Statele reprezintă cele mai importante subiecte ale dreptului internaţional public. În dreptul internaţional tradiţional ele constituiau unicele subiecte de drept internaţional.
Statul este titular al suveranităţii.
Suveranitatea presupune supremaţia puterii de stat în raporturile interne şi independenţa statului faţă de orice altă putere, pe planul relaţiilor internaţionale.
Suveranitatea de stat prezintă anumite trăsături caracteristice:
- are un caracter originar în sensul că ea aparţine statului, fără a-i fi atribuită de o terţă putere etatică sau de o organizaţie internaţională;
- are un caracter plenar, deplin în sensul că puterea de stat se manifestă în toate domeniile de activitate: economice, social- politice şi juridice;
- este indivizibilă. Suveranitatea statului nu poate fi partajată, ea având un singur titular;
- are un caracter exclusiv în sensul că pe teritoriul unui stat există şi se manifestă doar suveranitatea statului respectiv;
- are un caracter inalienabil în sensul că suveranitatea, în ansamblul ei, nu poate fi transferată unor alte state sau unor organizaţii internaţionale.
Ca efect al suveranităţii statelor pe planul Dreptului internaţional public s-a cristalizat principiul poziţiei de egalitate a statelor, concretizat în egalitatea în drepturi şi în obligaţii a acestora.
Poziţia de egalitate juridică exclude posibilitatea subordonării între statele suverane şi generează următoarele efecte juridice:
- statul beneficiază de drepturi inerente suveranităţii sale;
- statul are obligaţia de a respecta drepturile celorlalte state, respectându-le în acest mod suveranitatea;
- statul beneficiază de dreptul inalienabil la integritatea teritorială şi are dreptul de a-şi alege, fără nici un fel de constrângere, sistemul politic, economic şi social;
- statul are obligaţia de a executa cu bună-credinţă toate obligaţiile internaţionale care îi revin.
Statul ca subiect de drept internaţional trebuie să întrunească anumite elemente:
- să aibă o populaţie permanentă;
- să dispună de un teritoriu determinat şi clar delimitat;
- să existe o putere publică care să aibă capacitatea de a guverna;
- să întreţină şi să desfăşoare relaţii internaţionale cu terţe state.
Populaţia - este o comunitate umană permanentă şi organizată. Numărul populaţiei nu influenţează asupra existenţei statului. Şi astăzi există state cu o populaţie redusă (Monaco, Andora, San Marino sau Liechtenstein). Sunt şi state cu o populaţie extrem de numeroasă: China, India etc.
Teritoriul de stat - reprezintă spaţiul în interiorul căruia se exercită suveranitatea. El este delimitat de teritoriul altor state prin frontiere. Teritoriul statului cuprinde: solul, subsolul, apele interioare, apele maritime interioare, marea teritorială şi spaţiul aerian de deasupra acestora. În concluzie, teritoriul statului poate fi: terestru, maritim şi aerian.
Puterea publică - cuprinde toate structurile instituţionale care exercită autoritatea de stat asupra populaţiei şi a teritoriului.
Autorităţile etatice exercită singure puterea de stat, fără intervenţia unui stat terţ sau a unei organizaţii internaţionale.
Datorită acestui fapt, modurile concrete de manifestare şi de exercitare ale puterii publice sunt diverse; ele diferă de la o ţară la altă ţară. Ne referim aici, în primul rând, la modul de constituire şi de funcţionare efectivă a autorităţilor etatice.
Întreţinerea de relaţii internaţionale cu alte subiecte de drept internaţional public - presupune capacitatea de a încheia acte juridice cu caracter internaţional; aptitudinea de a deveni membru al unor organizaţii internaţionale; capacitatea de a stabili relaţii diplomatice şi consulare cu alte state de pe mapamond; dreptul de a utiliza mijloacele de reglementare paşnică a diferendelor cu caracter internaţional ş.a.
Drepturile şi obligaţiile statelor
Drepturile şi obligaţiile statelor se regăsesc în documentele internaţionale adoptate, respectiv: Carta drepturilor şi îndatoririlor economice ale statelor (adoptată în 1974), în declaraţiile privitoare la acordarea independenţei popoarelor coloniale (1960), în principiile dreptului internaţional privind relaţiile prieteneşti şi cooperarea între state (consacrate în anul 1970).
