Senzația este un proces psihic cognitiv elementar prin intermediul căruia se reflectă sub forma imaginilor simple și primare însușirile obiectelor și fenomenelor cînd acestea influențează nemijlocit (direct) asupra organelor de simț [1, p. 124].
Senzația este prima etapă a procesului cognitiv și constă în reflectarea separată ale proprietăților (însușirilor) obiectelor.
Baza fiziologică ale senzațiilor o constituie analizatorii - formațiuni anatomice complexe prin care sistemul nervos central recepționează informația din mediul extern sau intern [4, p. 165]. Analizatorul este alcătuit din următoarele elemente:
- Receptorul transformă stimularea în impuls nervos.
- Calea de conducere transferă impulsul nervos de la receptor la veriga centrală și realizează un prim filtraj senzorial astfel încît la veriga centrală nu ajung decît stimulările cu rol adaptativ pentru om.
- Veriga centrală se găseste pe scoarța cerebrală și are rolul de a transforma impulsul nervos în senzație.
- Conexiunea inversă este calea de la veriga centrală spre receptor ce are rolul de a regla adaptarea pentru stimulul respectiv.
În dependență de natura analizatorului pot fi diferențiate următoarele tipuri de senzații [1, p. 138]:
- senzații vizuale: iau naștere ca urmare a recepționăm și prelucrării, în cadrul analizatorului optic (ochiul), a undelor magnetice (lumina).
- senzații auditive: apar ca rezultat al recepționăm și prelucrării de către analizatorul auditiv (urechea) a undelor sonore;
- senzații olfactive și gustative, reflectă anumite proprietăți chimice ale substanțelor datorită funcționării analizatorului olfactiv (nasul) și gustativ (limba);
- senzații cutanate: iau naștere la atingerea sau apăsarea ușoară a diferitelor puncte ale pielii și reflectă însușiri importante ale materialelor din jur, precum duritatea, asperitatea (netezimea), natura materialului (metal, lemn, plastic), etc.
De asemenea, există senzații interoceptive (semnalizează despre starea organelor interne), proprioceptive (semnale despre poziția corpului în spațiu) și exteroceptive (informație din mediul extern) [4, p. 171-172].
Dezvoltarea senzațiilor se începe imediat după ce omul se naște. Însă, există diferențe în gradul de maturitate și etapele de dezvoltarea ale acestora. Din momentul ce omul se naște, cele mai dezvoltate senzații se dovedesc a fi senzațiile cutanate (temperatura, atingeri și durerea), gustative și olfactive (senzațiile legate de hrănire) [4, p. 183]. Senzațiile auditive și vizuale se dezvoltă mai greu, ce se explică prin complexitatea structurii și organizării funcționării organelor respective și gradului scăzut de maturitate ale acestora [4, p. 183].
Între toate tipurile de senzații există o interconexiune. Datorită acestui fapt este posibilă obținerea informației relativ ample despre lumea înconjurătoare. Dar informația dată se limitează doar cu date despre calitățile obiectelor. Imaginea completă a obiectului se formează la nivelul percepției.
Percepția - proces psihic cognitiv senzorial elementar prin intermediul căruia se reflectă unitar și integral însușirile obiectelor și fenomenelor cînd acestea
influențează nemijlocit (direct) asupra organelor de simț [1, p. 235].
Percepția include senzații și este bazată pe ele. Pe lîngă senzații în procesul de percepție sunt implicate gîndirea, memoria, imaginația, formînd imagini sintetice ale obiectelor receptate. De asemenea, percepția se fundamentează pe experiența subiectivă și este influențată de particularitățile personalității omului, provoacă interese, aptitudini și stări afective.
Există mai multe criterii de clasificare a percepțiilor. In dependență de tipul de analizator au fost distinse:
- percepție vizuala
- percepție auditivă
- percepție gustativă
- percepție olfactivă
- percepție tactilă
În dependență de obiectul implicat în percepție pot fi disprinse:
- Percepția spațiului - în procesul percepției spațiului se disting percepția mărimii, formei și îndepărtării obiectelor, poziția unor obiecte față de alte obiecte, care îi livrează omului repere necesare pentru formarea abilităților de orientare, evaluare, alegere de comportamente adecvate condițiilor [4, p. 222-223].
- Percepția timpului este reflectarea duratei și succesiunii fenomenelor sau evenimentelor. Intervalele temporale sunt determinate de procesele ritmice ce au loc în organismul omului. Percepția duratei timpului depinde de conținutul activității omului [4, p. 231-232].
Pe baza experienței și cunoștințelor elementele separate, în procesul percepției, se unesc într-o imagine integrală.
Reprezentarea - proces cognitiv-senzorial, este imaginea obiectului sau fenomenului, ce nu acționează în momentul dat asupra organelor de simț [1, p. 291]. Ele sunt imagini 8 secundare ale obiectului sau fenomenului, păstrate în memorie. Reprezentările sunt imagini generalizate ale obiectelor. Din sute de mii de imagini ale percepției apar cîteva imagini generalizate în care se păstrează ceea ce este mai important: mărimea relativă și dimensiunile obiectului, culoarea dominanța, detaliile ce îl deosebesc de alte obiecte asemănătoare.
Capacitatea de a avea reprezentări este diferită la oameni: unii văd imaginea în conștiință clar, viu, alții cu greu o pot trezi în conștiință. Reprezentările sunt treapta de trecere de la senzație la gîndire.
Reprezentările sunt imagini senzoriale și sunt clasificate după analizatori: reprezentările vizuale, auditive, olfactive, tactile și motorii [1, p. 300].
După proveniență se evidențiază reprezentări, apărute pe baza senzațiilor și percepțiilor.