Drept

1. Noţiune^[1]

Filiaţia adoptivă este o creaţie a legii; ea se naşte din adopţie şi generează rudenia civilă.

Prin adopţie se stabilesc filiaţia dintre adoptat şi adoptator, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului.

Rudenia civilă se substituie rudeniei fireşti, adoptatul şi descendenţii săi devenind rudă cu adoptatorul şi rudele acestuia.

Sintetizând principiile legislative în această materie, doctrina conferă noţiunii de adopţie o triplă accepţie, respectiv: de act juridic, de raport juridic şi de instituţie juridică. Astfel:

• ca act juridic, noţiunea de adopţie desemnează acordul de voinţă al părţilor care participă la încheierea sa şi care, încuviinţat de instanţa judecătorească, dă naştere raportului juridic de adopţie;
• ca raport juridic, adopţia constă în legătura de rudenie pe care o creează între adoptat şi descendenţii săi pe de o parte, şi între adoptator şi rudele sale, pe de altă parte, iar
• ca instituţie juridică, adopţia desemnează totalitatea normelor juridice care reglementează condiţiile privind naşterea, efectele, nulitatea şi desfacerea ei^[2].

Însumând cele trei laturi ale noţiunii, putem defini adopţia ca fiind actul juridic prin care se stabilesc relaţii de rudenie, asemănătoarea rudeniei fireşti, între adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi între adoptator şi rudele acestuia, pe de altă parte.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 273/2004: „Adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului"^[3].

2. Scopul şi principiile adopţiei^{1 0}

Scopul adopţiei este acela de a asigura protecţie intereselor personale nepatrimoniale şi patrimoniale ale copiilor lipsiţi de ocrotire părintească sau, după caz, de ocrotire corespunzătoare.

Legea nr. 273/2004 prevede că în cursul procedurii adopţiei trebuiesc respectate următoarele principii:

• Principiul interesului superior al copilului

Consacrarea acestui principiu este urmarea firească a faptului că scopul adopţiei este acela de a asigura protecţia intereselor patrimoniale şi nepatrimoniale ale copiilor lipsiţi de ocrotire părintească sau de o ocrotire corespunzătoare.

• Principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial

Întrucât, de-a lungul timpului, s-a constatat că instituţionalizarea copiilor lipsiţi de ocrotire părintească sau a căror situaţie de familie este periclitată prin comportamentul părinţilor, respectiv internarea lor în centre cu un număr crescut de copii aflaţi în ocrotire, este o soluţie greşită şi care nu a condus la bune rezultate, tendinţa actuală este aceea de a asigura ocrotire în centre mici, de tip familial, În acest scop se urmăreşte creşterea numărului de asistenţi maternali şi, în timp, înlăturarea totală a centrelor cu număr mare de copii ocrotiţi.

• Principiul continuităţii în educarea copilului, ţinându-se seama de originea sa etnică, culturală şi lingvistică.

Acest principiu trebuie avut în vedere la încuviinţarea adopţiei interne şi a constituit motivul pentru care adopţia internaţională a copilului cu domiciliul în România este permisă numai în cazul în care adoptatorul sau unul dintre soţii din familia adoptatoare, care domiciliază în străinătate, este bunicul copilului pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei interne.

• Principiul informării copilului şi luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu vârsta şi gradul său de maturitate.

Pentru punerea în practică a acestui principiu, Legile nr. 272 şi 273/2004 au prevăzut obligaţia organelor administrative, implicate în procedura adopţiei, dar şi în protecţia specială a copilului, să-l informeze şi să-l consilieze în legătură cu orice măsură ce urmează a se dispune cu privire la persoana sa, precum şi obligaţia instanţelor de a asculta copilul mai mare de 10 ani de fiecare dată când urmează a se lua o măsură în privinţa acestuia. Se poate dispune şi ascultarea copilului mai mic de 10 ani, atunci când instanţa consideră necesar.

Când autoritatea competentă refuză ascultarea copilului mai mare de 10 ani, există obligaţia emiterii unei decizii motivate în acest sens.

• Principiul celerităţii în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopţiei.

În scopul soluţionării cât mai rapide, cu caracter definitiv, a situaţiei unui copil, în lege s-au prevăzut termene speciale foarte scurte, pentru îndeplinirea actelor şi operaţiunilor necesare, atât în faţa autorităţilor administrative, cât şi în faţa celor judiciare.

3. Structura şi natura juridică a adopţiei

Adopţia presupune îndeplinirea a trei categorii de activităţi^[4], respectiv:

• actele juridice ale persoanelor chemate să-şi exprime consimţământul în vederea adopţiei;
• actele autorităţilor abilitate în domeniu;
• încuviinţarea adopţiei de către instanţa de judecată.

Natura juridică a acestor activităţi este diferită. Astfel, actele juridice prin care anumite persoane indicate de lege îşi exprimă consimţământul la adopţie sunt acte de dreptul familiei; manifestările de voinţă ale organelor cu atribuţii în domeniul adopţiei sunt acte administrative; hotărârea judecătorească pentru încuviinţarea adopţiei este un act de drept procesual civil. În aceste condiţii, în doctrină s-a ridicat problema naturii juridice a adopţiei. Apreciem că adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legături de filiaţie şi legături de rudenie în condiţiile legii.

Condiţiile adopţiei

1. Clasificare

Pentru încheierea actului juridic al adopţiei este necesară îndeplinirea a două categorii de condiţii: de fond şi de formă.

Condiţiile de fond pot fi subclasificate în:

• pozitive - care trebuie îndeplinite, deci să existe pentru naşterea acestui act juridic şi
• negative-în prezenţa cărora, adopţia nu se poate încheia. Ele au fost denumite şi impedimente la adopţie^[5].

2. Condiţiile de fond cerute la adopţie Consimţământul

In cadrul procedurii adopţiei trebuie să-şi exprime consimţământul părinţii fireşti ori, după caz, tutorele copilului ai cărui părinţi fireşti sunt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispăruţi ori puşi sub interdicţie, copilul care a împlinit 10 ani, precum şi adoptatorul sau, după caz, familia adoptatoare (art. 11 alin. (1) din lege).

1. a) Consimţământul adoptatorului

Adopţia poate fi încheiată de o persoană sau de o familie, respectiv de doi soţi, caz în care ambii vor fi denumiţi adoptatori.

O persoană, chiar căsătorită, poate încheia singură actul juridic al adopţiei, numai ea devenind adoptator^[6].

Conform art.9 alin.(1) şi 11 alin. (2) din lege consimţământul adoptatorului trebuie să fie al unei persoane cu capacitate deplină de exerciţiu şi să fie neviciat. Aşadar, minorul necăsătorit şi persoana pusă sub interdicţie nu pot exprima un consimţământ valabil la adopţie (art.8 din Decretul nr.31/1954 şi art.117 din Codul familiei).

