loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
  • Consideraţii introductive

Ocrotirea părintească reprezintă mijlocul juridic de protecţie al minorului în cadrul căruia drepturile şi îndatoririle cu privire la persoana şi bunurile acestuia se exercită şi, după caz, se îndeplinesc de către părinţii săi.

Termenul „părinţi" desemnează atât părinţii naturali (fireşti), cât şi părinţii adoptivi. Potrivit Legii nr. 272/2004 exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său. Ambii părinţi sunt responsabili în mod egal pentru creşterea copiilor lor.

  • Drepturile şi îndatoririle părinteşti faţă de persoana copilului

Drepturile părinteşti

- dreptul părinţilor de a creşte copilul. Acest drept reprezintă în acelaşi timp o obligaţie. Părinţii şi copii lor au, deopotrivă, dreptul de a forma o familie şi de a trăi împreună. Părinţii au obligaţia să asigure copilului,de o manieră corespunzătoare capacităţilor în continuă dezvoltare ale copilului, orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor prevăzute de lege (art. 30 alin. (2) din Legea nr. 272/2004). Părinţii copilului au dreptul să primească informaţiile şi asistenţa de specialitate necesare în vederea îngrijirii, creşterii şi educării acestuia ( art. 30 alin. (3) din Legea nr. 272/2004).

  • dreptul de a cere înapoierea copilului de la orice persoană care-l ţine fără drept. Părinţii au dreptul m de a cere, prin acţiune în justiţie, înapoierea copilului de la orice persoană care îl ţine fără drept (art. 103 alin. (1) C. fam). Dar, instanţa poate respinge cererea dacă înapoierea este contrară intereselor copilului. Acesta va fi ascultat, dacă a împlinit vârsta de 10 ani (art. 103 alin. 82) C. fam).
  • dreptul de a consimţi la adopţia copilului lor. Acest drept se exercită în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 272/2004 privind regimul juridic al adopţiei.
  • dreptul la relaţii personale cu copilul. Acesta se exercită în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 272/2004 şi cu normele speciale din Codul familie.

 Obligaţiile părinteşti

Copilul are dreptul să fie crescut în condiţii care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială. În acest scop, potrivit art. 32 din Legea nr. 272/2004 părinţii sunt obligaţi:

  • să supravegheze copilul;
  • să coopereze cu copilul şi să-i respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea;
  • să informeze copilul despre actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în considerare opinia acestuia;
  • să întreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor;
  • să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice care exercită atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului.
  • Drepturile şi îndatoririle cu privire la bunurile copilului minor

Părinţii au următoarele drepturi cu privire la bunurile copilului lor minor:

  • dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile copilului (art.105 alin. (1) C. fam);
  • dreptul şi îndatorirea de a reprezenta pe minor în actele civile ori de a încuviinţa aceste acte.

Acest drept se exercită în conformitate cu regulile generale ale dreptului civil din materia incapacităţii minorului.

  • Neînţelegerile dintre părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti

În cazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, instanţa judecătorească,după ascultarea ambilor părinţi, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului. Ca efect al adoptării acestor dispoziţii, sunt abrogate implicit articolele din Codul familiei cu privire la competenţa autorităţii tutelare în ceea ce priveşte dreptul de a hotărî în situaţiile în care există neînţelegeri între părinţi în ce priveşte exercitarea drepturilor părinteşti.

  • Separarea copilului de părinţii săi

Potrivit art. 33 din Legea nr. 272/2004, copilul nu poate fi separat de părinţii săi sau de unul dintre ei, împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare şi numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului.

Serviciul public de asistenţă socială va lua toate măsurile necesare pentru depistarea precoce a situaţiilor de risc care pot determina separarea copilului de părinţii săi, precum şi pentru prevenirea comportamentului abuzive ale părinţilor şi a violenţei în familie.

Orice separare a copilului de părinţii săi, precum şi orice limitare a exerciţiului drepturilor părinteşti trebuie să fie precedate de acordarea sistematică a serviciilor şi prestaţiilor prevăzute de lege, cu accent deosebit pe informarea corespunzătoare a părinţilor, consilierea acestora, terapie sau mediere, acordate în baza unui plan de servicii.

Dacă există motive temeinice de a suspecta că viaţa şi securitatea copilului sunt primejduite în familie, reprezentanţii serviciului public de asistenţă socială ori, după caz, ai direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti au dreptul să viziteze copii la locuinţa lor şi să informeze despre felul în care aceştia sunt îngrijiţi, despre sănătatea şi dezvoltarea lor fizică, educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională,acordând, la nevoie, îndrumările necesare. Dacă, în urma acestor vizite, se constată că dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului este primejduită, serviciul public de asistenţă socială este obligat să sesizeze de îndată direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în vederea luării măsurilor prevăzute de lege.

 Încredinţarea minorului unuia dintre părinţi

Legea nr. 272/2004 nu reglementează expres această situaţie, dar din redactarea art. 33 rezultă posibilitatea separării copilului de unul dintre părinţi împotriva voinţei acestuia, cu respectarea cumulativă a următoarelor condiţii: si fie vorba de cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare şi numai dacă acest lucru este în interesul superior al copilului.

