- § 1. Considerații generale privind instituția șefului statului
Instituția șefului statului face parte din mecanismul prin care se exercită puterea de stat sau, altfel spus, suveranitatea națională. Șeful statului, în toate regimurile politice, este organul oficial care ocupă locul de vîrf în ierarhia instituțiilor statale antrenate în exercitarea suveranității[1].
Cuvîntul prezident în limba română este ieșit din uz, fiind cîndva împrumutat de la francezi. Traducerea corectă este președinte, ceea ce înseamnă o persoană care conduce un organ de stat, o instituție, o asociație, dezbaterile unei ședințe, ale unei comisii. „Președintele“ este denumirea oficială a funcției de conducere a statului cu formă republicană de guvernare. În acest sens, denumirea de șef de stat atestă același lucru — conducător de stat — fiind aplicabilă și monarhului[2].
În decursul timpului, instituția șefului statului a preluat două forme de organizare și manifestare:
- unipersonală (rege, împărat, sultan, domn, principe sau președinte), de regulă, numită, dar în vremurile moderne și aleasă;
- colegială — aceasta a purtat și poartă diverse denumiri: Prezidiu, Consiliul de stat, Consiliul prezidențial.
Desemnarea sau alegerea șefului statului, atribuțiile și prerogativele acestei instituții țin de o serie de factori: natura sistemului politic; sistemul constituțional și forma de guvernămînt; anumite tradiții istorice și naționale. Practica social-istorică de pînă astăzi a relevat patru mari moduri, căi de desemnare a șefului statului: 1) calea ereditară; 2) alegerea de către Parlament; 3) desemnarea șefului de stat de către un colegiu electoral; 4) alegerea șefului statului prin vot universal.
În dreptul public modern, ideea șefului de stat este legată de forma de guvernămînt, concept prin care, de regulă, s-a răspuns la întrebarea cine exercită puterea în stat: o singură persoană (monocrația), un grup de persoane (oligarhia) sau poporul, în mod direct, (democrația)[3]?
Explicarea instituției șefului de stat trebuie realizată în funcție de structura executivului și de locul șefului de stat în acest executiv, loc ce exprimă și relația popor-parlament-șef de stat[4].
Treptat, noțiunea a dobîndit și semnificația definirii statului, din punctul de vedere al modului de desemnare a șefului de stat, unipersonal și al legăturilor acestuia cu celelalte autorități statale.
După forma de guvernămînt, statele se clasifică, de regulă, în două categorii: monarhii, în care șeful statului este desemnat pe baze ereditare sau pe viață, și republici, în care șeful statului, numit cel mai adesea președinte, este ales pe o perioadă determinată, fie de popor, prin vot direct sau indirect (republici prezidențiale sau republici semiprezidențiale), fie de Parlament (republici parlamentare).
Actualmente, instituția șefului de stat cunoaște organizări unipersonale sau colegiale, existînd sub diferite forme: monarh venit la tron pe cale ereditară (Marea Britanie, Japonia, Belgia, Spania); monarh desemnat de familia regală (Arabia Saudită); monarh al unui stat federativ, desemnat de monarhii subiecților federației, din rîndurile lor (Malaizia, Emiratele Arabe); președinte ales de către întregul popor, Parlament sau un colegiu electoral reprezentativ pentru un termen stabilit (SUA, Germania, Italia, India, China); organ colegial ales de Parlament pentru un termen stabilit, totodată, unele atribuții care nu pot fi exercitate colegial, cum ar fi primirea scrisorilor de acreditare ale reprezentanților diplomatici, se transmit președintelui organului colegial (Cuba); șeful Guvernului care, în același timp, exercită și atribuțiile șefului de stat (landurile Germaniei); reprezentantul monarhului Marii Britanii în statele cu statut de dominion britanic (Canada, Australia, Noua Zeelendă, Barbados); șeful de stat unipersonal sau colegial care uzurpează puterea în stat, de obicei, fără stabilirea unui termen anumit[5].