Consimţământul adoptatorului sau al familiei adoptatoare se dă în faţa instanţei judecătoreşti o dată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei (art. 11 alin. (2) din Lege).

1. b) Consimţământul soţului adoptatorului [art. 11 alin. (2)]

Articolul 7 alin. (1) prevede, ca dispoziţie de principiu, că adopţia unui copil de către mai multe persoane este interzisă, însă, prin derogare, ea este îngăduită în cazul în care se face de către soţ şi soţie, simultan sau succesiv. În acest caz, ambii soţi exprimă în condiţiile precizate mai sus, consimţământul lor ca adoptatori.

Este însă posibilă şi situaţia ca numai unul dintre soţi să aibă calitatea de adoptator. În acest caz, legea cere, ca o condiţie de fond pentru încheierea adopţiei, şi consimţământul celuilalt soţ, care nu devine, prin aceasta, adoptator. Pentru consimţământul soţului persoanei care doreşte să adopte se prevede o cerinţă de formă, respectiv exprimarea sa în faţa instanţei judecătoreşti o dată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.

1. c) Consimţământul părinţilor fireşti ai celui ce urmează a fi adoptat sau al tutorelui, dacă este cazul (art.11 a) din lege )

Pentru încheierea valabilă a adopţiei ambii părinţi fireşti ai copilului ce urmează a fi adoptat trebuie să-şi exprime consimţământul în acest sens, chiar şi atunci când aceştia sunt divorţaţi sau copilul a fost încredinţat unei a treia persoane sau unei familii,în condiţiile art.42 C. fam. (când, la divorţ, copilul nu a fost încredinţat unuia dintre părinţi)^[7].

Mai mult, chiar şi părintele sau părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului. În acest caz,însă, consimţământul reprezentantului legal este obligatoriu (art.13 din lege ).

Chiar părintele minor, în cazul copilului din afara căsătoriei, poate să-şi exprime valabil consimţământul de adopţie, nefiind nevoie să fie reprezentat, dacă este sub 14 ani sau încuviinţat în prealabil, dacă depăşeşte această vârstă^[8]. S-a argumentat această soluţie prin aceea că părintele este titularul ocrotirii părinteşti, iar autoritatea tutelară (în prezent instanţa judecătorească) va încuviinţa sau nu adopţia în funcţie de faptul dacă aceasta este sau nu în interesul celui care urmează să fie adoptat (art.15, 14 şi 11 alin.(2) din lege).

În mod excepţional, instanţa judecătorească poare trece peste refuzul părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui, da a consimţi la adopţia copilului, dacă se dovedeşte, prin orice mijloc de probă, că aceştia refuză în mod abuziv să-şi dea consimţământul la adopţie şi instanţa apreciază că adopţia este în interesul superior al copilului, ţinând seama şi de opinia acestuia, cu motivarea expresă a hotărârii în această privinţă.

Consimţământul părinţilor poate fi exprimat numai după trecerea unui termen de 60 de zile de la naşterea copilului (art.16 alin. (1) ) şi poate fi revocat de aceştia în termen de 30 de zile de la data înscrisului autentic prin care a fost exprimat (art.16 alin.(2). După expirarea acestui termen, consimţământul părintelui devine irevocabil.

Revocarea consimţământului după trecerea acestui termen numai produce efecte. Totuşi, dacă motivele care au determinat-o sunt întemeiate, instanţa poate să respingă încuviinţarea adopţiei^[9].

Dacă unul dintre părinţii fireşti este decedat, necunoscut, declarat în condiţiile legii mort sau dispărut, pus sub interdicţie, precum şi dacă se află, din orice împrejurare, în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, consimţământul celuilalt părinte este îndestulător.

Dacă ambii părinţi se găsesc în oricare dintre situaţiile prevăzute mai sus sau dacă este adoptată o persoană majoră (art.5 alin. (3) ), consimţământul părinţilor fireşti ai copilului nu este necesar.

1. d) Consimţământul celui ce urmează a fi adoptat.

Acest consimţământ se cere, potrivit legii, dacă minorul a împlinit vârsta de 10 ani, vârstă la care se apreciază că el este în măsură să judece dacă adopţia este în interesul său sau nu.

Articolul 17 din lege prevede că acest consimţământ se dă în faţa instanţei şi înseamnă o simplă ascultare a minorului (consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani va fi cerut în instanţă, el neputând fi suplinit prin înscrisuri anterioare, chiar autentice).

Anterior exprimării consimţământului, direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază copilul care a împlinit vârsta de 10 ani îl va sfătui şi informa pe acesta, ţinând seama de vârsta şi de maturitatea sa, în special asupra consecinţelor adopţiei şi ale consimţământului său la adopţie, şi va întocmi un raport în acest sens.

1. Capacitatea deplină de exerciţiu a adoptatorului sau a familiei (a celor doi soţi ) care adoptă.

Necesitatea îndeplinirii acestei condiţii rezultă din prevederile art.9 alin.(1) care arată că nu pot adopta decât persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu, dar şi din cerinţa legală ca adoptatorul să exprime un consimţământ valabil la adopţie.

Persoana care are capacitate deplină de exerciţiu poate adopta, indiferent dacă este căsătorită sau nu şi indiferent dacă are sau nu alţi copii. De asemenea, nu există nici o restricţie în ceea ce priveşte sexul, naţionalitatea sau rasa adoptatorului.

1. Adoptatorul trebuie să fie cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât adoptatul (art. 9 alin. (1) din lege ).

Această diferenţă de vârstă urmăreşte să creeze prin adopţie o situaţie similară cu aceea din familia firească. Legea nu cere decât ca persoanele care adoptă să fie cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât cei pe care doresc să îi adopte. Nu se cere însă, ca adoptatorul să aibă o anumită vârstă după majorat şi nici nu este prevăzută o vârstă maximă a adoptatorului.

Articolul 9 alin. (2) prevede însă că, pentru motive temeinice, instanţa judecătorească va putea încuviinţa adopţia, chiar dacă diferenţa de vârstă între adoptat şi adoptatori este mai mică de 18 ani, dar în nici o situaţie mai mică de 15 ani.

Legea nu enumără nici exemplificativ acele împrejurări care ar putea constitui motive temeinice, ele urmând să fie apreciate, de la caz la caz, de instanţa judecătorească. O astfel de împrejurare ar putea fi aceea că femeia căsătorită, minoră, ar dori să adopte^[10].

1. Cel ce urmează a fi adoptat să nu fi împlinit vârsta majoratului.

Aşa cum dispune art.5 alin. (2) din lege „copilul poate fi adoptat până la dobândirea vârstei majoratului civil".

