Atitudinea socială poate fi definită ca o stare de pregătire psihologică a personalității de a se comporta într-un anumit mod față de un obiect și este determinată de experiența anterioară. Structura ei include 3 componente: cognitivă, comportamentală și afectivă [5, p. 351].
Atitudinea se formează nu doar pe baza propriei experiențe, ci și pe baza experienței a altor oameni, de aceea calea principală de transmitere a atitudinilor este calea verbală.
Acele atitudini, care se bazează pe experiența legată de un obiect, se numesc parțiale. Atitudinile generalizate, adică atitudinile făță de o anumită clasă de obiecte, apar datorită comunicației interpersonale și de masă. Acești factori contribuie la întărirea atitudinilor individului. Individul, auzind părerile care corespund părerilor lui, devine mai convins în corectitudinea atitudinilor sale. Acest fapt îl stimulează să se adreseze după informație la aceeași sursă.
Proprietățile principale ale atitudinilor sunt stabilitatea și instabilitatea [5, p. 352]. Dacă individul în diferite situații realizează comportamentul care a devenit obișnuit și firesc față de obiectul dat, atunci atitudinea se consideră stabilă.
Un factor important, ce poate influența stabilitatea atitudinii, este informația nouă despre obiect care se raportează la informația pe care individul deja o deține cu scopul de a determina dacă ele se îmbină. Dacă în atitudine apar contraziceri, atunci ea se schimbă sub influența informației noi și argumentelor raționale.
Funcția principală a atitudinilor - regularea comportamentului social al individului [5, p. 353]. Sistemul atitudinilor sociale asigură posibilitatea individului de a se orienta în realitatea socială. Funcția de apărare a atitudinilor constă în tendința spre asemănarea atitudinilor la înconjurarea socială apropiată (ex., familia, colectivul de la serviciu) [5, p. 353]. Egalarea de către individ a atitudinilor sale cu normele existente este necesară pentru a produce o impresie bună și a primi aprobarea socială. Astfel atitudinea socială apără autoaprecirea individului în grup cu condiția că el gîndește și se comportă în limitele normelor.
Atitudinile stabile și nereceptive față de experiența nouă sunt stereotipuri și prejudecăți [5, p. 353]. În structura stereotipului un rol important îl joacă încărcătura emoțională, care indică ce este admisibil și inadmisibil referitor la orice obiect. Stereotipurile se formează datorită rețelei de comunicare în masă. Ea formează reprezentări simplificate și superficiale despre fenomenele realității. Componentul cognitiv conține cunoștințe denaturate, irraționale și absurde despre obiect, care nu corespund realității schimbătoare. Spre exemplu, argumentarea diferențelor de rasă sau etnice.