- § 2. Instituirea instituției de Președinte (șef de stat)
în Republica Moldova
Republica Moldova, în perioada scurtă de cînd și-a declarat suveranitatea și independența, a cunoscut mai multe forme de guvernămînt. Elucidînd instituția „șefului statului în Republica Moldova“, trebuie să începem cu anul 1990, perioadă în care actuala Republica Moldova (fosta RSSM) se află în componența URSS, perioadă în care a apărut funcția șefului statului. Începînd cu aprilie 1990 și pînă în prezent, Republica Moldova a exercitat următoarele forme de guvernămînt:
- regimul prezidențial (3 septembrie 1990 — 27 august 1994);
- regimul semi-prezidențial (27 august 1994 — 5 iulie 2000);
- regimul parlamentar (5 iulie 2000 — prezent)[6].
În cadrul puterilor statului, puterea executivă se distinge prin conținutul și trăsăturile sale specifice. Ea este organizată într-un organ statal unic sau în două structuri și activează conform atribuțiilor concretizate, de regulă, de Constituție. În cazul organizării puterii executive din două organe statale, se subliniază caracterul dualist, „bicefal“ al acestuia. Tocmai asemenea caracter are puterea executivă în Republica Moldova. Ca urmare, atribuțiile puterii executive sînt repartizate nu numai Guvernului, ci și șefului statului[7].
Potrivit reglementărilor legale, Președinte al Republicii putea fi orice cetățean în vîrstă de la 35 la 60 de ani, pentru un mandat de 5 ani, iar aceeași persoană nu putea fi aleasă decît pentru două mandate consecutive.
Data de 3 septembrie 1990 este considerată data instituirii Președintelui în Republica Moldova, în pofida faptului că acest eveniment are și o altă apreciere juridică.
Reglementările respective au fost valabile pînă la adoptarea noii Constituții a Republicii Moldova din 29 iulie 1994, care a stabilit modalitatea de alegere, condițiile pentru a candida la funcția de președinte al țării, mandatul, incompatibilitățile, atribuțiile, răspunderea etc.
- § 3. Alegerea Președintelui Republicii Moldova
și modalitatea de învestire în funcție
Odată cu adoptarea noii Constituții, a fost abordată problema reglementării trecerii instituțiilor de stat de la un regim juridic la altul, ceea ce în baza unor dispoziții finale și tranzitorii ale Constituției. Cît privește Președintele Republicii, acesta, potrivit Constituției, a rămas în funcție pînă la expirarea mandatului pentru care a fost ales, reducîndu-se termenul mandatului de 5 ani, prevăzuți inițial, la 4 ani conform noului termen determinat expres în art. 80 din Legea Supremă.
Noua Constituție determina, cu referire la alegerea Președintelui, că acesta este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, de către întreg poporul. În opinia unor specialiști, la care avem unele rețineri, o astfel de modalitate de alegeri s-a dovedit a fi ineficientă, deoarece pe parcursul a două mandate ulterioare doi președinți care s-au succedat au invocat insuficiență de atribuții, fiind nemulțumiți de soluțiile constituționale și solicitînd extinderea competențelor președintelui prin trecerea la un regim prezidențial de guvernare. Acest fapt a generat o criză politică pentru o perioadă de opt ani, în care s-au confruntat Parlamentul, Președintele Republicii Moldova și Guvernul.
Deznodămîntul crizei politice a survenit în urma modificărilor operate în Constituție prin Legea nr. 1115-XIV din 5 iulie 2000, care a schimbat modul de alegere a Președintelui Republicii.
Potrivit prevederilor Constituției, Președintele Republicii Moldova este ales de Parlament prin vot secret (art. 78 alin. (1)). Aceeași normă constituțională stipulează că poate fi ales Președinte al Republicii Moldova cetățeanul cu drept de vot care are 40 de ani împliniți, a locuit sau locuiește permanent pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puțin de 10 ani și posedă limba de stat (art. 78 alin. (2)). Este ales candidatul care a obținut votul a trei cincimi din numărul deputaților aleși (art. 78 alin. (3)). Pentru realizarea prevederilor art. 78 alin. (6), la 22 septembrie 2000 a fost adoptată Legea nr. 1234 cu privire la procedura de alegere a Președintelui Republicii Moldova.
La alegerile ordinare pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova pot participa unul sau mai mulți candidați. Se consideră ales candidatul care a obținut votul a trei cincimi din numărul deputaților aleși[8].
Comisia specială totalizează rezultatele votării și prezintă informația respectivă Parlamentului, în baza căreia organul legislativ adoptă o hotărîre prin care confirmă că Președintele Republicii Moldova este ales. Hotărîrea Parlamentului și actele comisiei speciale sînt prezentate de îndată Curții Constituționale.