Majoratul civil se dobândeşte la împlinirea vârstei de 18 ani, deci aceasta este limita până la care copilul poate fi adoptat fără alte distincţii privind dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, cum prevedea legislaţia anterioară.

Această condiţie de vârstă a adoptatului îşi are raţiunea în chiar finalitatea adopţiei, care este aceea de a asigura acelor minori, care sunt lipsiţi de ocrotire părintească sau care nu beneficiază de o ocrotire corespunzătoare, condiţiile morale şi materiale pentru o bună creştere şi educare. În principiu, aşadar, adopţia se justifică numai pentru minori, deci pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu^[11].

Prin excepţie alin. (3) al art.5 prevede că persoana majoră poate fi adoptată numai dacă adoptatorul sau familia adoptatoare a crescut-o în timpul minorităţii sale.

Creşterea trebuie să fi avut un caracter de continuitate şi să fi fost de durată, deci să nu fie ocazională sau făcută în alte scopuri decât cel al adopţiei^[12].

1. Adopţia trebuie să fie în interesul superior al celui ce urmează a fi adoptat.

Articolul 5 alin.(1) prevede că adopţia se face numai dacă este în interesul superior al copilului, iar din întreaga reglementare cuprinsă în lege rezultă că interesul superior al adoptatului se realizează atunci când cel care adoptă este în măsură să-i asigure o dezvoltare fizică şi morală normală, similară celei asigurate în familia firească.

Instanţa judecătorească este, deci, chemată să se convingă de faptul că adoptatorul prezintă condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare unei dezvoltări armonioase a copilului, în concordanţă cu interesele sale patrimoniale şi nepatrimoniale.

Articolul 52 alin.(1) prevede, pentru părinţii adoptivi, obligaţia de a informa copilul că este adoptat, de îndată ce vârsta şi gradul de maturitate al acestuia o permit.

Dacă scopul adopţiei este crearea unei familii cât mai asemănătoare cu familia firească, s-ar putea reproşa unei astfel de reglementări, faptul că impune o conduită asupra căreia membrii familiei ar trebui să decidă singuri.

3. Impedimente la adopţie

Sunt socotite impedimente acele împrejurări care, dacă sunt prezente, opresc încheierea actului juridic al adopţiei. După cum vom arăta, parte din aceste impedimente sunt prevăzute expres de lege, iar altele rezultă din ansamblul reglementărilor privind adopţia.

1. Impedimentul izvorând din rudenia firească

Articolul 8 alin. (1) prevede expres că „adopţia între fraţi este interzisă". Raţiunea acestui impediment constă în aceea că, prin adopţie, s-ar crea relaţii ce sunt incompatibile cu rudenia firească existentă între fraţi.

Impedimentul există, indiferent de faptul că este vorba de fraţi din căsătorie sau din afara căsătoriei, de fraţi buni sau numai după unul dintre părinţi, legea nefăcând în acest sens nici o distincţie.

Adopţia este oprită şi între părintele firesc şi copilul său. Acest impediment rezultă tot din prevederile legale. Articolul 11 alin. (1) lit. a) şi c) din lege cere, pentru adopţie, pe de o parte, consimţământul celui care adoptă iar, pe de altă parte, consimţământul părinţilor fireşti ai copilului, ceea ce înseamnă că aceste două calităţi nu pot fi întrunite în una şi aceeaşi persoană. De altfel, în acest mod nu se realizează nici scopul în vederea căruia se încheie adopţia^[13].

1. Impedimentul izvorât din calitatea de soţ

Acest impediment este expres reglementat în art. 8 alin. (2) care prevede că „adopţia a doi soţi sau foşti soţi de către acelaşi adoptator sau familie adoptatoare, precum şi adopţia între soţi sau foşti soţi, sunt interzise".

Impedimentul a fost prevăzut întrucât finalitatea adopţiei nu poate fi atinsă în aceste cazuri, dar şi întrucât cei doi fiind persoane cu capacitate deplină de exerciţiu, adoptatul trebuie să fi fost crescut de celălalt soţ în timpul minorităţii, situaţie care, practic, este imposibilă.

Adopţia a doi soţi de către aceeaşi persoană sau familie este interzisă, întrucât nu pot fi soţi, copii aceleiaşi persoane (fraţi), chiar dacă este vorba de rudenie civilă.

1. Impedimentul rezultând dintr-o adopţie anterioară

Potrivit art. 7 din lege copilul, respectiv majorul adoptat de persoana sau familia care l-a crescut, nu poate fi adoptat de mai mulţi adoptatori nici simultan, nici succesiv. Prin excepţie, poate fi încuviinţată, după caz, adopţia simultană sau adopţii succesive, atunci când adoptatorii sunt soţ şi soţie.

Acest impediment se explică prin aceea că, o dată cu adopţia, drepturile şi îndatoririle părinteşti trec asupra adoptatorului şi, în cazul în care mai multe persoane ar adopta acelaşi copil, ocrotirea părintească s-ar pulveriza inadmisibil, fapt contrar scopurilor pentru care instituţia adopţiei a fost creată. Acelaşi text legal reglementează şi excepţia în cazul soţilor, întrucât este firesc ca ei să exercite ocrotirea părintească împreună, alcătuind o familie^[14].

Aşadar, câtă vreme o adopţie este în fiinţă, nu se poate încuviinţa o nouă adopţie, cu excepţia menţionată.

Sancţiunea încălcării acestei dispoziţii este nulitatea absolută a ambelor adopţii încuviinţate, instanţa judecătorească neputând să exercite un drept de opţiune şi să declare validă una dintre adopţii, atâta timp, cât ele sunt nule de drept^[15].

Prin excepţie de la aceste dispoziţii, alin. (3) al art. 7 prevede că poate fi încuviinţată o nouă adopţie atunci când:

• adoptatorul sau soţii adoptatori au decedat; în acest caz, adopţia anterioară se consideră desfăcută pe data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a noii adopţii;
• adopţia anterioară a încetat din orice motiv. Acest ultim caz trebuie coroborat cu dispoziţiile art. 54, care prevăd că adopţia încetează prin desfacere sau ca urmare a declarării nulităţii acesteia.

3. Condiţiile de formă

Condiţiile de formă cerute pentru încheierea adopţiei se referă la: - forma solemnă a actelor juridice ale părţilor şi la procedura adopţiei.

1. Actele juridice ale părţilor

Actul juridic al adopţiei este un act solemn, pentru validitatea sa fiind necesară îndeplinirea unor formalităţi. Forma specifică, cerută pentru unele dintre acestea a fost instituită tocmai pentru a se putea verifica îndeplinirea condiţiilor de fond, pozitive şi negative, obligatorii pentru încuviinţarea adopţiei. a) Consimţământul adoptatorului sau al adoptatorilor se dă în faţa instanţei judecătoreşti o dată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.

