Drept

Legea nr. 272/2004 garantează copilului următoarele drepturi:

Dreptul la identitate

Prin identitatea persoanei fizice se înţelege individualizarea acesteia în raporturile juridice, deci determinarea poziţiei sale în viaţa juridică.

Identificarea persoanei este o instituţie complexă, interesând toate raporturile juridice în care persoana apare ca titulară de drepturi şi obligaţii. Rezultă că este greu de realizat o definiţie a identităţii. De aceea, art. 8 alin. (1) din Convenţia O.N.U. cu privire la drepturile copilului pune un accent deosebit pe trei elemente ale identităţii copilului, şi anume: numele, cetăţenia şi relaţiile de familie şi arată că statele părţi se obligă să respecte dreptul copilului de a-şi păstra identitatea, inclusiv cetăţenia, numele şi relaţiile familiale, astfel cum sunt recunoscute de lege, fără nici o imixtiune ilegală. În cazul în care un copil este lipsit în mod ilegal de toate sau de o parte din elementele constitutive ale identităţii sale, statele părţi vor asigura asistenţa protecţia corespunzătoare pentru ca identitatea acestuia să fie restabilită cat mai repede posibil.

Articolul 8 şi următoarele din Legea nr. 272/2004 prevăd expres dreptul copilului de a fi înregistrat imediat după naşterea sa. Înregistrarea imediat după naştere prezintă o importanţă deosebită pentru copil deoarece reprezintă prima recunoaştere de către societate a existenţei sale. Din acest moment autorităţile iau cunoştinţă de existenţa lui. Este recunoscut de către stat şi i se creează un statut legal. Pană la înregistrare el nu există, nu poate fi titular de drepturi în societate.

Lipsa înregistrării este un motiv de discriminare. Practic, prin înregistrare, copilul are acces la asistenţă medicală, educaţie şi alte drepturi. Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului prevede obligaţii speciale în sarcina anumitor subiecte de drept (unităţile sanitare, organele de poliţie, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, unităţile de protecţie socială, etc..) care trebuie să ia măsurile necesare pentru înregistrarea copilului cat mai curând posibil. Aceste dispoziţii modifică implicit Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă, cu modificările ulterioare.

Dreptul la identitate mai cuprinde dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi, dacă este posibil, de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit, crescut şi educat de aceştia. Deoarece dreptul la identitate prezintă o necesitate permanentă, este garantat şi dreptul la păstrarea identităţii.

Dreptul la relaţii personale cu familia sa

Datorită dependenţei şi nevoii de afecţiune, copilul are fundamental nevoie de relaţii personale cu familia sa. Se poate considera că dreptul la relaţii de familie este cel mai important drept al copilu lui. De asemenea, familia este un element esenţial al identităţii copilului. Convenţia europeană a drepturilor omului garantează în art. 8 dreptul la viaţă privată şi de familie. Din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului rezultă că aceasta cuprinde şi dreptul unui părinte şi al copilului său de a menţine şi dezvolta relaţii personale. Acest drept nu poate fi restrâns decât pentru motive serioase, dacă această restrângere este necesară pentru protecţia interesului superior al copilului (de exemplu, când este necesară ca măsură de protecţie a dezvoltării morale sau a sănătăţii copilului).

Potrivit art. 14 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul de a menţine relaţii personale cu următoarele categorii de persoane:

• părinţii. În primul rând, copilul are dreptul la relaţii personale cu părinţii săi. În egală măsură, aceştia au dreptul la relaţii personale cu descendenţii lor;
• rudele care alcătuiesc familia de drept. Copilul are dreptul la relaţii personale cu membrii familiei sale de drept: fraţi, surori, bunici, unchi, mătuşi, etc..;
• familia de fapt. Datorită relaţiilor de afecţiune pe care le-au dezvoltat, persoanele care fac parte din familia de fapt, respectiv cele alături de care copilul s-a bucurat de viaţă de familie, au dreptul la relaţii personale cu acesta.

Dispoziţiile Legii nr. 272/2004 nu vin în contradicţie cu reglementările legale în vigoare (din Codul familiei), ci dezvoltă şi explică noţiunile folosite, aducând elemente noi, susceptibile să contribuie la prevenirea şi reducerea conflictelor care pot să apară în legătură cu relaţiile de familie.

Relaţiile cu ceilalţi membri ai familiei nu se bucură de aceeaşi protecţie ca relaţiile cu părinţii. Acestea se concretizează în dreptul la relaţii personale, care se exercită în condiţiile art. 14 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 272/2004, care dispun: „copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. Părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii, surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului".

Deoarece noţiunea de relaţii personale este abstractă, legea nr. 272/2004 concretizează realizarea acestora, creând condiţiile pentru exercitarea lor. Relaţiile personale pot fi clasificate în:

• relaţii personale directe (care presupun prezenţa personală, contactul direct). Potrivit Legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, acestea se realizează prin: întâlniri ale copilului cu părintele ori cu altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relaţii personale cu copilul; vizitarea copilului la domiciliul acestuia; găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit;
• relaţii personale care se pot realiza prin comunicare (corespondenţă ori altă formă de comunicare cu minorul, de exemplu telefon sau poştă electronică). Aceste relaţii se pot dezvolta în completarea celor directe sau în locul acestora, dacă ele nu sunt posibile.

