Principiile psihologiei sunt concepții fundamentale, care determină înțelegerea esenței și izvoarelor psihicului uman, particularităților formării și dezvoltării, mecanismelor funcționării și formelor manifestării, modalităților studierii acestuia.
- Principiul interacțiunii și dezvoltării. Interacțiunea și dezvoltarea sunt două aspecte indisolubile ale influenței reciproce a obiectelor. Indisolubilitatea interacțiunii și dezvoltării se explică prin aceea că interacțiunea este posibilă doar ca dezvoltare, iar dezvoltarea este o modalitate a obiectelor interacțiunii de a exista [5, p. 17]. În urma interacțiunii are loc formarea noilor structuri datorită efectului de dezvoltare a acestui fenomen.
- Principiul determinismului. Determinația sau cauzalitatea reflectă legătura genetică (cauzală) dintre fenomene, adică producerea de către fenomenul anterior (cauză) a celui ulterior (consecinței) [5, p. 18]. Legătura cauzală este ireversibilă: fenomenul odată produs nu poate fi complet înlăturat, iar procesul de producere este întotdeauna orientat spre un anumit scop.
- Principiul integrității. Acest principiu explică proprietatea obiectelor de a păstra identitea sa în procesul interacțiunii [5, p. 19].
- Principiul activității. În baza fenomenului activității stă posibilitatea de a realiza (actualiza) modelele interacțiunilor acumulate [5, p. 21]. Conținutul activității este determinat de corespunderea caracteristicilor interacțiunilor anterioare scopurilor actuale; caracteristicilor situației, în care vor fi realizate scopurile și resursele care vor fi utilizate pentru aceasta.
- Principiul subiectivității. Structurile noi, formate în urma interacțiunii, conțin în sine toată diversitatea interacțiunilor cu lumea [5, p. 21]. Aceste structuri sunt unicale, deoarece istoria formării acestora este individuală.
Principiul reconstrucției. Structurile, care acumulează modelele interacțiunii cu lumea, și procesele de actualizare ale acestor structuri sunt inaccesibile pentru studierea nemijlocită. De aceea, se determină raporturile de asemănare dintre diferite constituente ale interacțiunii integre. O parte din aceste constituente este accesibilă aprecierii datorită procedurilor de cercetare, iar cealaltă - poate fi doar reconstruită în baza acestor aprecieri [5, p. 21-22].