loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
  • Definiţia filiaţiei.

Doctrina a identificat două sensuri ale noţiunii de filiaţia:

În sens larg, filiaţia desemnează un şir neîntrerupt de naşteri care leagă o persoană de un strămoş al ei.

În sens restrâns, filiaţia este raportul de descendenţă dintre un copil şi fiecare dintre părinţii săi.

  • Felurile filiaţiei.

Filiaţia este de două feluri:

  • filiaţia faţă de mamă sau maternitate
  • filiaţia faţă de tată sau paternitatea

Fiecare dintre acestea poate fi din căsătorie sau din afara căsătoriei. Filiaţia din căsătorie defineşte acea situaţie în care conceperea sau naşterea unei persoane are loc în timpul căsătoriei părinţilor săi.

În cazul filiaţiei din afara căsătoriei, concepţia sau naşterea unei persoane are loc fără ca părinţii acesteia să fie căsătoriţi.

  • Filiaţia faţă de mamă (maternitatea).

Legătura juridică dintre un copil şi mama sa poartă denumirea de maternitate sau filiaţie faţă de mamă.

Filiaţia faţă de mamă presupune existenţa următoarelor elemente:

  • faptul naşterii copilului;
  • identitatea acestuia cu cel despre a cărui filiaţie este vorba.
  • Dovada filiatiei: Certificatul de naştere.

Dovada filiaţiei faţă de mamă se face prin certificatul de naştere. Aşa cum precizează art. 47 alin. 1 din C. familiei, filiaţia faţă de mamă rezultă din faptul naşterii. Acest fapt presupune dovedirea celor două elemente ale filiaţiei faţă de mamă, şi anume: faptul naşterii copilului, precum şi identitatea acestuia cu cel despre a cărui filiaţie este vorba.

  • Concordanţa certificatului de naştere cu posesia de stat.

Posesia de stat sau folosirea stării civile este definită în doctrină ca fiind starea de fapt din care rezultă că un copil este al unei anumite femei.

Conform art. 51 din C. familiei, starea civilă care rezultă din certificatul de naştere şi folosirea stării civile conforme cu acest certificat nu pot fi contestate nici de copil, nici de o altă persoană. Existenţa acestei concordanţe între certificatul de naştere şi posesia de stat instituie o prezumţie absolută în ceea ce priveşte starea civilă astfel dovedită. Problema stabilirii filiaţiei faţă de mamă poate fi ridicată în următoarele cazuri:

  1. când nu există concordanţă între posesia de stat şi certificatul de naştere al copilului;
  2. când copilul nu are nici certificat de naştere, nici posesie de stat;
  3. când copilul are certificat de naştere dar nu are posesie de stat.

În aceste situaţii, copilul are la îndemână o acţiune în justiţie pentru dovedirea filiaţiei faţă de mamă, după cum orice persoană interesată poate contesta starea civilă arătată de certificatul de naştere. De asemenea, mama îşi poate recunoaşte la rândul ei copilul, în cazul în care acestuia îi lipseşte atât certificatul de naştere, cât şi posesia de stat.

  • Recunoaşterea filiaţiei faţă de mamă.

Recunoaşterea filiaţiei faţă de mamă desemnează actul prin care o femeie declară legătura de filiaţie dintre ea şi un copil despre care pretinde că este al său. Caracterele recunoaşterii sunt următoarele:

  1. recunoaşterea este un act declarativ de filiaţie; Prin recunoaşterea filiaţiei nu se creează o situaţie juridică nouă, ci se confirmă o stare deja existentă. Recunoaşterea produce efecte retroactiv şi faţă de toată lumea.
  2. recunoaşterea este un act irevocabil; Aşa cum rezultă din 48 alin. 3 C. familiei, recunoaşterea filiaţiei este irevocabilă, chiar şi atunci când se face prin testament.
  3. recunoaşterea este un act personal, în sensul că nu poate fi realizat decât de către mamă sau cel mult de către mandatar cu procură specială şi autentică
  4. recunoaşterea este un act unilateral deoarece produce efecte juridice numai prin exprimarea voinţei de către mamă. De aici rezultă, implicit, că nu este necesar consimţământul persoanei în favoarea căreia se face recunoaşterea.
  5. recunoaşterea se face numai prin formele limitative prevăzute de lege. Pentru valabilitatea recunoaşterii de maternitate, este necesar ca mama să aibă discernământ în momentul recunoaşterii.

