Drept

Probleme în clasificarea factorilor criminogeni

Dificultatea clasificării factorilor criminogeni rezultă atât din variabilitatea acestora cât şi din faptul că fenomenul infracţional este un rezultat al acţiunii lor conjugate. Cuantificarea precisă a rolului fiecăruia reprezintă aproape o imposibilitate ştiinţifică. Din acest motiv, abordarea individuală a factorilor criminogeni - în general, evitată în literatura de specialitate - trebuie înţeleasă în sensul pedagogic al acesteia, scopul fiind acela de a releva corelaţiile existente între o variabilă sau o grupă de variabile şi criminalitate. Chiar şi în această viziune, dificultăţile de clasificare şi interpretare rămân.

J.Pinatel clasifica factorii criminogeni în factori geografici, economici, culturali şi politici¹. În materia factorilor geografici, autorul face referire la cercetările statisticienilor Guerry şi Quetelet care au formulat "legea termică a criminalităţii", la concluziile lui E. de Greeff² care confirmă "legea termică" şi mai ales la studiile americane³ care susţin următoarele:

• temperatura afectează echilibrul emoţional;
• presiunea atmosferică şi criminalitatea echivalentă variază invers proporţional: când presiunea scade, creşte criminalitatea violentă;
• umiditatea şi criminalitatea violentă variază, de asemenea, invers proporţional.

La factorii fizici sau "cosmo-telurici" făcuse referire E.Ferri, luând în considerare climatul, natura solului etc.

1. Gassin⁴ constată că marea majoritate a criminologilor şi-au manifestat scepticismul cu privire la faptul că mediul geografic ar constitui un factor criminogen relevant la nivelul fenomenului infracţional. La rândul nostru, apreciem că factorii de mediu se pot constitui în circumstanţe care, de la caz la caz, favorizează săvârşirea infracţiunilor şi nu în cauze ale acestui fenomen.

H.Mannheim tratează în cel de-al doilea volum al "Criminologiei comparate"⁵ cauzele de ordin social ale criminalităţii. Autorul nu este preocupat, în primul rând, de o clasificare strictă a acestor cauze, făcând însă o interesantă corelaţie între tipurile de factori criminogeni şi tipologiile infracţionale.

Doi ani mai târziu, D.Szabo procedează oarecum asemănător lui H.Mannheim, analizând complexa problematică a cauzalităţii^[1]. Deşi evaluează rolul factorilor socio-culturali, economici etc., autorul nu operează o distincţie clară între cauzele criminalităţii ca fenomen social şi cauzele actului infracţional concret. În acelaşi timp, clasificarea sa este susceptibilă a fi îmbunătăţită.

În mod asemănător procedează şi alţi autori².

R.Gassin³ operează distincţia necesară în planul particularului şi al fenomenului, dar şi clasificarea sa este insuficient de riguroasă. Considerăm că abordarea teoretică a problemei este cu atât mai dificilă cu cât anumiţi factori criminogeni pot fi incluşi, cu acelaşi rezultat, în categorii diverse, iar alţi factori pot fi analizaţi atât în calitate de cauze generale ale criminalităţii, cât şi ca factori ai crimei ca act individual. Astfel, discriminarea poate fi tratată atât ca o cauză socio-culturală cât şi ca o cauză de ordin politic iar componentele mediului psiho-social (familia, şcoala, profesia) pot fi analizate atât în planul particularului cât şi la nivelul fenomenului infracţional.

Din considerentele exprimate mai sus preferăm o analiză mai succintă a factorilor care determină criminalitatea ca fenomen social, clasificându-i în factori economici, demografici, culturali şi politici.

Factori economici

Una din teoriile economice general acceptate este aceea conform căreia baza economică determină suprastructura socială, politică, culturală, instituţională. În consecinţă este de aşteptat ca situaţia economică a unui stat, ori a unei zone mai restrânse, să determine anumite comportamente umane, inclusiv comportamentul infracţional. Fără a se nega un raport de cauzalitate între starea economică şi criminalitate, studiile efectuate au evidenţiat că fenomenul infracţional este atât de complex încât el poate fi generat în aceeaşi măsură, dar în tipuri diferite, atât de prosperitate, cât şi de sărăcie.

Ne vom limita să analizăm unii din factorii economici consideraţi a avea un conţinut criminogen pronunţat:

Industrializarea. Prin ea însăşi, industrializarea este un factor de progres economic şi social, oferind locuri de muncă, posibilităţi superioare de instruire şi specializare, bunuri de larg consum de calitate tot mai bună şi implicit, creşterea nivelului de trai al oamenilor.