1. Consimţământul soţului persoanei care doreşte să adopte se dă tot în faţa instanţei judecătoreşti şi nu este necesar atunci când acesta se află în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa.
2. Consimţământul părinţilor fireşti trebuie exprimat, conform art. 15 alin.(1), în faţa instanţei judecătoreşti o dată cu soluţionarea cererii de deschidere a procedurii adopţiei. Acesta nu poate fi exprimat mai devreme de 60 de zile de la data naşterii copilului, înscrisă în certificatul de naştere. În cazul adopţiei copilului de către soţul părintelui firesc, consimţământul părintelui firesc se dă în formă autentică prin act notarial.

Părintele poate să revoce consimţământul în termen de 30 de zile de la data exprimării lui în condiţiile legii. După expirarea termenului, consimţământul părintelui devine irevocabil.

1. Consimţământul copilului ce urmează a fi adoptat, dacă acesta a împlinit 10 ani va fi cerut de instanţă în faza încuviinţării adopţiei [art.17 alin.(1)]. Aşa cum am arătat, aceasta este forma în care consimţământul adoptatului trebuie exprimat, întrucât dispoziţia legală este imperativă.
2. Procedura adopţiei

Astfel, cum este reglementată prin Legea nr.273/2004, procedura adopţiei cuprinde două faze:

• una administrativă şi
• una judiciară.
• • Procedura administrativă

Această fază presupune intervenţia anumitor organe administrative cu atribuţii specifice, care urmăresc ca, prin adopţie, să se realizeze interesul superior al adoptatului.

Organizarea şi funcţionarea acestor organe administrative sunt prevăzute de Legea nr.272/2004 şi Legea nr.273/2004. Sunt organe administrative cu atribuţii în materia adopţiei: Oficiul român pentru adopţii, Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Procedura administrativă propriu-zisă a adopţiei se realizează prin însumarea atribuţiilor organelor enumerate mai sus.

Ea se desfăşoară pe două planuri:

• unul priveşte copilul care ar putea fi adoptat şi
• celălalt priveşte persoanele sau familiile care doresc să adopte.

Din analiza dispoziţiilor legale în vigoare se desprinde soluţia că pot fi adoptaţi copiii aflaţi în evidenţele Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi pentru care s-a elaborat un plan individualizat de protecţie având ca finalitate adopţia.

Planul individualizat de protecţie reprezintă documentul prin care se realizează planificarea serviciilor, prestaţiilor şi măsurilor de protecţie specială a copilului, pe baza evaluării psihosociale a acestuia şi a familiei sale, în vederea integrării copilului care a fost separat de familia sa, într-un mediu familial stabilit, permanent, în cel mai scurt timp posibil.

Pe baza acestui plan, direcţia de la domiciliul copilului efectuează demersuri pentru reintegrarea copilului în familie sau pentru plasamentul acestuia în familia extinsă (părinţii, copilul şi rudele fireşti ale acestuia până la gradul IV inclusiv ) sau substitutivă (persoanele, altele decât cele care aparţin familiei extinse, care, în condiţiile legii, asigură creşterea şi îngrijirea copilului ).

Dacă aceste demersuri au eşuat, se poate stabili ca finalitate a planului individualizat de protecţie: adopţia internă.

În ceea ce priveşte persoanele care doresc să adopte, acestea trebuie să obţină un atestat eliberat de Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în raza căreia domiciliază.

În acest sens, persoana sau familia trebuie să depună o cerere de evaluare, asupra căreia direcţia este obligată să se pronunţe în termen de 60 de zile de la depunere.

Evaluarea va privi garanţiile morale şi condiţiile materiale ale adoptatorului sau familiei adoptatoare şi trebuie să aibă în vedere:

• personalitatea, starea sănătăţii şi situaţia economică a adoptatorului sau familiei adoptatoare, viaţa familială, condiţiile de locuit, aptitudinea de educare a unui copil;
• motivele pentru care adoptatorul sau familia adoptatoare doreşte să adopte;
• motivele pentru care, în cazul în care numai unul dintre cei doi soţi solicită să adopte un copil, celălalt soţ nu se asociază la cerere;
• impedimente de orice natură relevante pentru capacitatea de a adopta.

Dacă evaluarea este favorabilă, direcţia trebuie să elibereze atestatul de persoană sau familie aptă să adopte. Acesta este valabil un an şi poate fi prelungit la cerere, în aceleaşi condiţii.

Când evaluarea este nefavorabilă, adoptatorul sau familia respectivă au dreptul să solicite reevaluarea în termen de 30 de zile de la data comunicării rezultatului.

Rezultatul nefavorabil al reevaluării poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la instanţa competentă în materia adopţiei de la domiciliul adoptatorului. Obţinerea atestatului nu este necesară în următoarele cazuri:

• pentru adopţia prevăzută la art.5 alin.(3);
• pentru adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv.

Pe parcursul procesului de evaluare, direcţia, în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare, este obligată să asigure acestora serviciile de pregătire/consiliere necesare pentru a-şi asuma, în cunoştinţă de cauză şi în mod corespunzător, rolul de părinte.

• • Procedura în faţa instanţei judecătoreşti
• Competenţa materială aparţine tribunalului, conform art.61 alin.(3) din lege. Referindu-ne la tribunal avem în vedere tribunalele pentru minori şi familie ce urmează a fi înfiinţate conform art. 41 din Legea nr. 304/2004 până la 1 ianuarie 2008.

-Competenţa teritorială

Instanţa competentă să încuviinţeze cererea de adopţie este cea în a cărei rază teritorială se găseşte domiciliul adoptatului (art.61 alin.(3) ), cu excepţia situaţiei în care nu se poate determina domiciliul adoptatului, caz în care competenţa revine Tribunalului Bucureşti.

1. a) Procedura propriu-zisă cuprinde trei etape:

• deschiderea procedurii adopţiei interne;
• încredinţarea în vederea adopţiei şi
• încuviinţarea adopţiei.

1. Deschiderea procedurii adopţiei interne se face numai dacă planul individualizat de protecţie stabileşte că adopţia este necesară, iar părinţii sau, după caz, tutorele îşi exprimă consimţământul în acest sens.

Evident, consimţământul nu este necesar atunci când unul sau ambii părinţi se află în vreuna dintre situaţiile prevăzute de art.12 alin.(3) şi poate fi suplinit de instanţa judecătorească, dacă refuzul de a-şi da consimţământul este abuziv(art.13).

Cererea este adresată instanţei, de direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază copilul, în termen de 30 de zile de la finalizarea demersurilor privind reintegrarea copilului în familie.

