loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Dacă este să dăm o definiţie noţiunii de căsătorie, ar fi cazul să apelăm la sursele doctrinare, atît autohtone, cît şi la cele străine, pentru un titlu comparativ şi pentru o viziune mai largă a accepţiunii sintagmei date.

Legiuitorul R. M. nu defineşte noţiunea de căsătorie, nici în Codul Familiei, nici în oricare alt juridic, lege, etc. Acesta face însă trimitere la căsătorie prin prisma diferitelor norme juridice, mai mult sau mai puţin imperative.

Cu titlu de drept comparat, legislaţia civilă a României defineşte căsătoria ca fiind uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii[1]. Considerăm a fi necesar şi util în acest sens consfinţirea în legea civilă sau cea a familiei a R. M. definirea accepţiunii de familie, după modelul României, avînd în vederea complexitatea şi importanţa instituţiei date.

Considerăm a face o mică incursiune în istoria dreptului şi să ne amintim de personalităţile care au dat viaţă jurisprudenţei, spre a vedea şi observa cum era definită instituţia căsătoriei în trecut.

Astfel, Modestin definea căsătoria ca fiind „unirea bărbatului şi a femeii, consorţiul lor pe toată viaţa şi o comunicare a dreptului divin şi privat”[2].

Portalis, unul dintre redactorii Codului Civil Francez, defineşte căsătoria ca fiind societatea bărbatului şi a femeii care se unesc pentru a se perpetua, a se ajuta şi sprijini reciproc, a suporta împreună greutăţile vieţii şi pentru a împărtăşi destinul lor comun[3].

Nu în zadar facem trimitere la textele de mai sus. Este destul de importantă definirea acestei sintagme, întrucît apoca antică şi-a lăsat o amprentă destul de grea peste întreaga teorie şi disciplină a dreptului.

DEX-ul oferă şi el o definiţie la acest capitol, definind căsătoria ca fiind acea convenţie încheiată printr-un act de stare civilă între un bărbat şi o femeie, care şi-au luat obligaţia să întemeieze o familie.

Din cele expuse mai sus, considerăm de bun augur să dăm o definiţie proprie căsătoriei, avînd în vedere şi caracterul novativ al oricărei lucrări din domeniul jurisprudenţei. Astfel, căsătoria o putem defini ca fiind acea uniune, liber constituită, în condiţiile legii, dintre un bărbat şi o femeie, cu scopul de a întemeia o familie. Amintim că scopul căsătoriei este acela de a întemeia o familie.

Legislaţia Republicii Moldova stabileşte că o căsătorie se poate încheia doar între persoane de sex diferit, adică între un bărbat şi o femeie. Această condiţie este menţionată expres în art.48 alin.2 din Constituţie, art.2 alin.3 şi art.11 alin.1 C.f am. În acelaşi timp, art.15 alin.1 lit. h) C. fam. prevede expres că, se interzice încheierea căsătoriei între persoanele de acelaşi sex[4].

Dispoziţiile Constituţiei şi ale Codului familiei sunt în conformitate cu cele ale art.16 a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi cele ale art.12 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului[3] care, de asemenea, stabilesc că „odată cu atingerea vârstei legale, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie”, iar familia este considerată „elementul natural şi fundamental al societăţii”[5].

OBSERVAŢII CU PRIVIRE LA REGLEMENTAREA DIFERENŢEI DE SEX – CONDIŢIE DE FOND POZITIVĂ LA CĂSĂTORIE ÎN LEGISLAŢIA REPUBLICII MOLDOVA, Veaceslav Pînzari – extras din articol.

Din textele legale citate mai sus putem deduce că numai prin exercitarea dreptului fundamental la căsătorie bărbatul şi femeia pot dobândi calitatea de „soţi”, iar încheierea căsătoriei, ca efect principal, duce la întemeierea unei familii. Fiind considerată „elementul natural şi fundamental al societăţii”, familia nu poate lua naştere printr-o căsătorie încheiată între persoane de acelaşi sex. Cum susţin unii autori, căsătoria între persoane de acelaşi sex, fiind împotriva firescului, nu dă naştere familiei ca element natural şi fundamental al societăţii, o asemenea căsătorie nu poate determina apariţia unei familii fireşti[6].

Este adevărat că jurisprudenţa C.E.D.O. în acest domeniu a evoluat semnificativ în ultimii ani[7]. Astfel, Curtea a reţinut că din prevederile art.12 ale Convenţiei nu rezulta dreptul persoanelor de acelaşi sex de a încheia o căsătorie, iar statele membre nu sunt obligate să reglementeze căsătoriile homosexualilor.

În acelaşi timp, Curtea stabileşte că uniunile persoanelor de sex diferit sau de acelaşi sex, beneficiază de protecţia art.8[8] şi art.14[9] din Convenţie. În aceste condiţii, statele sunt obligate să ofere recunoaştere şi protecţie vieţii de familie care are la bază atât căsătoria, adică familia tradiţională, cât şi relaţiilor de familie de facto, care nu au la bază căsătoria, inclusiv uniunilor formate din persoane de acelaşi sex.

Pentru încheierea valabilă a căsătoriei este necesară îndeplinirea următoarelor cerinţe legale îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă. Datorită faptului că impedimentele sunt împrejurări care împiedică încheierea căsătoriei, ele sunt considerate condiţii de fond negative[10].

