• Conceptul de grup

Grupul social este un ansamblu de mai multe persoane, aflate în relație de interacțiune și dependență reciprocă, mijlocită de o activitate comună și care dezvoltă norme și valori comune pentru membrii grupului.

Condiții pe care trebuie să le îndeplinească un număr de persoane pentru a constitui un grup social:

- existența unui număr suficient mare de personae (minimum 3) ce constituie membrii grupului;

• existența unei interacțiuni între membrii grupului, care nu este obligatoriu de a fi o relație directă; interacțiunea poate avea loc și printr-un document scris sau al unei comunicări verbale;
• perceperea calității de membru, o anumită conștiință de sine, adică persoanele din grup să se vadă ele însele ca membri ai acestuia; nu orice reuniune de persoane formează un grup (de ex., călătorii la stația de troleibuze); uneori calitatea este atribuită, chiar și atunci cînd indivizii înșiși nu exprimă calitatea de membru al unui grup (de ex., grupurile etnice, religioase, rasiale);
• existența unei structuri specifice de statuturi și roluri și a unui anumit nivel de organizare; o ierarhie internă, efectiv existentă, chiar dacă incomplet conștientizată;
• existența unui set de norme și scopuri împărtășite de membrii grupului; caracteristic este că normele și regulile de comportament sunt acceptate și susținute de membrii lor;
• existența unor acțiuni comune în care sunt implicați, într-un fel sau altul toți membrii grupului;
• existența și manifestarea unor forme de control și presiunea grupului ca întreg asupra membrilor săi, durabilitatea în timp;
• una dintre cauzele pentru care oamenii se reunesc în grupuri este un scop a cărui realizare este posibilă doar avînd condiția de membru al acelui grup.
• interdependența de destin, adică implicarea tuturor persoanelor ce alcătuiesc grupul la evenimentele care îi afectează.
• Criteriile activității comune /

Orice acțiuni orientate spre atingerea unui scop pot fi realizate de către un individ sau cîțiva indivizi în comun [2, p. 7]. În al doilea caz se vorbește despre activitatea comună.

Orice activitate comună poate fi caracterizată prin următorii criterii [2, p. 8-9]:

• acțiunea (activitatea) se efectuează de către mai mulți indivizi, ce formează posibilități pentru schimb de acțiuni, informație și percepții reciproce;
• prezența unui scop comun, care corespunde intereselor comune și contribuie la realizarea necesităților fiecărui individ, implicat în activitatea comună;
• existența organelor de organizare și conducere;
• împărțirea procesului de activitate între participanți, condiționată de caracterul scopului, surse și condiții de realizare, conținutul executorilor, ce presupune interdependența indivizilor. Activitatea comună poate fi organizată diferit:
• • fiecare participant își efectuează partea sa de lucru independent de ceilalți;
• sarcina comună se realizează concomitent de către fiecare participant;
• are loc interacțiunea concomitentă fiecărui participant cu ceilalți.
• formarea în procesul activității comune relațiilor interpersonale;
• acordul indivizilor de a acționa în comun, care poate fi exprimată în mod direct sau prin realizarea activității respective.

Anume activitatea este factorul integrativ principal de integrare și criteriul principal al grupului. Aceasta condiționează formarea unității psihice între membrii grupului: conținutul activității comune intermediază toate procesele dinamicului intrag rupal și aduce la dobîndirea de către grup a diverselor caracteristici social-psihologice.

Orice caracteristici social-psihologice reflectă preponderent indicii grupului ca unui microsistem social integral și relațiilor psihologice. În deosebi, aceasta se referă la carcteristicile grupului deja format.

• Motivele asocierii în grup

Orice persoană aspiră să devină membru al unui grup indiferent de comunitatea națională, statutul social etc., ceea ce constituie o constantă universală a oricărei culturi. S-a evaluat că circa 80% din activitățile pe care oamenii le fac în grup pot fi făcute de unul singur și totuși oamenii se asociază mereu și extrem de divers, aceasta fiind o caracteristică a societății contemporane. Se apreciază că principalele motive ale asocierii în grup sunt următoarele: atracția pentru activitățile grupului, simpatia pentru membrii grupului și satisfacerea nevoilor.

