Art. 22 din Constituţia României consacră dreptul fundamental la viaţă al persoanei. Alin. (1) prevede: „Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate".
În lucrarea noastră „Drept Constituţional. Stat şi Cetăţean" - partea a Il-a „Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor români"[1]. am analizat acest drept fundamental al omului.
Dreptul la viaţă - reprezintă un drept natural al omului. Aşa fiind orice persoană fizică beneficiază de acest drept fundamental din momentul naşterii şi până la survenirea fenomenului natural al morţii.
Pe parcursul întregii vieţi, omului îi este garantat acest drept. Nu interesează dacă persoana fizică este sănătoasă sau bolnavă, tânără sau în vârstă, bărbat sau femeie. În acest context trebuie privită dispoziţia alin. (3) al art. 22 care prevede: „Pedeapsa cu moartea este interzisă". Aceasta deoarece pedeapsa cu moartea reprezintă o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului, drepturi imprescriptibile şi cu caracter natural.
Pe planul Dreptului Civil remarcăm că în categoria drepturilor subiective civile, cu caracter personal - nepatrimonial sunt incluse, în primul rând, drepturile subiective referitoare la existenţa şi integritatea fizică şi morală a subiectului de drept. Între aceste drepturi subiective rolul primordial revine dreptului la viaţă al persoanei fizice.
Viaţa şi moartea persoanei fizice reprezintă fenomene naturale.
Ocrotirea vieţii prin intermediul Dreptului reprezintă un fenomen juridic.
Consacrat şi recunoscut de Dreptul Constituţional şi de Dreptul Civil, dreptul fundamental la viaţă al persoanei fizice este ocrotit, în mod deosebit, prin intermediul legii penale.
În partea specială a Codului penal român, în cadrul titlului II „Infracţiuni contra persoanei", în cap. I „Infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii" avem secţiunea I intitulată „Omuciderea". (art. 174 - art. 179 Cod penal).10).
Prin incriminarea infracţiunilor de omor (inclusiv calificat şi deosebit de grav), de pruncucidere, de ucidere din culpă şi de determinarea sau înlesnirea sinuciderii legiuitorul a urmărit, în mod activ, ocrotirea şi protejarea dreptului la viaţă, privit la drept natural, fundamental al oricărei persoane fizice.
Pentru a complini expunerea noastră vom apela la doctrina juridică penală în scopul punctării elementelor esenţiale ale infracţiunilor menţionate anterior. Ne vom raporta la studiile de drept penal realizate de marele prof. Univ. Dr. Octavian Loghin, plecat prea curând dintre cei vii. Mărturisim imensa datorie pe care o avem, alături de atâtea generaţii de jurişti, faţă de regretatul nostru profesor.
În tratarea infracţiunilor contra vieţii vom puncta „aspectele comune" acestei categorii de infracţiuni.
Obiectul juridic comun - îl reprezintă relaţiile sociale referitoare la dreptul la viaţă al persoanei fizice.
Dreptul la viaţă fiind un drept personal - nepatrimonial este un drept absolut.
În raport cu titularul acestui drept toate celelalte subiecte de drept au obligaţia negativă, generală şi universală de a se abţine de a aduce atingere dreptului subiectiv la viaţă al titularului.
De când se poate vorbi despre dreptul la viaţă? Care este momentul în care ia naştere dreptul la viaţă?
Dreptul la viaţă apare din momentul în care procesul fiziologic al naşterii luând sfârşit, copilul este expulzat şi îşi începe viaţa sa extrauterină.
Dreptul la viaţă încetează în momentul producerii fenomenului morţii biologice sau cerebrale.
Obiectul material - constă în corpul persoanei fizice asupra căreia s-a desfăşurat activitatea de ucidere şi care, ca urmare a acestei activităţi, a decedat.
Subiectul - această categorie de infracţiuni poate fi săvârşită de orice persoană care întruneşte cele trei condiţii generale pentru existenţa subiectului activ al unei infracţiuni: vârsta minimă legală, responsabilitatea şi libertatea de voinţă şi de acţiune (liberul arbitru). Uneori o calitate specială a făptuitorului determină o formă agravată a omorului (calitatea de soţ sau rudă apropiată - omor calificat prevăzut de art. 175 alin. 1 lit. „c" Cod penal.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele, respectiv: coautorat, instigare, complicitate.
Latura obiectivă - implică existenţa actului de conduită ilicit socialmente periculos, a urmării imediate vătămătoare şi a raportului de cauzalitate dintre actul de conduită ilicit şi urmarea imediată vătămătoare. Infracţiunile contra vieţii sunt infracţiuni de rezultat.
Aşa fiind, în fiecare caz concret în parte, trebuie stabilit raportul de cauzalitate conform principiului următor: ori de câte ori se poate demonstra că fără actul de conduită interzis nu s-ar fi produs urmarea imediată, vătămătoare există raport de cauzalitate, chiar dacă intervin şi alţi factori preexistenţi, concomitenţi sau ulteriori săvârşirii activităţii cu caracter infracţional, respectiv a activităţii de ucidere. Activitatea de ucidere constă, de regulă, într-o acţiune (comisiune) dar există situaţii când suprimarea vieţii victimei se realizează prin inacţiune (omisiune).
Latura subiectivă - infracţiunile contra vieţii sunt infracţiuni care se săvârşesc cu forma de vinovăţie a intenţiei cu excepţia infracţiunii de ucidere din culpă care se săvârşeşte cu forma de vinovăţie a culpei, cum îi arată şi denumirea, de altfel.
Intenţia se poate manifesta în cele două modalităţi: intenţie directă sau intenţie indirectă, iar culpa, de asemenea, în cele două modalităţi poate apărea: culpă cu previziune şi culpă fără previziune.
Tentativa şi consumarea - tentativa este posibilă la infracţiunile contra vieţii, cu excepţia infracţiunii de ucidere din culpă, la care tentativa nu este posibilă.
Tentativa este sancţionată în cazul infracţiunii de omor (simplu, calificat şi deosebit de grav).
Consumarea infracţiunilor contra vieţii se realizează în momentul în care se produce rezultatul prevăzut de lege, care constă în suprimarea vieţii victimei.
Sancţionarea - infracţiunile contra vieţii sunt aspru pedepsite, pedeapsa maximă fiind detenţiunea pe viaţă, la infracţiunea de omor deosebit de grav.
Omorul, omorul calificat şi omorul deosebit de grav (art. 174 - 176 C.p.) prezintă şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
Tratarea realizată în cadrul acestui capitol, deşi extrem de sumară, este utilă datorită importanţei deosebite a dreptului fundamental la viaţă a fiecărei persoane fizice în parte.
Noi nu am procedat la analiza efectivă a infracţiunilor contra vieţii deoarece nu acesta reprezintă scopul lucrării. Pe de altă parte, practic, analizând aceste infracţiuni, eram puşi în situaţia de a prelua din doctrina juridică penală realizată de celebrii profesori de Drept penal - partea specială. Acest aspect este în opinia noastră, intolerabil.
Analiza succintă a dispoziţiilor constituţionale, completată cu prevederi cu caracter civil şi penal are menirea de a „argumenta" valoarea atât cea socială extrinsecă, cât şi cea intrinsecă a dreptului fundamental la viaţă al persoanei fizice.
[1]. Lucrarea "Drept Constituţional. Stat şi Cetăţean" a fost publicată în anul 2007
[1]. Ne referim la Codul penal în vigoare, pus în aplicare la data de 01.01.1969.