loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În preambulul Declaraţiei de Independenţă din 4 iulie 1976 a celor 13 colonii americane ale Angliei sunt semnificative următoarele adevăruri : „ toţi oamenii sunt creaţi egali, ei sunt dotaţi de către creator cu anumite drepturi inalienabile; printre aceste drepturi se găsesc viaţa, libertatea şi căutarea fericirii”. În acest sens pentru Hayek  societatea liberală este prin principiu o societate a fericirii, iar hedonismul liberal este produsul unei tradiţii – cea a capitalismului.

Hayek este profund ostil tezelor lui Marx şi Freud şi este adeptul unui liberalism conservator în care primează societatea capitalistă faţă de stat, stat care nu poate fi decât minimal. Astfel, Hayek denunţă erorile naţionaliste considerând că normele sociale sunt de origine individuală şi cultura joacă un rol selectiv, fapt ce a condus la libertatea capitalismului. Acest lucru a indus o anumită concepţie despre drept ce nu poate fi aceea a constructiviştilor, adevăraţi voluntarişti ai mirajului justiţiei sociale. Hayek este pentru tradiţia capitalismului, a societăţii deschise şi a unui stat limitat.

Hayek denunţă erorile naţionaliştilor. Conform lui Hayek Civilizaţia occidentală sau Civilizaţia, nu va putea să supravieţuiască decât dacă va renunţa la propriile sale erori cum ari fi Marx şi Freud.

Pentru autor, care atacă într-o manieră dezlănţuită raţionalismul şi pozitivismul modern , omul nu este stăpânul propriului său destin şi nu va ajunge niciodată să fie. Pentru el construcţiile umane nu sunt nimic altceva decât rezultatul unui proces ce face în permanenţă apel la hazard şi la imitaţie.

Doar datorită hazardului cineva face o descoperire ce va însemna progres şi doar prin imitaţie noua practică se generalizează, permiţând astfel anumitor societăţi să avanseze mai repede decât altele pe calea Civilizaţiei. Pentru el  e mult mai avantajos să urmăm tradiţia decât să încercăm să o înţelegem raţional.

Regulile culturii , ale conduitei sociale, regulile normative, normele sociale sunt deci de origine individuală.

Originea individuală a normelor sociale : Hayek este un pragmatic, pentru el individul a început prin a învăţa într-o manieră concretă în faţa situaţiilor sociale să se lupte, să facă anumite lucruri sau să nu facă anumite lucruri.

Transmiterea  acestor reguli astfel descoperite şi care par satisfăcătoare se face în continuare prin învăţare imitativă.

În continuare, regulile sociale considerate ca fiind cele mai operaţionale, care şi-au făcut concret proba, sunt repertoriate şi devin reguli generale pentru acţiune. O tranziţie socială apare astfel, independentă de indivizi şi transmiţându-se prin moştenire culturală.

Doar la acest nivel apare raţiunea. În faţa condiţiilor schimbătoare ale mediului şi graţie regulilor tradiţionale ce au fost repertoriate, reguli generale şi excepţii, omul poate să facă o alegere bună evitând astfel faptul de a comite erori costisitoare. În urma acestei experienţe se produce o evoluţie selectivă, cea a culturii, evoluţie care fondează societăţile.

Cultura are deci un rol selectiv, în sensul că orice societate este rezultatul unei evoluţii selective. În viziunea lui Hayek trecerea de la mica ceată de vânători preistorici la comunitatea agricolă sedentară şi după aceea la societatea burgheză deschisă şi deci la civilizaţia modernă s-a produs datorită faptului că anumiţi oameni, inovatorii, renunţând la anumite reguli învăţate şi transmise cultural, au obţinut rezultate superioare celorlalţi oameni.

Astfel, evoluţia selectivă a culturii în istorie a făcut să avem astăzi în lume o suprapunere de etaje de reguli normative, de tradiţii succesive, ce intră în conflict şi perturbă comportamentele sociale, deşi libertatea capitalismului occidental a plasat civilizaţia sa  în vârful civilizaţiilor , făcând astfel proba superiorităţii ei.

Libertatea capitalismului : pentru Hayek omul nu s-a dezvoltat în libertate. Pentru el libertatea a fost făcută posibilă  printr-o dezvoltare graduală a unei discipline – disciplina libertăţii . Disciplina libertăţii este disciplina societăţii deschise, a economiei de piaţă. Ea rezultă din imitarea comportamentului celor ce sunt din acest punct de vedere stimaţi de către individ.