1. a) Atracția pentru activitățile grupului este considerată ca fiind unua din principalele motive de constituire a grupurilor sociale. Acest motiv este susținut de dorința omului de a participa la activități de grup și mai ales de faptul că atingerea unui obiectiv este mai ușor de realizat în grup decît singur. Pot fi evidențiate mai multe tipuri de grupuri de această natură precum:

o grupurile de muncă - formate pentru a realiza o sarcină mai eficient și mai rapid.

o grupurile de soluționare - mai ales atunci cînd apar probleme legate de activități civile și sociale.

o grupuri legislative - grupurile constituite în vederea elaborării legilor, regulamentelor etc.

1. b) Simpatia pentru membrii grupului reprezintă un alt motiv care stă la baza constituirii grupurilor sociale. S-a pornit de la observarea că adeseori oamenii aderă la un grup nu pentru că sunt interesați de scopurile sau activitățile grupului, ci pentru că membrii grupului respectiv sunt atractivi din punct de vedere interpersonal. Grupurile care se formează pe baza atracției interpersonale apar în mod spontan. Ex: bandele de stradă, grupurile de prieteni, cluburile sociale apar și se dezvoltă ca o alternativă la interacțiunea inadecvată social.

Grupurile astfel constituite au mai multe moduri formale de susținere a activității din partea membrilor săi.

1. c) Satisfacerea nevoilor emoționale

Oamenii devin membri ai unui grup pentru că numai în cadrul unei colectivități le sunt îndeplinite nevoile emoționale de comparare, de evaluare socială. Omul în stare izolată nu are posibilitatea de a se autoevalua corect, de a-și compara abilitățile în raport cu ceilalți oameni. De aceea omul caută oameni asemănători pentru a-și evalua calitățile, abilitățile, pentru a maximaliza vizibilitatea socială a acestora.

• Dinamica grupului

Dinamica grupului presupune evoluția grupului de la grupul difuz la o comunitate bine organizată. Acest proces se dezvăluie în baza unor mecanisme [2, p. 23­28]:

1. Rezolvarea contradicțiilor intragrupale care pot apărea, în primul rînd, între potențialul crescător al grupului și activitatea ei actuală, iar, în al doilea rănd, între tendința grupului de a se autorealiza și autoconfirma și tendința individului de a se integra în strucutura grupul. Dezvoltarea grupului este rezultat al ciocnirii tendințelor contradictorii, care apar periodic în urma necoincidenței comportamentului liderului cu așteptările membrilor grupului. Atare necoincidențe contribuie la destabilizare și conflict. Acest proces are un caracter ciclic, în care destabilizarea situației în grup se succede de stabilizarea acesteaia. Rezultatul final al acestui proces este stabilirea structurii grupului.
2. „Creditul idiosincrazic”. Subiectul cu un statut înalt (liderul) nu este obligat să urmeze strict normele grupului, incluzînd inovații în viața grupei, contribuind la realizarea mai efectivă a activității grupului și ridicînd grupul la un nivel mai înalt de funcț Astfel, orice membru al grupului poate să se abată de la normele grupului proporțional cu contribuirea sa anterioară în atingerea scopurilor grupale.
3. Schimbul psihologic constă în satisfacerea reciprocă a necesităților sociale de către participanții interacțiunii în grup. Schimbul psihologic este condiția necesară pentru formarea și dezvolatarea sistemului relațiilor interpersonale în grup.

În procesul dezvoltării grupului relațiile interpersonale trec prin anumite etape [2, p. 29-30]:

• orientarea (relațiile poartă un caracter de contacte limitate, superficiale);
• schimbul emoțional de probă (contactele sunt dese, dar superficiale);
• schimbul emoțional complet (contactele sunt profunde, dar cuprind domenii limitate de interacțiune);
• schimbul stabilit (contactele cuprind diverse domenii personale ale interlocuitorilor și se desfășoară atît la nivel intim, cît și la nivel superficial).

