Această teorie aparţine criminologului francez Jean Pinatel şi reprezintă una din cele mai complete teorii formulate în cadrul orientării psihologice. Teoria lui Pinatel este axată pe conceptul de personalitate criminală în cadrul căruia sintetizează elementele esenţiale ale teoriilor anterioare, mai ales viziunea dinamică asupra entităţilor personalităţii şi abordarea diferenţiată a mecanismelor şi proceselor criminogene ale trecerii la act din varianta psihomorală.
Respingând teza existenţei unei diferenţe de natură umană între infractori şi noninfractori, Pinatel preia opinia lui Etienne de Greef, conform căreia există o diferenţă de grad1 între personalitatea celor două categorii, precum şi între diferitele categorii de infractori (de la ocazional la recidivistul înrăit).
Autorul consideră că trăsăturile frecvent întâlnite la infractori (egocentrismul, labilitatea psihică, agresivitatea şi indiferenţa afectivă), luate izolat, nu sunt specifice doar acestei categorii de persoane şi numai reunirea lor într-o constelaţie conferă personalităţii un caracter infracţional. Această constelaţie de trăsături ar reprezenta nucleul central al personalităţii criminale, care apare ca o rezultantă şi nu ca un destin2.
Conform conceptului de personalitate criminală, infracţiunea este o faptă omenească, iar infractorii sunt oameni ca toţi ceilalţi; ceea ce îi deosebeşte este "trecerea la act" care constituie expresia "diferenţei de grad". În consecinţă, între personalitatea infractorilor si cea a noninfractorilor ar exista doar o diferenţă cantitativă şi nu una calitativă.
Pentru Pinatel, teoria personalităţii criminale, construită pe bazele criminologiei generale, a constituit o ipoteză de lucru în domeniul criminologiei clinice3, vizând tratamentul şi resocializarea infractorilor.