Din punctul de vedere al lui Hayek la începuturile capitalismului erau stimaţi acei oameni care aveau ca ideal moral acumularea de capital faţă cei ce-l consumau imediat sau îl distribuiau săracilor. Deşi trebuie dată o şansă şi celor săraci, risipa monetară e de condamnat mai ales când este vorba de stat.

Imitarea acestei atitudini morale , care face din profitul financiar obiectivul individual de atins, a permis creşterea bogăţiei  generale şi a libertăţii. Această disciplină de libertate nu poate fi pusă în cauză de către drept.

În concepţia sa despre drept, Hayek face parte, ca discipol al Şcolii Austriece de Drept Liber, din curentul spontaneist, curent al cărui reprezentant de seamă a fost Eugen Ehrlich ( 1862-1923) .

Conform acestei şcoli trebuie să distingem clar între sursele reale şi sursele formale ale dreptului. În acest caz legislaţia şi jusrisprudenţa ( dreptul pozitiv) nu sunt decât surse formale ale dreptului, ele nefiind decât procedee de constatare ale dreptului.

În mod real dreptul este anterior atât legislaţiei cât şi jurisprudenţei. Dreptul este spontan şi este produsul forţelor sociale ca operă a societăţii şi nu a statului. Dreptul se creează liber  şi el nu este creat de către stat. Regulile elaborate de către stat şi de către justiţia sa, legislaţia şi jurisprudenţa nu au alt scop decât acela de a permite realizarea normelor sociale, adică a dreptului societăţii .

Cu alte cuvinte statul nu trebuie să intervină pentru a reglementa voluntar viaţa societăţii sau pentru a încerca să construiască o societate ideală ce ar cunoaşte justiţia socială, deoarece justiţia socială este un miraj.

Pentru el , mai devreme sau mai târziu, iluzia justiţiei sociale va fi inevitabil o mare dezamăgire. Total ostil constructiviştilor el consideră că elementul cel mai distrugător în morala constructivistă este egalitarismul. Egalitarismul nu face altceva decât să elimine , în opinia lui, singura incitare prin care oamenii liberi pot fi împinşi să observe regulile morale , adică stima valorizatoare pentru semeni sau consideraţia. Pentru Hayek egalitarismul conduce inevitabil la totalitarism.

În ceea ce priveşte tradiţia capitalismului Hayek are un mare respect pentru ea, considerând că aceasta şi-a făcut în mod concret probele. El este pentru tradiţia cea rezultată în mod natural din evoluţia istorică selectivă a occidentului. Ca orice alte tradiţii şi tradiţia occidentală datorită interdicţiilor religiei creştine avea tabuurile sale . Dar psihanaliza lui Freud care nu e decât o superstiţie şi nu o ştiinţă, nu a făcut altceva decât să distrugă cultura occidentală prin liberarea pulsiunilor sexuale.

Comparând superstiţia lui Freud cu religia creştină, el spune că, chiar dacă religia  creştină este la fel o superstiţie, ea are totuşi o mare utilitate socială, ea a civilizat individul făcându-l să se supună.

El este convins că morala e mult mai eficientă decât dreptul pozitiv în disciplinarea comportamentelor umane, ea permiţând funcţionarea unei societăţi civilizate, adică libere, adică deschise, capitaliste.

Dacă progresul este rezultatul competiţiei, competiţia nu poate să existe decât dacă societatea este liberă , deschisă şi descentralizată. Statul nu trebuie să intervină în afacerile particulare decât doar atunci când le permite dezvoltarea şi garantează pacea socială prin existenţa unei administraţii ce menţine ordinea capitalistă.

În consecinţă în statele occidentale atinse de către dirijism sau intervenţionism social democrat primul lucru ce trebuie făcut este privatizarea , dereglementarea în aşa fel încât primul loc să fie redat societăţii pentru a-i permite libera funcţionare a capitalismului.

Din punct de vedere instituţional, deoarece statul trebuie să fie slab, trebuie respectată stricta separare a puterilor, aşa cum o propunea Montesquieu : guvernul trebuie să fie executivul unei majorităţi parlamentare alese conform unei proceduri obişnuite, dar fără ca funcţionarii să poată participa la vot.

Loading...