Statistic, s-a constatat însă un fenomen surprinzător: progresul social-economic a fost însoţit de creşterea criminalităţii. Pentru a se lega acest fenomen de industrializare s-a admis că aceasta produce unele efecte secundare cum ar fi:

• creşterea masivă a mobilităţii orizontale a unei întregi populaţii rurale, care se deplasează spre zonele industrializate, în speranţa unui trai mai bun şi, mai ales, a unei îmbogăţiri rapide. Înlocuirea mediului social specific localităţilor rurale în care individul era cunoscut şi apreciat la valoarea sa, iar sistemul relaţional era foarte strâns, cu un mediu impersonal, cel urban, în care individul a devenit un necunoscut oarecare, este de natură să producă efecte negative asupra acestei categorii de oameni, provocând grave mutaţii în structura lor de personalitate, mai ales atunci când "transplantul" s-a soldat cu un eşec⁴;
• industrializarea, prin "maşinismul" său, mai ales prin munca "pe bandă", produce o specializare cu efecte de înstrăinare, omul nemaiavând posibilitatea să-şi manifeste spiritul creator;
• în general, industriile afectează grav echilibrul ecologic din zona în care sunt implantate, cu efecte care accentuează starea de stress a muncitorilor şi a populaţiei de pe platformele industriale;
• ritmul industrializării constituie şi el un factor criminogen ca urmare a imposibilităţii asigurării unor condiţii social-edilitare minime pentru populaţia atrasă în acest sector.
• Şomajul. Explică un anumit procent de acţiuni infracţionale. Influenţa sa se exercită nu numai prin scăderea bruscă şi excesivă a nivelului de trai, ci şi prin instabilitatea emoţională pe care o ocazionează. Şomajul atacă în mod serios echilibrul interior al individului, punându-l în imposibilitatea de a-şi mai putea realiza, prin mijloace legale, aspiraţiile sale.

El atinge grav structura familială la baza sa¹. Autoritatea tatălui se diminuează considerabil, rolul său de susţinător al familiei fiind alterat. Inversarea rolurilor familiale produce stări de confuzie, de dezechilibru interior, anxietate, alcoolism, dorinţa de revanşă împotriva societăţii. Anumite studii evocă o creştere puternică a procentului de tâlhării, furturi, înşelăciuni etc. în perioadele de recesiune economică.

• Nivelul de trai. Până în momentul în care criminologul american Edwin Sutherland a evocat criminalitatea "gulerelor albe", doar sărăcia a fost privită ca factor criminogen.

Trebuie evidenţiat faptul că sărăcia nu are doar o dimensiune economică obiectivă, ci şi o dimensiune spirituală. Dimensiunea obiectivă se raportează la un nivel de trai mediu într-o societate ori epocă precizată. Dimensiunea subiectivă se referă la percepţia individuală, la evaluarea personală pe care individul o face statutului său economic, situaţiei financiare într-un mediu social şi în epoca în care trăieşte. În funcţie de nevoi, aspiraţii şi obligaţii unii îşi vor considera nivelul de trai satisfăcător, alţii de-a dreptul mizer. Acelaşi salariu poate fi considerat foarte bun de unele persoane, în timp ce altele îl pot considera jenant sau insuficient pentru un trai onest.

Deci, pe lângă sărăcie, la limitele sale alarmante, care îi poate determina inexorabil pe unii indivizi la comiterea de infracţiuni, se adaugă şi dorinţa de îmbogăţire sau de un trai mai bun, care, la rândul ei, împinge spre delincvenţă un mare număr de persoane.

Alături de şomaj sunt implicaţi în scăderea nivelului de trai şi alţi factori, precum: angajarea pe timp limitat şi angajarea sezonieră, şomajul parţial şi, mai ales, inflaţia care bulversează echilibrul economic familial spulberând rapid economiile făcute în timp, cu multă greutate².

• Crizele economice. Scăderea nivelului de trai al păturilor sociale defavorizate se accentuează în timpul crizelor economice care afectează producţia, nivelul salariilor şi rata şomajului. În lipsa unei protecţii sociale corespunzătoare, persoanele afectate pot fi considerate la limita riscului comiterii faptelor antisociale³.