Asupra cererii instanţa se pronunţă printr-o hotărâre ce poate fi atacată numai cu recurs şi care produce următoarele efecte:

• drepturile şi obligaţiile părinteşti ale părinţilor fireşti sau,după caz, cele exercitate de persoane fizice sau juridice se suspendă;
• drepturile şi obligaţiile părinteşti sunt exercitate de către consiliul

judeţean sau, după caz, consiliul local al sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială domiciliază copilul.

Efectele hotărârii încetează de drept dacă, în termen de un an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, direcţia nu a identificat o persoană sau familie corespunzătoare pentru copil şi nu a iniţiat procedurile prevăzute de prezenta lege în vederea realizării unei adopţii interne.

În acest caz, direcţia este obligată să revizuiască planul individualizat de protecţie a copilului şi să solicite instanţei judecătoreşti, în funcţie de finalitatea acestuia, următoarele:

• menţinerea, modificarea sau încetarea măsurii de protecţie a copilului;
• încuviinţarea unei noi proceduri de deschidere a adopţiei.

Deschiderea procedurii adopţiei interne, ca etapă prealabilă încuviinţării adopţiei, nu trebuie îndeplinită în cazul în care, persoana majoră este adoptată de adoptatorul sau familia care a crescut-o în timpul minorităţii şi în cazul în care, adoptatorul este soţul părintelui firesc sau adoptiv.

2. încredinţarea în vederea adopţiei se dispune de către instanţa de judecată de la domiciliul copilului pentru o perioadă de 90 de zile [art.31 alin.(4)]. Cererea de încuviinţare a adopţiei adresată instanţei prelungeşte de drept perioada de încredinţare până la soluţionarea cererii prin hotărâre irevocabilă.

În primul rând, direcţia de la domiciliul copilului va analiza posibilitatea încredinţării copilului în vederea adopţiei unei rude din familia extinsă, asistentului maternal profesionist la care se află copilul ori unei alte persoane sau familii la care copilul se află în plasament.

Dacă astfel de solicitări nu există, direcţia va face o selecţie dintre persoanele atestate aflate în evidenţa Oficiului Român pentru Adopţii, ţinând cont de interesul superior al copilului, informaţiile înscrise în atestatul adoptatorului şi de evoluţia copilului până la acea dată.

În urma procesului de selecţie, direcţia de la domiciliul copilului verifică şi constată compatibilitatea acestuia cu adoptatorul sau cu familia adoptatoare.

3. încuviinţarea adopţiei

Cererea se introduce direct de adoptator sau familia adoptatoare când se adoptă un major sau copilul celuilalt soţ, în toate celelalte cazuri cererea putând fi introdusă, fie de adoptator, fie de direcţia de la domiciliul acestuia la sfârşitul perioadei de încredinţare în vederea adopţiei. Cererea trebuie să fie însoţită de următoarele acte:

1. certificatul de naştere al copilului, în copie legalizată;
2. certificatul medical privind starea de sănătate a copilului, eliberat de către unităţi publice nominalizate de către direcţia de sănătate publică;
3. atestatul valabil al adoptatorului sau familiei adoptatoare;
4. hotărârea judecătorească irevocabilă de încredinţare în vederea adopţiei;
5. certificatele de naştere ale adoptatorului sau ale soţului şi soţiei din familia adoptatoare, în copie legalizată;
6. certificatul de căsătorie al adoptatorului sau al soţilor din familia adoptatoare, în copie legalizată;
7. cazierul judiciar al adoptatorului sau, după caz, al fiecărui membru al familiei adoptatoare;
8. certificatul medical privind starea de sănătate a adoptatorului, eliberat de medicul de familie pe lista căruia este înscris;
9. documentele doveditoare cu privire la exprimarea consimţământului părinţilor fireşti, în măsura în care nu s-a pronunţat anterior o hotărâre judecătorească de încuviinţare a deschiderii procedurii adopţiei interne a copilului.

Direcţia de la domiciliul adoptatorului este obligată să depună rapoartele finale referitoare la evoluţia relaţiilor dintre copil şi adoptatori în perioada de încredinţare şi de a da orice lămuriri necesare pentru soluţionarea cererii.

Instanţa admite cererea doar dacă adopţia este în interesul superior al copilului. Conform art.61 alin.(4) „toate cererile prevăzute în cadrul procedurii adopţiei se judecă în primă instanţă potrivit regulilor Cărţii a III-a din Codul de procedură civilă, Dispoziţii generale privitoare la procedurile necontencioase, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege".

Cererile sunt scutite de taxă de timbru, se soluţionează cu celeritate, putându-se administra orice mijloc de probă şi, în primul rând, rapoartele de anchetă socială privind copilul.

Judecata se face de complete specializate, în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a procurorului.

Funcţie de faza procesuală în care se află cererea, se vor mai cita:

• părinţii fireşti ai copilului sau tutorele, după caz;
• direcţia de la domiciliul copilului şi cea de la domiciliul adoptatorului;
• persoana sau familia adoptatoare şi
• copilul adoptat a cărui ascultare este obligatorie dacă a împlinit 10 ani.

Opinia copilului exprimată la judecarea cererilor prevăzute de prezenta lege va fi luată în considerare şi i se va acorda importanţa cuvenită, avându-se în vedere vârsta şi gradul acestuia de maturitate. În situaţia în care instanţa hotărăşte în contradictoriu cu opinia exprimată de copil, aceasta este obligată să motiveze raţiunile care au condus la înlăturarea opiniei copilului.

Hotărârile pronunţate în cauzele prevăzute de lege sunt supuse apelului. Exercitarea recursului suspendă executarea.

10.3. Efectele adopţiei

1. Întocmirea unui nou act de naştere pentru copil

Serviciul de stare civilă competent va întocmi, în condiţiile legii, un nou act de naştere în care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi fireşti.

Vechiul act de naştere se va păstra, menţionându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act [art. 53 alin.(5)].

2. Naşterea rudeniei civile

Rudenia civilă este legătura pe care legea o stabileşte între persoane determinate, ca urmare a adopţiei.

Articolul 50 alin.(2) din lege prevede că, prin adopţie se stabilesc filiaţia între adoptat şi cel care adoptă şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului.

Deşi textul nu prevede expres, considerăm că raporturile de rudenie se nasc şi între descendenţii adoptatului, pe de o parte, şi adoptator şi rudele acestuia, pe de altă parte^[16].

Ca urmare a naşterii rudeniei civile, legăturile de rudenie firească ale adoptatului şi ale descendenţilor săi cu rudele sale de sânge încetează [art.50 alin.(3)].

Singurul efect al rudeniei fireşti care se menţine este acela că ea constituie, în continuare, impediment la căsătorie, potrivit legii [art.50 alin.(4)].

