loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Protecţia copilului lipsit de ocrotirea părinţilor săi (temporar sau definitiv)

Potrivit art. 39 din Legea nr. 272/2004, orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinţilor săi sau care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora are dreptul la protecţie alternativă. Aceasta include instituirea tutelei, măsurile de protecţie specială prevăzute de prezenta lege, adopţia. În alegerea uneia dintre aceste soluţii autoritatea competentă va ţine seama în mod corespunzător de necesitatea asigurării unei anumite continuităţi în educarea copilului, precum şi de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică.

Tutela

Tutela este un mijloc juridic de ocrotire a minorului care poate interveni atunci când minorul este lipsit de ocrotire părintească. Instituţia tutelei este tradiţională în dreptul romanesc. Preluată după modelul dreptului roman, ea era numită epitropie de Codul Calimache şi vechilet.. de Codul Caragea. Potrivit Codului civil aceasta devine o instituţie de drept privat având ca scop protecţia minorilor şi a interzişilor[1].

Tutela a fost menţinută de Codul familiei, instituţia suferind modificări în ceea ce priveşte tutela minorului, prin adoptarea legii nr. 272/2004.

Tutela se instituie în situaţia în care ambii părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, precum şi în cazul în care, la încetarea adopţiei, instanţa judecătorească hotărăşte că este în interesul copilului instituirea unei tutele.

Potrivit Legii nr. 272/2004, instituirea tutelei este de competenţa instanţei judecătoreşti. Astfel, sunt implicit abrogate dispoziţiile art. 116 C. fam. potrivit cărora numirea tutorelui se făcea de către autoritatea tutelară. Persoana fizică sau familia care urmează a fi tutore trebuie să fie evaluată de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului cu privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în îngrijire. Evaluarea se realizează de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de la domiciliul persoanei sau familiei, acordându-se prioritate membrilor familiei extinse a copilului. Instanţa judecătorească numeşte cu prioritate ca tutore, dacă motive întemeiate nu se opun, o rudă sau un afin ori un prieten al familiei copilului, în stare să îndeplinească această sarcină. Persoana fizică, respectiv soţii care urmează a fi tutori sunt numiţi pe baza prezentării de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului a raportului de evaluare a acestora. Propunerea se va face ţinându-se seama de relaţiile personale, de aproprierea domiciliilor, precum şi de opinia copilului.

De asemenea, Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului arată că poate fi numit tutore nu numai o singură persoană, ci şi soţul şi soţia împreună. La cazurile de incompatibilitate deja prevăzute de Codul familiei se adaugă lipsa domiciliului tutorelui în România.

  • Adopţia

Încheierea, efectele, precum şi încetarea adopţiei sunt guvernate de Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei.

  • Protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi.

Protecţia specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestaţiilor şi serviciilor destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora.

Copilul beneficiază de protecţia specială prevăzută de Legea nr. 272/2004 pană la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu[2].

Măsurile de protecţie specială a copilului se stabilesc şi se aplică în baza planului individualizat de protecţie. Planul individualizat de protecţie este documentul prin care se realizează planificarea serviciilor şi a prestaţiilor, pe baza evaluării psihosociale a copilului şi a familiei, în vederea prevenirii separării copilului de familia sa.

Măsurile de protecţie specială a copilului care a împlinit vârsta de 14 ani se stabilesc numai cu consimţământul acestuia. În situaţia în care copilul refuză să îşi dea consimţământul, măsurile de protecţie se stabilesc numai de către instanţa judecătorească, care, în situaţii temeinic motivate, poate trece peste refuzul acestuia de a-şi exprima consimţământul faţă de măsura propusă.

Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului are obligaţia de a întocmi planul individualizat de protecţie, imediat după primirea cererii de instituire a unei măsuri de protecţie specială sau imediat după ce directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului a dispus plasamentul în regim de urgenţă. La stabilirea obiectivelor planului individualizat de protecţie se acordă prioritate reintegrării copilului în familie sau, dacă aceasta nu este posibilă, plasamentului copilului în familia extinsă. Obiectivele planului se stabilesc cu consultarea obligatorie a părinţilor şi a membrilor familiei lărgite care au putut fi identificaţi. Planul individualizat de protecţie poate prevedea plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidenţial, numai în cazul în care nu a putut fi instituită tutela ori nu a putut a fi dispus plasamentul la familia extinsă, la un asistent maternal sau la o altă persoană sau familie, în condiţiile prezentei legi.

  1. Situaţiile în care pot fi dispuse măsurile de protecţie specială

Potrivit Legii nr. 272/2004, pot fi dispuse măsuri de protecţie specială faţă de următoarele categorii de

copii:

  1. copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela;
  2. copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora;
  3. copilul abuzat sau neglijat;
  4. copilul găsit sau copilul abandonat de către mamă în unităţi sanitare;
  5. copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal.

Părinţii, precum şi copilul care a împlinit vârsta de 14 ani au dreptul să atace în instanţă măsurile de protecţie specială instituite de prezenta lege, beneficiind de asistenţă juridică gratuită, în condiţiile legii.

  1. Categoriile de măsuri de protecţie specială.

Potrivit Legii nr. 272/2004, categoriile de măsuri speciale sunt: Măsurile de protecţie specială a copilului sunt:

  • plasamentul;
  • plasamentul în regim de urgenţă;
  • supravegherea specializată.
  • • Plasamentul

Plasamentul copilului constituie o măsură de protecţie specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, în condiţiile prezentei legi, după caz, la:

  • o persoană sau familie;
  • un asistent maternal;
  • un serviciu de tip rezidenţial.

Persoana sau familia care primeşte un copil în plasament trebuie să aibă domiciliul în România şi să fie evaluată de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului cu privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în plasament. Pe toată durata plasamentului, domiciliul copilului se află, după caz, la persoana, familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidenţial care îl are în îngrijire.

Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 2 ani poate fi dispus numai la familia extinsă sau substitutivă, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis. Ca excepţie, se poate dispune plasamentul într-un serviciu de tip rezidenţial al copilului mai mic de 2 ani, în situaţia în care acesta prezintă handicapuri grave, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate. La stabilirea măsurii de plasament se va urmări:

  • plasarea copilului, cu prioritate la familia extinsă sau la familia substitutivă;
  • menţinerea fraţilor împreună;
  • facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a vizita copilul şi de a menţine legătura cu acesta.
  • Competenţa în ceea ce priveşte stabilirea măsurii plasamentului.

Măsura plasamentului se stabileşte de către comisia pentru protecţia copilului, în situaţia în care există acordul părinţilor, pentru următoarele categorii de copii:

  • copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora;
  • copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspund penal.

Măsura plasamentului se stabileşte de către instanţa judecătorească, la cererea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, pentru următoarele categorii de copii:

  1. copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela;
  2. copilul abuzat sau neglijat şi copilul găsit sau copilul abandonat de către mamă în unităţi sanitare, dacă se impune înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă dispus de direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului;
  3. copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora şi copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal, dacă nu există acordul părinţilor sau, după caz, al unuia dintre părinţi, pentru instituirea acestei măsuri.
  • Efectele dispunerii măsurii plasamentului.

Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin pe toată durata măsurii plasamentului dispus de către comisia pentru protecţia copilului. Drepturile şi obligaţiile părinteşti în situaţia copilului pentru care nu a putut fi instituită tutela şi pentru care instanţa a dispus măsura plasamentului sunt exercitate/îndeplinite de către preşedinte consiliului judeţean,respectiv de către primarul sectorului municipiul Bucureşti. Părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti, precum şi cei cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului lor.

  • Plasamentul în regim de urgenţă

Plasamentul copilului în regim de urgenţă este o măsură de protecţie specială, cu caracter temporar, care se stabileşte în situaţia copilului abuzat sau neglijat, precum şi în situaţia copilului găsit sau a celui abandonat în unităţi sanitare.