Studiile efectuate⁴ au constatat o corelaţie evidentă între crizele economice şi criminalitate până la marea criză din anul 1929. Evoluţiile ulterioare ale ţărilor occidentale au condus la o anumită diminuare a rolului acestui factor criminogen.

Prin comparaţie, ţările din Europa Centrală şi de Est care parcurg actualmente tranziţia către economia de piaţă se află într-o stare de severă recesiune economică, având drept principale caracteristici reducerea capacităţii de producţie şi a productivităţii, pierderea pieţelor externe de desfacere a mărfurilor, blocaj financiar, şomaj şi inflaţie galopantă. Creşterea explozivă a criminalităţii în aceste ţări poate fi explicată, în mare măsură, prin impactul acestor factori criminogeni.

Factori demografici

Preocupările pentru studierea relaţiilor existente între factorii demografici şi criminalitate sunt de dată relativ recentă. S-a constatat statistic faptul că exploziile în rata natalităţii, structura demografică a sexelor, mobilitatea geografică şi socială a populaţiei reprezintă factori criminogeni importanţi⁵.

Rata natalităţii. S-a dovedit, de-a lungul timpului, că în viaţa indivizilor, perioada cea mai activă din punct de vedere infracţional se situează între 18 şi 30 ani, cu un maxim de intensitate în jurul vârstei de 25 ani.

Desigur că relaţia între rata natalităţii şi criminalitate este de natură indirectă, la amplificarea delincvenţei juvenile contribuind o multitudine de alţi factori între care menţionăm compoziţia familială, incapacitatea instructiv-educativă a şcolii, rolul negativ al mass-media etc.

Mobilitatea socială şi urbanizarea¹. Prin mobilitate socială se înţelege mişcarea populaţiei umane în plan geografic (mobilitate orizontală), profesional ori social (mobilitate verticală).

Mobilitatea geografică este determinată cel mai adesea de urbanizare şi are consecinţe criminogene certe. Urbanizarea s-a realizat în mai multe etape dar ea a cunoscut un avânt de excepţie în secolul nostru, datorită industrializării. Amploarea mobilităţii pe orizontală a populaţiilor a provocat schimbări calitative în relaţiile interumane, în structurarea şi restructurarea grupurilor şi în dezvoltarea personalităţii individului.

Mobilitatea puternică a avut un dublu efect: acela de a dezorganiza instituţiile sociale existente şi de a crea altele noi în toate domeniile de activitate. Familia a suferit în primul rând: rata divorţurilor, despărţirile şi abandonul de familie, diminuarea autorităţii părinteşti, angajarea în muncă a ambilor soţi, şcolarizarea prelungită a copiilor şi căsătoria lor prematură au schimbat profund instituţia familială. Creşterea rapidă a mediului urban nu a permis amenajarea cartierelor, a habitatului, la nivel satisfăcător.

Mediul tehnic urban are un ritm diferit care se manifestă în forme multiple: structurile se modifică permanent, traversate de curente ale mobilităţii verticale şi orizontale accelerate.

Eterogenitatea socială are drept consecinţă eterogenitatea culturală. Normele fiecărui grup îşi pierd din vigoare, devin ambigue, făcându-se simţită prezenţa unui pluralism cultural, a unei suprapuneri de norme şi valori care ghidează conduitele umane. Unele din ele pot fi exact negaţia altora, ori negaţia normelor în vigoare la nivelul societăţii. Este o ocazie favorabilă pentru manifestarea conflictului de cultură. Rapiditatea transformărilor social-culturale în mediul urban a supus personalitatea umană la perturbaţii şi a plasat-o frecvent în situaţii conflictuale. În consecinţă, au început să apară inadaptaţii, alienaţii, înstrăinaţii, infractorii. Scăderea controlului social atât informal cât şi formal a avut ca efect creşterea delincvenţei.

Mobilitatea verticală poate avea efecte la fel de negative atunci când ea este forţată de necesitatea schimbării locului de muncă în urma disponibilizărilor de personal ca rezultat al recesiunii economice, falimentelor etc.

Factori socio-culturali

În sens larg, cultura reprezintă totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de societatea omenească de-a lungul istoriei. În criminologie interesează în mod deosebit acei factori culturali care au un rol predominant în socializarea pozitivă sau negativă a indivizilor şi care, finalmente, îi conduc la săvârşirea faptelor antisociale.

