loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
  • Noţiune.

Aşa cum rezultă din art. 45 alin. 1 din C. familiei rudenia reprezintă legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun.

  • Formele rudeniei.
  1. Rudenia în linie dreaptă

Rudenia în linie dreaptă este legătura bazată pe descendenţa directă (de exemplu, părinţi - copii) sau indirectă (de exemplu, bunici - nepoţi) a unei persoane din alta. La rândul ei rudenia în linie dreaptă poate fi ascendentă şi descendentă.

  1. Rudenia ascendentă este aceea care face legătura dintre o persoană şi cei din care coboară (de exemplu, copil din părinţi, bunici, străbunici etc).
  2. Rudenia descendentă creează legătura dintre o persoană şi cei care coboară din ea (de exemplu, părinţi-copil, nepot de copil, etc).
    1. Rudenia în linie colaterală

Rudenia în linie colaterală se bazează pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. De exemplu, fraţii între ei, verii primari între ei. Fraţii pot fi:

  • buni: când au aceeaşi părinţi;
  • cosângeni: când au tată comun;
  • uterini: când au aceeaşi mamă.
    1. Rudenia din căsătorie

Rudenia întemeiată pe filiaţia din căsătorie poartă denumirea de rudenie din căsătorie. La rândul ei, filiaţia din căsătorie defineşte acea situaţie în care concepţia sau naşterea unei persoane are loc în timpul căsătoriei părinţilor săi.

În schimb, rudenia care are la bază filiaţia din afara căsătoriei (concepţia sau naşterea unei persoane are loc fără ca părinţii acesteia să fie căsătoriţi) poartă denumirea de rudenie din afara căsătoriei.

Indiferent că rudenia este din căsătorie sau din afara căsătoriei, ambele beneficiază de acelaşi regim de ocrotire. Acest lucru este confirmat de art. 63 din C. familiei, care precizează: copilul din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită are faţă de părintele său şi rudele acestuia, aceeaşi situaţie legală ca a copilului din căsătorie. De asemenea, art. 48 alin. 3 din Constituţie menţionează: copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie.

  • Gradul de rudenie.

Instrumentul juridic prin intermediul căruia se măsoară distanţa între rude poartă denumirea de grad de rudenie.

Gradul de rudenie se stabileşte în mod diferit în funcţie de linia de rudenie. Conform art. 46 din C. familiei, la rudenia în linie dreaptă, gradul de rudenie se socoteşte după numărul naşterilor. Astfel, fiul şi tatăl sunt rude de gradul I iar nepotul de fiu şi bunicul sunt rude de gradul II.

La rudenia în linie colaterală, gradul de rudenie se stabileşte după numărul naşterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun şi coborând de la acesta până la cealaltă rudă. Astfel, fraţii sunt rude de gradul al doilea, unchiul şi nepotul sunt rude de gradul al treilea, verii primari în gradul al patrulea.

Trebuie remarcat faptul că pe linie colaterală nu există rude de gradul I.

  • Întinderea rudeniei.

În general, relaţiile de rudenie sunt relevante doar în măsura în care determină efecte în plan juridic. De exemplu, art. 6 din C. familiei precizează că este oprită căsătoria între rude până la gradul patru inclusiv. De asemenea, nu pot fi ascultaţi, ca martori, într-un proces rudele până la gradul trei inclusiv (art. 189 C. proc. civ.) sau, în caz de divorţ, copiii pot fi încredinţaţi unor rude (art. 42 C. fam.), nespecificându-se gradul de rudenie al acestora.

Dovada rudeniei.

În funcţie de interesul urmărit prin dovedirea rudeniei, mijloacele de probă sunt diferite.

Actele de stare civilă constituie mijloace de probă dacă se urmăresc efecte de stare civilă.

În ciuda acestui fapt, starea civilă poate fi dovedită prin orice mijloc de probă în următoarele cazuri:

  • când dovada filiaţiei faţă de mamă nu se poate face prin înscrisul constatator al naşterii sau când se contestă realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al naşterii, în privinţa filiaţiei faţă de mamă (art. 50 C. fam.).
  • când reconstituirea sau întocmirea actelor de stare civilă se face, la cerere, pe motiv că registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse, de exemplu (art. 52-54 Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă).

În cazul în care prin dovedirea rudeniei se urmăresc interese patrimoniale, în practică s-a stabilit că se poate apela şi la alte mijloace de probă decât actele de stare civilă, cu condiţia ca aceste probe să nu fie contrare certificatelor de stare civilă prezentate.

Atunci când incidenţa unor dispoziţii legale este condiţionată de existenţa calităţii de rudă, dovada acesteia poate fi făcută prin orice mijloc de probă. De exemplu, încredinţarea copiilor din căsătorie, în cazul divorţului, unor rude (art. 42 C. fam.); opoziţia la căsătorie, întemeiată pe rudenie (art. 6 şi 7 C. fam.); recuzarea judecătorilor sau experţilor pe motiv de rudenie (art. 27, 28, 204 din C. proc. civ.), în materie de societăţi comerciale, cu privire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească magistraţii şi controlorii financiari de la Curtea de Conturi; în materia strămutării proceselor; stabilirea obligaţiei de întreţinere între rudele prevăzute de art. 86 alin. 1 din C. fam.; aprobarea de către autoritatea tutelară a plăţii creanţelor pe care le au faţă de minor, tutorele, soţul, o rudă în linie dreaptă sau fraţii ori surorile tutorelui (art. 126 din C. fam.); instituirea curatelei la cererea celor îndreptăţiţi, a rudelor, spre exemplu (art. 154 din C. fam.); înlăturarea martorilor propuşi spre ascultare, pe motiv de rudenie.

Afinitatea.

Afinitatea sau alianţa reprezintă legătura dintre soţ şi rudele celuilalt soţ (de exemplu legătura dintre cumnaţi ori cea dintre socrii şi ginere sau noră). Afinitatea nu există între rudele unui soţ şi rudele celuilalt soţ.

Afinitatea există numai în cazul căsătoriei şi a rudeniei stabilită legal. Prin urmare, afinitatea ia sfârşit la încetarea căsătoriei sau a adopţiei. Concubinajul nu stă la baza afinităţii.

Afinitatea durează atâta vreme cât există căsătoria sau rudenia. Uneori efectele afinităţii se întind dincolo de limitele existenţei acesteia (de exemplu, în cazul recuzării judecătorilor - foşti soţi).

În privinţa felurilor şi gradului afinităţii, se aplică, prin asemănare, regulile de la rudenia firească.

Dovada afinităţii se face probând rudenia sau căsătoria.

Efectele afinităţii sunt evidente, spre exemplu, în materia nedemnităţii succesorale, recuzării judecătorilor, strămutării proceselor, în materia martorilor.

Loading...