Drept

Noţiunea de protecţie a copilului. Sediul materiei

Protecţia copilului desemnează ansamblul normelor juridice de apărare a persoanei care se află într-o situaţie specială datorită vârstei sale.

Cadrul legal privind ocrotirea minorului, respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului, este stabilit de Codul familiei şi Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului reprezintă un adevărat „Cod al protecţiei copilului" care garantează drepturile acestuia nu numai în cadrul familiei, ci şi în ceea ce priveşte alte drepturi şi libertăţi civile, sănătatea şi bunăstarea copilului, educaţia, activităţi recreative şi culturale, protecţia specială a copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi, protecţia copiilor refugiaţi şi protecţia copiilor în caz de conflict armat, protecţia copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal, protecţia copilului exploatat, etc. În fiecare din aceste materii, legea generală urmează a se completa cu dispoziţiile cuprinse în legile speciale (de exemplu Codul muncii, Codul familiei, legea învăţământului, etc.). Deci, Legea nr. 272/2004 reprezintă o lege-cadru, care devine normă generală în materia protecţiei copilului, asigurând aplicarea principiilor acestei materii tuturor domeniilor în care produce efecte.

• Beneficiarii dispoziţiilor Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Potrivit art. 4 lit. A) din legea nr. 272/2004, prin copil se înţelege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, în condiţiile legii. Legea cu privire la drepturile copilului nu arată, însă, din ce moment beneficiază copilul de protecţie. Rezultă că, în principiu, el beneficiază de protecţie de la naştere. Beneficiarii acestei reglementări sunt:

• copiii cetăţeni români aflaţi pe teritoriul României;
• copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate;
• copiii fără cetăţenie aflaţi pe teritoriul României;
• copiii care solicită sau beneficiază de o formă de protecţie în condiţiile reglementărilor legale privind statutul şi regimul refugiaţilor în România;
• copiii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României, în situaţii de urgenţă constatate, în condiţiile Legii nr. 272/2004, de către autorităţile publice române competente.
• Principiile care stau la baza protecţiei copilului

Principiile sunt reguli generale, de maximă aplicabilitate, care reprezintă fundamentul unei ramuri de drept sau a unei instituţii juridice. Articolul 6 din Legea nr. 272/ 2004 afirmă expres principiile care stau la baza protecţiei copilului. Acestea se aplică nu numai în raport cu dispoziţiile actului normativ care reprezintă legea-cadru în materie, ci şi cu reglementările speciale privind protecţia copilului (de exemplu Codul familiei, Legea învăţământului, Codul muncii, etc..).

Legea nr. 272/2004 arată că respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii: a) Principiul protecţiei interesului superior al copilului.

Protecţia interesului superior al copilului reprezintă fundamentul oricărei măsuri în legătură cu minorul. Aplicarea principiului nu trebuie realizată astfel încât să se anuleze alte drepturi ale copilului, astfel cum sunt acestea consacrate în Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi în Convenţia O.N.U. cu privire la drepturile copilului.

Principiul interesului superior al copilului produce şi „efecte orizontale", respectiv statul trebuie să ia măsurile necesare pentru garantarea lui nu numai în ce priveşte relaţiile cu autorităţile, ci şi de către subiectele de drept privat, în special în raporturile cu părinţii.

Acest principiu trebuie să prevaleze în toate demersurile şi deciziile care privesc pe copil.

1. Egalitatea şanselor şi nediscriminarea;
2. Responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti;
3. Primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi garantarea drepturilor copilului;
4. Descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului, intervenţia multisectorială şi parteneriatul dintre instituţiile publice şi organismele private autorizate;
5. Asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil;
6. Respectarea demnităţii copilului;
7. Ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate;
8. i) Asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului, ţinând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecţie; j) Celeritate în luare oricăror decizii cu privire la copil;

Potrivit principiului celerităţii, autorităţile trebuie să acţioneze prompt în scopul evitării oricăror întârzieri inutile care sunt contrare interesului superior al copilului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că într-o cauză care implică relaţiile de familie între părinţi şi copii,conformitatea măsurilor autorităţilor naţionale cu dispoziţiile art. 8 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (care garantează şi dreptul la relaţii de familie) se apreciază şi în funcţie de celeritatea acesteia. Procedurile legate de exercitarea autorităţii părinteşti, inclusiv executarea acestora,necesită urgenţă, deoarece trecerea timpului poate avea consecinţe ireparabile asupra relaţiilor de familie. k) Asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului;

1. l) Interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelaţie cu ansamblul reglementărilor din această materie.

Mijloacele de protecţie a copilului

Principalele mijloace de protecţie a copilului potrivit dreptului privat şi a Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului vizează următoarele aspecte:

• protecţia drepturilor copilului;
• protejarea minorului prin regulile în materia capacităţii juridice a persoanei fizice;
• ocrotirea părintească;
• protecţia copilului lipsit de ocrotire părintească (protecţia alternativă).