Din punct de vedere al relaţiilor internaţionale
conceptul de „putere" s-ar putea defini ca fiind influenţată unui subiect (X) asupra altui subiect (Y) sau mai sintetic reprezintă controlul exercitat într-un sistem de către un factor asupra altui factor.
Sub aspect politic, guvernarea reprezintă un grup de bază teritorială, în care anumite organizaţii, instituţii sau organe asigură managementul puterii în ansamblu şi organizează relaţiile de putere între subgrupuri.
În relaţiile internaţionale şi în politologie (ştiinţa politică) suveranitatea reprezintă calitatea majoră a centrelor de putere care se manifestă pe scena globală.
Demersul nostru în analiza Statului are ca fundament doctrina juridică din două ramuri fundamentale: Drept Constituţional şi Instituţii Politice şi Drept Internaţional Public.
Totuşi pentru a analiza măcar succint această fundamentală instituţie care este Statul este imperios necesar să apelăm la concepte proprii ştiinţelor politice şi relaţiilor internaţionale.
De altfel, doctrina politică are o ramură intitulată. Teoria generală a statului. Evident, multe chestiuni privitoare la stat, la mecanismele etatice, sunt studiate de ramura susmenţionată a ştiinţelor politice precum şi de alte ramuri ale politologiei: filosofia politică, sociologia politică, istoria ideilor politice ş.a.
La frontiera dintre politică şi drept s-a conturat în ultimii ani şi doctrina aşa-numitelor relaţii internaţionale.
Noi vom încerca deci să analizăm doi factori politici de o importanţă excepţională în organizarea şi mai ales în funcţionarea puterii etatice.
Politic vorbind, statul constituie cea mai angajantă formă a asocierii politice (J.J. Rousseau).
Politologii afirmă deseori că în organizarea etatică un loc central îl ocupă personalitatea geografică a statului.
Utilizând o definiţie larg acceptată, personalitatea geografică a unui stat, este determinată, în mod nemijlocit, de poziţia sa pe globul terestru, pe continent, în cadrul unei zone geografice sau a unei zone climatice.
În geopolitică noţiunile de stat respectiv de naţiune pot acea conotaţii multiple.
Astfel, prin stat se poate înţelege, fie o unitate politică suverană având un teritoriu cert determinat, fie, o unitate politică aflate sub conducerea unui guvern supraetatic (cazul statelor federate componente ale unei federaţii).
Naţiunea poate desemna pe un membru al O.N.U. sau al unei alte organizaţii internaţionale, care dispune de suveranitate în relaţiile internaţionale sau, după caz, poate reprezenta o comunitate umană având o descendenţă, cultură şi un teritoriu comune.
Statul reprezintă, sub acest aspect, emanaţia politică a unei naţiuni, deşi în politică şi în istorie sunt cunoscute situaţii în care au fost create state în absenţa naţiunii.
Condiţiile fizico-geografice ale teritoriului au jucat un rol important în apariţia statelor. În epoca antică, statele s-au format în regiunile de şes sau pe marile văi (India - Valea Indusului; Egipt, valea Nilului, Mesopotamia pe văile Tigrului şi Eufratului, etc.).
Dobândirea de teritorii s-a realizat prin anexare (anexarea Austriei de Germania în 1938, a Ţărilor Baltice de U.R.S.S., ş.a.), ocupare (înfiinţarea de colonii dependente de metropole), prin transfer de suvernitate (cumpărarea de către S.U.A. a Alaskăi de la Rusia, în anul 1867, a Floridei de la spanioli, în anul 1819, a Louisianei de la francezi, în anul 1803 etc.), prin aservire a unor porţiuni din teritoriul unor state.
În geopolitică o importanţă capitală o are mărimea teritoriului unui stat.
În contemporaneitate există: state - continent (Australia), state - subcontinent (China, India, Canada), state - arhipelag (Impariul Nipon, Indonezia), state - alpine (Confederaţia elveţiană) etc.
În literatura de specialitate au fost stabilite mai multe categorii de state:
A). *. Macrostate - cu peste 6.000.000 km2;
b). *. State imense - între 2.500.000 - 6.000.000 km2;
- . *. State foarte mari - între 1.250.000 - 2.500.000 km2;
- . *. State mari - între 650.000 - 1.250.000 km2;
- . *. State mijlocii - între 250.000 - 650.000 km2;
- . *. State mici - între 100.000 - 250.000 km2;
- . *. State foarte mici - între 25.000 - 100.000 km2;
h). *. Ministate - 5.000 - 25.000 km2;
I). *. Microstate - sub 5.000 km2;
Între cele mai mari state de pe glob amintim: Republica Federativă Rusă - 17,1 milioane km2; Canada - 9,90 milioane km2; China - 9,5 milioane km2; S.U.A. - 9,3 milioane km2 şi Brazilia cu 8,50 milioane km2.
Pe plan mondial cele mai mici state sub aspect teritorial sunt: San Marino cu 61,0 km2; Tuvalu cu 30,0 km2; Nauru cu 21,0 km2; Monaco cu 1,60 km2 şi statul Vatican cu 0,44 km2.
