loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Obligaţia legală de întreţinere reprezintă obligaţia unei persoane de a acorda altei persoane, aflate în nevoie, mijloacele necesare traiului. În raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori, obligaţia legală de întreţinere are ca obiect asigurarea mijloacelor pentru educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională. La baza obligaţiei legale de întreţinere se află ataşamentul şi afecţiunea dintre cei care sunt legaţi de o asemenea obligaţie.

  • Persoanele între care există obligaţia legală de întreţinere.

Potrivit art. 86 C. Fam. există obligaţie de întreţinere între următoarele categorii de persoane: între soţ şi soţie, între părinţi şi copii, între adoptator şi adoptat, între bunici şi nepoţi, între străbunici şi strănepoţi, între fraţi şi surori.

Prin interpretarea sistematică a celorlalte dispoziţii ale Codului familiei rezultă că există obligaţie legală de întreţinere şi între foştii soţi a căror căsătorie a fost desfăcută prin divorţ, între foştii soţi a căror căsătorie a fost desfiinţată, dar la a cărei încheiere cel puţin unul a fost de bună-credinţă, între cel care a luat un copil spre a-l creşte fără a întocmi formele cerute pentru adopţie şi acel copil, între soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ în condiţiile arătate de art. 87 alin. (1) C. Fam. şi acel copil, precum şi între acel copil întreţinut timp de 10 ani şi cel care l-a întreţinut, între moştenitorii persoanei care a fost obligată la întreţinerea unui minor sau care, fără a avea obligaţia legală, i-a dat acestuia întreţinere faţă de acel minor.

  • Ordinea în care se datorează obligaţia de întreţinere.

Dacă o persoană este îndreptăţită să beneficieze de întreţinere de la mai multe persoane în temeiul unor obligaţii de întreţinere cu temei diferit, atunci obligaţia de întreţinere este datorată în ordinea indicată de lege. Ordinea legală este importantă şi în situaţia în care cel care datorează întreţinere potrivit legii se află în imposibilitate de a o presta şi obligaţia va reveni persoanei care îl urmează în ordinea legală.

Potrivit art. 89 C. Fam., întreţinerea se datorează în următoarea ordine:

  • soţii îşi datorează întreţinere înaintea celorlalţi obligaţi;
  • descendentul este obligat la întreţinere înaintea ascendentului, iar în caz de mai mulţi ascendenţi sau descendenţi, ascendentul sau descendentul cu un grad de rudenie mai mic faţă de creditor este ţinut mai întâi de a presta obligaţia de întreţinere;
  • în cazul adopţiei cu efecte restrânse, adoptatorul şi descendenţii săi datorează întreţinere înaintea părinţilor fireşti;
  • fraţii şi surorile îşi datorează întreţinere înaintea bunicilor dar după părinţi.

Potrivit celorlalte dispoziţii legale care reglementează obligaţia de întreţinere, există următoarele situaţii:

  • între soţii divorţaţi, acolo unde există obligaţie de întreţinere până la recăsătorie, întreţinerea se datorează ca şi între soţi;
  • aceeaşi este situaţia şi în cazul soţilor a căror căsătorie a fost desfiinţată (art. 24 alin. (1) C. Fam.);
  • cel care a luat un copil spre a-l creşte, fără îndeplinirea formelor de adopţie, are obligaţie de întreţinere dacă aceasta nu poate fi prestată chiar de către părinţii fireşti (art. 88 C. Fam); Neexecutarea obligaţiei legale de întreţinere de către părinţii fireşti este justificată de moartea sau dispariţia acestora, precum şi de lipsa mijloacelor necesare îndeplinirii acestei obligaţii.
  • soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ fără îndeplinirea formelor de adopţie datorează întreţinere minorului după părinţii fireşti (art. 87 C. Fam.);
  • copilul care a beneficiat de întreţinere în condiţiile celor două litere de mai sus timp de 10 ani, datorează întreţinere faţă de cel care l-a întreţinut la fel ca şi copilul firesc al acestuia;
  • în caz de desfacere a adopţiei, adoptatorul poate pretinde întreţinerea de la părinţii fireşti ai celui adoptat (art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 25/1997);
  • moştenitorii persoanei care a fost obligată la întreţinerea unui minor sau care, fără a avea o obligaţie legală de întreţinere, i-a dat acestuia întreţinere, datorează întreţinere faţă de acel minor după părinţii fireşti ai acestuia (art. 96 C. Fam.).