3. Drepturile şi obligaţiile părinteşti trec la adoptator

Conţinutul ocrotirii părinteşti trece la adoptator care se va manifesta ca un părinte firesc. Acest efect al adopţiei rezultă din dispoziţiile art.97 alin.(1) C. fam., potrivit cărora ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de copii lor minori, indiferent dacă aceştia sunt din căsăto rie, din afara căsătoriei sau din adopţie.

În plus, adopţia este instituită în interesul superior al copilului, care trebuie să se integreze firesc în noua familie, iar adoptatorii trebuie să prezinte condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare dezvoltării armonioase a copilului.

Articolul 51 alin.(1) prevede în mod expres (spre deosebire de legislaţia anterioară) că adoptatorul are, faţă de copilul adoptat, drepturile şi îndatoririle părintelui firesc faţă de copilul său.

Ca regulă, aşadar, urmare a adopţiei, exercitarea ocrotirii părinteşti de către adoptator exclude exercitarea ei de către părinţii fireşti. Singura excepţie este cea prevăzută de art.51 alin.(2) din lege care se referă la situaţia, în care adoptatorul este soţul părintelui firesc al adoptatului. În acest caz, drepturile şi îndatoririle părinteşti sunt exercitate împreună de adoptator şi părintele firesc^[17] (conform art.97 şi urm. C. fam. ), iar copilul rămâne în raporturi de rudenie firească cu acesta din urmă. Legăturile încetează doar faţă de un singur părinte firesc şi rudele acestuia.

Dacă adoptatorul nu-şi exercită, potrivit legii, drepturile şi obligaţiile ce-i revin, punând astfel în pericol sănătatea ori dezvoltarea fizică şi psihică a copilului adoptat, întocmai ca şi părintele firesc, el poate fi decăzut din drepturile părinteşti (art.109 C. fam.). Decăderea adoptatorilor din drepturile părinteşti nu echivalează şi nici nu duce automat la desfacerea adopţiei, întrucât, această sancţiune poate fi ridicată de instanţa judecătorească, în condiţiile art.112 C. fam.

În cazul divorţului soţilor adoptatori, ocrotirea părintească se va reglementa conform art.42-44 C. fam., întrucât, copilul adoptat este asimilat celui din căsătorie, bucurându-se de aceeaşi ocrotire. Măsurile de protecţie pot fi dispuse:

1. de instanţa judecătorească:

• în cazul decăderii ambilor adoptatori din drepturile părinteşti (art.109 C. fam.) şi,
• în cazul divorţului (art.42-44 C. fam.), sau
  1. de Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Toate problemele referitoare la ocrotirea părintească vizează adoptatul minor şi nu se ridică în cazul în care acesta a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu.

4. Numele adoptatului

Copilul dobândeşte, prin adopţie, numele celui care adoptă. Dacă adopţia se face de către soţi care au un nume de familie comun, adoptatul va lua acest nume.

Dacă există neînţelegeri între soţii adoptatori cu privire la nume, instanţa judecătorească va hotărî, o dată cu încuviinţarea adopţiei, ce nume va purta adoptatul.

Pentru motive temeinice, instanţa, încuviinţând adopţia, la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare şi cu consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat^[18].

Aceleaşi situaţii se disting şi în cazul când un soţ adoptă copilul celuilalt soţ. Nu se poate încuviinţa ca minorul adoptat să poarte vechiul său nume adăugat la cel dobândit prin adopţie^[19].

Când, după încuviinţarea adopţiei, adoptatorul sau adoptatorii îşi schimbă numele, situaţia numelui copilului adoptat este aceeaşi cu a copilului în propria familie^[20].

Dacă un soţ, care are numele de familie comun cu celălalt soţ, este adoptat, el va rămâne în continuare cu numele comun dobândit cu ocazia căsătoriei, fără să dobândească numele adoptatorului. În cazul în care, celălalt soţ consimte, soţul adoptat poate dobândi numele adoptatorului.

Atunci când căsătoria se desface prin divorţ, soţul adoptat, care a purtat numele comun luat cu ocazia încheierii căsătoriei, va reveni la numele adoptatorului ţi nu la numele avut înainte de căsătorie, conform art.40 alin.(3) C. fam., pentru că rudenia firească a încetat şi s-a născut rudenia civilă^[21]. Soţul adoptat va putea însă purta, după desfacerea căsătoriei, numele comun purtat în timpul căsătoriei, potrivit art.40 alin.(1) şi (2) C. fam.

După decesul celuilalt soţ, soţul supravieţuitor adoptat va purta numele din timpul căsătoriei şi nu numele adoptatorului.

5. Domiciliul şi locuinţa adoptatului

Adoptatul are domiciliul la adoptator. Dacă soţii adoptatori au domicilii separate, ei vor hotărî, de comun acord, la care dintre ei va avea domiciliul adoptatul, iar dacă între ei există neînţelegeri în această privinţă, va decide instanţa judecătorească. La stabilirea domiciliului, instanţa va avea în vedere interesul

minorului^[22].

Dacă numai unul dintre soţii adoptatori îl reprezintă pe adoptat sau îi încuviinţează actele, adoptatul va avea domiciliul la acel adoptator.

Locuinţa celui adoptat este de asemenea la adoptator sau la adoptatori, iar, dacă aceştia locuiesc separat, ei decid la care va locui adoptatul. În caz de neînţelegere va hotărî, conform art.100 C. fam. şi ţinând cont de interesul minorului, instanţa judecătorească^[23].

Potrivit art.102 C. fam., în cazul minorului care a împlinit 14 ani, autoritatea tutelară poate încuviinţa ca aceasta să aibă o altă locuinţă decât adoptatorii, dacă aceasta este cerută de desăvârşirea învăţăturii ori a pregătirii sale profesionale.

6. Obligaţia legală de întreţinere

Între rude există, potrivit art.86 şi art.89 C. fam., obligaţia legală de întreţinere. Întrucât legea nu face nici o distincţie după cum rudenia este firească sau civilă, rezultă că, între persoanele determinate de lege ca fiind rude, urmare a adopţiei, există şi această obligaţie.

7. Vocaţia succesorală

Rudele rezultate din adopţie au vocaţie succesorală reciprocă, la fel ca rudele fireşti^[24]. Actuala reglementare a adopţiei impune soluţia, conform căreia, adoptatorul are dreptul de a-l moşteni pe adoptat, iar părinţii fireşti ai acestuia nu au acest drept. Aceasta rezultă din asimilarea deplină a rudeniei civile cu rudenia firească şi din aceea că, de la data încuviinţării adopţiei prin hotărâre judecătorească irevocabilă, legăturile adoptatului cu rudele fireşti încetează, păstrându-se doar ca impediment la căsătorie.

