Problema calităţii de subiect de drept internaţional a persoanei fizice, deosebit de disputată în doctrină, a început să fie pusă încă din perioada interbelică, având printre primii susţinători pe G. Scelle, autorul teoriei ,,solidariste”. Potrivit acesteia, statul ca persoană juridică reprezintă o ficţiune, singura realitate fiind reprezentată de persoana fizică luată individual şi relaţiile interindividuale bazate pe o aşa-numită ,,solidaritate socială”: relaţiile internaţionale devin relaţii între indivizi şi grupuri de indivizi.
Astăzi, pentru argumentarea tezei ,,individul - subiect de drept internaţional” se folosesc următoarele susţineri:
- individul este subiect al răspunderii penale în dreptul internaţional
- pentru fapte considerate infracţiuni în convenţii internaţionale (se argumentează în sens contrar, că de fapt, în acest caz, persoanele sunt pedepsite în temeiul legilor interne şi rămân sub jurisdicţia internă a statului);
- b) pentru crime de război, contra umanităţii şi păcii (se argumentează în sens contrar, că această răspundere penală este o consecinţă a răspunderii statelor, judecata făcându-se de către instanţe internaţionale);
- individul este destinatar direct al unor norme din convenţii internaţionale;
- individului i se recunoaşte calitatea de parte în faţa unor instanţe internaţionale, putând chiar declanşa acţiuni (CEDO).
În aceste două cazuri mai sus menţionate se argumentează în sens opus că, de fapt, valorificarea acestor drepturi se face prin intermediul statelor, ca urmare şi subsecvent exercitării voinţei suverane a statului.
În consecinţă, individul neputând avea personalitate juridică internaţională deplină, nu ar fi decât beneficiarul mediat, destinatarul normei de drept internaţional. Pentru a fi considerat subiect de drept internaţional, individul ar trebui să fie, concomitent, nu doar destinatar, dar şi creator al normei, rol nerecunoscut individului.
Cu toate acestea, problema discutată nu este pe deplin clarificată, putând avea loc şi evoluţii ulterioare. Individului nu-i poate fi ignorat beneficiul existent şi palpabil al unui anumit statut în dreptul internaţional. Prin intermediul statului, care nu poate fi conceput decât ca un mecanism funcţional de organizare a societăţii umane şi nu ca o barieră, indivizii participă şi la crearea dreptului internaţional. Nu pot fi, de asemenea, ignorate evoluţiile de la nivelul dreptului comunitar (ordine juridică derivată din dreptul internaţional), în care persoana fizică este recunoscută ca subiect de drept, alături de state şi alte persoane juridice, precum şi evoluţiile legate de crearea Curţii Penale Internaţionale cu caracter permanent.