În cazul în care, prin aplicarea regulilor de mai sus, mai multe persoane sunt obligate, în acelaşi timp, la prestarea obligaţiei de întreţinere, atunci aceasta este, pentru debitori, divizibilă proporţional cu mijloacele fiecăruia.

Dacă, în caz de urgenţă, unul dintre debitori este obligat la întreţinere peste partea sa, obligaţia este solidară în sensul că are dreptul la restituire a ceea ce a prestat peste partea sa, de la ceilalţi debitori. Spre exemplu, în cazul unui comoştenitor al unei persoane care a fost obligată la întreţinere faţă de un minor sau care i-a acordat întreţinere fără a avea această obligaţie legală.

Dacă părinţii fireşti nu pot presta întreţinere, între comoştenitori obligaţia este solidară faţă de creditor. Numai în raporturile dintre comoştenitori obligaţia este proporţională cu valoarea bunurilor moştenite.

Dacă o persoană este obligată să presteze întreţinere la mai multe persoane, ea îşi va executa obligaţia faţă de toţi creditorii. Dar dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a executa obligaţia integral faţă de toţi creditorii, modalitatea de executare a obligaţiei va fi stabilită de către instanţa de judecată. Aceasta poate dispune fie ca obligaţia să se execute faţă de numai un singur creditor, fie să se împartă faţă de mai multe persoane îndreptăţite la întreţinere.

Condiţii cu privire la creditorul obligaţiei de întreţinere.

Creditorul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  1. a) să se găsească în stare de nevoie, adică să nu-şi poată procura (deloc sau numai în parte) cele necesare traiului, neavând venituri şi nici bunuri care să poată fi valorificate prin înstrăinare oneroasă sau închiriere.

De fiecare dată, starea de nevoie trebuie dovedită şi apreciată în funcţie de situaţia concretă (dacă are nevoie sau nu de medicamente, spre exemplu).

Este de menţionat şi situaţia specială a creditorului minor, copil al debitorului, care se află în stare de nevoie şi dacă are bunuri care ar putea fi valorificate. Nu se pot vinde acele bunuri pentru care se asigură întreţinerea minorului decât dacă părinţii nu-l pot susţine din alte surse.

Dacă minorul are venituri proprii din care îşi poate asigura întreţinerea, atunci părinţii nu datorează obligaţie de întreţinere sau o datorează numai în completare.

Conform art. 24 din O.U.G. nr. 26/1997, Comisia pentru protecţia copilului, care a hotărât încredinţarea sau plasamentul copilului, va stabili, dacă este cazul, contribuţia lunară a părinţilor la întreţinerea acestuia, în condiţiile stabilite de Codul familiei. Această contribuţie se face venit la bugetul de stat. În cazul imposibilităţii de plată a acestei contribuţii de întreţinere, Comisia pentru protecţia copilului poate obliga pe părintele copilului să presteze o activitate neremunerată, în folosul comunităţii pe toată durata măsurii încredinţării sau plasamentului (art. 24 alin. 2 din O.U.G. nr. 26/1997).

În cazul în care minorul solicită întreţinere de la alţi debitori decât de la părinţii fireşti sau adoptatori atunci el este în stare de nevoie dacă nu are venituri şi bunuri care ar putea fi valorificate;

  1. b) să se afle în incapacitate de a munci din motive de boală sau bătrâneţe. Incapacitatea de muncă poate fi totală sau parţială. Atunci când incapacitatea de muncă este parţială, creditorul beneficiază de întreţinere în completare. Prin excepţie, este îndeplinită această condiţie şi de copilul care se află în continuarea studiilor (de lungă durată) şi devine, între timp, major. Acesta este îndreptăţit să primească întreţinere până la vârsta de 25, respectiv 26 de ani (în cazul facultăţilor cu durată mai mare de 5 ani).