Geopolitica şi mai ales geostrategia studiază - forma statelor - care este dată, în mod firesc, de conturul spaţial. Forma statelor reprezintă rezultatul afirmării politice a statului de-a lungul istoriei.
Sub acest aspect se pot identifica mai multe tipuri de
state.
*. State compacte - care dispun de graniţe cu o lungime mică. Reprezintă forma geografică ideală a statului mai ales dacă capitala şi principalele centre industriale sunt localizate în zona centrală a teritoriului statului;
*. State cu teritoriul alungit - fie de la N la S, fie de la E la V. Practic aceste state dispun de o varietate climatică. Din punct de vedere politic ele se confruntă cu tendinţe de secesiune şi cu o oarecare dificultate în exercitarea controlului de la nivel central: Italia, Chile, Norvegia sunt astfel de state.
*. State cu teritoriul fragmentat - sunt fie state cu multe insule (Grecia), fie state - arhipelag (Imperiul Nipon, Filipine sau Indonezia). Din punct de vedere geostrategic acest tip de state prezintă serioase dificultăţi în privinţa apărării şi a administraţiei.
*. State cu teritoriul perforat - sunt acelea în interiorul cărora se localizează unul sau mai multe state mici (Italia, Republica Africa de Sud ş.a.).
*. State cu teritoriul apendicular - (Afganistan - culoar Pandj - Wakkan, Pandj - Wakkan, Austria - cu punga Tyrol - Voralberg, Congo - cu coridorul Matadi).
*. State cu teritoriul strangulat - Zambia, Mali.
*. State cu teritoriul încorsetat - Monaco, Brunei, ş.a.
Forma geografică a statului alături de alţi factori (raporturile economice, militare, politice cu ţările vecine; potenţialul material, natural şi uman etc.), determină poziţia geopolitică a unui stat individualizat. Poziţia geopolitică diferenţiată de la un stat la altul determină chestiuni de ordin geostrategic şi de securitate.
Desigur, poziţia geopolitică a unui stat este relativ stabilă; ea se poate modifica de-a lungul perioadelor istorice.
Spre exemplu: Rusia, S.U.A. şi Germania s-au consacrat atât ca puteri continentale cât şi ca puteri maritime. Imperiul Habsburhic, devenit ulterior Austro-Ungar (iunie 1867) s-a manifestat preponderent ca o putere continentală în timp ca Marea Britanie, Spania sau Imperiul Nipon au evoluat ca puteri maritime.
Din punct de vedere geostrategic sunt analizate în doctrina de specialitate probleme legate de frontierele dintre state.
Frontiera reprezintă spaţiu de separare sau linia de democraţie între două state.
Din punct de vedere politic frontierele sunt rezultatul luptei pentru afirmarea identităţii naţionale. Ele constituie expresia unui raport de forţă militară ori sunt supuse unor dictate (precum Dictatul de la Viena sau Pactul Ribbentrop - Molotiv).
Frontiera reprezintă limita exterioară a unui stat; ea constituie o „izobară politică", contribuind la formularea „discontinuităţile geopolitic".
Frontierele nu separă întotdeauna noţiunile, unele de altele. În statele foste colonii multe frontiere au fost trasate aleatoriu constituind o sursă permanentă de conflict interstatal.
Uneori statele avansate din punct de vedere economic, militar şi politic, denumite generic şi convenţional „marile puteri" au constituit între teritoriile lor sau între teritoriile controlate de ele, state - tampon.
Astfel în vederea separării Braziliei, a Republicii Chile şi a Argentinei au fost create statele Paraguay şi Bolivia; Afganistanul a reprezentat un stat - tampon între Imperiul Ţarist / U.R.S.S. şi Imperiul Britanic; Laos şi Thailanda separau domeniile coloniale britanice de cele franceze în Indonezia; Nepal şi Bhutan sunt state - tampon între R.P. Chineză şi India.
În doctrina geopolitică o importanţă aparte revine instituţiei „discontinuităţilor teritoriale".
Discontinuitatea teritorială reflectă ruptura în desfăşurarea spaţial - teritorială a unor procese şi fenomene cu caracter specific. Doctrina relaţiilor internaţionale recunoaşte trei forme - toate cu rol geopolitic - de discontinuitate teritorială, respectiv: enclava, exclava şi priclava.
Vom expune câteva idei în legătură cu fiecare formă de discontinuitate teritorială.
*. Enclava - reprezintă o unitate teritorială, de mici dimensiuni, ce aparţine unui stat şi care este localizată, fie în întregime, fie parţial, pe teritoriul altui stat.
Când enclavele sunt înconjurate complet de teritoriul altor state sunt denumite enclave autentice. Când reprezintă doar protuberanţe ale unui stat poartă titulatura de pene- enclave. Există şi quasi - enclave care funcţionează ca enclave autentice.
*. Exclava - este partea unui stat care este separată de teritoriul de bază fiind înconjurată de teritoriul aparţinând statelor vecine.