Familia. Celula de bază a societăţii, cum a mai fost numită, familia are valenţe multiple. În primul rând, are rolul de socializare imprimând copilului un anumit standard valoric, precum şi atitudini de aderare ori de lipsă de cooperare faţă de anumite valori sociale.

Familia asigură copilului o siguranţă indispensabilă atingerii maturităţii intelectuale, sociale şi culturale, precum şi o identitate proprie în baza căreia va fi acceptat ca partener social. Orice perturbare în interiorul structurii familiale are efecte importante asupra copilului, atât la nivelul adaptării sale la societate, cât şi asupra structurii sale de personalitate.

Structura familială este afectată de numărul membrilor, de capacitatea educativă a părinţilor şi de mobilitatea socială şi geografică a familiei. Rolul de socializare deţinut de familie se reduce tot mai mult,

D.Szabo, Crimes et villes, Montreal, P.U.M., 1960; J.Pinatel, La societe criminogene, Paris, Dalloz, 1976; J.Leaute, Criminalite urbaine et criminalite, în Revue de police nationale, 1977, nr.105, p.13-18; R.Screvens, La criminalite dans les grandes centres, în Revue de sciences criminelle, 1981, p.43-56; M.Killias et Riva, Crime et insecurite: un phenomen urbain, în Revue internationale de criminologie et de police technique, 1984, p.165-180 etc.

mai ales în privinţa adolescenţilor, datorită şcolarizării prelungite, precum şi altor factori cum sunt: presa, televiziunea, filmele şi microgrupurile la care aderă.

Una din cele mai importante cercetări criminologice referitoare la influenţa perturbărilor familiale asupra delincvenţei juvenile a fost realizată în America de soţii Glueck, care, în lucrarea "Unraveling Juvenile Delinquency"^[2] (Delincvenţa juvenilă nerelevată) au constatat următoarele: un număr important de copii delincvenţi şi-au schimbat reşedinţa în timpul copilăriei, sunt prost întreţinuţi din punct de vedere material şi igienic, au părinţi despărţiţi ori necăsătoriţi, sunt privaţi de beneficiul culturii. Personalitatea copiilor delincvenţi este mai amorfă şi lipsită de ambiţie în faţa exigenţelor vieţii, normele lor de comportament sunt mai puţin numeroase şi lipsite de conţinut. Cel mai adesea ei sunt stresaţi datorită coeziunii reduse a familiilor lor, a stării de încordare dintre părinţi, a atmosferei familiale nefavorabile, a lipsei de supraveghere şi chiar de interes din partea părinţilor. În revanşă, la copiii delincvenţi se remarcă o atitudine de ostilitate şi indiferenţă faţă de familia din care fac parte, precum şi faţă de societate.

Influenţa familiilor divorţate ori despărţite constituie un factor criminogen major pentru copiii delincvenţi. De asemenea, familiile infractoare îşi implică copiii în activităţi infracţionale ori îi influenţează pe calea imitaţiei, împrumutându-le percepte morale contrare eticii societăţii. În acest caz, delincvenţa rezultă ca un conflict între cultura proprie familiei infractoare şi cea a societăţii.

• Nivelul de instruire şcolară. O problemă îndelung dezbătută a fost aceea de a şti dacă infracţionalitatea este influenţată calitativ şi cantitativ de nivelul de instruire şcolară.

Pe plan cantitativ, nu rezultă consecinţe vizibile în planul infracţionalităţii. Pe plan calitativ, nivelul de instruire şcolară se reflectă prin alegerea unor forme infracţionale mai puţin primitive^[3].

Rolul şcolii este însă mai important pentru educarea şi socializarea copiilor, pentru depistarea celor inadaptaţi şi punerea în aplicare a unor programe de prevenţie generală.

