loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Existenţialismul juridic a apărut în sec. al XX-lea sub influenţa filosofiei existenţialiste, al cărei reprezentanţi au fost Martin Heidegger (1889-1976) şi Jean­Paul Sartre (1905-1980).

La cercetarea fenomenelor juridice şcoala menţionată porneşte de la fiinţa umană, care se distinge prin categorii noi, numite existenţiale. În viziunea adepţilor existenţialismului, omul este o fiinţă identică şi finită. El se manifestă ca un subiect adevărat, obsedat de sentimentele solitudinei şi angoasei. Existenţialismul îşi concentrează atenţia asupra lumii subiective a omului, înţeleasă ca singura sursă a libertăţii. Această libertate este considerată ca un liber arbitru, ca o determinare absolută. A exista ca fiinţă umană, după existenţialişti, înseamnă a folosi libertatea, a avea posibilitatea de a alege. Omul este chiar condamnat pentru a fi liber, însă el este absorbit de lucrurile exterioare, care îi îndepărtează de la adevăratele sale posibilităţi, facîndu-1 să se risipească printre lucrurile din afară101. Lumea externă este o lume opusă celei subiecitve, care nu ne va permite niciodată să cunoaştem adevărata existenţă umană. Doar numai experienţa trăită oferă, după reprezentanţii existenţialismului juridic, posibilitatea cunoaşterii omului102.

Dreptul, din pune de vedere al acestei filosofii, consistă în posibilitatea cunoaşterii şi tratării lui ca pe un fenomen existenţialist, ceea ce nu putem să atribuim legilor dreptului pozitiv. în contextul dat, dreptul se manifestă ca un drept adevărat, ca o expresie a existenţei sale. Legile sau dreptul pozitiv, dimpotrivă, sînt considerate ca neautentice, înstrăinate de individ, opuse existenţei ca esenţă. Ca o reflecţie obiectivă de exprimare a esenţei umane neautentice, ele îl lipsesc pe om de propria individualitate. Astfel, subiectului i se impune o lume obiectivă, în care el va afla cu greu esenţa existenţei sale, menirea sa în această lume. Dreptul este destinat să asigure indivizilor un minim de securitate socială faţă de „indivizii incertitudinii existenţiale". Indivizii sînt liberi în cadrul statului, dar fiecare ins trebuie să nu încalce libertatea celorlalţi. Din momentul angajării el nu poate să ia libertatea sa drept ţel, decît dacă consideră în egală măsură libertatea altora ca scop103.

Loading...