Drept

Nulitatea absolută.

Nulitatea absolută intervine în următoarele cazuri:

1. Căsătoria a fost încheiată cu încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la vârsta matrimonială (art. 19, art. 4 din C. familiei).

Deşi această nulitate este absolută, ea poate fi înlăturată prin confirmarea căsătoriei în următoarele situaţii:

• dacă soţul care nu avea vârsta legală pentru căsătorie a împlinit-o între timp, adică până la constatarea nulităţii.
• dacă soţia a dat naştere unui copil, până la constatarea nulităţii.
• dacă, până la constatarea nulităţii, soţia a rămas însărcinată.

Nulitatea căsătoriei este acoperită şi în cazul în care bărbatul nu are vârsta cerută de lege pentru încheierea căsătoriei, iar soţia a dat naştere unui copil sau a rămas însărcinată. Aceasta rezultă din faptul că textul legii nu distinge între situaţia când femeia sau bărbatul au vârsta matrimonială.

1. Căsătoria a fost încheiată de o persoană care este deja căsătorită (art. 19, 5 din C. fam.).

Acest caz de nulitate, care nu poate fi înlăturată prin confirmare, lipseşte de efecte căsătoria care încalcă principiul monogamiei. Aceasta chiar şi în situaţia desfacerii ulterioare a primei căsătorii. În cazul recăsătoriei soţului celui declarat mort pe cale judecătorească, trebuie făcută următoarea precizare: dacă celălalt soţ se recăsătorise până la data anulării hotărârii declarative a morţii, prima căsătorie se consideră desfăcută pe data oficierii celei de-a doua.

1. Căsătoria este încheiată între persoane care sunt rude în gradul prohibit de lege (art. 19, 6 din C. familiei).

Căsătoria este prohibită, indiferent că este vorba de rudenia din căsătorie sau din afara căsătoriei, între persoanele care sunt rude în linie directă (de orice grad) sau colaterală, până la gradul patru inclusiv.

1. Căsătoria este încheiată între adoptator sau rudele lui, pe de o parte şi adoptat sau rudele acestuia, pe de altă parte (art. 19 C. familiei şi art. 1 din O.U.G. 25/1997).

Articolul 1 din O.U.G. nr. 25/1997 a modificat implicit art. 7 lit. a din C. fam. Astfel, s-a ajuns în prezent la situaţia în care este nulă căsătoria între adoptat şi rudele acestuia, pe de o parte, şi adoptator şi rudele lui, pe de altă parte.

1. Căsătoria este încheiată de alienatul sau debilul mintal (art. 19 şi 9 din C. familiei).

Pentru a opera nulitatea absolută, nu interesează dacă alienatul sau debilul mintal era pus

sub interdicţie sau dacă încheie căsătoria în momente de luciditate pasageră sau în momente în care sunt lipsiţi de o astfel de luciditate. O condiţie esenţială este aceea ca alienaţia sau debilitatea să existe la data încheierii căsătoriei şi să poată fi dovedită prin orice mijloc de probă.

Este nulă şi căsătoria încheiată de cel lipsit vremelnic de facultăţile sale mintale cât timp nu are discernământul faptelor sale.

Spre deosebire de alienaţii sau debilii mintali, care sunt împiedicaţi să se căsătorească indiferent de situaţie, persoanele lipsite vremelnic de discernământul faptelor sale sunt oprite să se căsătorească numai atâta timp cât nu au capacitatea să consimtă în mod conştient.

1. Căsătoria este încheiată fără respectarea dispoziţiilor 16 din C. familiei (art. 19 C. Familiei)

Nulitatea intervine când lipseşte consimţământul viitorilor soţi sau acesta nu a fost exprimat în condiţiile prevăzute de legea nr. 119/1996.

1. Incompetenţa delegatului de stare civilă.

Nulitatea care intervine în cazul încălcării acestei condiţii de formă, este lipsită de efecte prin incidenţa principiului acordării forţei juridice aparenţei de drept. Astfel, căsătoria oficiată de o persoană care nu era ofiţer de stare civilă dar care a îndeplinit, în mod public, această atribuţie, rămâne valabilă.