• Religia. Deşi au fost controverse numeroase în privinţa religiei ca factor criminogen, nu s-a ajuns la puncte de vedere unanim acceptate, întrucât acest factor nu a putut fi izolat de alte variabile, cum ar fi grupul etnic. S-a admis că anumite secte religioase practică infracţionismul pentru obţinerea unor avantaje materiale, precum şi faptul că în perioadele de crize economice şi politice profunde pot avea loc şi fenomene infracţionale cu substrat religios (distrugeri de lăcaşe de cult, profanări etc.). Religia, în ansamblul său, joacă însă un rol puternic de influenţă şi prevenţie în combaterea criminalităţii.
• Starea civilă. Nu s-au identificat raporturi statistice relevante în privinţa stării civile a infractorilor. Cu toate acestea, s-au tras unele concluzii conform cărora atât femeile cât şi bărbaţii necăsătoriţi sunt mai predispuşi să comită delicte sexuale, în timp ce în cazul soţilor au fost relevate o serie de infracţiuni săvârşite cu violenţă, datorate neînţelegerilor dintre soţi.
• Impactul activităţilor din timpul liber. Timpul liber este petrecut din ce în ce mai puţin în cadrul familiei. De asemenea, au fost identificate noi şi potenţial periculoase forme de petrecere a timpului liber, cum ar fi asocierea în grupuri sau "bande" care se angajează deliberat în comiterea de infracţiuni. Cercetătorii afirmă că aceste fapte trebuie văzute ca o formă de interacţiune între tineri, altfel spus, ca o formă de a petrece timpul liber împreună.

În cele mai multe dintre cazuri, aceste activităţi rămân la un stadiu limitat, neimplicat infracţional. Totuşi, aspectul criminogen trebuie reţinut, deoarece se constată, pentru anumite situaţii, aderenţa la spiritul violenţei, cu efecte grave în plan social.

Rolul creşterii delincvenţei ca urmare a impactului activităţilor din timpul liber este inseparabil legat de problemele sociale ale integrării. În acest sens, neintegrarea economică şi socială a tinerilor absolvenţi conduce la stări de frustrare şi dezechilibru care generează infracţionalitatea.

• Impactul mijloacelor de informare în masă. Studiile efectuate au relevat influenţa deseori negativă exercitată de mijloacele de informare în masă. Criminologii occidentali au menţionat pe primele locuri violenţa în mass-media şi în special video-violenţa. Cercetările s-au concentrat asupra acestui aspect, rezultând următoarele:
• violenţa pe micul sau marele ecran furnizează modele de comportament negativ. Este demn de remarcat că aceste filme sunt comerciale, făcute pentru a se obţine cât mai mulţi bani din vânzarea lor şi, în consecinţă, abordează fără nici o reţinere acele teme cu efecte în planul instinctului, al inconştientului uman. Influenţa este mai puternică asupra spectatorului tânăr;
• determină creşterea nivelului agresiv în rândul celor ce urmăresc asemenea filme sau emisiuni;
• desensibilizează auditoriul cu privire la gravele prejudicii pe care le produce violenţa. Programele "violente" determină o "dezinhibare" a privitorului şi îl scot din real, determinându-l să săvârşească, pe calea imitaţiei, fapte violente, spontane şi neplanificate.

Totodată, se relevă faptul că receptarea mesajelor mass-media se realizează şi interpretează în funcţie de propriile nevoi, atitudini şi imagini despre lume, astfel încât video-violenţa va produce efecte doar asupra acelora care au înclinaţii, predispoziţie spre violenţă, fără a se exclude rolul mijloacelor de informare în masă în desensibilizarea generală şi formarea unor atitudini nedorite şi neconforme cu interesele societăţii¹.

În acelaşi plan şi cu implicaţii asemănătoare, mai ales asupra tinerilor, se află pornografia.

• Discriminarea. Discriminarea este considerată ca un factor criminogen important fiind asociată cu prejudecata. O asemenea asociere este făcută deoarece sentimentele discriminatorii constituie obstacole culturale care au o importanţă aparte în comportamentul infracţional.

Discriminarea este refuzul de a trata un grup social în conformitate cu aspiraţiile sale. Ea se poate exercita la diferite niveluri: al claselor sociale, al sexelor, al apartenenţei religioase, al grupurilor etnice, al instruirii, al participării la activităţi sociale, al emigrării etc. Aceste preferinţe diverse nasc prejudecăţi, atitudini negative cu privire la ansamblul grupurilor minoritare.

Discriminările pot avea loc şi în lipsa prejudecăţilor. Astfel, un om care nu admite prejudecăţile se va conforma, totuşi, cutumelor discriminatorii. Intensitatea discriminărilor depinde de criterii economice, sociale şi politice. Prejudecăţile nasc sentimente de frustrare care, de regulă, declanşează porniri agresive, precum şi dorinţe puternice de revanşă din partea celor care se consideră discriminaţi. Acesta este un caz tipic de "conflict de cultură".

Uneori rolurile se inversează. Astfel, grupurile care se consideră discriminate, în acţiunile lor revendicative emit pretenţii atât de mari încât depăşesc drepturile şi libertăţile majoritarilor.

