Primele teorii asupra temperamentului confundau temperamentul cu constituția fizică. În antichitatea greacă, medicul Hipocrat a stabilit 4 tipuri de temperament după modul cum predomină cele 4 humori ale corpului: sîngele (sanguin), flegma (flegmatic), fierea neagră (melancolic) și fierea galbenă (coleric).
Sanguinicul este deosebit de vioi, mobil, impresionabil, sensibil, manifestă reacții rapide, intră ușor în activitate, se adaptează ușor, este sociabil, destins, în schimb este ușuratic, vorbăreț, guraliv, influențabil, nestatornic, fluctuant și inegal în trăirile sale psihice.
Flegmaticul dispune de o mare capacitate de muncă, răbdare, perseverență, stăpînire de sine, calm, este aproape imperturbabil, dar manifestă și inerție în manifestările sale psihice, reacții intîrziate (chiar dacă sunt adecvate) și stereotipizate, capacitate relativ scăzută de a se adapta mai ales la situațiile noi, variabile, este relativ încordat.
Melancolicul este hipersensibil, meticulos, migălos, interiorizat, conștiincios, dispune de procese afective durabile, intense, dar este puțin încrezător în propriile forțe, retras, supus, timid, nesigur, trăiește sentimente de inferioritate, dispune de mobilitate și reactivitate slabe.
Colericul dispune de o reactivitate promptă, imediată, bogată, intensă, este impetuos, capabil de sentimente intense și durabile, de o mare rezistență, este productiv în plan intelectual, în schimb este impulsiv, iritabil, își iese repede din fire, este predispus spre “explozii” afective, manifestă încredere exagerață în propriile sale forțe, minimalizîndu-le pe ale altora, se lasă cuprins de stări de furie, de alarmă, iși risipește energia.
Există o mare varietate a diferențelor individuale și a diferențelor comportamentale, ceea ce înseamnă că una și aceeași stimulare exterioară va avea, pe de o parte, ecouri diferite în personalitatea fiecărui individ, iar pe de altă parte, va produce reacții diferite nu numai în dependență de alte trăsături de personalitate (cum ar fi motivațiile, capacitățile intelectuale, trăsăturile caracteriale etc.), ci și în funcție de trăsăturile temperamentale [4, p. 555]. Aceasta atrage atenția asupra necesității luării în considerare și a trăsăturilor temperamentale în vederea adaptării adecvate la condițiile activității.
Temperamentul nu determină calitatea manifestărilor psihice, ci doar latura lor dinamico-energetică, nu determină conținutul, cît forma în care este expus și exteriorizat acest conținut [4, p. 555]. Dacă cineva gîndește “încet”, aceasta nu înseamnă că el gîndește “prost”; dacă vorbește repede, aceasta nu înseamnă că spune ceva interesant. Conținutul activității psihice și, mai ales, valoarea lui sunt date de alte componente ale personalității (capacități, caracter).