Veriga centrală în aplicarea normelor juridice este instituția calificării infracțiunii. Această noțiune este pe larg utilizată în activitatea organelor de drept, dar puțin studiată și comentată în literatura de specialitate.
Calificarea infracțiunii ne răspunde la întrebarea s-a săvârșit sau nu infracțiunea. Reieșind din aceasta, devine evidentă importanța pe care o are această noțiune în știința dreptului penal. Pe cât de corect va fi calificată fapta prejudiciabilă săvârșită depinde desfășurarea cauzei penale și echitatea pedepsei. În cazul unei calificări incorecte se încalcă principul legalității, echității și vinovăției, de aceea e foarte important de a înțelege esența calificării infracțiunii pentru a nu face erori în aplicarea normelor juridice.
În domeniul dreptului, a califica o faptă înseamnă a-i da o apreciere juridică, a alege norma juridică corespunzătoare, care conține elementele acesteia. Calificarea infracțiunii este o parte componentă a calificării juridice ce diferă de alte tipuri de calificări (calificarea delictului civil, contravenției administrative) prin aplicarea normelor de drept penal.
Codul penal al Republicii Moldova conține un capitol întreg ce abordează problema calificării infracțiunii, definită în articolul 113 ca „determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii prevăzute de norma penală ”.
În dreptul penal, calificarea infracțiunii constituie o etapă și condiție absolut necesară pentru aplicarea normelor juridico-penală, adică a da faptei prejudiciabile apreciere juridică adecvată, invocând norma juridico-penală din codul penal. Aici se are în vedere atât dispozițiile părții speciale, cât și a celei generale. Cu toate acestea, în literatura de specialitate se întâlnesc și constatări ce derogă de la regulile generale și neglijează legătura indisolubilă între partea specială și generală a dreptului penal. Unii autori susțin că calificarea infracțiunii este aplicarea normei speciale în rezultatul stabilirii corespunderii semnelor unei fapte prejudiciabile și elementele unei infracțiuni concrete prevăzută de un articol din partea specială a codului penal.
Autorii ruși V. N. Kudreavțev și Kurinov consideră calificarea infracțiunii ca determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite și semnele componenței de infracțiune prevăzute de norma juridică penală (B. H. Kv;ip>iBiiCB, Oouțctu uieopiui KGaaufuKayuu npecmynaeuuu. 2-e U3g., MocKBa, 2001 r., p. 4.). Aici se are în vedere calificarea oficială, dar calificarea poate fi neoficială (efectuată de doctrinari, studenți), de aceea consacrarea juridică nu este component obligatoriu. Astfel, A. A. Gherțenzon consideră că calificarea infracțiunii este stabilirea corespunderii între fapta concretă și semnele unei componențe de infracțiune stabilite de legislația penală. La această definiție nu aderă Gorelic U. U., Naumov A. V. și Novicenco A. S., care susțin că în cazul calificării infracțiunii se stabilește identitatea între semnele faptei săvârșite și semnele componenței de infracțiune, dar nu corespunderea acestora, motivând aceasta prin faptul că în cazul calificării se face suprapunerea semnelor faptei prejudiciabile pe semnele formulate în norma penală, dar nu compararea acestor semne, ce duce la corespunderea acestuia. Dacă în procesul suprapunerii toate semnele vor coincide, atunci va fi o identitate ceea ce este necesar pentru calificarea infracțiunii. Consider că o astfel de neînțelegere nu este atât de esențială și ea a parvenit numai din cauza dezacordului în ceea ce privește cum se efectuează calificarea infracțiunii.
Metodele prin care se efectuează calificarea faptei prejudiciabile nu influențează conținutul și esența calificării infracțiunii; fie vom suprapune asemenea fapte și semnele componenței de infracțiune fie le vom compara pe acestea, în ambele cazuri trebuie să stabilim dacă se conțin în situația concretă semnele componenței de infracțiune indicate în lege sau să „ introducem fapta în tiparul legi”.
Pentru a obține acest rezultat, calificarea trebuie să fie întemeiată, adică să se bazeze pe fapte stabilite în lege exact, adică să aibă trimitere nu la un articol anumit, ci la aliniatul în care această infracțiune este descrisă în detalii și să aibă trimitere la toate normele juridice în care sunt stipulate infracțiunile săvârșite.
În literatura de specialitate, calificarea infracțiunii mai este denumită și încadrarea juridică a faptei. În opinia lui Gh. Nistoreanu și V. Lazăr, aceste două noțiuni au conținuturi distincte, iar operațiunile ca atare, la care ele se referă, sunt de competența unor organe ce aparțin unor puteri distincte de stat. Astfel, încadrarea juridică a faptei este o operațiune ce se realizează în procesul aplicării legii penale și este menită să identifice cadrul ilegal de incriminare, precum și concordanța faptei concrete cu modelul legii, corespunzător, această operațiune este atribuită organelor judiciare, în timp ce calificarea juridică este o operațiune care se realizează cu prilejul elaborării normelor penale speciale, atunci cînd legiuitorul, definind trăsăturile faptei care constituie infracțiune, stabilește apartenența acesteia sferei ilicitului penal, deosebind-o de faptele ce atrag o răspundere juridică de altă natură sau nu atrage nici o răspundere juridică și aceasta operațiune este de atribuția legiuitorului.
Calificarea infracțiunilor reprezintă numai o etapă în procesul de aplicare a normelor juridice. Aplicarea normelor juridice ca o formă de realizare a dreptului include atât procesul calificării infracțiunilor, cât și stabilirea pedepselor penale și executarea lor.
Pentru o calificare corectă este necesar de a stabili unele reguli ce vor ușura și vor optimiza procesul de calificare a infracțiunii. Aceste reguli de calificare sunt niște principii de aplicare a normelor juridice ce sunt stipulate în legea penală, Hotărîrile Plenumului Curții Supreme de Justiție și, desigur, elaborate de practica judiciară și doctrina dreptului. Este logic și oportun de a delimita regulile existente după criteriile calitative și cantitative. Primele se caracterizează prin aplicarea acestora la mai multe sau mai puține infracțiuni și se folosesc la stabilirea ordinii de drept. Celelalte constau în alăturarea la unul sau alt compartiment din dreptul penal și se aplică în scopuri științifice sau didactice.