3.1. Învestirea în funcție a Președintelui. Rezultatul alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova este validat de Curtea Constituțională.
Candidatul, a cărui alegere a fost validată, depune în fața Parlamentului și a Curții Constituționale, cel tîrziu la 45 de zile după alegeri, următorul jurămînt: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea propășirii Republicii Moldova, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Moldovei".
Din momentul validării de către Curtea Constituțională a rezultatelor alegerilor, Președintele Republicii Moldova obține capacitatea administrativă de folosință ca subiect al administrării publice și ca subiect al dreptului administrativ, iar din momentul depunerii jurămîntului — și capacitatea administrativă de exercițiu.
- Durata mandatului. Mandatul Președintelui durează de la validarea acestuia pînă la încetarea lui. De regulă, termenul mandatului Președintelui este de 4 ani[9] și se exercită efectiv de la data depunerii jurămîntului pînă la depunerea jurămîntului de către Președintele nou-ales.
De menționat și faptul că în art. 80 alin. (3) Constituția Republicii Moldova prevede, în mod expres, două împrejurări ce permit prelungirea mandatului prezidențial: în situații de război sau catastrofă.
Întrucît Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului și unica autoritate legiuitoare, iar reglementările constituționale stabilesc că prelungirea mandatului Președintelui face obiectul unei legi organice, precum și pentru a asigura controlul asupra acestor circumstanțe excepționale, aprecierea oportunității prelungirii mandatului șefului statului este de competența exclusivă a Parlamentului, evitîndu-se astfel posibilitatea ca Președintele să-și aroge împuterniciri suplimentare[10].
Cu referire la numărul mandatelor pe care poate să le dețină o persoană, Constituția Republicii Moldova stabilește că nicio persoană nu poate îndeplini funcția de Președinte decît pentru cel mult două mandate consecutive (art. 80 alin. (4)).
- Vacanța și interimatul funcției de Președinte al Republicii. Vacanța funcției de Președinte al Republicii intervine în caz de: a) expirare a mandatului; b) demisie; c) demitere; d) imposibilitate definitivă a exercitării atribuțiilor; e) deces.
Mandatul Președintelui țării, în mod normal, încetează odată cu expirarea termenului de 4 ani prevăzut, cu excepția cazurilor de război sau de catastrofă, anterior examinate. Însă interimatul funcției de Președinte poate apărea și pînă la expirarea termenului mandatului.
Demisia constă în manifestarea unilaterală de voință a Președintelui Republicii, prin care acesta hotărăște să renunțe la funcția sa. Nu se prevede nicio condiție pentru producerea efectelor juridice ale acestui act, care pune capăt înainte de termen mandatului șefului statului. Demisia șefului statului intervine în urma unei cereri adresată Parlamentului care se pronunță asupra ei.
Demiterea din funcție a Președintelui poate avea loc în cazul săvîrșirii unor fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituției, sau în cazul săvîrșirii unei infracțiuni. În astfel de cazuri, punerea sub acuzare a șefului statului sau suspendarea lui din funcție se face de Parlament, cu votul a 2/3 din deputații aleși.
Suspendarea din funcție a Președintelui intervine pentru infracțiunile comise și durează pînă la judecarea acestuia de către Curtea Supremă de Justiție. Rămînerea definitivă a sentinței de condamnare atrage demiterea de drept a Președintelui din funcție: în aceste cazuri constatarea circumstanțelor care justifică demiterea Președintelui de către Curtea Constituțională nu este necesară[11].
Imposibilitatea exercitării atribuțiilor mai mult de 60 de zile de către Președinte este o situație temporară, determinată de o boală sau de alte circumstanțe, care sînt constatate de Curtea Constituțională, care urmează să se pronunțe în termen de 30 de zile de la sesizare[12]. În aceste cazuri Președintele își preia funcția din momentul încetării circumstanțelor ce au creat o astfel de stare.
Imposibilitatea definitivă a exercitării atribuțiilor de către Președinte este o prelungire a situației arătate mai sus, în condițiile în care are caracter definitiv și este determinată pe cale medicală.
Interimatul funcției de Președinte al Republicii parvine și în cazul decesului Președintelui Republicii Moldova în exercițiu.