3) relaţii personale care presupun transmiterea de informaţii copilului cu privire la persoanele care au, potrivit legii, dreptul de a menţine relaţii personale cu el şi transmiterea de informaţii cu privire la copil. Textul Legii nr. 272/2004 face referire expres la fotografii şi evaluări medicale sau şcolare, dar enumerarea este numai exemplificativă.

• Dreptul copilului la protejarea imaginii sale publice, a vieţii intime, private şi de familie

Potrivit art. 16 din Convenţia O.N.U. cu privire la drepturile copilului, nici un copil nu va fi supus unei imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa sa privată, în familia sa, în domiciliul său ori în corespondenţa sa, precum şi nici unui fel de atac ilegal la onoarea şi reputaţia sa. Potrivit art. 26 alin. (1) din Constituţia României, autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.

Deoarece copii instituţionalizaţi sunt în egală măsură titulari ai acestor drepturi, autorităţile trebuie să ia măsuri pentru ca standardele cu privire la serviciile speciale să impună inclusiv crearea unor spaţii care să permită desfăşurarea vieţii intime şi private.

Un rol special în protecţia imaginii publice, a vieţii intime, private şi de familie a copilului revine şi Consiliului Naţional al Audiovizualului, ca autoritate de reglementare în domeniul audiovizualului, potrivit Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările ulterioare. Acesta are obligaţia de a adopta deciziile necesare, ţinând seama de faptul că afectarea dezvoltării fizice, mentale sau morale a minorilor este o problemă de interes public.

• Dreptul copilului la libertate de exprimare

Potrivit art. 13 din Convenţia O.N.U cu privire la drepturile copilului, copilul are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi şi de a difuza informaţii şi idei de orice natură, indiferent de frontieră, sub formă orală, scrisă, tipărită sau artistică ori prin orice alte mijloace la alegerea copilului.

Ca şi în cazul adulţilor, exercitarea acestui drept al copilului poate face obiectul restricţiilor, numai al acelor restricţii expres prevăzute de lege şi absolut necesare pentru:

• respectarea drepturilor sau a reputaţiei altora; sau
• protejarea securităţii naţionale, a ordinii publice, a sănătăţii publice şi a bunelor moravuri.

Acest drept nu trebuie interpretat în sensul că limitează autoritatea şi responsabilităţile părinteşti. De asemenea, în sens invers, faptul că minorul are nevoie de îndrumare din partea ocrotitorilor săi nu afectează acest drept în sine, ci numai exercitarea sa în anumite situaţii, în funcţie de maturitatea copilului şi de situaţiile concrete în care se exercită.

• Dreptul copilului capabil de discernământ de a-şi exprima opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte

Garantarea acestui drept este rezultatul concepţiei Legii nr. 272/2004 potrivit cu care copilul este considerat subiect activ al drepturilor sale. Aceasta nu înseamnă protecţia dreptului copilului, de a hotărî singur, în acelaşi condiţii ca şi un adult, ci numai a dreptului de a fi implicat în orice procedură care îl priveşte.

Deoarece dreptul aparţine şi copiilor cu dizabilităţi, autorităţile trebuie să ia măsurile necesare pentru exercitarea lui şi în cazul copilului cu discernământ care nu poate comunica.

• Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie

Potrivit art. 25 din Legea nr. 2722004, copilul are dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie. Părinţii îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri în alegerea unei religii, în condiţiile legii, ţinând seama de opinia, vârsta şi de gradul de maturitate a acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios. Religia copilului care a împlinit 14 ani nu poate fi schimbată fără consimţământul acestuia; copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să-şi aleagă singur religia. Atunci când copilul beneficiază de protecţie specială, persoanelor în îngrijirea cărora se află le sunt interzise orice acţiuni menite să influenţeze convingerile religioase ale copilului.

• Libertatea de asociere în structuri formale şi informale şi libertatea de întrunire paşnică, în limitele prevăzute de lege

Potrivit art. 15 din convenţia O.N.U. cu privire la drepturile copilului: „ statele părţi recunosc drepturile copilului la libertatea de asocierea şi la libertatea de întrunire paşnică".

Exercitarea acestor drepturi nu poate fi îngrădită decât de restricţiile prevăzute în mod expres de lege şi care sunt necesare într-o societate democratică, in interesul securităţii naţionale, al siguranţei sau ordinii publice ori pentru a proteja sănătatea publică sau bunele moravuri, ori pentru a proteja drepturile şi libertăţile altora.

• Dreptul la identitate al copilului aparţinând unei minorităţi

Potrivit art. 27 din Legea nr. 272/2004, copilul aparţinând unei minorităţi naţionale, etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la viaţa culturală proprie, la declararea apartenenţei sale etnice, religioase, la practicarea propriei sale religii, precum şi dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alţi membri ai comunităţii din care face parte.