Codul familiei reglementează încredinţarea minorului unuia dintre părinţi. Astfel, potrivit art. 42 alin. (1) C. fam, instanţa judecătorească va hotărî o dată cu pronunţarea divorţului, căruia dintre părinţi îi vor fi încredinţaţi copii minori. În acest scop, instanţa va asculta pe părinţi şi autoritatea tutelară şi, ţinând seama de interesele copiilor pe care, de asemenea, îi va asculta, dacă au împlinit vârsta de 10 ani, va hotărî pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredinţat tatălui sau mamei. Aceste dispoziţii se aplică, prin asemănare, şi în cazul desfiinţării căsătoriei (art. 24 alin. (2) C. fam) şi al copilului din afara căsătoriei a cărei filiaţie a fost stabilită faţă de ambii părinţi (art. 65 C. fam). De asemenea, jurisprudenţa a admis posibilitatea încredinţării minorului şi a stabilirii locuinţei acestuia la unul dintre părinţi şi în timpul căsătoriei acestora, dacă soţii nu locuiesc împreună.

Legea nr. 272/2004 nu abrogă dispoziţiile din Codul familiei cu privire la încredinţarea minorului. Dar, le modifică implicit, în sensul că încredinţarea se va dispune numai în situaţia în care unul dintre părinţi o solicită şi măsura este în interesul minorului (potrivit dispoziţiilor art. 33 din Legea cu privire la protecţia şi promovarea drepturilor copilului). Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, părinţii continuă să exercite împreună drepturile şi îndatoririle părinteşti, indiferent de relaţiile dintre ei (sunt divorţaţi, despărţiţi în fapt, căsătoria dintre ei a fost desfiinţată, nu au fost niciodată căsătoriţi). De altfel, exercitarea în mod egal a drepturilor părinteşti, chiar dacă părinţii trăiesc separat, reprezintă şi în dreptul comparat regula în această materie. Exercitarea în mod neegal a drepturilor părinteşti reprezintă o excepţia, admisă numai în situaţia în care aceasta este în interesul copilului. De fiecare dată când există neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti, instanţa judecătorească, după ascultarea ambilor părinţi, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului (art. 31 alin. (1) din Legea nr. 272/2004).

Părintele căruia i s-a încredinţat copilul, exercită cu privire la acesta drepturile părinteşti (art. 43 alin. (1) C.fam). Părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională (art. 43 alin. (4) C. fam).

În cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricăruia dintre părinţi sau a copilului, dacă acesta a împlinit vârsta de 14 ani, a autorităţii tutelare sau a vreunei instituţii de ocrotire, instanţa judecătorească va putea modifica măsurile privitoare la drepturile şi obligaţiile personale sau patrimoniale între părinţi şi copii (art. 44 C. fam).

Decăderea din drepturile părinteşti

Neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor părinteşti este sancţionată cu decăderea din drepturile părinteşti, sancţiune de dreptul familiei. Potrivit art. 109 C. fam, „dacă sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului este primejduită prin felul de exercitare a drepturilor părinteşti, prin purtare abuzivă sau neglijenţă gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, ori dacă educarea, învăţătura sau pregătirea profesională a copilului nu se face în spirit de devotament faţă de România, instanţa judecătorească, la cererea autorităţii tutelare, va pronunţa decăderea părintelui din drepturile părinteşti. Citarea părinţilor şi a autorităţii tutelare este obligatorie".

Jurisprudenţa a arătat că decăderea din drepturile părinteşti este sancţiunea prin efectul căreia părintele ce îşi exercită drepturile sau îşi îndeplineşte obligaţiile părinteşti contrar finalităţii lor îşi pierde aceste drepturi; ea constituie o măsură ce poate fi luată numai în interesul minorului şi urmăreşte, ca finalitate, protejarea acestor interese prin scoaterea copilului de sub influenţa provenind de la părintele sancţionat. Astfel, reprezintă motiv de decădere din drepturile părinteşti fapta părinţilor de a îndemna copilul în vârstă de 3 ani, în mod repetat, la cerşit, cu consecinţe negative asupra sănătăţii şi dezvoltării sale fizice şi ps ihice. Decăderea din drepturile părinteşti nu scuteşte pe părinte de obligaţia de a da întreţinere copilului. Potrivit art. 111 C. fam, autoritatea tutelară este autorizată să permită părintelui decăzut din drepturile părinteşti să păstreze legături personale cu copilul, afară numai dacă prin aceste legături creşterea, educarea, învăţătura sau pregătirea profesională a copilului ar fi în primejdie[1].

Instanţa judecătorească va reda părintelui decăzut din drepturile părinteşti exerciţiul acestor drepturi, dacă au încetat împrejurările care au dus la decădere, astfel încât, prin redarea acestor drepturi, creşterea, educarea,învăţătura, pregătirea profesională şi interesele patrimoniale ale copilului nu mau sunt primejduite (art. 112 C. fam).

 

[1] C.S.J., sec.civ., dec. civ. nr. 3876/1996, în Buletinul jurisprudenţei, 1996, pag. 84.

Loading...