Potrivit art. 48 alin. 1 din C. fam. prevede că recunoaşterea filiaţiei faţă de mamă poate interveni în următoarele cazuri:

  • când naşterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă; există mai multe motive pentru care naşterea nu a fost înregistrată. Astfel, fie nu au fost registre de stare civilă, fie înregistrarea naşterii a fost omisă deşi au existat registre de stare civilă.
  • când copilul a fost trecut în registrul stării civile ca născut din părinţi necunoscuţi (art. 22 din Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă).
  • Formele recunoaşterii.

Recunoaşterea filiaţiei faţă de mamă se poate face într-una din următoarele forme, prevăzute de art. 48 alin. 2 din C. familiei:

  • prin declaraţie la serviciul de stare civilă; Deşi recunoaşterea maternităţii poate fi făcută la orice serviciu de stare civilă, art. 17 din Legea nr. 119/1996 prevede că înregistrarea acesteia se face la autoritatea administraţiei publice în a cărei rază teritorială s-a născut copilul.
  • prin înscris autentic; Filiaţia faţă de mamă poate fi recunoscută fie printr-un act autentic întocmit în faţa notarului (conform Legii nr. 35/1995 privind activitatea notarială), fie printr-o declaraţie dată în faţa instanţelor judecătoreşti (de exemplu, recunoaşterea la interogator făcută în cadrul unui proces).
  • prin testament. Recunoaşterea se poate face prin oricare din formele testamentului prevăzute de lege: autentic, olograf, mistic, testament în formă specială (art. 868-886 C. civil). Deşi testamentul este esenţialmente revocabil, art. 48 alin. 3 din C. familiei precizează că recunoaşterea făcută, chiar prin testament, nu se poate revoca.
  • Înscrierea recunoaşterii.

Recunoaşterea se înscrie prin menţiune pe marginea actului de naştere al persoanei a cărei maternitate a fost recunoscută (art. 44 din Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă).

Înscrierea menţiunii de stabilire a filiaţiei pe actul de naştere se face din oficiu sau la cererea celui interesat (art. 75 din Metodologia privind actele de stare civilă). Actele, pe baza cărora se face această înscriere, sunt:

  • declaraţia de recunoaştere a filiaţiei faţă de mamă dată în faţa ofiţerului de stare civilă;
  • înscrisul autentic de recunoaştere a maternităţii;
  • testamentul prin care se face recunoaşterea maternităţii;
  • hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă (art. 75 din Metodologia privind actele de stare civilă).

Declaraţia de recunoaştere a unui copil din afara căsătoriei, autentificată, se poate depune la oricare primărie, care o va trimite la primăria unde este păstrat actul de naştere al celui recunoscut, pentru a se face menţiunea de recunoaştere pe marginea actului respectiv (art. 75 alin. 2 din Metodologia privind actele de stare civilă).

Dacă recunoaşterea se face prin testament, persoana interesată depune la primăria de la domiciliul său o copie legalizată, în extras a testamentului. Dispoziţiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător (art. 75 alin. 3 din Metodologia privind actele de stare civilă).

Înscrierea menţiunii de recunoaştere a maternităţii poate fi operată şi din oficiu, având la bază comunicarea biroului notarial care a efectuat autentificarea declaraţiei sau a testamentului (art. 75 alin. 4 din Metodologia privind actele civile).

Înscrierea hotărârii judecătoreşti, definitive şi irevocabile, privind stabilirea maternităţii se face, la cererea persoanelor interesate, prin menţiune pe marginea actului de naştere al titularului acestuia (art. 77 alin. 1 din Metodologia privind actele de stare civilă).

Dacă ulterior recunoaşterii, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, se încuviinţează purtarea numelui de familiei al mamei, menţiunea se înscrie şi pe actul de naştere al copilului (art. 77 alin. 2 din Metodologia privind actele de stare civilă)

După operarea menţiunii de recunoaştere a maternităţii, se retrage certificatul de naştere şi se eliberează alt certificat, cu noile date de stare civilă (art. 77 alin. 3 din Metodologia privind actele de stare civilă).

  • Contestarea recunoaşterii.

Recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată, oricând, de orice persoană interesată (art. 49 C. familiei).

Prin urmare, acţiunea în contestarea recunoaşterii de maternitate poate fi introdusă chiar şi de către mama care a făcut recunoaşterea, precum şi de procuror (art. 47 Decretul nr. 32/1954; art. 45 C. pr. civ ).

Acţiunea în contestarea recunoaşterii de maternitate are ca efect înlăturarea legăturii de filiaţie pe care o instituise acea recunoaştere.

  • Nulitatea recunoaşterii.

