Potrivit Convenţiei cu privire la relaţiile consulare, din anul 1963, prin post consular se înţelege orice consulat general, consulat, viceconsulat sau agenţie consulară.
Acestea sunt organe permanente ale statului, înfiinţate pentru menţinerea şi derularea relaţiilor consulare, cu organizare şi atribuţii proprii, cărora dreptul internaţional public şi legislaţia internă a statelor le conferă un statut special. Prin urmare, posturile consulare sunt, ca şi misiunile diplomatice, organe de relaţii externe ale statului.
Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea posturilor consulare ţin de competenţa statului trimiţător. Convenţia din 1963 precizează că un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consimţământul acestui stat.
Posturile consulare sunt de mai multe categorii, în funcţie de natura şi rangul acestora.
După natura lor, întâlnim:
- consulate de carieră, conduse de funcţionari de carieră;
- consulate onorifice, conduse de funcţionari onorifici.
După rangul lor, întâlnim:
- consulate generale;
- consulate;
- viceconsulate;
- agenţii consulare.
Sediul, rangul şi circumscripţia postului consular sunt fixate de către statul trimiţător şi sunt supuse aprobării statului de reşedinţă, orice modificare fiind făcută numai cu consimţământul statului de reşedinţă, chiar şi atunci când se deschide un birou al unui consulat existent, în afara sediului acestuia.
Sediul postului consular este stabilit în localitatea care prezintă interes din punct de vedere al relaţiilor consulare.
Circumscripţia consulară reprezintă spaţiul în care postul consular îşi exercită funcţiile, de regulă în raport cu structura administrativ-teritorială a statului de reşedinţă, dar cu acordul acestuia. Totuşi, în împrejurări speciale, un funcţionar consular poate, cu consimţământul statului de reşedinţă, să-şi exercite funcţiile în exteriorul circumscripţiei sale consulare. De asemenea, statul trimiţător poate, cu notificarea către statele interesate şi cu acordul acestora, să însărcineze un post consular stabilit într-un stat să exercite funcţii consulare în alt stat. Mai mult, un post consular poate exercita funcţii consulare în statul de reşedinţă în numele unui stat terţ, la cererea acestuia.
Ca structură internă, postul consular este structurat pe secţii, precum secţia paşapoarte, secţia notarială, secţia stare civilă, secţia comercială etc.