Drept

• Numele de familie.

Numele de familie desemnează apartenenţa unei persoane la o anumită familie.

În privinţa numelui de familie al copilului din căsătorie, pot fi distinse mai multe situaţii:

1. părinţii au nume comun

Potrivit art. 62 alin. 2 din C. familiei, copilul din căsătorie ia numele de familie comun al părinţilor.

1. părinţii nu au nume comun

În această situaţie, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor reunite, în funcţie de învoiala părinţilor. Numele asupra căruia părinţii convin va fi declarat la serviciul de stare civilă odată cu naşterea copilului (art. 62 alin. 2 din C. familiei).

Dacă părinţii nu se învoiesc în privinţa numelui pe care-l va purta copilul, va decide autoritatea administraţiei publice locale de la locul înregistrării naşterii, prin dispoziţie scrisă (art. 18 alin. 3 din Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă).

În funcţie de interesul copilului şi după ascultarea prealabilă a părinţilor, autoritatea mai sus menţionată va decide ca acel copil să ia numele de familie al unuia dintre părinţi sau numele lor reunite.

Asupra numelui de familie al copilului găsit, ai cărui părinţi sunt necunoscuţi, se va pronunţa, prin dispoziţie, primarul localităţii în raza căreia a fost găsit copilul (art. 24 din Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă).

1. schimbarea numelui de familie al copilului este consecinţa firească a schimbării numelui de familie al părinţilor pe cale administrativă. Această schimbare a numelui de familie se produce fie o dată cu schimbarea numelui de familie al părinţilor, fie separat. Cererea de schimbare a numelui de familie al copilului poate fi făcută de părinţi (pe baza înţelegerii intervenite între aceştia) sau de tutore (cu încuviinţarea autorităţii tutelare). Dacă părinţii nu se înţeleg cu privire la schimbarea numelui de familie al copilului, va decide autoritatea tutelară. Cererea pentru schimbarea numelui va fi semnată şi de copil, în situaţia în care acesta a împlinit vârsta de 14 ani.

Cu privire la schimbarea numelui de familie al copilului se face menţiune pe marginea actului de naştere sau, după caz, de căsătorie.

Din interpretarea art. 23 alin. 2 din C. familiei rezultă că desfacerea sau desfiinţarea căsătoriei părinţilor nu produce efecte asupra numelui de familie al copilului.

1. modificarea numelui de familie al copilului. Numele de familie al copilului poate fi modificat ca efect al modificării numelui de familie al părinţilor, conform legii (de exemplu, când părintele al cărui nume de familie îl poartă, îşi stabileşte filiaţia faţă de un părinte sau faţă de ambii părinţi).

• Cetăţenia.

În materie de cetăţenie a copilului din căsătorie, se aplică dispoziţiile legii nr. 21/1991 atât în ceea ce priveşte dobândirea cât şi pierderea acesteia.

Cetăţenia se dobândeşte prin naştere atunci când ambii părinţi sau numai unul dintre ei este cetăţean român (art. 5 din Legea nr. 21/1991).

De asemenea, copilul găsit pe teritoriul statului român ai cărui părinţi sunt necunoscuţi, este cetăţean român deoarece se prezumă că s-a născut din părinţi români (alin. ultim al art. 5 din Legea nr. 21/1991).

Cetăţenia se dobândeşte şi prin repatriere. Conform art. 10 din legea cetăţeniei române (Legea nr. 21/1991), părinţii care solicită redobândirea cetăţeniei române hotărăsc şi în privinţa cetăţeniei copiilor lor minori. În situaţia în care părinţii nu cad de acord, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, ţinând seama de interesele acestuia. În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimţământul acestuia.

Cetăţenia română se dobândeşte prin adopţie, dacă cel puţin unul dintre soţii care adoptă este cetăţean român sau - când copilul este adoptat de o singură persoană - aceasta este cetăţean român şi, în toate cazurile, adoptatul cetăţean străin sau apatrid neavând 18 ani împliniţi (art. 6 din Legea nr. 21/1991).

Cetăţenia română se acordă la cerere în condiţiile art. 9, 10, 11 din Legea nr. 21/1991).