Cu toate că legislaţia R. M. nu reglementează instituţia logodnei, considerăm, în ipoteza în care aceasta este un domeniu destul de interesant şi reglementat de legislaţia României, să menţionăm cîteva lucruri şi despre aceasta. Astfel, logodna, în temeiurile Codului Civil Român, are accepţiunea de „promisiune de căsătorie”.

Legea aplicabilă logodnei în dreptul internațional român îşi găseşte reglementare în temeiurile art. 2585 Cod Civil.

Din perspectiva condițiilor de fond aplicabile logodnei (identice cu cele ale încheierii căsătoriei, cu excepția avizului medical și a autorizării instanței de tutelă), legea aplicabilă este legea națională a fiecăruia dintre logodnici, la data încheierii logodnei[11]. Dacă logodnicul are două sau mai multe cetățenii, va fi aplicabilă legea aceluia dintre state a cărui cetățenie o are și de care este legată cel mai strâns, prin reședința sa obișnuită. Dacă logodnicul este apatrid sau refugiat, aplicabilă este legea statului unde are reședința obișnuită.

Din perspectiva efectelor logodnei, respectiv a efectelor ruperii logodnei, aplicabile sunt, în următoarea ordine de prioritate: legea reședinței obișnuite comune a viitorilor soți la data încheierii logodnei; legea națională comună a logodnicilor, atunci când aceștia nu au reședința obișnuită în același stat sau, în lipsă, legea română[12].

În cele ce urmează vom analiza cazurile de încheiere a căsătoriei pe teritoriul Republicii Moldova.

Căsătoria între un cetăţean al Republicii Moldova şi un străin. O asemenea căsătorie se încheie în faţa serviciilor de stare civilă din Republica Moldova cu respectarea condiţiilor de formă puse de lege (art. 9-15 din Codul familiei al Republicii Moldova, art. 31-40 din Legea Republicii Moldova nr.100 din 2001 privind actele de stare civilă, art. 69-74 din Instrucţiunile Departamentului de Tehnologii Informaţionale al Republicii Moldova (în prezent Ministerul Dezvoltării Informaţionale cu privire la modul de înregistrare a actelor de stare civilă din 21.01.04 ş.a.)[13].

Delegatul de stare civilă identifică pe viitorii soţi, constată că, în ce priveşte pe cetăţeanul Republicii Moldova, sunt îndeplinite condiţiile de fond şi că nu există impedimente la încheierea căsătoriei, că nu există opoziţii întemeiate ori, dacă au fost opoziţii, ele au fost respinse[14].

În conformitate cu art. 155, alin. 2 din Codul familiei, soţul străin, va trebui să demonstreze că, în conformitate cu legea sa naţională, poate, din punct de vedere juridic să încheie căsătoria cu soţul care este cetăţean al R. M. Potrivit aceluiaşi Cod Civil, art, 1578, alin. 1, străinul va putea dovedi acest lucru prin anumite atestări.

Acestea se obţin atît de la organele de resort din străinătate, cât şi de la oficiile consulare ale soţului străin acreditate în Republica Moldova[15]. Dacă nu poate produce o atestare din partea organului competent din statul său, căsătoria se poate celebra, delegatul de stare civilă constatând că străinul îndeplineşte condiţiile impuse de legea Republicii Moldova.

Este vorba aici de aplicarea unui principiu mai general, potrivit căruia, atunci când conţinutul legii străine nu se poate dovedi dintr-un motiv oarecare, se aplică legea Republicii Moldova (art. 1578, alin. 4 Cod civil)[16].

Soţii străini care au cetăţenii diferite. Există şi cazuri cînd cetăţenii străini, cu cetăţenii diferite, doresc să se căsătorească în Republica Moldova. În conformitate cu această libertate, deducem următoarele: soţii în cauză fie se căsătoresc pe teritoriul R. M., în conformitate cu legea ţării, fie încheie căsătoria la oficiile sau reprezentanţele diplomatice ale unuia dintre statele ale cărei cetăţenie o au[17].

Agentul diplomatic sau consular străin încheie o căsătorie valabilă numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

  1. a) să existe între Republica Moldova şi statul străin o convenţie consulară sau un tratat de asistenţă juridică care să permită lucrul acesta;
  2. b) legislaţia statului trimiţător să-l abiliteze să încheie o căsătorie în conformitate cu legislaţia statului trimiţător.

În ceea ce privește vîrsta minimă[18]  necesară încheierii căsătoriei, aceasta este diferită în state diferite:

  1. 18 ani, fără derogări, și pentru bărbați, și pentru femei, în Elveția;
  2. 16 ani, fără derogări, și pentru bărbați, și pentru femei, în Scoția;
  3. 18 ani, cu posibilitatea încheierii căsătoriei și la 16 ani, atât pentru bărbați, cât și pentru femei, cu acordul părinților, în: Belgia, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Olanda etc.;
  4. 18 ani, cu posibilitatea încheierii căsătoriei și la 16 ani, atât pentru bărbați, cât și pentru femei, cu autorizarea instanței, în: Austria, Germania, Italia ș.a.;
  5. 18 ani, cu posibilitatea încheierii căsătoriei și la 16 ani, atât pentru bărbați, cât și pentru femei, cu aviz medical și acordul părinților (tutorelui) în România;
  6. 21 ani pentru bărbați și 18 ani pentru femei în Algeria, India;
  7. 18 ani pentru bărbați și 16 ani pentru femei în Afganistan;
  8. 18 ani pentru bărbați și 17 ani pentru femei în Siria, Liban;
  9. 16 ani pentru bărbați și 14 ani pentru femei în Paraguay;
  10. 22 ani pentru bărbați și 20 ani pentru femei în China.
Loading...