8. Cetăţenia adoptatului

Minorul, străin sau fără cetăţenie, adoptat de un cetăţean român sau de doi soţi, cetăţeni români, dobândeşte cetăţenia română (art. 6 din Legea nr. 21/1991 privind cetăţenia română). Când doar unul dintre soţii adoptatori este cetăţean român, adoptatorii vor decide cetăţenia adoptatului, iar, în cazul în care, nu se înţeleg, decizia va fi luată de instanţa judecătorească ce va încuviinţa adopţia.

Minorul cetăţean român, adoptat de un cetăţean străin, pierde cetăţenia română, dacă adoptatorul solicită aceasta în mod expres şi dacă adoptatorul este considerat, potrivit legii străine, că a dobândit cetăţenia străină (art. 29 alin. (1) din Legea nr. 21/1991).

Schimbarea cetăţeniei adoptatorului produce aceleaşi efecte asupra cetăţeniei adoptatului ca şi schimbarea cetăţeniei părinţilor fireşti. 10.4. Încetarea adopţiei

Potrivit art. 54 din lege, adopţia încetează prin desfacere sau ca urmare a declarării nulităţii acesteia. 1. Desfiinţarea adopţiei

1. Nulitatea absolută a adopţiei

Ca şi în dreptul comun, nulitatea absolută a adopţiei poate fi invocată de orice persoană interesată. După dobândirea de către adoptat a capacităţii depline de exerciţiu, acţiunea aparţine numai acestuia.

Acţiunea în constatarea nulităţii adopţiei este imprescriptibilă.

În principiu, nulitatea absolută a adopţiei nu poate fi acoperită. Cu toate acestea, instanţa va putea respinge cererea de declarare a nulităţii adopţiei, dacă va constata că menţinerea acesteia este în interesul celui adoptat (art. 56 alin. (2) din lege).

1. Nulitatea relativă a adopţiei

Nulitatea relativă a adopţiei poate fi invocată numai de către persoanele ocrotite prin această sancţiune. Există în această privinţă o excepţie faţă de dreptul comun, în sensul că nulitatea relativă poate fi invocată, în cazul adopţiei, nu numai de persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu sau de cele al căror consimţământ a fost viciat, ci şi de cele al căror consimţământ a lipsit.

Acţiunea în anularea adopţiei se prescrie, potrivit dreptului comun, în materie, în termenul de 3 ani prevăzut de art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Nulitatea relativă a actului juridic al adopţiei poate fi acoperită prin confirmarea expresă a actului sau prin abţinerea persoanei îndreptăţite de a invoca nulitatea^[25]. Şi în cazul nulităţii relative, dacă menţinerea adopţiei este în interesul celui adoptat, instanţa va putea respinge cererea de anulare, cu atât mai mult cu cât, pentru acelaşi motiv, se poate respinge şi cererea de declarare a nulităţii absolute. • Cazuri de nulitate a adopţiei

Articolul 56 din lege prevede că adopţia este nulă dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului sau cu încălcarea oricăror condiţii de fond şi de formă prevăzute de lege. Cu titlu de exemplu, sunt cazuri de nulitate a adopţiei:

• lipsa consimţământului uneia dintre persoanele chemate de lege să consimtă la adopţie, duce la nulitatea acesteia ;

• adopţia unei persoane majore care nu a fost crescută în timpul minorităţii de adoptator;
• lipsa condiţiilor cerute de lege în persoana adoptatorului;
• rudenia în linie dreaptă şi colaterală;
• adopţia între soţi;
• adopţia a doi soţi sau foşti soţi;
• încălcarea scopului adopţiei;
• viciile de consimţământ.

1. Procedura de desfiinţare a adopţiei

Acţiunea în nulitatea sau în anularea adopţiei este de competenţa instanţelor judecătoreşti, competenţa materială aparţinând tribunalului.

Soluţia este întemeiată, atât pe principiul simetriei actelor juridice, cât şi pe considerentul că ar fi inadmisibil ca judecătoria, instanţă cu competenţă generală, să desfiinţeze un act, a cărui încheiere este încuviinţată de tribunal.

Cauzele privind declararea nulităţii adopţiei se judecă cu citarea:

• adoptatorului sau, după caz, a familiei adoptatoare;
• adoptatului care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu;
• direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului sau, în cazul adopţiilor internaţionale, a Oficiului.

Copilul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi întotdeauna ascultat.

Hotărârile judecătoreşti privitoare la nulitatea adopţiei, rămase irevocabile, se comunică Oficiului de către direcţie, în vederea efectuării menţiunilor necesare în Registrul naţional pentru adopţii.

2. Desfacerea adopţiei

Conform art. 55 coroborat cu art. 7 alin. (3) lit. a) din lege, desfacerea adopţiei intervine într- un singur caz, anume atunci când adoptatorul sau părinţii adoptatori au decedat şi s-a încuviinţat o nouă adopţie. În această situaţie, adopţia anterioară se consideră desfăcută pe data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a noii adopţii.

10.5. Adopţia internaţională

Adopţia internaţională vizează două situaţii, şi anume:

• adoptarea unui copil cu domiciliul în România de către o persoană sau familie cu domiciliul în străinătate, caz în care se aplică dispoziţiile Legii nr. 273/2004, ce vor fi analizate în continuare;
• adoptarea unui copil -cu domiciliul în România- de către o persoană sau o familie cu domiciliul în străinătate presupun îndeplinirea unei proceduri în care se cuprind, pe lângă condiţiile generale de fond şi de formă, necesare pentru orice adopţie naţională, şi anumite cerinţe speciale.
  1. Cerinţe de fond

În afara condiţiilor generale privind capacitatea, consimţământul, diferenţa de vârstă sau lipsa rudeniei, etc.., pentru adopţiile internaţionale, Oficiul Român pentru Adopţii şi apoi instanţa judecătorească trebuie să verifice şi dacă:

1. adoptatorul sau unul dintre soţii din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este bunicul copilului pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei;
2. există alte solicitări de adopţie din partea rudelor copilului până la gradul IV, cu domiciliul în România. Asupra acestui aspect, direcţia de la domiciliul copilului va întocmi un raport care va fi analizat de instanţa judecătorească, sesizată cu cererea de încuviinţare a adopţiei;
3. adoptatorul sau familia adoptatoare îndeplineşte condiţiile de eligibilitate pentru adopţie şi este apt să adopte în conformitate cu legislaţia aplicabilă în statul primitor şi a beneficiat de consilierea necesară în vederea adopţiei în statul primitor; este asigurată urmărirea evoluţiei copilului după adopţie pe o perioadă de cel puţin 2 ani; sunt asigurate servicii postadopţie pentru copil şi familie în statul primitor.