*. Periclava - constituie o parte din teritoriul naţional nedesprinsă de întreg, însă la care nu se poate ajunge fără a se străbate teritoriul altui stat. Ex.: Statul federat Maine din S.U.A. este inaccesibil prin sud, accesul fiind posibil doar prin provincia canadiană Quebec.
Geopolitica distinge între conceptul de frontieră şi cel de graniţă.
Graniţa - reprezintă linia care stabileşte limita suveranităţii şi a jurisdicţiei unui stat. Această linie identifică forma spaţială a statului. Graniţele sunt „organul" periferic al unui stat.
Spre deosebire de graniţe, frontierele - indică sensul de orientare către exterior.
Sunt reţinute mai multe tipuri de graniţe: antecedente, supraimpuse, subsecvente, consecvente, relicte, naturale, etnice, istorice şi geometrice.
Graniţele antecedente - există atunci când trasarea lor sa realizat înainte de popularea teritoriului respectiv.
Graniţele supraimpuse - apar în urma conflictelor armate; ele sunt discordante în peisajul cultural, etnic sau lingvistic.
Graniţe subsecvente - sunt trasate după apariţia populaţiei şi a aşezărilor, ele delimitează spaţii culturale distincte.
Graniţe relicte - există în ipoteza în care o graniţă deşi nefuncţionaală, a lăsat în peisaj diferenţieri antropice (vechea graniţă polono-germană).
Graniţele naturale - sunt cele care urmăresc elemente geografice (munţi, fluvii, râuri, etc.).
Graniţele istorice - urmăresc activ vechile linii de separare politică (graniţa României pe Nistru).
Graniţele geometrice - sunt reprezentate de linii care urmăresc un meridian sau o paralelă (un coordonat geografic) - Ex.; graniţa canadiano-americană.
Graniţele consecvente - există sunt acelea care despart două grupuri şi care coincid cu limitele culturale şi economice.
Geopolitica studiază „cazuri de speţă" având ca obiect dispute asupra graniţelor.
Guatemala doreşte încorporarea statului Belize; Venezuela revendică 2/3 din teritoriul Guyanei, Ecuadorul pretinde teritoriul amazonian al statului Peru, Republica Argentina revendică Insulele Malvine (britanice), Congo şi Zambia doresc încorporarea podişului Shaba. Chile şi Argentina îşi dispută teritoriul din partea sudică a graniţei comune; conflictul iraniano-irakian datorat mutării graniţei irakiene pe malul stâng al fluviului Shatt-al-Arab, ceea ce determina blocarea aprovizionării cu apă a obiectivelor iraniene strategice (1980-1991); conflictul mocnit sovieto-chinez generat de mutarea graniţei pe malul drept al Amerului şi pe cel stâng al afluentului acestuia, Ussuri.
Fosta U.R.S.S. a trasat graniţa dintre fosta R.S.S. a Ucrainei şi România pe un afluent al braţului Chilia - Musura - şi nu pe braţul principal. Evident, mai există şi alte graniţe disputate (peste 100) între care ar trebui să existe şi graniţa instituită - prin ameninţarea cu forţa - între fosta U.R.S.S. şi Regatul României, la 28 Iunie 1940, precum şi diferendul teritorial creat între U.R.S.S. şi R.P. Română, în anul 1948, prin cedarea, de facto, de către România în favoarea U.R.S.S., a insulei Şerpilor din Marea Neagră.
Nu putem finaliza acest capitol fără a expune câteva consideraţii referitoare la cele două elemente structurale ale politicii statelor contemporane: geopolitica şi geostrategia.
Geopolitica - are în vedere necesităţile de ordin spaţial ale statului. Ea are o strânsă legătură cu geografia politică - care, la rândul ei, reprezintă ştiinţa care examinează condiţiile de existenţă spaţială a statului.
Din ştiinţa geopoliticii a fost delimitată geostrategia care reprezintă un concept geopolitic militar privitor la planificarea spaţială a unor acţiuni care au rolul de asigurare a apărării şi a suveranităţii unui stat determinat.
Geostrategia determină modalităţile de rezolvare a conflictelor în raport de un număr de factori fundamentali, respectiv: jocurile de disimulare / surpriză permise de distanţă şi de teritoriu; mobilizarea din teritoriu şi localizarea tuturor resurselor umane, material - tehnice şi naturale aflate la dispoziţia părţilor implicate.
Geopolitica, la rândul ei, construieşte relaţionările dintre forţele prezente pe scena internaţională; reperează ţintele părţilor adversare sau ale marilor puteri şi indică modul în care mijloacele fiecărei părţi sunt aplicate prin geostrategii concepute în vederea atingerii scopurilor stabilite, fără a se omite posibilele reacţii sau contrareacţii ale adversarilor sau ale celorlalţi protagonişti ai scenei politice internaţionale.
Geopolitica se preocupă de chestiunile: globalizării; a mişcărilor naţionaliste şi a celor fundamentaliste; a relaţiei stabilite cu geostrategria şi cu geoeconomia etc.