loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Condiţia juridică a străinului, impune, prin excelenţa dreptului internaţional privat, şi anumite forme, sub care se prezintă.

Principalele forme ale condiţiei juridice a străinului sunt:

  1. regimul naţional,
  2. regimul reciprocităţii,
  3. regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate,
  4. regimul special.

Regimul naţional. Regimul naţional are în vedere acel tratament de care beneficiază străinii pe teritoriul altui stat. Egalitatea de tratament între cetăţenii proprii şi străini priveşte drepturile civile şi garanţiile individuale.

Aplicarea acestui tratament exclude drepturile politice pentru străini, fapt care poate fi dedus şi din prevederile Constituiției R. M[8].

Pe lîngă aceasta, străinii nu au dreptul să participe la viaţa politică prin intermediul partidelor politice, aceştia avînd interdicţia de a le constitui[9].

Aceste restrîngeri ale drepturilor cetăţenilor străini au drept scop protejarea intereselor statului şi reglementarea politicii interne doar prin intermediul cetăţenilor proprii. Astfel, aceste restrîngeri pot fi interpretate şi ca nişte veritabile instrumente de protecţie a suveranităţii şi independenţei statului.

Regimul naţional este apropiat dar nu identic cu cel al cetăţenilor. Pentru străini există anumite instituţii care nu se referă şi la cetăţeni. De exemplu, regimul intrării, şederii şi ieşirii străinilor. Legea locală poate să impună şi unele condiţii pentru exercitarea unor drepturi de către străini. În acest sens, angajarea în muncă a străinilor. Tot potrivit legii locale, străinul poate să aibă mai multe drepturi decît în propria ţară[10].

Regimul naţional mai este consacrat şi în Codul civil.

Art. 1588, Codul Civil al R. M.

Cetăţenii străini se bucură în Republica Moldova de capacitatea juridică civilă în aceeaşi măsură ca şi cetăţenii Republicii Moldova. Anumite excepţii pot fi stabilite de legea Republicii Moldova.

Regimul reciprocităţii. Regimul reciprocităţii presupune aplicarea unui tratament identic cetăţenilor străini aflaţi în R. M., sub condiţia că statul din care face parte străinul să acorde, la rîndul lui, acelaşi tratament cetăţenilor R. M, de unde reiese şi principiul reciprocităţii între state.

La rîndul ei, reciprocitatea poate fi de 3 feluri:

  1. Legislativă – presupune o identitate între dispoziţiile normative, care reglementează condiţia străinului, în cele două state. În ţara străinului, legislaţia trebuie să acorde aceleaşi drepturi şi celor care nu sunt cetăţeni. Cu titlu de drept comparat şi exemplificativ, menţionăm art. 2582 alin. 2 Cod Civil Romînia, referitor la recunoașterea în Romînia a persoanelor juridice fără scop lucrativ sub condiția reciprocității;
  2. Diplomatică – derivă din prevederile convențiilor internaționale, la care sunt părți statele în cauză. Exemplu: Membrii personalului administrativ şi tehnic, membrii familiilor lor care nu sînt cetăţeni ai Republicii Moldova se bucură, pe bază de reciprocitate, de privilegii  şi imunităţi doar în cazurile în  care imunitatea  faţă  de jurisdicţia civilă şi administrativă  a  Republicii Moldova se extinde numai asupra acţiunilor exercitate în cadrul funcţiilor de serviciu[11].
  3. Reciprocitate de fapt, care constă din practica statelor în cauză. Cu titlu de drept comparat, exemplificăm următorul text de lege din Codul Civil al României[12]:

Codul Civil al României. Capitolul IV. Împlinirea prescripţiei. Art. 256. Reciprocitatea

(1) Aplicarea legii străine este independentă de condiţia reciprocităţii.

(2) Dispoziţiile speciale prin care se cere condiţia reciprocităţii în anumite materii rămîn aplicabile. Îndeplinirea condiţiei reciprocităţii de fapt este prezumată pînă la dovada contrară care se stabileşte de Ministerul Justiţiei, prin consultare cu Ministerul Afacerilor Externe.