Sancţiunea care intervine în cazul în care recunoaşterea de maternitate s-a făcut cu nerespectarea condiţiilor de fond sau de formă prevăzute de lege este nulitatea absolută sau relativă, după caz.

De exemplu, când recunoaşterea este făcută de o altă persoană decât mama, când aceasta nu este făcută cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de lege (declaraţie la serviciul de stare civilă, înscris autentic sau testament), sancţiunea este nulitatea absolută.

  • Stabilirea maternităţii pe cale judecătorească.

Conform art. 50 din Codul familiei, în cazul în care filiaţia faţă de mamă nu poate fi dovedită prin certificatul constatator al naşterii ori în cazul în care se constată realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al naşterii, aceasta se poate stabili pe cale judecătorească, prin orice mijloc de probă.

Pornind de la acest text legal, putem concluziona că acţiunea în justiţie pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă poate fi introdusă în următoarele cazuri:

  1. când din orice împrejurare, dovada filiaţiei faţă de mamă nu se poate face prin certificat constatator al naşterii.
  2. când datele din certificatul de naştere nu corespund realităţii.

Acţiunea pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă aparţine numai copilului; în cazul în care copilul este minor sau este pus sub interdicţie, acţiunea pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă poate fi pornită de reprezentantul său legal (art. 52 alin. 1). Dreptul de a porni acţiunea pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă nu trece asupra moştenitorilor copilului, dar ei pot continua acţiunea începută de acesta (art. 52 alin. 2).

Acţiunea pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă poate fi pornită împotriva pretinsei mame, iar după moartea acesteia moştenitorilor pretinsei mame (art. 52 alin. 3).

Acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de mamă nu se prescrie în timpul vieţii copilului (art. 52 alin. 4).

Pe baza hotărârii judecătoreşti rămase definitivă se face menţiune pe marginea actului de naştere al persoanei respective (art. 44 şi art. 45 din Legea nr. 119/1996).

Hotărârile judecătoreşti privind întocmirea, reconstituirea, anularea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă sunt opozabile terţilor. Ele pot fi combătute prin proba contrară (art. 23 Decretul nr. 31/1954 şi art. 44 şi 45 din Legea nr. 119/1996).

8.12 Filiaţia faţă de tată (paternitatea).

Filiaţia faţă de tată sau paternitatea desemnează legătura juridică dintre un copil şi tatăl său. Paternitatea poate fi:

  1. din căsătorie;
  2. din afara căsătoriei.

În mod corelativ, copilul poate fi:

  1. din căsătorie;

Potrivit art. 53 din C. familiei, copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei. Copilul născut în timpul căsătoriei lovite de nulitate absolută sau relativă este considerat din căsătorie (art. 23 alin. 2 din C. familiei).

Tot astfel, copilul născut după desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soţ al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei şi naşterea a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie.

  1. din afara căsătoriei.

Copilul din afara căsătoriei este acela conceput şi născut în afara căsătoriei (art. 57 din C. familiei).

  1. Paternitatea din casatorie 1 Prezumţia de paternitate.

Instrumentul juridic cu ajutorul căruia se stabileşte paternitatea din căsătorie îl reprezintă prezumţia de paternitate.

Pentru a funcţiona această prezumţie trebuie să se stabilească filiaţia faţă de mamă şi căsătoria acesteia la data naşterii sau concepţiei copilului.

Prin urmare, la temelia prezumţiei de paternitate stă faptul naşterii sau al conceperii copilului în timpul căsătoriei.

Prezumţia de paternitate operează în favoarea copilului din căsătorie în condiţiile prevăzute de art. 53 din C. familiei.

Menţiunile din certificatul de naştere al copilului nu influenţează în vreun fel prezumţia de paternitate, aceasta acţionând independent.

Potrivit art.54 C.fam.[1], acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită de oricare dintre soţi, precum şi de către copil; ea poate fi continuată de moştenitori.

Acţiunea se introduce de către soţul mamei împotriva copilului; dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva mamei sale.

Mama sau copilul introduce acţiunea împotriva soţului mamei; dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva moştenitorilor lui.

Dacă titularul acţiunii este pus sub interdicţie, acţiunea va putea fi pornită de tutore.

Mama copilului va fi citată în toate cazurile în care nu formulează ea însăşi acţiunea.

Potrivit art.55 C.fam.[2] acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii copilului. Pentru soţul mamei, termenul curge de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea copilului.