Condiţii speciale cerute în anumite situaţii:

  • în cazul soţilor a căror căror căsătorie a fost desfăcută, incapacitatea de a munci trebuie să fi intervenit înainte de căsătorie, în timpul căsătoriei sau la un an de la desfacere şi numai în legătură cu o împrejurare legată de căsătorie;
  • aceeaşi este situaţia şi în cazul căsătoriei putative;
  • soţul care a întreţinut copilul celuilalt soţ poate pretinde întreţinere de la copil dacă acesta a beneficiat de întreţinere minim 10 ani;
  • incidenţa normelor de convieţuire socială impune o serie de condiţii speciale:
  • cel care se face vinovat de fapte care ar atrage nedemnitatea succesorală nu poate pretinde întreţinere de la cel vătămat prin aceste fapte (art. 1, alin. 3 din Decretul nr. 31/1954);
  • soţul care a părăsit fără motiv domiciliul conjugal şi are un comportament imoral nu are dreptul la întreţinere din partea celuilalt soţ.
  • Condiţii cu privire la debitorul obligaţiei de întreţinere.
    1. să aibă mijloacele materiale necesare pentru îndeplinirea acestei obligaţii. Îndeplinirea acestei condiţii se face nu numai prin raportare la venituri şi bunuri dar şi la îndatoririle şi sarcinile pe care le mai are. În cazul soţilor, obligaţia nu este una comună şi, în consecinţă, nu se va avea în vedere şi situaţia soţului care nu este debitor.

Persoana capabilă de a munci dar care nu are alte venituri sau mijloace materiale nu poate fi şi debitor dacă este bolnav, în exercitarea serviciului militar, în executarea unei pedepse privative de libertate ca urmare a unei condamnări pentru o altă infracţiune decât pentru abandon familial sau frecventează cursurile de zi ale unei instituţii de învăţământ;

  1. să nu existe altă persoană obligată la întreţinere înaintea sa.
  • Obligaţia de întreţinere dintre soţi.

În timpul căsătoriei, soţii îşi datorează reciproc întreţinere (art. 86 alin. 1 şi art. 41 alin. 1 C. Fam.).

Realizarea obligaţiei de întreţinere diferă în funcţie de următoarele situaţii:

  1. soţii locuiesc împreună

Când soţii locuiesc împreună, obligaţia de întreţinere se realizează prin contribuţia comună la cheltuielile căsătoriei, potrivit cu mijloacele fiecăruia. Dacă unul dintre soţi nu-şi îndeplineşte obligaţia de întreţinere, celălalt soţ poate introduce acţiune în justiţie pentru acordarea întreţinerii. De asemenea, refuzul unuia dintre soţi de a acorda întreţinere, poate constitui infracţiunea de abandon de familie (art. 305 Cod penal).

  1. soţii locuiesc separat

Obligaţia de întreţinere se menţine şi în situaţia soţilor despărţiţi în fapt indiferent dacă mai locuiesc împreună sau separat. Există totuşi o excepţie, şi anume, cazul soţului care a părăsit nejustificat domiciliul şi care din acest motiv nu mai are drept la întreţinere.

O situaţie specială este cea a mamei care îşi afectează timpul îngrijirii copilului sau copiilor. Dacă îngrijirea copilului nu poate fi prestată decât de mamă, ea poate fi considerată în stare de nevoie şi, deci, are dreptul la întreţinere, îndeplinind totodată şi condiţia lipsei mijloacelor materiale de existenţă. Fiind o situaţie de fapt, va fi apreciată de la caz la caz de instanţa judecătorească.

Soţul care se califică sau se recalifică are drept de întreţinere (chiar şi numai în completare) de la celălalt soţ.

  1. soţii aflaţi în timpul procesului de divorţ

Soţii îşi datorează întreţinere şi în timpul procesului de divorţ deoarece căsătoria se consideră desfăcută la data rămânerii definitive a hotărârii de divorţ.

  1. căsătoria putativă

În cazul căsătoriei putative, drept la întreţinere are numai soţul de bună credinţă la încheierea ei, obligaţia putând fi şi reciprocă în caz de bună-credinţă a ambilor soţi.

11.6 Obligaţia de întreţinere între foştii soţi (după divorţ).

Obligaţie de întreţinere există şi între foştii soţi dar nu are aceeaşi natură ca cea din timpul căsătoriei, fundamentul ei constând în regulile de convieţuire socială şi există numai în măsura în care a fost stabilită hotărârea de divorţ sau printr-o hotărâre judecătorească ulterioară.

Obligaţia de întreţinere există dacă fostul soţ se află în stare de nevoie, cu condiţia ca starea de nevoie să fi intervenit înainte, în timpul sau în termen de un an de la desfacerea căsătoriei, din împrejurări care să aibă legătură cu căsătoria, să fi avut o comportare corespunzătoare normelor de convieţuire socială faţă de debitor şi să nu se fi recăsătorit.