Pe parcursul trecerii prin aceste etape relațiile devin mai sinhronizate, mai apropiate, crește intensivitatea schimbului de comportament verbal și non-verbal.

• Structura grupului

Structura grupului reprezintă un sistem de relații intragrupale între indivizi sau microgrupe ca elemente ale acestei structuri și plasate ierarhic în „spațiul" funcționării grupului [2, p. 35].

Grupul constă din straturi în cadrul cărora funcționează diferite legități social- psihologice [2, p. 36-37]:

• Activitatea grupului - elementul principal al structurii grupului. Activitatea este nu doar o formațiune psihologică, ci și o caracteristică care reflectă obiectul activității grupului.
• Primul strat nuclear este de natură psihologică. El fixează atitudinea fiecărui membru al grupului față de activitatea grupală, scopurile acesteia, sarcinile, principiile, pe baza cărora ea se efectuează, motivarea activității și sensul social pentru fiecare participant.
• În al doilea strat se localizează caracteristicile relațiilor interpersonale, intermediate de conținutul activității comune (scopurile și sarcinile, procesul de efectuare) și de principiile, ideile și orientările valorice.
• Stratul de suprafață al relațiilor interpersonale presupune existența legăturilor (emoționale) pentru care nici activitatea comună și nici orientările valorice nu reprezintă un factor important, care ar intermedia contactele personale ale membrilor grupului.

Modelul dinamic al structurii grupului constă din 2 sisteme [2, p. 37-38]:

1. Sistemul extern se formează în urma interacțiunii grupului cu mediul înconjurător: fizic, etnic și social. Astfel apar sarcinile de a funcționa efectiv în mediul înconjurător, născute de cerințele acestuia, și se declanșează formele necesare de comportament.
2. Sistemul intern se formează ca rezultat al necesității grupului de a rezolva problemele mediului exterior. În urma acestui proces se constituie un nou tip de comportament, care nu este declanșat nemijlocit de mediul extern și este orientat spre problemele subiective ale grupului. Elementele acestui comportament (acțiunile, interacțiunile și sentimentele individuale) formează sistemul intern.

• Normele de grup

Cerințele de rol (prescripțiile, doleanțele și așteptările comportamentului respectiv) se întruchipează în norme sociale concrete, centrate în împrejurul poziției sociale în legătură cu caracterul funcției sociale realizate de către individ prin intermediul efectuării cerințelor rolului social. Rolul social poate fi interpretat ca un sistem de norme, valori și posibilități de interacțiune asociate cu o anumită categorie de indivizi.

În structura normativă a rolurilor sociale pot fi desprinse 4 elemente [2, p. 40]:

1. descrierea tipului de comportament care corespunde rolului social respectiv;
2. prescripțiile (cerințele legate de comportamenul social respectiv);
3. aprecierea efectuării prescripțiilor rolului social;
4. sancțiunile - consecințele sociale ale acțiunii în cadrul cerințelor rolului social.

Un component important, ce caracterizează locul individului în grup, este sistemul relațiilor în grup, adică faptul că orice membru al grupului nu doar efectuează funcțiile sale, ci și este perceput și apreciat de alții [2, p. 40]. Prin intermediul acestor modele de comportament, care corespund fiecărui rol, într-un anumit mod controlează activitatea membrilor săi.

În unele cazuri pot apărea neconcordanțe între așteptările ce le are grupul în privința oricărui membru și comportamentul real al acestuia. Pentru a explica și determina aceste așteptări sunt formate normele de grup și sancțiunile de grup.

Cu cît mai mult există grupul, cu cît mai stabile sunt contactele membrilor acestuia, cu atît mai concordante sunt acțiunile acestora. În astfel de grupe un cerc larg de situații devin șablonate, tot mai ramificat devine sistemul normelor de grup.