Din punct de vedere al conținutului, reciprocitatea diplomatică şi cea legislativă se împarte în două categorii[13]:

  1. materială, cînd se acordă persoanelor (fizice şi juridice) aparţinînd statului străin aceleaşi drepturi de care se bucură resortisanţii acestuia pe teritoriul statului în cauză;
  2. formală, cînd se acordă resortisanţilor străini unele drepturi care decurg din legislaţia statului de reşedinţă, cu condiţia ca cetăţenii statului care acordă acest regim să se bucure în statul contractant de drepturile care decurg din legislaţia acestuia din urmă.

În relaţiile Republicii Moldova cu statele străine în multe cazuri acordarea străinilor a aceluiaşi volum de drepturi este practic imposibil datorită deosebirilor de reglementare. Deci, reciprocitatea în practica noastră de drept internaţional privat trebuie înţeleasă ca formală şi nu ca materială.

Regimul clauza naţiunii celei mai favorizate. Prin regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate se înţelege că străinii, cetăţeni ai unui anumit stat, beneficiază de drepturi la fel de favorabile cu acelea acordate cetăţenilor oricărui alt stat terţ[14].

În literatura de specialitate română, clauza naţiunii celei mai favorizate este definit ca o prevedere ce poate fi inserată în convenţii internaţionale – de cele mai multe ori bilaterale – prin care părţile contractante îşi acordă aceleaşi avantaje şi privilegii pe care le-au acordat sau ar putea să le acorde în viitor unui stat terţ[15].

Clauza naţiunii celei mai favorizate se practică în două forme[16]:

  1. forma necondiţionată şi fără compensare, care obligă fiecare parte contractantă să extindă asupra celeilalte părţi contractante toate avantajele, drepturile, înlesnirile, privilegiile acordate sau care ar urma să fie acordate unei terţe ţări;
  2. forma condiţionată sau cu compensare, în care avantajele, drepturile, înlesnirile, privilegiile acordate sau care ar urma să fie acordate unei terţe ţări se vor aplica ţării contractante numai în mod condiţionat sau în compensare.

Domeniile la care se referă C.N.F. sunt[17]:

  • perceperea de taxe vamale la import, export şi tranzit;
  • eliberarea licenţelor de export-import;
  • tranzitul de mărfuri;
  • navigaţia maritimă şi fluvială;
  • situaţia juridică a firmelor, reprezentanţelor comerciale şi alte persoane juridice dintr- o ţară ce exercită acte de comerţ pe teritoriul altei ţări semnatare;

Principiul naţiunii celei mai favorizate se deosebeşte de principiul nediscriminării. Dacă potrivit principiului nediscriminării orice stat are dreptul să ceară de la alte state crearea aceloraşi condiţii de care se bucură toate statele, adică generale şi comune pentru toţi, atunci potrivit principiului naţiunii celei mai favorizate se creează condiţii mai favorabile[18].

Principiul naţiunii celei mai favorizate se stabileşte întotdeauna pe cale convenţională, în timp ce principiul nediscriminării nu necesită prevederea sa pe cale convenţională. Aceasta este o regulă generală care decurge din principiul egalităţii statelor[19].

Regimul special. Prin regim special se înţelege că drepturile acordate străinilor sunt precizate prin legi sau convenţii internaţionale[20].

Într-o altă accepţie, prin regim special se înţelege că drepturile acordate străinilor sunt precizate prin legi sau convenţii internaţionale[21].

Drepturile recunoscute străinilor de către legi ori convenţii internaţionale sunt individualizate prin enumerarea lor. Această modalitate se practică în tratatele de asistenţă juridică, acorduri de prevederi sociale sau convenţii de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională[22].

Regimul special se completează şi cu tratamentul naţional şi clauza naţiunii celei mai favorizate. Tot regimul special se poate folosi împreună cu reciprocitatea[23].

Loading...