De asemenea, celălalt soţ va fi debitor dacă are mijloace materiale suficiente pentru a presta întreţinerea.

În cazul în care acordarea întreţinerii a fost solicitată prin cererea de divorţ sau în timpul procesului, ea se va datora de la data desfacerii căsătoriei.

Dacă cererea pentru acordarea întreţinerii s-a făcut după pronunţarea hotărârii de divorţ, ea se va acorda de la data acestei cereri. În principiu, obligaţia de întreţinere este limitată în timp numai pentru soţul care este vinovat de desfacerea căsătoriei (şi anume, la un an de la divorţ). Prin convenţie nu se pot stabili alte termene.

Cuantumul întreţinerii se stabileşte în funcţie de nevoile creditorului şi mijloacele debitorului fără, însă, a depăşi o treime din venitul în muncă al fostului soţ (dacă se

acordă întreţinere numai lui) sau după caz, jumătate din venitul net (dacă întreţinerea se acordă şi pentru copii). Regulile de mai sus se aplică şi în cazul căsătoriei putative în măsura în care cel puţin unul din soţi a fost de bună-credinţă la încheierea ei şi care, în măsura în care ar fi îndeplinite şi celelalte condiţii indicate mai sus, ar fi îndreptăţit la întreţinere.

Obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copii.

Debitori ai obligaţiei de întreţinere sunt părinţii care au aceleaşi îndatoriri faţă de toţi copiii indiferent dacă sunt din căsătorie, din afara ei (cu condiţia să se fi stabilit filiaţia în mod legal) sau adoptaţi. Părintele decăzut din drepturile părinteşti, sau pus sub interdicţie nu este scutit de a presta întreţinere copilului minor (art. 110 C. Fam ).

Creditor al acestei obligaţii de întreţinere este copilul minor din căsătorie, din afara ei sau adoptat.

Obiectul obligaţiei îl constituie mijloacele necesare traiului, inclusiv mijloacele pentru asigurarea creşterii, educării, învăţăturii şi pregătirii profesionale a copiilor în măsura în care nu au fost preluate de către stat. De observat este că aceste obligaţii de creştere şi educare apasă numai în sarcina părinţilor şi nu au un caracter reciproc în relaţiile dintre părinţi şi copiii lor.

Pentru a fi îndreptăţit la întreţinere, minorul trebuie să îndeplinească o singură condiţie: să fie în stare de nevoie; aceasta există chiar dacă minorul are bunuri care ar putea fi valorificate (numai dacă solicită întreţinere de la părinţii fireşti, nu şi de la alte persoane când existenţa unor bunuri care ar putea fi valorificate exclude starea de nevoie). Descendentul minor are drept la întreţinere chiar dacă are capacitatea de a munci.

În principiu, întreţinerea se datorează de la data cererii de chemare în judecată (putând fi acordată şi pentru trecut dacă întârzierea nu este imputabilă creditorului). În caz de divorţ, când există copii minori, instanţa, din oficiu, se va pronunţa asupra obligaţiei de întreţinere.

Cuantumul obligaţiei de întreţinere se determină potrivit nevoilor creditorului şi posibilităţilor debitorului (art. 94 alin. 1 C. Fam.), cu respectarea limitelor indicate de art. 94 alin. 3:

  1. până la o pătrime din câştigul net în muncă al debitorului dacă întreţinerea se datorează pentru un copil;
  2. până la o treime din câştigul net, dacă întreţinerea se datorează pentru doi copii;
  3. până la jumătate din câştigul net dacă întreţinerea se acordă pentru trei sau mai mulţi copii. Părinţii se pot înţelege oricând asupra cuantumului şi modalităţii de prestare a întreţinerii faţă de copil dar

dacă intervine divorţul, aceste înţelegeri trebuie încuviinţate de către instanţă.

Părinţii sunt datori să contribuie proporţional cu mijloacele fiecăruia la întreţinerea copilului dar, dacă unul dintre părinţi nu poate presta întreţinere, la un moment dat, ea este prestată de către celălalt părinte care are posibilitatea ca ulterior să se îndrepte pentru ce a prestat peste partea sa împotriva celuilalt părinte.