Sintetic, drepturile fundamentale ale statelor sunt următoarele:
*. dreptul la existenţă;
*. dreptul la suveranitate, ceea ce implică consacrarea suveranităţii externe, a independenţei;
*. dreptul de a dispune în libertate de modul de dezvoltare a ţării;
*. dreptul la integritatea teritorială, ceea ce determină inviolabilitatea frontierelor statului;
*. dreptul la autoapărare;
*. dreptul de a exploata şi dispune asupra resurselor naturale ale ţării;
*. dreptul la egalitate suverană între statele lumii;
*. dreptul de a face parte din organizaţiile internaţionale; *. dreptul de a participa la negocierea şi încheierea tratatelor internaţionale;
*. dreptul de a utiliza toate mijloacele şi procedeele descoperite de ştiinţa contemporană;
Corelativ, statele trebuie să îşi asume şi obligaţii internaţionale cu caracter fundamental. Dintre acestea specificăm:
*. obligaţia de a respecta personalitatea altor state, precum şi drepturile acestora;
*. obligaţia de a nu recurge la forţă sau la ameninţarea cu forţa împotriva altui stat;
*. obligaţia de rezolvare a diferendelor internaţionale exclusiv pe cale paşnică;
*. obligaţia de protecţie a mediului înconjurător; *. obligaţia de îndeplinire cu bună-credinţă a îndatoririlor asumate în relaţiile internaţionale;
*. obligaţia de a respecta integritatea teritorială şi inviolabilitatea frontierelor altui stat.
Tipuri de state
Statele pot fi de două categorii: state unitare şi state compuse.
Statele uniate - se caracterizează prin existenţa unui singur rând de organe ale puterii de stat. Există un unic Parlament, un Guvern şi o singură instanţă supremă. Nimic nu împiedică ca statul unitar sa asigure autonomie administrativă a unităţilor teritoriale. Acest aspect nu afectează, în nici un mod, caracterul unitar al statului.
Statele compuse - sunt alcătuite prin asocierea mai multor state. Statele compuse prezintă mai multe forme:
uniunea personală, uniunea reală, confederaţia, federaţia şi asociaţiile de state.
Vom analiza succint fiecare formă a statelor compuse.
Uniunea personală - există atunci când două state suverane au un conducător comun. Fiecare stat component al uniunii personale are propriile sale organe şi este subiect de drept internaţional. Uniuni personale se întâlnesc în istorie: Polonia şi Lituania (1386 - 1569), Olanda şi Luxemburg (1815 - 1890), Ţara Moldovei şi Ţara Românească (1859 - 1861).
Uniunea reală - presupune o asociaţie de state care au un conducător comun (monarh) şi organe comune de reprezentare în relaţiile internaţionale, în domeniul finanţelor şi cel al apărării. În raporturile cu alte state uniunea reală constituie subiect de drept dar sub aspect constituţional, legislativ, executiv şi judecătoresc, statele componente sunt entităţi separate. Exemple de uniuni reale: Austria şi Ungaria (1867 - 1918), Danemarca şi Islanda (1918 - 1944), Ţara Moldovei şi Ţara Românească (1861 - 1862).
Confederaţia - este o formă de asociere a unor state independente care îşi păstrează nealterată suveranitatea (supremaţia şi independenţa). La baza confederaţiei se află un tratat internaţional, încheiat între statele componente.
Confederaţia prezintă şi organe comune - adunările deliberative. Pe planul dreptului internaţional public confederaţia constituie subiect de drept internaţional. Exemple de confederaţii: Statele Unite ale Americii (1778 - 1787), Confederaţia germană (1815 - 1866) şi Confederaţia elveţiană (1291 - 1793 şi 1815 - 1898).
Toate aceste confederaţii s-au transformat în state federale.
Federaţia - reprezintă tot o uniune de state. Statele federate îşi menţin organizarea proprie dar statul federal are organe proprii - legislative, executive şi judecătoreşti - care au competenţă asupra întregului teritoriu şi asupra întregii populaţii a statului.
Statul federal constituie subiect unic de drept internaţional. Sunt state federale: S.U.A., Canada, Germania, Austria, etc.
Asociaţiile de state - se realizează între metropolă şi fostele colonii. Ele au la bază puternicele legături statornicite de-a lungul secolelor. Exemple: Commonwealth-ul şi Uniunea franceză.
În decursul istoriei umanităţii au existat şi state dependente, mai slabe din punct de vedere militar, care au fost subjugate, dominate de state mai puternice.
Formele de dependenţă ale statelor s-au manifestat în: vasalitate şi protectorat.
Câteva cuvinte despre fiecare din aceste forme de dependenţă etatică sunt, credem noi, necesare.
Vasalitatea - a constat în aplicarea raportului de suzeranitate - vasalitate dintre persoanele fizice şi la relaţiile dintre state. Este o instituţie proprie evului mediu. Pe planul relaţiilor internaţionale statul vasal era reprezentat de statul suzeran. Au fost state vasale Serbia, Muntenegru, Bulgaria, Ţările Române în raport cu Imperiul Otoman.
Protectoratul - se realiza în temeiul unui tratat încheiat între statul protejat şi statul protector. În acest mod, statul protector avea dreptul de a reprezenta în relaţiile internaţionale pe statul protejat. Relaţiile de protectorat au existat între Anglia şi Aden ori între Franţa şi Maroc.
Astăzi există protectorate exercitate de stat mari, puternice în raport cu unele state mici: Franţa în raport cu Monaco, Italia în raport cu statul San Marino.