loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Exponent al dreptului natural este considerat şi Thomas Hobbes (1588-1679), care a avut raţionamente mai concrete în problema dreptului şi statului. Operele sale principale în domeniu sînt: De cive şi Leviathan.

În stare naturală, după Hobbes, noţiuniie de drept şi nedrept nu există, aşa cum nici binele şi răul nu au nici o valoare în această ipostază a existenţei. În această stare forţa este identică cu dreptul: ai dreptul dacă ai forţă. Omul, în concepţia lui, nu este un animal social, aşa cum susţinea Aristotel, ci, din contra, un animal egoist. Instinctul egoist al conservării de sine îl face pe om să vadă în fiecare semen al său un duşman şi să-1 trateze astfel. Starea de natură este caracterizată de Hobbes printr-o luptă feroce pentru existenţă. Nimeni nu este atît de puternic în acestă stare ca să-şi poată impune forţa sa celorlalţi. Fiecare om doreşte, de frică şi din nevoia de pace, să i se asigure liniştea, să iasă din această stare naturală şi să-şi găsească ocrotire în stat. Viaţa politică în comun este produsul artificial al fricii şi înţelepciunii. Frica şi înţelepciunea îi îndeamnă pe oameni să încheie un contract social, prin care renunţă definitiv la starea naturală şi se obligă la o supunere totală faţă de şeful statului, în schimbul ocrotirii, pe care le-o asigură statul.

Graţie contractului social, oamenii renunţă la libertatea naturală cu care i-a înzestrat natura. Această renunţare trebuie să fie totală, căci altfel s-ar reveni la anarhia primitivă, în care nu există nici legi, nici justiţie. Oamenii trebuie să se lipsească de dreptul lor originar şi să-1 ofere unui suveran, care va promulga legi, prin care va stabili ceea ce este just sau injust, licit sau ilicit. Omul, renunţînd la dreptul său natural prin acord reciproc, obligă statul să fie unicul responsabil de acţiunile fiecăruia şi să folosească puterea cu care este investit în vederea apărării păcii indivizilor31.

Contractul social, în viziunea lui Hobbes, prevede asocierea tuturor indivizilor în baza unei legi naturale care alcătuieşte temelia raţiunii şi presupune o activitate generală pentru toţi indivizii. Legea naturală are la bază ideea acordului între membrii unei

colectivităţi, care interzice individului de a face ceva ce ar dăuna lui sau celorlalţi membri.

A doua lege, fiind o emanaţie a celei fundamentale, preconizează că, în cazul acordului între indivizi, omul trebuie să renunţe la dreptul său asupra tuturor lucrurilor în limita acceptată de acord. Proprietatea privată este o condiţie de convieţuire, un mijloc al păcii.

A treia lege naturală presupune ca indivizii să îndeplinească toate cerinţele impuse de acordul încheiat. Ea reprezintă fundamentul justiţiei. Injustiţia, opusă justiţiei, constă în nerespectarea obligaţiilor asumate în urma acordului. Necesitatea existenţei justiţiei pune temelia unei puteri, cu drept de constrîngere, care impune fiecărui individ o măsură unică a libertăţii umane32. Această putere îi aparţine statului, care o foloseşte pentru a înlături neînţelegerile dintre indivizi.

Loading...