Normele de grup sunt reguli elaborate de grup, acceptate de el și cărora trebuie să se supună comportamentul membrilor acestuia ca activitatea comună să fie posibilă [2, p. 41]. Astfel, normele realizează funcția de reglare a activității grupale. Toate normele de grup sunt norme sociale.

• Valorile de grup

În comportamentul social sunt reflectate și valorile sociale, adică fenomenele și procesele vieții și ale societății vizate din punctul de vedere a sensului social care îi redă societatea și grupul social [2, p. 41]. Acest sistem de modele sistematizează experiența socială. El formează la indivizi predispoziția indivizilor la un anumit comportament social și baza pentru aprecierea lui.

Valoare socială poate avea orice obiect (material sau ideal) în cazul dacă tendințele sociale ale grupului sau ale societății sunt fixate asupra lui, perceput ca o condiție importantă a existenței acestora. Obiectul este apreciat respectiv și astfel regulează comportamentul social. Valorile sociale împărtășite de către individ sau grup devin un etalon al aprecierii comportamentului din punctul de vedere a corespunderii acestuia sistemului de valori. Elementul cel mai important al comportamentului individului - aprecierea situației - într-o mare măsură este condiționat de sistemul de valori.

• Sancțiunile de grup

Sistemul de norme, interdicțiile, prescripțiile reflectă necesitatea oricărui grup de a regula comportamentul indivizilor [2, p. 43].

Supunerea standardelor de grup nu întotdeauna este benevolă. Aceasta este posibilă atît în cazurile necoincidenței intereselor individului cu interesele grupului, cît și în cazurile cînd interesele grupului, percepute cîndva ca proprii, cu timpul au pierdut pentru el sensul.

Grupul tinde spre păstrarea sistemului său de valori și normelor de grup. De aceea, grupul cere de la fiecare membru realizarea acelui rol care este așteptat de la el, acel model de comportament care corespunde standardelor grupale, utilizînd sancțiunile de grup. Termenul „sancție" înseamnă moduri operaționale de control social, care realizează funcția de integrare a grupului social, socializarea membrilor acestuia și utilizate în cazul unor acțiuni sociale concrete [2, p. 43].

Există 2 tipuri de sancțiuni sociale [2, p. 44]:

1. sancțiuni sociale pozitive - încurajarea acțiunilor aprobate de grup;
2. sancțiuni sociale negative - pedeapsa pentru acțiuni nedorite.

Calificarea acțiunilor depinde de tipul grupului și este definită de normele și orientările valorice.

Presiunea grupului, realizată în urma devierii de la standardele acestuia, are 4 funcții [2, p. 44]:

• de a ajuta grupul să atingă scopul său;
• de a ajută grupul să se păstreze ca un întreg;
• de a ajuta membrii grupului să creeze ,,realitatea" pentru raportarea acesteia cu părerile sale;
• de a ajuta membrii grupului să definească atitudinea sa față de mediul social.
• Conformismul

Procesul de realizare a normelor de grup în activitatea comună este nemijlocit legată de conformism.

Apartenența oricărui grup determină poziția care o ocupă individul. Dependența psihologică de grup a individului este un motiv de a accepta normele de grup.

Conformismul se dermină ca un fenomen social-psihologic care se manifestă prin schimbarea poziției proprii în cazul necorespunderii acesteia cu standardele grupului [2, p. 45].

Conformitatea este o trăsătură caracterologică, care depinde atît de trăsăturile individuale și de personalitatea membrilor grupului, cît și de particularitățile grupului și activității lui (mărimea grupului, structura rețelelor de comunicare, gradul coeziunii de grup și compozițiile grupului).

Gradul de conformitate și orientarea lui depinde de caracterul valorilor, spre care este orientat subiectul sau grupul [2, p. 46]. Cu cît grupul este mai atrăgător pentru individ, cu atît el prețuiește apartenența sa acestui grup, cu atît mai conform este comportamentul acestuia.

