Un alt exponent al dreptului natural din evul mediu este Toma din Aquino (12251274), considerat unul din cei mai de vază reprezentanţi ai Scolasticii (perioada filosofiei creştine). Opera sa cea mai importantă, în care sînt tratate probleme referitoare la drept, lege, stat, este Summa Theologica.
Toate lucrurile din lume, după Toma din Aquino, au o cauză, însă nici una nu e o cauză a lor proprie, deoarece acestea pot să urmeze pînă la infinit. De aceea, în doctrina sa, Toma din Aquino susţine existenţa unei prime cauze eficiente, şi anume, cea de Dumnezeu, care conţine, în sine, ideile lucrurilor lumii. Dumnezeu este o fiinţă simplă, eternă, perfectă şi infinită, putere în act. Existenţa sa poate fi probată prin raţiune.
Natura, în concepţia lui Toma, tinde spre un scop determinat sub conducerea unui agent superior. Raţiunea naturală nu poate să-1 cunoască pe Dumnezeu, deoarece dreptatea credinţei nu este purificată de contingent. Prin raţiunea naturală cunoaştem doar că Dumnezeu are raporturi necesare cu creaturile, că este cauza lor primă şi este separat de ceea ce a creat, fiind deci o eminenţă supremă23. Cei buni pot să-1 cunoască singuri pe Dumnezeu prin esenţa lui, căci este un efect al graţiei. Cei răi, de-asemenea ca şi cei buni, pot să-1 cunoască prin intermediul raţiunii naturale. Răul nu este decît o lipsă care nu poate fi atribuită lui Dumnezeu. Astfel, totul ce este făcut de natură, trebuie să raportăm unei cauze prime, cea de Dunmezeu. De asemenea trebuie raportate unei cauze mai înalte decît raţiunea şi voinţa umană şi lucrurile, ca produse ale liberei determinări, deoarece aceste două principii pot să se schimbe sau să fie afectuoase.
Omul trebuie să dea socoteală de actele sale în faţa lui Dumnezeu. Raţiunea domină în libertatea voinţei, facîndu-1 pe om liber.
În baza acestei doctrine filosofice, Toma din Aquino îşi întemeiază învăţătura sa privitor la fenomenul juridic. Astfel, după filosof, legea este o regulă stabilită sau o unitate de măsură a acţiunilor de care trebuie să se conducă sau să se abţină orişicine24. Esenţa legii consistă în ordonarea existenţei şi activităţii umane în raport cu scopul final al tuturor - fericirea.
Toma din Aquino distinge patru feluri de legi: lex aeterna, lex naturalis, lex humana şi lex divina.
Lex aeterna este considerată însăşi raţiunea care guvernează lumea. Dumnezeu a creat această lege şi omul trebuie să o îndeplinească prin raţiunea sa. Ea este o lege universală care cuprinde în sine atît procesul natural, cît şi cel social. Prin această lege raţiunea divină îşi realizează scopurile sale. Ea serveşte drept fundament pentru celelalte legi care trebuie să se conformeze în întreg conţinutul ei. Aceste legi, spre deosebire de cea dintîi, au un caracter particular.
Toată creaţiunea nobilă a naturii, precum şi toate fiinţele naturii cu calităţile lor proprii înnăscute se mişcă spre realizarea scopurilor determinate şi condiţionate de principiile naturii lor prin intermediul lex naturalism Lex naturalis este legea pe care omul poate să o înţeleagă datorită raţiunii. Omul este înzestrat de la natură cu facultatea de a deosebi binele de rău, de a face bine şi de aactiona conform voinţei libere.
Lex humana, în concepţia lui Toma, sînt legile pozitive dotate cu posibilitatea constrîngerii prin sancţiune, în caz de încălcare a lor. Pentru oamenii desăvîrşiţi şi virtuoşi această lege nu este o necesitate obligatorie, deoarece ei se conduc de o lege mult mai supremă, şi anume, de lex naturalis. Dar, întrucît nu toţi oamenii se conduc de lex naturalis, lex humana apare ca o necesitate - cu ajutorul constrîngerii şi al pedepsei să-i neutralizeze pe oamenii vicioşi şi nesupuşi convingerilor şi preceptelor lex naturalis. Datorită acestei legi, oamenii îşi dezvoltă însuşrile şi aptitudinile morale înnăscute, îşi formează deprinderile de a acţiona raţional, conform voinţei libere.
Scopul legilor pozitive este Binele comun al oamenilor. Legi pozitive pot fi numai acelea, care corespund lex naturalis, adică preceptelor fizice şi morale ale naturii umane.
Lex divina reprezintă, după Toma, legea sub forma principiilor religioase care sînt oglindite în confidenţele divine (Vechiul şi Noul Testament). Ea îi permite omului a descoperi calea pentru realizarea scopurilor finale ale existenţei umane, a se purifica de rău, de ceea ce este interzis de legile pozitive.
Dreptul, potrivit lui Toma din Aquino, este justiţia (conform ordinei divine) în cadrul comunitătii umane conform ordinei stabilite de Dumnezeu26 .
Justiţia, drept categorie etică, nu se manifestă în relaţiile omului faţă de sine însuşi, ci în relaţiile cu alte persoane şi are la bază ideea „de a i se da fiecăruia ceea ce i se cuvine".
Statul este un produs natural şi necesar în satisfacerea necesităţilor omeneşti: el derivă din natura sociabilă a omului şi subsistă chiar independent de păcat şi are datoria de a garanta siguranţa oamenilor constituiţi în societate şi de a promova binele comun. El este imaginea împărăţiei lui Dumnezeu27.