Obligaţia de întreţinere a părinţilor faţă de copii se stinge la data când aceştia devin majori, cu excepţia copiilor aflaţi în continuarea studiilor, care vor beneficia de întreţinere până la finalizarea acestora fără a depăşi, însă, 25 de ani.

Minorul în vârstă de până la 14 ani, poate solicita întreţinere reprezentantul său legal (care poate fi unul dintre părinţii divorţaţi sau tutorele).

Minorul, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, poate solicita el însuşi întreţinere, însă, cu încuviinţarea ocrotitorului legal.

În acest caz, trebuie să se facă dovada stării de nevoie. Continuarea studiilor nu reprezintă, neapărat, o justificare a stării de nevoie în care se află minorul.

  • Obligaţia de întreţinere faţă de copilul luat spre creştere.

Pentru existenţa obligaţiei de întreţinere trebuie îndeplinite următoarele condiţii (art. 88 C. Fam.): '

  • luarea copilului spre creştere fără îndeplinirea formelor cerute pentru adopţie;
  • obligaţia există numai dacă părinţii fireşti ai copilului nu pot presta ei înşişi întreţinere.
  • Obligaţia de întreţinere ce revine moştenitorilor întreţinătorului.

Caracteristici (art. 96 C. Fam.):

1 obligaţia revine moştenitorilor persoanei care a avut obligaţia legală de întreţinere sau care a acordat întreţinere minorului, fără să fi avut obligaţia legală; 2 obligaţia revine numai moştenitorului universal sau cu titlu universal; 3. obligaţia există numai în măsura valorii bunurilor moştenite;

  1. obligaţia există numai dacă nu poate fi prestată de către părinţii fireşti;
  2. obligaţia există numai pe timpul în care cel întreţinut este minor;

6 dacă sunt mai mulţi moştenitori, obligaţia este solidară, iar fiecare va contribui proporţional cu valoarea bunurilor moştenite;

  1. obligaţia are un caracter imperativ, fiind datorată din momentul în care condiţiile sunt îndeplinite.
  • Executarea obligatiei de intretinere

1 Obiectul obligaţiei de întreţinere.

Obligaţia de întreţinere are ca obiect cele necesare traiului: alimente, locuinţă, îmbrăcăminte, medicamente precum şi elemente necesare satisfacerii unor nevoi spirituale. În cazul creditorului minor care beneficiază de întreţinere din partea părinţilor, obligaţia de întreţinere are ca obiect şi cheltuielile legate de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională.

2 Cuantumul obligaţiei de întreţinere.

Se determină în funcţie de nevoile creditorului şi posibilităţile materiale ale debitorului, cu respectarea plafonului maximal instituit de art. 94 alin. (3) pentru părinţi şi adoptatori. În determinarea posibilităţilor materiale ale debitorului obligaţiei, se vor avea în vedere mijloacele cu caracter periodic [cum sunt veniturile din muncă, mijloacele asimilate cu veniturile din muncă (pensiile, spre exemplu), alte mijloace cum sunt bunurile susceptibile de valorificare].

Nu intră în această categorie veniturile întâmplătoare, cum ar fi indemnizaţiile pentru ore suplimentare prestate fără caracter periodic, premii, indemnizaţiile de asigurare. Se vor lua în considerare şi celelalte sarcini pe care le mai are debitorul. Dovada mijloacelor debitorului se poate face cu orice mijloc de probă.

Părinţii şomeri, au obligaţia legală de întreţinere, care poate fi îndeplinită din indemnizaţia de şomaj.

  1. Data de la care se datorează obligaţie de întreţinere.

Întreţinerea se datorează de la data cererii de chemare în judecată. În cazul în care cererea de acordare a întreţinerii se face, oral, în timpul judecării procesului de divorţ, aceasta se acordă de la data solicitării. Dacă întârzierea introducerii cererii este imputabilă debitorului, întreţinerea se poate acorda şi pentru trecut.

Părţile se pot înţelege cu privire la prestarea întreţinerii dar, dacă este vorba de un proces de divorţ în care sunt implicaţi minori, înţelegerea trebuie aprobată de către instanţă.

Urmărirea ratelor pensiei de întreţinere nu se poate face decât în limita termenului general de prescripţie (3 ani).

Legea permite majorarea sau micşorarea cuantumului pensiei de întreţinere, chiar stabilit prin hotărâre judecătorească, dacă se modifică nevoile creditorului sau posibilităţile materiale ale debitorului.