• Dreptul la respectarea individualităţii şi personalităţii

Potrivit art. 28 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul la respectarea personalităţii şi individualităţii sale şi nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante. Măsurile de disciplinare a copilului n pot fi stabilite decât în acord cu demnitatea copilului, nefiind permise sub nici un motiv pedepsele fizice ori acelea care se află în legătură cu dezvoltarea fizică, psihică sau care afectează starea emoţională a copilului.

• Dreptul la sănătate

Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept.

• Dreptul copilului la un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială

Potrivit art. 44 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităţilor, cele mai bune condiţii de viaţă necesare creşterii şi educării copiilor revine, în primul rând, părinţilor. Aceştia au obligaţia să le asigure locuinţă, precum şi condiţii necesare pentru creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională. În dreptul familiei, această responsabilitate a părinţilor a părinţilor formează fundamentul obligaţiei de întreţinere a părinţilor faţă de copii lor minori.

• Dreptul de a beneficia de asistenţă socială şi de asigurări sociale

Potrivit Legii nr. 272/1004, copilul are dreptul de a beneficia de asistenţă socială şi de asigurări sociale, în funcţie de resursele şi de situaţia în care se află acesta şi persoanele în întreţinerea cărora se găseşte. În cazul în care părinţii sau persoanele care, potrivit legii, obligaţia de a întreţine copilul, nu pot asigura, din motive independente de voinţa lor, satisfacerea nevoilor minime de locuinţă, hrană, îmbrăcăminte, şi educaţie ale copilului, statul, prin autorităţile publice competente, este obligat să asigure acestora sprijin corespunzător, sub formă de prestaţii financiare, prestaţii în natură, precum şi sub formă de servicii, în condiţiile legii.

Părinţii au obligaţia să solicite autorităţilor competente acordarea alocaţiilor, indemnizaţiilor, prestaţiilor în bani sau în natură şi a altor facilităţi prevăzute de lege pentru copii sau familiile cu copii. Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a informa părinţii şi copiii în legătură cu drepturile pe care le au, precum şi asupra modalităţii de acordare a drepturilor de asistenţă socială şi de asigurări sociale.

• Drepturile speciale ale copiilor cu handicap

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 272/2004, copilul cu handicap are dreptul la îngrijire specială, adaptată nevoilor sale. Copilul cu handicap are dreptul la educaţie, recuperare, compensare, reabilitare şi integrare,adaptate posibilităţilor proprii, în vederea dezvoltării personalităţii sale. Îngrijirea specială trebuie să asigure dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copiilor cu handicap. Îngrijirea specială constă în ajutor adecvat situaţiei copilului şi părinţilor săi ori, după caz, situaţiei celor cărora le este încredinţat copilul şi se acordă gratuit, ori de cate ori acest lucru este posibil, pentru facilitarea accesului efectiv şi fără discriminare al copiilor cu handicap la educaţie, formare profesională,servicii medicale, recuperare, pregătire, în vederea ocupării unui loc de muncă, la activităţi recreative, precum şi la orice alte activităţi apte să le permită deplina socială şi dezvoltare a personalităţii lor. Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi autorităţile publice locale sunt obligate să iniţieze programe şi să asigure resursele necesare dezvoltării serviciilor destinate satisfacerii nevoilor copiilor cu handicap şi ale familiilor acestora în condiţii care să le garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia şi să le faciliteze participarea activă la viaţa comunităţii.

• Dreptul la educaţie

Copilul are dreptul de a primi o educaţie care să îi permită dezvoltarea , în condiţii nediscriminatorii, a aptitudinilor şi personalităţii sale.

Părinţii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor lor şi au obligaţia să înscrie copilul la şcoală şi să asigure frecventarea cu regularitate de către acesta a cursurilor şcolare.

Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani poate cere încuviinţarea instanţei judecătoreşti de aşi schimba felul învăţăturii şi al pregătirii profesionale.

În cadrul procesului instructiv-educativ copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de către cadrele didactice, de a fi informat asupra drepturilor sale, precum şi asupra modalităţilor de exercitare a acestora. Pedepsele corporale în cadrul procesului instructiv- educativ sunt interzise.

Copilul, personal şi, după caz, reprezentat sau asistat de reprezentantul său legal, are dreptul de a contesta modalităţile şi rezultatele evaluării şi de a se adresa în acest sens conducerii unităţii de învăţământ, în condiţiile legii.

Cadrele didactice au obligaţia de a semnala serviciului public de asistenţă socială sau, după caz, direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, cazurile de rele tratamente, abuzuri sau de neglijare a copiilor.

Dreptul la odihnă şi vacanţă

Copilul trebuie să beneficieze de timp suficient pentru odihnă şi vacanţă, să participe în mod liber la activităţi recreative proprii vârstei sale şi la activităţile culturale, artistice şi sportive ale comunităţii. Autorităţile publice au obligaţia să contribuie, potrivit atribuţiilor ce le revin, la asigurarea condiţiilor exercitării în condiţii de egalitate a acestui drept.Autorităţile publice au obligaţia să asigure, potrivit atribuţiilor care le revin, locuri de joacă suficiente şi adecvate pentru copii, în mod special în situaţia zonelor intens populate.