Dacă acţiunea nu a fost introdusă în timpul minorităţii copilului, acesta o poate porni într-un termen de 3 ani de la data majoratului său.

Reclamantul poate fi repus în termen, în condiţiile legii."

Acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi dovedită prin orice mijloc de probă.

Pentru a produce efecte juridice, nu este suficientă introducerea acţiunii în tăgăduirea paternităţii, aceasta trebuind să fie şi admisă.

Ca urmare a admiterii acţiunii în tăgăduirea paternităţii, copilul devine din afara căsătoriei.

De asemenea, admiterea acţiunii în tăgăduirea paternităţii produce o serie de alte efecte referitoare la:

  1. numele copilului;

În ceea ce priveşte numele pe care îl va purta copilul, C. familiei (art. 64 alin. 1) precizează că acesta va dobândi numele de familie al aceluia dintre părinţii faţă de care şi-a stabilit mai întâi filiaţia (de regulă, faţă de mamă).

În cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, instanţa judecătorească va putea încuviinţa copilului să poarte numele acestuia din urmă (art. 64 alin. 2 din C. familiei).

Dacă se tăgăduieşte paternitatea unui copil recunoscut în acelaşi timp de ambii părinţi (conflict de paternitate), acesta va lua numele de familie al unuia dintre ei sau numele lor reunite. În acest caz, numele copilului se va putea stabili prin învoiala părinţilor şi se va declara, odată cu naşterea copilului, la serviciul de stare civilă. În lipsa unei asemenea învoieli va hotărî autoritatea tutelară de la domiciliul copilului după ce îi ascultă pe părinţi (art. 62 alin. 2 C. familiei).

  1. ocrotirea copilului;

Copilul, în această situaţie, are stabilită filiaţia numai faţă de mamă şi, deci, pentru el numai mama este obligată la ocrotire.

Desigur, copilul poate să-şi stabilească filiaţia şi faţă de tatăl său, situaţie în care se vor aplica dispoziţiile C. familiei cu privire la părinţii divorţaţi.

În cazul în care copilul este încredinţat unei instituţii de ocrotire, ocrotirea părintească va reveni numai în parte părinţilor sau unuia dintre aceştia. c. domiciliul copilului;

Domiciliul copilului poate fi la oricare dintre părinţii faţă de care şi-a stabilit filiaţia. Dacă aceştia nu au domiciliul comun şi nu se înţeleg la care dintre ei să aibă domiciliul minorul, atunci va hotărî instanţa în funcţie de interesul minorului. În această situaţie, este posibilă şi darea în plasament a copilului, caz în care el are domiciliul la persoana fizică sau juridică căreia i-a fost încredinţat.

  1. pensia de întreţinere;

În cazul în care soţul mamei a obţinut tăgăduirea paternităţii, el, nu numai că este exonerat de obligaţia de a plăti pensia de întreţinere pentru viitor, dar are şi dreptul la restituirea pensiei de întreţinere plătită pentru trecut.

  1. Dubla paternitate (conflictul de paternitate).

Conflictul de paternitate apare atunci când un copil este conceput în timpul unei căsătorii şi născut, apoi, în timpul unei a doua căsătorii, în condiţiile aplicării prezumţiei de paternitate (care apără pe soţul mamei) şi a faptului că este posibil ca o femeie să se recăsătorească la mai puţin de 300 de zile de la desfacerea sau încetarea (inclusiv prin hotărâre declarativă a morţii soţului din prima căsătorie) unei căsătorii. În aceste situaţii, conflictul de paternitate se soluţionează în favoarea celei de-a doua căsătorii.

Conflictul de paternitate mai poate apărea şi în situaţia în care femeia, deja căsătorită, încălcând interdicţia poligamiei se mai căsătoreşte încă o dată şi naşte un copil, caz în care cea de-a doua căsătorie este nulă.

Desigur, soţul în legătură cu care se naşte filiaţia, ca urmare a soluţionării conflictului de paternitate, poate să o tăgăduiască, caz în care se va naşte filiaţia copilului faţă de celălalt soţ.

  1. Contestaţia filiaţiei din căsătorie.

Contestaţia filiaţiei din căsătorie este o acţiune care se poate introduce de orice persoană interesată, oricând, prin care se invocă inaplicabilitatea la cazul concret a prezumţiei de paternitate.

Contestaţia filiaţiei din căsătorie nu se poate confunda cu tăgăduirea paternităţii, unde se încearcă să se aducă probe care să răstoarne prezumţia de paternitate, exercitându-se numai în condiţiile restrictive ale art. 54 din C. fam.