  1. Modul de executare al obligaţiei de întreţinere.

Obligaţia de întreţinere se poate executa în natură (prin furnizarea celor necesare traiului), prin echivalent-în bani sau parte în natură şi parte în bani. Executarea în bani se face prin plata unei sume fixe, în cuantumul şi la termenele fixate, de regulă, de către instanţă. Pensia de întreţinere este reţinută de angaj ator.

În funcţie de modificarea stării de fapt, se poate modifica nu numai cuantumul obligaţiei de întreţinere dar şi modalitatea de executare, în sensul că se poate schimba executarea în natură cu cea în bani şi invers.

11.11 Încetarea obligaţiei de întreţinere

  1. Încetarea uneia din condiţiile generale prevăzute de lege pentru acordarea întreţinerii Situaţii:
    1. încetarea stării de nevoie a creditorului;
    2. încetarea incapacităţii de a munci a creditorului cu excepţia situaţiei în care întreţinerea este prestată descendentului minor pentru care nu se cere dovedirea capacităţii de a munci;
    3. debitorul nu mai are mijloace de prestare a întreţinerii
    4. moartea creditorului sau debitorului.
  2. Încetarea uneia din condiţiile speciale prevăzute de lege pentru acordarea întreţinerii Cazuri:
    1. ajungerea la majorat când întreţinerea este acordată de părinte sau adoptator minorului care nu se află în continuarea studiilor;
    2. întreţinerea încetează dacă minorul se căsătoreşte;
    3. aceeaşi este şi situaţia celui care a luat un copil spre creştere fără îndeplinirea formelor cerute pentru adopţie şi obligaţia nu este executată de părinţii fireşti;
    4. de asemenea, în cazul soţului care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ sau a moştenitorului debitorului (în acest ultim caz numai în limita valorii bunurilor moştenite);
    5. între soţi, odată cu desfacerea căsătoriei, iar între foştii soţi, la recăsătoria creditorului sau la împlinirea unui an de la divorţ pentru creditor-vinovat de desfacerea căsătoriei;
    6. aceeaşi este şi situaţia în cazul căsătoriei putative în care creditor nu poate fi decât soţul de bună-credinţă;
    7. între adoptator şi adoptat, obligaţia încetează odată cu desfiinţarea sau desfacerea adopţiei;
    8. obligaţia mai încetează în cazul în care se schimbă ordinea în care se datorează întreţinerea;
    9. în cazul în care creditorul săvârşeşte fapte grave faţă de debitor, susceptibile de a atrage nedemnitatea succesorală.

Efectele încetării obligaţiei de întreţinere.

Ca urmare a încetării obligaţiei de întreţinere, rămâne fără temei juridic orice prestaţie care s-ar putea califica întreţinere. De aceea, orice prestaţie de acest fel ar fi susceptibilă de restituire ca fiind plată nedatorată. Situaţii:

  • Părintele care are dreptul la întreţinere de la mai mulţi copii, se găseşte în stare de urgenţă şi solicită întreţinerea numai de la unul din aceştia (art. 90 alin. 2). Copilul care a executat singur obligaţia de întreţinere, poate cere fiecăruia dintre fraţi să-i restituie partea sa contributivă;
  • Obligaţia de întreţinere executată numai de către una ori o parte din persoanele obligate solidar la întreţinere (art. 96). Cel care a executat întreţinerea poate cere celorlalţi partea lor contributivă.
  • întreţinerea copiilor minori prestată de către alte persoane sau instituţii de ocrotire. În cazul în care copiii sunt încredinţaţi pentru creştere, prin hotărâre judecătorească, unei alte persoane decât părintele, acesta din urmă are obligaţia de a restitui cheltuielile făcute cu întreţinerea copiilor. În cazul în care întreţinerea este prestată în urma înţelegerii dintre părinţi şi cealaltă persoană, părinţii sunt obligaţi să restituie cheltuielile făcute de această persoană, dacă nu se dovedeşte intenţia acesteia de a face o liberalitate.
  • Soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ este obligat să continue a da întreţinere copilului, cât timp acesta este minor (art. 87), însă numai dacă părinţii săi fireşti au murit, sunt dispăruţi ori în nevoie. Părintele firesc al copilului are obligaţia de restituire a cheltuielilor, la solicitarea soţului care nu este părinte.
Loading...