Retragerea cetăţeniei române nu produce efecte asupra cetăţeniei copiilor persoanei căreia i s-a retras cetăţenia (art. 26).

Pierderea cetăţeniei române prin aprobarea renunţării nu produce nici un efect asupra cetăţeniei copiilor minori (art. 27).

Cu toate acestea, în cazul în care ambii părinţi obţin aprobarea renunţării la cetăţenia română, iar copilul minor se află împreună cu ei în străinătate ori părăseşte împreună cu ei ţara, minorul pierde cetăţenia română o dată cu părinţii săi, iar dacă aceştia au pierdut cetăţenia română la date diferite, pe ultima dintre aceste date. Copilul minor care, pentru a domicilia în străinătate, părăseşte ţara după ce ambii părinţi au pierdut cetăţenia română pierde cetăţenia română pe data plecării sale din ţară. Acelaşi dispoziţii sunt valabile şi în cazul în care numai unul dintre părinţi este cunoscut sau este în viaţă.

Copilul minor, încredinţat prin hotărâre judecătorească părintelui care are domiciliul în străinătate şi care renunţă la cetăţenie, pierde cetăţenia română pe aceeaşi dată cu părintele căruia i-a fost încredinţat şi la care locuieşte, cu condiţia obţinerii acordului celuilalt părinte, cetăţean român.

În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani, se va cere consimţământul acestuia.

Copilul minor, cetăţean român, adoptat de un cetăţean străin, pierde cetăţenia română, dacă, la cererea adoptatorului sau, după caz, a adoptatorilor, dobândeşte cetăţenia acestora în condiţiile prevăzute de legea străină (art. 28). Minorului care a împlinit vârsta de 14 ani i se cere consimţământul.

Data pierderii cetăţeniei române este data dobândirii de către minor a cetăţeniei adoptatorului.

În cazul declarării nulităţii sau anulării adopţiei, copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani este considerat că nu a pierdut niciodată cetăţenia română.

• Situaţia legală a copilului din afara căsătoriei.

Potrivit art. 63 din Codul familiei, copilul din afara căsătoriei care şi-a stabilit filiaţia are aceeaşi situaţie legală cu a copilului din căsătorie, atât faţă de părinte, cât şi faţă de rudele acestuia.

• Numele de familie.

Potrivit art. 64 din C. familiei există trei situaţii:

1. copilul îşi stabileşte filiaţia faţă de un singur părinte. Copilul din afara căsătoriei dobândeşte numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care şi-a stabilit mai întâi filiaţia (art. 64, alin. 1).

1. copilul îşi stabileşte filiaţia, în mod succesiv, faţă de ambii părinţi. În cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, instanţa judecătorească va putea încuviinţa copilului purtarea numelui acestuia din urmă (alin. 2).
2. copilul îşi stabileşte filiaţia, concomitent, faţă de ambii părinţi. În cazul în care copilul a fost recunoscut în acelaşi timp de ambii părinţi, copilul va lua numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. Numele copilului se va stabili prin învoiala părţilor şi se va declara, odată cu naşterea copilului, la serviciul de stare civilă. Dacă părinţii nu cad de acord, va hotărî autoritatea administraţiei publice locale de la locul înregistrării naşterii. După cum am mai precizat, autoritatea administraţiei publice locale va decide numai după ascultarea prealabilă a părinţilor şi ţinând cont de interesul superior al copilului (art. 62, alin. 2 din C. familiei).

9.5 Încredinţarea şi întreţinerea copilului.

Situaţia legală a copilului din afara căsătoriei poate fi analizată şi sub alte aspecte. Astfel, dacă filiaţia copilului din afara căsătoriei este stabilită faţă de ambii părinţi, încredinţarea lui, precum şi contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională sunt supuse dispoziţiilor art. 42-44 inclusiv, care se aplică prin asemănare (art. 65).

Având în vedere asemănarea de tratament juridic a copilului din afara căsătoriei cu cel din căsătorie, trebuie menţionată şi vocaţia succesorală reciprocă între copilul din afara căsătoriei şi părintele faţă de care acesta şi-a stabilit filiaţia.