  1. Paternitatea din afara căsătoriei.

În stabilirea paternităţii din afara căsătoriei are interes atât copilul cât şi părintele din afara căsătoriei.

Principalul efect al recunoaşterii de paternitate este stabilirea paternităţii copilului faţă de bărbatul care a făcut declaraţia.

Contestarea recunoaşterii de paternitate poate fi făcută de oricine are interes: cel recunoscut sau moştenitorii săi, mama copilului, cel care a făcut recunoaşterea sau moştenitorii săi, cel care a făcut anterior recunoaşterea şi moştenitorii săi şi, în temeiul art. 45 C. proc. civilă, procurorul. Acţiunea este imprescriptibilă.

În vederea contestării recunoaşterii de paternitate poate fi folosit orice mijloc de probă. Dacă acţiunea este admisă, ea conduce la înlăturarea cu efect retroactiv a filiaţiei stabilite prin recunoaştere.

Recunoaşterea de paternitate este nulă absolut dacă nu au fost respectate prevederile restrictive ale art. 57 din C. familiei.

Nulitatea relativă intervine dacă recunoaşterea de paternitate este afectată de vicii de consimţământ.

Constatarea sau declararea nulităţii recunoaşterii de paternitate conduce la înlăturarea retroactivă a efectelor recunoaşterii.

  1. Stabilirea paternităţii pe cale judecătorească.

Conform art.60 alin.1 C.fam actiunea in stabilirea paternitatii din afara casatoriei poate fi pornita de mama intr-un termen de un an de la nasterea copilului. Daca, in cazul prevazut in art.54 alin.1, un copil a pierdut calitatea de copil din casatorie, prin efectul unei hotarari judecatoresti, termenul de un an, pentru pornirea actiunii in stabilirea paternitatii din afara casatoriei, va curge de la data cand acea hotarare a ramas definitiva.

In cazul in care mama a convietuit cu pretinsul tata, ori daca acesta din urma a prestat copilului intretinere, termenul de un an curge de la incetarea convietuirii ori a intretinerii.

Actiunea apartinand copilului nu se prescrie in timpul vietii acestuia. [3]

Dispozitiile Legii nr.288/2007, privind actiunea in tagaduirea paternitatii, precum si actiunea in stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei sunt aplicabile si in cazul copiilor nascuti inainte de intrarea sa in vigoare, chiar daca cererea este in curs de judecata.[4]

Obiectul probaţiunii este reprezentat de:

  1. naşterea copilului;
  2. legăturile intime dintre pretinsul tată şi mama copilului;
  3. bărbatul care a întreţinut asemenea legături cu mama este tatăl copilului.

Aceste fapte pot fi dovedite cu orice mijloc de probă: înscrisuri, mărturisire, martori (rudele, cu excepţia descendenţilor, sunt admise ca martori, conform art. 190 din C. de proc. civ.), expertiza medico-legală.

Pârâtul poate administra şi el probe dovedind, spre exemplu, impotenţa sexuală sau lipsa relaţiilor intime cu mama copilului în perioada de concepţie.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, dacă pârâtul putea recunoaşte copilul şi nu a făcut-o, atunci se consideră în culpă procesuală şi va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Dacă s-a stabilit paternitatea din afara căsătoriei, despre hotărârea judecătorească definitivă se va face menţiune pe marginea actului de stare civilă al copilului, eliberându- i-se, cu această ocazie, un nou certificat de naştere (art. 44 din Legea nr. 119/1996).

În conformitate cu dispoziţiile Constituţiei României şi ale art. 63 din C. familiei, copilul din afara căsătoriei, care şi-a stabilit paternitatea, are aceeaşi situaţie ca şi copilul din căsătorie.

 

[1] art.54 din C.fam. a fost modificat prin Legea nr.288/2007- (pentru modificarea si completarea Legii nr. 4/1953 - Codul Familiei), publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr.749 din 05/11/2007.

[2] Tăgăduirea paternităţii din căsătorie.

Prezumţia de paternitate este o prezumţie relativă ceea ce însemnă că poate fi combătută prin proba contrară.

Acţiunea prin intermediul căreia poate fi răsturnată această prezumţie poartă denumirea de acţiune în tăgăduirea paternităţii din căsătorie.

Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.

[3]  art. 60 alin.1 si alin 4 din C.fam. a fost modificat si completat prin Legea nr.288/2007- (pentru modificarea si completarea Legii nr. 4/1953 - Codul Familiei), publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr.749 din 05/11/2007.

[4] Art.II. din Legea nr.288/2007.

Loading...