Politica internă a statului subînțelege activitatea social-politică al instituțiilor puterii de stat, partidelor politice de guvernământ,organelor nonguvernamentale în interiorul țării îndreptată spre prosperitatea totală a societății. Ea exprimă relații dintre componentele sociale ale statului - clase, grupuri sociale, comunități etnice. În cadrul ei se manifestă cele mai profunde și fundamentale interese ale societății ,ale tuturor grupurilor din care ea este compusă.
În sens larg politica internă se reduce la:
- formularea sarcinilor principale, elaborarea cursului general al politică internă, determinarea scopurilor imediate și de perspectivă la etapă concretă;
- elaborarea căilor, mijloacelor, tehnologiei prin care obiectivele pot fi atinse.
- selectarea, repartizarea cadrelor capabile să transpună în viață sarcinile trasate.
Politica internă a sistemului politic trebuie să aibă caracter democratic (unde masele să participe activ, organele puterii sunt obligate să se conducă în politica sa de necesitățile, nevoile, interesele cetățenilor). Altă cerință necesară a politicii interne este realismul care presupune înfăptuirea sarcinilor reale la moment, să țină cont de corelația de forțe sociale, să excludă populismul utopic.
Politica internă este unica și tot odată multilaterală, este unitară fiindcă rezultă din cursul general al statului, multilaterală după forme, metode de organizare a subiecților sociali.
Direcțiile principale ale politicii interne statale sunt: politica agrară, demografică, națională, ecologică, economică, culturală. Menținerea suveranității și integrității statului.
Programa de acțiuni a politicii interne depinde de 3 elemente de bază:
- dispozițiile generale ale politicii în domeniul concret de activitate, unde sunt trasate obiectivele;
- programarea activității pe principii etapice consecvente;
- metodele, căile înfăptuirii sunt de ordin real, democratic progresist,evoluțional.
Înțelegerea corectă a cerințelor poporului său permite o stabilitate social-politcă în țara dată. Neglijența din partea instituțiilor puterii de stat a cerințelor membrilor societății, duce la de stabilitatea sistemului politic. Acțiuni de masă de protest, ce poate duce la căderea regimului politic,chiar și de formațiune democratic,dacă nu sunt conduse real de principiile democratice.
(revoluția 1989, România,1991 rebeliunea în Rusia, Germania etc.). Revolta de masă a populației ruse, 2005, când sa primit legea despre monitorizarea înlesnitelor păturilor sociale sărace, pensionarilor.
Politologia analizează și fenomenele , procesele de pe arena mondială și internațională, care au răsfrângere asupra proceselor politice interne statale.
Politica internațională include relații dintre state, totalitatea interacțiunilor în cadrul sistemului internațional. Subiectele politice externe, a unei expansivii geopolitice din partea statelor puternice, sunt și statele mici, în curs de dezvoltare, state cu zăcăminte subterane, strategice.
Politica externă ține cont de activitatea statului concret pe arena internațională, de relațiile lui cu alte state. Reglementarea relațiilor reciproce cu alte state și popoare pe bază de cointeresare reciprocă.
Important de nu confundăm noțiunea de politică mondială cu politica externă. Politica externă este o prelungire a politicii interne.
Scopul politicii externe este asigurarea de condiții din cele favorabile pentru rezolvarea problemelor statului dat, prosperității poporului sau.
Politica externă se elaborează în corespunderea cu normele constituționale ale statului dat, tot odată se i-au în vedere și normele dreptului internațional.Anume problemele greu de rezolvat sunt vizate prin prisma dreptului internațional. Tot odată se subliniază dreptul sfânt al ori și cărui stat-dreptul suveranității, integrității teritoriale. Neamestecul în treburile interne.
Principiul suveranității sunt constituite în carte ONU, actul final al CSCE de la Helsinki (1975), unde se subliniază, inviolabilitatea frontierei fiecărui stat, integritatea teritorial, respectarea dreptului omului,drepturile interne suveranității,egalitate suverană a statelor, reglementarea pașnică a conflictelor.
Politica externă este promovată de șeful statului, Parlamentul, Guvernul, fiecare din acești având împuterniciri concrete.
Actorii politicii externe poate fi și diplomația populară, care poartă un caracter neoficial (uniunea scriitorilor, asociații feministe, tineretului, veteranilor de război).
Activitatea politicii externe suportă influența partidelor politice, ce se află la putere, ori în opoziție.
Ciocnirea diverselor interese statale a condus la presiunea unor state asupra altora (SUA - Livia, URSS- statele blocului socialist).
Istoria ne arată că în lume există state pacifice, neutre, războinice.
La moment în toate state se dezvoltă tendința unificării, centralizării din punct de vedere economic și social, pe de altă parte forțele politice locale și-au activizat eforturile politic,economice regionale cerând autonomie politică, economică în regionul său (Bălți 2012).
Pentru contemporanitate este foarte important ca politica internă, externă,internațională, prin intermediul său să armonizeze și să excludă contradicțiile antagoniste între ele, să asigure viața, pacea, stabilitatea, prosperarea întregii omeniri.