În toate cazurile de apariție a vacanței funcției de Președinte al Republicii, Președintele în exercițiu își pierde capacitatea administrativă de subiect al administrării publice.
- § 4. Atribuțiile de bază ale Președintelui Republicii
ca subiect al administrării
Locul și rolul Președintelui Republicii în sistemul organelor puterii statale, la momentul actual, pot fi determinate prin analiza atribuțiilor lui de bază care, potrivit prevederilor constituționale, determină două ipostaze ale lui: de șef al statului și șef al executivului. Și dacă prima ipostază expres este prevăzută în Constituție[13], apoi cea de-a doua poate fi confirmată numai prin analiza și sinteza sferelor de activitate a Președintelui și atribuțiilor lui.
Ca șef de stat, Președintele Republicii realizează funcția de reprezentare[14] a statului. Prin reprezentare înțelegem posibilitatea șefului statului de a vorbi din numele poporului atît în exteriorul țării, cît și în interiorul ei.
Atribuțiile Președintelui Republicii este logic să le examinam în funcție de: 1) raporturile lui cu Parlamentul; 2) raporturile Președintelui cu Guvernul; 3) raporturile cu puterea judecătorească; 4) domeniul politicii externe a Republicii Moldova; 5) domeniul apărării țării; 6) alte domenii.
- Atribuțiile Președintelui în raporturile sale cu Parlamentul sînt condiționate de:
- Alegerea și demiterea lui;
- Adresarea către Parlament a mesajelor cu privire la principalele probleme ale națiunii;
- Convocarea și dizolvarea Parlamentului;
- Participarea la activitatea de legiferare (promulgare a legilor) etc.
- Atribuțiile Președintelui în raporturile sale cu Guvernul și cu alte autorități administrative. În raporturile sale cu Guvernul, șeful statului este implicat chiar de la formarea executivului, prin desemnarea candidatului pentru funcția de Prim-ministru.
Potrivit prevederilor art. 98 din Constituție, Președintele Republicii desemnează un candidat pentru funcția de Prim-ministru, în urma consultării fracțiunilor parlamentare, de regulă, accentul consultărilor se pune pe fracțiunea care deține majoritatea absolută în Parlament ori fracțiunile care constituie alianța de guvernare.
- Atribuțiile Președintelui în raporturile sale cu puterea judecătorească. Practica mondială privind raporturile șefului statului cu puterea judecătorească este diferită. Ea depinde de locul și rolul care îi revin șefului statului în sistemul puterii judecătorești.
Raporturile Președintelui Republicii cu autoritățile publice cu funcții jurisdicționale constau în numirea și eliberarea din funcție a judecătorilor din instanțele judecătorești și curțile de apel. Acest drept determină mecanismul de colaborare cu puterea judecătorească.
- Atribuțiile Președintelui în domeniul politicii externe a Republicii Moldova. Considerînd politica externă la fel o dimensiune a administrației publice, rezultă că reglementarea unor atribuții
și pentru șeful de stat, în acest domeniu, reprezintă semnificația implicării sale în procesul decizional administrativ.
Politica externă a Republicii Moldova, fiind înțeleasă, în mod uzual, ca o exteriorizare a puterii statului moldovenesc față de alte state, dar mai ales față de alte organisme internaționale atrage, în mod inevitabil, implicarea în procesul decizional politic nu doar a autorităților administrației publice situate la nivelul puterii executive superioare, ci și a tuturor autorităților publice, în general, inclusiv a Parlamentului și a șefului de stat pentru a asigura credibilitatea țării în exterior.
Potrivit art. 86 din Constituția Republicii Moldova, atribuțiile șefului de stat în domeniul politicii externe pot fi divizate în două grupe:
- Președintele Țării poartă tratative și ia parte la negocieri, încheie tratate internaționale în numele Republicii Moldova și le prezintă, în modul și în termenul stabilit prin lege, spre ratificare Parlamentului;
- Președintele Republicii Moldova acreditează și recheamă reprezentanții diplomatici ai țării și aprobă înființarea, desființarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. El primește scrisorile de acreditare și de rechemare ale reprezentanților diplomatici ai altor state în Republica Moldova.
- Atribuțiile Președintelui Republicii Moldova în domeniul apărării. Exercitarea acestei atribuții este legitimată de calitatea de șef al statului și de funcția acestuia de garant al independenței naționale, al unității și integrității teritoriale a țării.
