loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Cesare Lombroso* este considerat drept creatorul criminologiei antropologice. Referitor la opera sa, el afirma că a fost pregătită de predecesorii săi. "Eu, sublinia autorul2, n-am făcut decât să dau un corp mai organic concluziilor care pluteau în aer, încă nedescoperite". Atât J.Pinatel3 cât şi H.Mannheim4 subliniază că originea teoriei lui C.Lombroso se găseşte în teoriile evoluţioniste ale lui Darwin, în lucrările de frenologie5 ale medicului vienez Frederik Joseph Gall (1758-1828), în studiile de fizionomie ale lui J.K. Lavater (1741-1801), în conceptele lui Charles Morel6 asupra rolului degenerescenţei speciei umane etc.

După terminarea studiilor de medicină la Padova, Viena şi Pavia, Lombroso a efectuat unele cercetări în domeniul patologiei craniului şi psihiatriei. După ce a fost angajat ca medic militar, el a efectuat studii antropometrice asupra a 3000 de militari în scopul stabilirii unor diferenţe fizice între locuitorii diferitelor regiuni din Italia. În anul 1874 a devenit lector la Catedra de medicină legală şi igienă publică a Universităţii din Torino, iar în anul 1876 a publicat cea mai cunoscută lucrare o sa, "L'uomo delinquente" (Omul delincvent).

În primele ediţii ale acestei lucrări, Lombroso extinde concepţia lui Gall cu privire la corelaţia dintre anomaliile craniului şi funcţiile creierului şi la alte trăsături ale individului. În urma efectuării unor examene antropometrice, medicale şi psihologice asupra a 5907 delincvenţi, el a formulat ipoteza atavismului evoluţionist, potrivit căreia, caracterele omului primitiv pot apare la anumite persoane sub forma unor "stigmate anatomice" (malformaţii ale scheletului şi cutiei craniene, asimetrie bilaterală, dezvoltarea masivă a maxilarelor, anumite anomalii ale urechilor, ochilor, nasului, mâinilor şi picioarelor). Ulterior Lombroso a lărgit această ipoteză incluzând degenerescenţa epileptică, precum şi alte anomalii de natură fiziologică, constituţională şi psihologică. Când la o persoană sunt întrunite mai multe anomalii, mai ales de natură atavică, acesta ar fi un criminal înnăscut, un individ cu puternice înclinaţii criminogene, care nu pot fi neutralizate prin influenţa pozitivă a mediului (termenul de "criminal înnăscut" nu a fost inventat de Lombroso, ci de discipolul său, Enrico Ferri[1]). Totuşi, anomaliile amintite (între care insensibilitatea morală, vanitatea, incorigibilitatea) nu presupun în mod necesar săvârşirea de infracţiuni, ci constituie doar o predispoziţie în acest sens, printr-un efect de daltonism moral.

Iniţial, Lombroso a estimat tipul de criminal înnăscut la 65-70% din totalul criminalilor. Ulterior, sub efectul criticilor ce i s-au adus, a limitat acest procent la 30-35%. Totodată, el a expus o tipologie mai complexă, adăugând, alături de criminalul înnăscut, tipurile pasional, epileptic, ocazional şi din obişnuinţă. Studiile de psihiatrie pe care le-a efectuat l-au dus la concluzia unor similitudini între criminalul înnăscut şi criminalul alienat, între ei apărând ca o categorie intermediară, nebunul moral.

Deşi spre sfârşitul carierei sale Lombroso acceptă şi alţi factori în etiologia crimei, încercarea sa de a demonstra că există o deosebire de natură între criminal şi noncriminal, opinia cu privire la stigmatul şi inferioritatea biologică, rămân ideile fundamentale ale teoriei pe care a elaborat-o.

Teoriile lui Lombroso au determinat, la vremea respectivă, replici severe, în special din partea lui Lacassagne, Manouvrier, Topinard şi Gabriel Tarde, care au subliniat lipsa de fundament ştiinţific a conceptelor utilizate, absurditatea unora din principalele teze, ca şi erorile de ordin metodologic.

La începutul secolului al XX-lea, cercetătorul englez Charles Goring**, în lucrarea "The English Convict" (Condamnatul englez), a dat o puternică replică teoriei lombrosiene. El a efectuat un studiu pe un eşantion de 3000 de deţinuţi recidivişti, sintetizând 96 de trăsături, a căror distribuire în cadrul eşantionului folosit o compară cu aceea a unui grup de control selecţionat, în cea mai mare parte studenţi ai universităţilor Cambridge şi Oxford. Autorul evidenţiază erorile comise de Lombroso, infirmând teoria criminalului înnăscut, dar fără a nega o anumită inferioritate de ordin intelectual a infractorului. Goring explică această inferioritate prin ereditate, deschizând, astfel, o nouă linie de cercetare.

 

[1]         Conf. J.Pinatel, op.cit., p.176.

Loading...