Voința este procesul psihic complex de reglare superioară a activității um ane
ce constă in mobilizarea și concentrarea forței și capacităților fizice și spirituale în vederea depășirii obstacolelor și realizarea scopurilor propuse conștient [4, p. 371].
Orice acțiune volitivă se începe cu conștientizarea scopului și motivului, iar tinderea spre scop se numește dorință [4, p. 383]. Însă, nu toate tendințele spre scop sunt suficient de conștientizate. În dependență de gradul de conștientizare a necesităților acestea sunt divizate în atracție sau dorință. De obicei, atracția este trăită ca o stare specifică împovărătoare în formă de tristețe sau incertitudine. Din cauza caracterului său nedeterminat, atracția nu poate să se transforme în activitate orientată. Necesitatea prezentată în ea, de regulă, dispare sau se conștientizează și se transformă în dorință concretă.
Înainte ca dorința să se transforme în motiv și apoi în scop, ea este apreciată de către om, adică este trecută prin sistemul valorilor, capătînd o nuanță expresivă emoțională.
Avînd o putere de stimulare, dorința întețește conștientizarea scopului viitoarei acțiuni și construirea planului. Cu cît scopul este mai important, cu atît mai puternică este tendința declanșată de el.
În procesul realizării dorinței pot apărea concomitent cîteva dorințe
contradictorii. Starea psihică care se caracterizează prin apariția dorințelor contradictorii se numește lupta motivelor [4, p. 385]. Lupta motivelor include apreciarea rațiunilor pro și contra acțiunilor într-o anumită direcție, alegerea. Etapa finală a luptei motivelor constă în luarea deciziei și alegerea modului de a acționa.
Dacă executarea deciziei se amînă pe o perioadă lungă de timp, atunci merge vorba despre intenție. Intenția este pregătirea internă a acțiunii amînate și reprezintă orientarea spre atingerea scopului fixată de decizie . Pentru realizarea intenției este necesară planificarea căilor de atingere a scopului. Realizarea acțiunilor planificate necesită efort volitiv. Efortul volitiv se manifestă printr-o stare de tensiune internă, care mobilizează resursele interne ale omului, necesare pentru efectuarea acțiunii planificate.
Această etapă a acțiunii volitive poate să se manifeste ambiguu: în unele cazuri ea se reflectă în activitatea externă, în alte cazuri - constă în abținerea de la acțiuni externe (acțiune volitivă internă).