Aceste atribuții ale șefului de stat sînt expres stipulate în Constituție (art. 87). Această normă constituțională stipulează că:
- Președintele Republicii Moldova este comandant suprem al forțelor armate;
- Președintele poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parțială sau generală;
- în caz de agresiune armată îndreptată împotriva țării, ia măsuri pentru respingerea agresiunii, declară stare de război și le aduce neîntîrziat la cunoștința Parlamentului.
- Atribuțiile Președintelui în alte domenii. Președintele Republicii Moldova, ca șef de stat, garant al suveranității, independenței naționale, al unității și integrității teritoriale a țării, pe lîngă atribuțiile deja examinate, este învestit și cu alte atribuții, care sunt reglementate în art. 88 din Constituția R. M.
- § 5. Actele emise de Președintele Republicii Moldova
Șeful de stat, ca subiect al administrării publice, influențează persoanele (fizice și juridice) și procesele administrate (obiectul administrării) prin intermediul emiterii diverselor acte de administrare. Legea Supremă prevede că: „În exercitarea atribuțiilor sale, Președintele Republicii Moldova emite decrete, obligatorii pentru executare pe întreg teritoriul statului. Decretele sînt publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova“[15]. Dacă pornim de la aceste prevederi constituționale, reiese că șeful statului emite doar decrete, în pofida faptului că norma constituțională nominalizată este intitulată: „Actele Președintelui“. La fel din această prevedere reiese că Președintele emite numai acte juridice cu un singur regim juridic și unica denumire — decrete.
Avem restanțe la această prevedere constituțională și considerăm că ea necesită o concretizare, deoarece, în viziunea noastră, activitatea creativ-normativă a aparatului Președintelui Republicii Moldova nu se limitează cu elaborarea, emiterea și punerea în executare a decretelor. Președintele Republicii Moldova emite atît acte juridice (și nu o singură categorie), cît și acte politice.
Trebuie să reținem că:
- toate actele de administrare emise de către Președintele Republicii Moldova ca subiect al administrării publice sînt acte administrative, caracteristice pentru veriga organelor executive a statului;
- aceste acte se referă atît la categoria actelor juridice, cît și la categoria actelor exclusiv politice (mesaje, declarații, apeluri etc.);
- majoritatea actelor juridice preiau forma de decret. Decretul este un act administrativ juridic de bază pe care îl emite Președintele Republicii Moldova și care este utilizat de el ca instrument juridic de bază pentru realizarea atribuțiilor ce îi revin.
Unele decrete ale șefului de stat au statut de act administrativ cu caracter normativ (de exemplu, decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 1501-11 din 05.06.2000 „Cu privire la unele măsuri de asigurare a legalității și ordinii publice“[16]), altele au statut de acte administrative cu caracter individual (decrete cu privire la: conferirea decorațiilor și titlurilor de onoare, acordarea gradelor militare supreme, acordarea cetățeniei, acordarea rangurilor diplomatice, conferirea gradelor superioare de clasificare etc.).
De regulă, cele mai importante decrete ale Președintelui sînt contrasemnate de către Prim-ministru. Acestea țin de domenii deosebit de importante și pentru realizarea cărora Guvernul este responsabil nemijlocit. Domeniile respective sînt determinate expres de Constituție, în art. 86 alin. (2), acreditarea și rechemarea reprezentanților diplomatici), și în art. 87 alin. (2), (3) și (4) (respingerea agresiunii armate), contrasemnarea în aceste cazuri intervine în virtutea prevederilor art. 94 alin. (2). Toate celelalte decrete nu se supun procedurii contrasemnării și intervin în diverse domenii a căror administrare este pusă în seama Președintelui.
Decretele emise de către Președintele țării, ca acte administrative, produc efecte juridice numai după publicarea lor în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, dacă altă dată nu este indicată în decret.
- § 6. Responsabilitatea și răspunderea
Președintelui Republicii Moldova
Președintele Republicii Moldova în procesul executării atribuțiilor care îi revin ca șef de stat, garantul suveranității, independenței naționale, al unității și integrității teritoriale a țării, comandant suprem al forțelor armate este responsabil și poartă răspunderea atît politică, cît și juridică pentru neonorarea acestor atribuții.