• Specificul naţional. Constituie o sinteză a nivelului de cultură şi civilizaţie ale unui popor, având vechi rădăcini în istoria acestuia.

Prin el însuşi, nu este un factor criminogen. El include însă un anumit temperament naţional care trebuie luat în calcul, în analiza fenomenului infracţional, deoarece, în anumite condiţii economice, sociale şi politice, tipul de reacţie populară poate fi prevăzut în coordonatele sale de ansamblu.

• Influenţele criminogene internaţionale. O ţară cu graniţele deschise este expusă nu doar efectelor favorabile ale culturii şi civilizaţiei mondiale ci şi, în măsură egală, dacă nu cumva chiar mai înaltă, penetrării infracţionalităţii organizate pe plan internaţional.

Crima organizată are nevoie de pieţe de desfacere noi, de reţele noi, de filiere necontrolate. În plus, ea are o viteză de desfăşurare şi o capacitate de adaptare extraordinare, dispunând şi de mijloacele băneşti adecvate scopurilor propuse.

• Toxicomania. Include consumul de droguri şi alcoolismul. Întrucât, până în prezent, în România nu există o pronunţată stare infracţională determinată de consumul de droguri, ne vom referi la alcoolism.

Alcoolismul este un factor criminogen important, producând tulburări mentale cu efecte în planul comportamentului infracţional. Starea alcoolică, ca factor criminogen, este influenţată în mod direct de temperamentul psihotic sau nevrotic. Pot fi descrise două stări fundamentale de alcoolism :

1. a) alcoolismul acut poate fi evidenţiat atât într-o formă uşoară, cât şi într-o formă gravă:

• beţia uşoară este însoţită de o diminuare a atenţiei şi o lungire a timpului de reacţie, cauzând un număr considerabil de infracţiuni neintenţionate, comise din imprudenţă şi neglijenţă. Astfel, cele mai multe cazuri de accidente de circulaţie, dar şi unele accidente de muncă se datorează alcoolului.
• beţia gravă provoacă o stare tipică de confuzie mentală, exagerează nevoile sexuale şi conduce la o stare de delir şi agresivitate căreia i se atribuie o parte importantă a infracţiunilor săvârşite cu violenţă.

1. b) alcoolismul cronic modifică mentalitatea fundamentală a individului şi dezvoltă agresivitatea şi impulsivitatea. Este însoţit de o pierdere a sensurilor eticii şi moralei. Determină furtul, abuzul de încredere, abandonul de familie etc. Provoacă gelozia şi săvârşirea unor infracţiuni cu violenţă având această bază.

 Profesia. Toate statisticile relevă o rată extrem de diversă a delincvenţei profesionale. Într-un grad diferit, majoritatea profesiilor oferă condiţii pentru săvârşirea de infracţiuni. În acest context nu ne propunem examinarea incidenţei criminologice a fiecărei profesii, limitându-ne la criminalitatea "gulerelor albe".

Expresia a fost utilizată pentru prima dată de Sutherland în lucrarea "Criminalitatea gulerelor albe", apărută în anul 1949. Criminologul american defineşte criminalitatea "gulerelor albe" ca fiind o infracţionalitate săvârşită de persoane socialmente respectabile, care ocupă un statut social elevat. Aceasta este criminalitatea oamenilor de afaceri, a cadrelor superioare din administraţie, a personalităţilor politice, sindicale etc. Din punct de vedere juridico-penal, criminalitatea "gulerelor albe" nu diferă de cea săvârşită de alte categorii infracţionale; în schimb, are unele caracteristici speciale:

• beneficiază de o indulgenţă generalizată, determinată atât de poziţia socială a infractorilor din această categorie, cât şi de modalităţile rafinate prin care ei realizează faptele antisociale;
• în aceste condiţii, reputaţia persoanelor implicate nu este alterată;
• factorii criminogeni obişnuiţi (lipsa de instruire, nivel de trai, familie etc.) nu joacă un rol specific în etiologia infracţiunilor comise de aceste persoane, determinantă fiind structura lor de personalitate.

De regulă, criminalitatea "gulerelor albe" se realizează prin ignorarea şi prin interpretarea falsă a legii, făcându-se o confuzie voită între limitele licitului şi ale ilicitului, uneori profitându-se de ambiguitatea unor legi adoptate, parcă în mod voit, în interesul acestei categorii favorizate.