2. Cerinţe de formă

Cererile de adopţie, formulate de adoptatorii cu domiciliul în străinătate se transmit Oficiului, prin intermediul autorităţii străine competente şi trebuie însoţite de următoarele documente:

• un raport întocmit de autorităţile competente din statul primitor, cuprinzând informaţii cu privire la identitatea persoanelor care doresc să adopte, capacitatea şi aptitudinea lor de a adopta, situaţia lor personală, familială, materială şi medicală, mediul social, motivele care îi determină să adopte un copil din România, precum şi cu privire la copii pe care ar putea să-i primească spre adopţie; concluziile raportului vor fi susţinute prin documentele eliberate de autorităţile competente din statul primitor;
• certificatele de naştere şi căsătorie şi actele de identitate ale persoanelor care doresc să adopte, în copie legalizată şi însoţite de traducerea lor legalizată în limba română;
• cazierele judiciare ale persoanelor care doresc să adopte;
• raport medical întocmit separat pentru fiecare adoptator;
• actul din care să rezulte că există garanţia că adoptatul are posibilitatea să intre şi să locuiască permanent în statul primitor.

3. Procedura şi efectele adopţiei internaţionale

Cererea de încuviinţare a adopţiei, însoţită de documentele indicate anterior se înaintează instanţei judecătoreşti de către Oficiul Român pentru Adopţii.

Oficiul are obligaţia de a se asigura că adoptatul va beneficia în ţara străină de garanţiile şi normele echivalente acelora existente în cazul unei adopţii naţionale; la pronunţarea asupra cererii de încuviinţare a adopţiei, instanţa judecătorească va avea în vedere şi documentul care atestă îndeplinirea acestor obligaţii.

Dispoziţiile procedurale incidente în cazul adopţiei interne se aplică în mod corespunzător. În plus, în cadrul procesului va fi citat şi Oficiul Român pentru Adopţii.

Efectele adopţiei internaţionale sunt identice cu cele ale adopţiei naţionale şi vizează numele, domiciliul şi locuinţa adoptatului, obligaţia de întreţinere, vocaţia succesorală şi cetăţenia adoptatului.

Articolul 50 alin. (5) din lege prevede că efectele adopţiei internaţionale şi cele ale anulării adopţiei internaţionale asupra cetăţeniei adoptatului sunt prevăzute în Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată.

Pe baza hotărârii judecătoreşti irevocabile de încuviinţare a adopţiei, Oficiul eliberează, în termen de 3 zile de la data comunicării acesteia, un certificat care atestă că adopţia este conformă cu normele Convenţiei de la Haga.

 

^[1] Al. Bacaci, V. Dumitrache, C. Hageanu, op. cit., pag. 218 şi urm.

^[2] I. Albu ş.a., op. cit., pag. 21.

^[3] Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei (care a intrat în vigoare la data de 1 ian. 2005) a fost adoptată în vederea armonizării legislaţiei interne cu reglementările şi practicile internaţionale în domeniu

^[4]  I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., pag. 394 şi urm.

^[5]  I. P. Filipescu, „Adopţia...", op. cit., pag. 7.

^[6]  De exemplu, un soţ adoptă copilul celuilalt soţ, copil provenit dintr-o căsătorie anterioară sau din afara căsătoriei (Al. Ţiclea, Consideraţii privind înfierea copilului celuilalt soţ, în Revista Dreptul nr. 6/1991, pag. 41).

^[7]  E. A. Barasch şa., op. cit., pag. 193 -197.

^[8]   D. Rusu, C.Zira (I) şi I.Albu (II), Validitatea consimţământului părintelui minor la înfierea copilului minor din afara căsătoriei, în R.R.D. nr. 8/1968, p. 61-69.

^[9]  I. P. Filipescu," Adopţia...", op. cit., p. 12.

^[10] S. Şerbănescu, op. cit., p. 213; I. P. Filipescu, Adopţia., op. cit. , pag. 13.

^[11] Aşa cum am arătat, sfera celor două noţiuni nu este identică. Minoritatea presupune că o persoană nu a împlinit 18 ani, însă, un minor nu este în toate cazurile lipsit de capacitate de exerciţiu (de ex: minora căsătorită, văduvă sau divorţată).

^[12] Trib. Supr., S. civ., dec. nr. 1271/1964, în C.D. nr. 1964, pag. 147; dec. civ. nr. 111 /1970, în R.R.D. nr. 2/1971, pag. 178 şi dec. civ. nr. 1774/1975, în C.D. 1975, pag. 160.

^[13]  Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 30/1973, în C.D. 1973, pag. 252 prin care s-a stabilit că un copil recunoscut de o persoană nu mai poate fi adoptat de către aceeaşi persoană.

^[14] Al. Bacaci, V. Dumitrache, C. Hageanu, op. cit., pag. 232.

I.P. Filipescu, Adopţia., op. cit., pag. 24.

^[16] Aceasta şi datorită faptului că legislaţia actuală nu mai reglementează decât adopţia cu efecte depline.

^[17] Al. Ţiclea „Consideraţii privind înfierea...", op. cit., pag. 41-45.

^[18]  Sub vechea legislaţie, care nu cuprindea un text în acest sens, s-a decis că prenumele adoptatului nu poate fi schimbat prin hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei. In acest sens, vezi şi I. Imbrescu, A. Vasile, Inadmisibilitatea schimbării prenumelui adoptatului printr-o hotărâre judecătorească de încuviinţare a adopţiei, în Revista Dreptul nr. 6/2000, p. 82-85.

^[19] Această soluţie a fost adoptată de practică sub imperiul cehii legislaţii, referitor la adopţia cu efecte depline. Întrucât, în prezent, acest tip de adopţie este singurul reglementat legislativ, considerăm că soluţia trebuie menţinută (C.S.J., dec. civ. nr. 2037/1991, în V. Bogdănescu ş.a., Probleme de drept., pag. 205)

^[20]  Adoptatul minor va dobândi numele de familie schimbat al adoptatorilor, dacă aceştia se înţeleg şi au făcut cerere în acest sens. Cerea trebuie semnată de copilul care a împlinit 14 ani. Dacă adoptatorii nu se înţeleg, va decide autoritatea tutelată.

^[21]  I. Deleanu, notă critică la sent. civ. nr. 515/1966 a fostului Trib. Rai. Gherla, în R.R.D. nr. 4/1967, pag. 145.

^[22]   Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 1019/1977, în C.D. 1978, pag. 127 (soluţia de referă la copilul minor din căsătorie când părinţii sunt separaţi în fapt, dar se aplică şi adoptatului).

^[23] Minorul care a împlinit 10 ani va fi ascultat.

^[24] Pentru amănunte, vezi M. Eliescu„Curs de succesiuni", Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 94; Fr. Deak, „Moştenirea legală,'" Ed. Actami, Bucureşti, 1996, p. 50.

^[25] M. Giugariu, Note de practică juridică, în R.R.D. nr. 12/1972, pag. 139. C.S.J., s. civ., dec. nr. 3064/1996, în Buletinuljurisprudenţei pe anul 1996, pag. 79-82.