Responsabilitatea juridică și răspunderea juridică sînt elemente structurale de bază ale statutului administrativ-juridic al șefului de stat ca subiect al administrării. Responsabilitatea juridică și răspunderea juridică a Președintelui trebuie examinate în raport cu capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu a lui ca subiect al administrării publice.
Capacitatea de folosință, în calitate de șef de stat, cetățeanul o poate obține din momentul alegerii lui, în modul stabilit de lege, în funcția de Președinte al Republicii Moldova și validării de către Curtea Constituțională a rezultatelor alegerii. Din acest moment el obține statut de subiect al administrării în calitate de Președinte al Republicii Moldova, devine responsabil de onorarea atribuțiilor ce reies din funcția în care este învestit, iar din momentul obținerii capacității depline de exercițiu care corespunde cu depunerea jurămîntului, responsabilitatea juridică a Președintelui Republicii este asigurată și prin răspundere juridică, potrivit prevederilor Constituției. Atît timp cît șeful de stat este responsabil față de onorarea atribuțiilor constituționale, față de el nu poate fi aplicată constîngerea nici morală, nici cea juridică.
Instituția răspunderii Președintelui este dezvoltată prin alin. (3) al art. 81 din Constituție, care prevede posibilitatea punerii sub acuzare a Președintelui pentru săvîrșirea de infracțiuni. Acuzarea poate fi adusă șefului statului de către Parlament cu votul a cel puțin două treimi din numărul deputaților aleși.
Vacanța funcției de Președinte al Republicii Moldova și interimatul funcției. Vacanța funcției de Președinte al Republicii Moldova intervine în caz de: expirare a mandatului; demisie; demitere; imposibilitate definitivă a exercitării atribuțiilor; deces[17].
Dacă funcția de Președinte al Republicii Moldova devine vacantă, atunci interimatul ei este asigurat în următoarea ordine — de Președintele Parlamentului sau de Primul-ministru.
[1] KoHCTHTynuoHHoe npaBO sapySexHbix cmpan: Yne6. gna CTygeHToB By3OB o6yn. no cnep. «TOpncnpygeHpH3»/nog oom. peg. M. B. Barnaa, K. H. HenSo u H M. SnrnHa. MocKBa: HOPMA-HHOPA-M, 2000, p. 210.
[2] Bantuș I., Secrieru S. Drept constituțional. Chișinău, 2000, p. 109.
[3] Iorgovan A. Op. cit. (2005), p. 287.
[4] Muraru I., Tănăsescu E. Drept constituțional și instituții politice. Op. cit. (2006), p. 236.
[5] KoHCTHTypHOHHoe (rocygapcTBeHHoe) npaBO sapySexHbix crpaii. VueonuK. ToMa 1-2. Otb. peg. E. A. OrpamyH. MocKBa: lipi. EEK, 1996, p. 567-568.
[6] Cârnaț T. Drept constituțional. Ed. a 2-a (rev. și adăug.). Chișinău: „print-Caro“ SRL, 2010, p. 424.
[7] Creangă I. Curs de drept administrativ. Op. cit., p. 81.
[8] Legea nr. 1224 din 22.09.2000, art. 9 alin. (2).
[9] În unele state durata mandatului preeședintelui diferă, de exemplu, în Federația Rusă este de 6 ani, în România — 4 ani, în Kazahstan — 7 ani, Azerbaidjan, Armenia, Republica Belarus, Bulgaria, Georgia, Cirpu, Polonia, Ucraina, Franța, Portugalia — 5 ani, în România — 4 ani, în Mexica Președintele își execută atribuțiile de la 1 decembrie pe un termen de 6 ani (art. 83 Constituția din 05.02. 1917).
[10] Creangă I. Op. cit. Vol. I., p. 93.
[11] Ibidem, p. 95.
[12] Constituția RM, art. 90 alin. (3).
[13] Constituția RM, art. 77 alin. (1).
- Popa V. Drept public. Chișinău: Editura AAP, 1998, p. 340; Guceac I. Curs elementar de drept constituțional. Vol. II. Chișinău: S. n., 2004, p. 245.
[15] Ibidem, art. 94 alin. (1).
[16] În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 65-67/497 din 08.06.2000.
[17] Constituția Republicii Moldova, art. 90 alin. (1).