiectul justiţiei, el precedând justiţia în sensul că trebuie să fie dinainte determinat pentru a putea să existe pentru justiţie un obiect.
Pentru Toma justiţia este habitusul conform căruia cineva printr-o voinţă fermă şi constantă îi atribuie fiecăruia dreptul său. Pe de o parte, justiţia este o virtute ce se înscrie în individ ca un habitus, iar pe de altă parte, ea este o operaţie practicată de omul virtuos când este convocat omul justiţiei.
Există o legătură strânsă şi fundamentală între lege şi drept, în sensul că legea ca ratioa iuris , ca raţiune a dreptului, care este el însuşi obiect al justiţiei. Legea determină in abstracto distribuirea bunurilor atunci când justiţia particulară atribuie fiecăruia bunul său, partea sa, dreptul său conform legii. Această punere în scenă a legii în cazul particular nu este o simplă aplicaţie a legii, ci o operaţie mult mai concretă de concretizare : este vorba de a descoperii, printr-o analiză a naturii lucrurilor şi în respectul legii, regula concretă a cazului.