Plasamentul în regim de urgenţă de poate dispune la:

  • o persoană sau familie;
  • un asistent maternal;
  • un serviciu de tip rezidenţial.

Persoana sau familia care primeşte un copil în plasament de urgenţă trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi atunci când primeşte un copil în plasament. Pe toată durata plasamentului în regim de urgenţă, domiciliul copilului se află, după caz, la persoana, familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidenţial care îl are în îngrijire. Plasamentul în regim de urgenţă al copilului care nu a împlinit vârsta de 2 ani poate fi dispus numai la familia extinsă sau substitutivă, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis. Ca excepţie, se poate dispune plasamentul de urgenţă într-un serviciu de tip rezidenţial al copilului mai mic de 2 ani, în situaţia în care acesta prezintă handicapuri grave, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializat.

  • Efectele dispunerii măsurii plasamentului în regim de urgenţă.

Pe toată durata plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept exerciţiul drepturilor părinteşti, pană când instanţa judecătorească va decide cu privire la menţinerea sau la înlocuirea acestei măsuri şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. Pe perioada suspendării, drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la persoana copilului sunt exercitate/îndeplinite de către persoana, familia, asistentul maternal sau de către şeful serviciului de tip rezidenţial care a primit copilul în plasament în regim de urgenţă, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt exercitate/ îndeplinite de către preşedintele consiliului judeţean, respectiv de către primarul sectorului municipiului Bucureşti.

  • Competenţa în ceea ce priveşte dispunerea măsurii plasamentului în regim de urgenţă.

Măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care se găseşte copilul găsit sau cel abandonat de către mamă în unităţi sanitare ori copilul abuzat sau neglijat, în situaţia în care nu se întâmpină opoziţie din partea reprezentanţilor persoanelor juridice, precum şi a persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigură protecţia copilului respectiv. Măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către instanţa judecătorească, pe calea ordonanţei preşedinţiale, la cererea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, în situaţia în care persoanele fizice sau reprezentanţii persoanelor juridice care au în îngrijire sau asigură protecţia unui copil refuză sau împiedică în orice mod efectuarea verificărilor de către reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, iar aceştia stabilesc că există motive temeinice care să susţină existenţa unei situaţii de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului şi neglijării. În situaţia plasamentului în regim de urgenţă dispus de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, aceasta este obligată să sesizeze instanţa judecătorească în termen de 48 de ore de la data la care a dispus această măsură. Instanţa judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului şi se vor pronunţa, după caz, cu privire la menţinerea plasamentului în regim de urgenţă sau la înlocuirea acestuia cu măsura plasamentului, instituirea tutelei ori cu privire la reintegrarea copilului în familia sa. Instanţa este obligată să se pronunţe şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. În situaţia în care plasamentul în regim de urgenţă este dispus de către instanţa judecătorească, aceasta se va pronunţa cu privire la: înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu măsura plasamentului, decăderea totală sau parţială din exerciţiul drepturilor părinteşti, precum şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti.

  • Supravegherea specializată

Măsura de supraveghere specializată se dispune în condiţiile prezentei legi faţă de copilul care a săvârşit o faptă penală şi care nu răspunde penal.

În cazul în care există acordul părinţilor sau al reprezentantului legal, măsura supravegherii specializate se dispune de către comisia pentru protecţia copilului iar, în lipsa acestui acord, de către instanţa judecătorească.

Tânărul care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu şi a beneficiat de o măsură de protecţie specială, dar care nu îşi continuă studiile şi nu are posibilitatea revenirii în propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiază, la cerere, pe o perioadă de pană la 2 ani, de protecţie specială, în scopul facilitării integrării sale sociale. In cazul în care se face dovada că tânărului i s-au oferit un lor de muncă şi/sau locuinţă, iar acesta le-a refuzat ori le-a pierdut din motive imputabile lui, în mod succesiv, aceste prevederi nu mai sunt aplicabile".

Loading...