1. Căsătoria fictivă.

Căsătoria este fictivă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

• căsătoria s-a încheiat fără scopul de a întemeia o familie. În acest caz, căsătoria fictivă se înfăţişează ca o formă a simulaţiei (părţile nu doresc în realitate să încheie un raport juridic, exprimându-şi consimţământul numai de formă). Pornind de la această idee, se poate analiza căsătoria fictivă ca lipsă de consimţământ la căsătorie.
• căsătoria a fost încheiată cu scopul de a obţine unele efecte secundare ale acesteia (de exemplu, folosinţa locuinţei). Din acest punct de vedere, căsătoria fictivă are ca temei fraudarea legii. Astfel, părţile se căsătoresc legal, dar cu intenţia de a obţine rezultate de care, altfel, nu ar fi beneficiat. Aceste rezultate nu sunt legale atâta timp cât nu s-au urmărit şi stabilit raporturi specifice de familie. Căsătoria fictivă este un mijloc pe ntru realizarea unui scop ilicit.

Nu există căsătorie fictivă dacă împrejurarea care constituia cauză de nulitate a dispărut ulterior.

Dacă din căsătoria fictivă au rezultat copii, căsătoria nu mai este declarată nulă. Prezumţia de paternitate operează în favoarea copiilor. Bineînţeles că prezumţia de paternitate este relativă şi deci, poate fi combătută prin proba contrară.

1. Căsătoria între persoane de acelaşi sex (art. 1, 4, 5, 25, 47-52, 53-60 din C. familiei).

Căsătoria între persoane de acelaşi sex este un caz de nulitate virtuală.

• Acţiunea în declararea nulităţii absolute.

Calitatea procesuală este condiţionată de existenţa interesului. În temeiul art. 45 din C. proc. civ., procurorul poate introduce şi el acţiune în anulare.

O particularitate a nulităţii căsătoriei constă în posibilitatea confirmării actului nul şi înlăturării, astfel, a nulităţii.

Acţiunea în declararea căsătoriei este imprescriptibilă.

• Nulitatea relativă.

Nulitatea relativă intervine în cazul viciilor de consimţământ: eroarea (dar numai cu privire la identitatea fizică a celuilalt soţ), dolul (de exemplu, necomunicarea incapacităţii soţiei de procreere) şi violenţa (inclusiv constrângerea morală).

Acţiunea în declararea nulităţii relative poate fi introdusă numai de soţul al cărui consimţământ a fost viciat. Moştenitorii acestuia nu pot continua acţiunea în nulitate relativă, întrucât aceasta este o acţiune personală. Dacă ar fi existat o asemenea posibilitate, ea ar fi fost prevăzută expres de către legiuitor.

Nulitatea relativă a căsătoriei poate fi confirmată. Acţiunea în declararea nulităţii relative a căsătoriei poate fi introdusă în termen de 6 luni de la încetarea violenţei sau de la descoperirea erorii sau a dolului.

Acţiunea în declararea nulităţii relative şi absolute este de competenţa instanţelor de drept comun. Astfel, competenţa aparţine judecătoriei de la ultimul domiciliu comun al soţilor, dacă cel puţin unul dintre soţi mai locuieşte în circumscripţia acesteia la data introducerii acţiunii. În caz contrar, judecătoria competentă este aceea în care îşi are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în ţară, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliu reclamantul.

• Efectele nulităţii căsătoriei.

Căsătoria poate fi declarată nulă numai prin hotărâre judecătorească. Nulitatea căsătoriei nu poate fi invocată pe cale de excepţie, ci numai pe cale de acţiune. Nulitatea căsătoriei produce efecte retroactiv.

• Casatoria putativa - Noţiune.

În cadrul căsătoriei putative, soţul de bună-credinţă păstrează calitatea de soţ dintr-o căsătorie valabilă.