Comportamentul individului este influențat nu doar de grupurile de comunicare interpersonală, ci și acele față de care el își raportează comportamentul său, aprecierea sa și a altora. Aceste grupe se numesc referente.

Grupul referent poate realiza diferite funcții [2, p. 49-50]:

• funcția normativă constă în stabilirea și impunerea standardelor (normelor de grup) în cazul capacității de a remunera sau de a pedepsi pentu neconformitate;
• funcția de comparare servește etalon de comparare cu ajutorul căruia individul poate aprecia pe sine și pe ceilalți.
• Coeziunea de grup

Coeziunea de grup ca o unitate valoric-orientativă este o caracteristică a sistemului relațiilor intergrupale, care demonstrează gradul de coincidență a aprecierilor, orientărilor și pozițiilor grupului în privința obiectelor (indivizi, sarcini, idei, evenimente), care sunt cele mai importante pentru grup [2, p. 50].

Coeziunea de grup are 3 niveluri de dezvoltare [2, p. 52]:

• primul nivel (relațiile emoționale interpersonale nemijlocite).

Coeziunea se bazează pe contactele emoționale ale membrilor grupului

• al doilea nivel (unitatea valoric-orientativă) are loc coeziunea ulterioară a grupului și se manifestă în coinciderea sistemului principal de valori, legat de procesul de activitate comună
• al treilea nivel (primul strat nuclear). Integrarea grupului se manifestă prin aceea că, membrii grupului încep să împărtășească scopurile comune ale activității grupale. Dezvoltarea coeziunii se bazează pe activitatea comună.
  • Liderul și liderismul

Un rol important în organizarea și stabilirea grupului, catalizator al proceselor intragrupale îl joacă liderul.

Liderismul este rezultat atît al factorilor obiectivi (interese, scopuri, necesități și sarcini ale grupului într-o situație concretă), cît și al celor subiectivi (patricularități individual-tipologice ale individului ca inițiator și organizator al activității grupului) [2, p. 57].

Liderul trebuie cît mai complet să manifeste speranțele, părerile și aspirațiile grupului. Cu acest scop el trebuie nu doar să cunoască bine membrii grupului, ci și să fie informat despre dispozițiile acestora, să dispună de un anumit nivel de inițiativă și de activitate pentru a duce după sine pe alții, pentru a fi convins în corectitudinea deciziei luate și să nu se șovăiască în procesul realizării planurilor desemnate, trebuie să dețină și anumite calități volitive.

Indivizii, care dețin premisele necesare pentru ocuparea poziției de lider, pot realiza această posibilitate cu condiția că în cadrul grupului respectiv nu sunt alți indivizi care ar fi mult mai capabili de a realiza scopurile grupului.

Funcțiile liderului în grup cu nivel înalt de dezvoltare sunt [2, p. 59-61]:

o Funcția organizatorică. Liderul crează, organizează și conduce activitatea

grupului ce aduce la coeziunea și organizarea lui.

o Funcția de informare. Fără informație nouă, necesară pentru funcționarea

grupului, existența lui este imposibilă. Liderul organizează procesul de primire a informației, o analizează și în, cazurile necesare, o transmite membrilor grupului.

Liderul activează în 2 direcții: întreține relațiile exterioare ale grupului, primind informație din exterior, și, în același timp, adună informație despre membrii grupului.

o Liderul prognozează problemele posibile, definește orientările activității etc.

o Liderul definește limitele pentru încălcarea cărora sunt prevăzute sancțiuni corespunzătoare.                                 Membrii grupului rapoartează

comportamentul său la comportamentul liderului. El activ participă în formarea viziunilor și părerilor, pozițiilor și convingerilor tuturor membrilor grupului.

o Funcția de disciplinare. Liderul pedepsește, definește forma pedepsei,

modul de realizare și executorul, rezolvă diferite conflicte.