Căsătoria putativă este reglementată în art. 23 din C. fam. În acest articol se precizează că soţul care a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei, declarată nulă sau anulată, păstrează până la data când hotărârea judecătorească rămâne definitivă, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă.

În această materie, prin buna-credinţă se înţelege faptul că acea persoană nu a cunoscut cauza nulităţii căsătoriei.

Buna-credinţă trebuie să existe în momentul încheierii căsătorie, căci în funcţie de acest moment se apreciază condiţiile de validitate ale căsătoriei. Reaua-credinţă survenită după acest moment nu are influenţă asupra putativităţii căsătoriei.

În ceea ce priveşte dovada relei-credinţe, se aplică regula din dreptul comun, conform căreia cel care o invocă are obligaţia de a o proba. Dovada se face cu orice mijloc de probă. Beneficiul căsătoriei putative poate fi invocat de soţul de bună-credinţă în cadrul procesului declanşat pentru desfiinţarea căsătoriei.

• Efectele căsătoriei putative.

1. Ambii soţi sunt de bună-credinţă.

Când ambii soţi sunt de bună-credinţă, desfiinţarea căsătoriei produce efecte numai pentru viitor.

Prin urmare, până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care se declară nulitatea căsătoriei, soţilor le este recunoscută această calitate. În virtutea acestui beneficiu, până la această dată, căsătoria îşi produce efectele cu toate drepturile şi obligaţiile personale care decurg din aceasta. În consecinţă, încălcarea obligaţiei de fidelitate în această perioadă reprezintă adulter iar soţul care şi-a schimbat numele prin căsătorie va reveni la numele anterior. În ceea ce priveşte relaţiile patrimoniale, bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune. De asemenea, între soţi a existat obligaţie de întreţinere valabilă. În cazul decesului unuia dintre soţi înainte de declararea nulităţii căsătoriei, celălalt soţ are vocaţie succesorală.

De asemenea, soţul care, la data încheierii căsătoriei, nu a avut vârsta de 18 ani, a dobândit, conform art. 8 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954, capacitate deplină de exerciţiu. Dacă declararea nulităţii căsătoriei intervine înainte de vârsta majoratului, el îşi menţine capacitatea deplină de exerciţiu, deoarece capacitatea nu se poate pierde decât în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege aşa cum reiese din art. 6, Decretul nr. 31/1954. Din punct de vedere patrimonial, efectele declarării nulităţii căsătoriei sunt supuse regulilor de la divorţ.

Astfel, comunitatea de bunuri a existat deoarece bunurile au fost dobândite în timpul căsătoriei; în cazul în care unul dintre soţi decedează până la data rămânerii definitive a hotărârii declarative a nulităţii căsătoriei, celălalt soţ are dreptul la moştenirea lăsată de defunct.

2. Numai unul din soţi este de bună-credinţă.

Soţul de bună-credinţă păstrează această calitatea până la data desfiinţării căsătoriei. Pornind de la această afirmaţie decurg următoarele consecinţe:

• obligaţia de sprijin moral a existat numai în privinţa soţului de bună-credinţă.
• dacă acest soţ şi-a schimbat numele prin căsătorie, nu-l mai poate purta după desfiinţarea ei.
• soţul de bună-credinţă care a beneficiat de prevederile art. 8 din Decretul nr. 31/1954, dobândind astfel capacitate deplină de exerciţiu, păstrează capacitatea deplină şi după declararea nulităţii căsătoriei.
• soţul de bună-credinţă beneficiază de comunitatea de bunuri.
• de asemenea, soţul de bună-credinţă beneficiază de obligaţia de întreţinere.
• dacă soţul de rea-credinţă decedează, până la desfiinţarea căsătoriei, soţul de bună- credinţă are dreptul la moştenirea defunctului.
  3. Relaţiile dintre părinţi şi copii.

Desfiinţarea căsătoriei nu produce efecte cu privire le situaţia legală a copilului. Dreptul de moştenire există între părinţi şi copii.