Drept

• § 1. Administrația publică locală. Aspecte de drept comparat

Spre deosebire de administrația publică centrală, competentă la nivelul întregii țări, administrația publică locală este competentă numai în limitele unității administrativ-teritoriale în care aceasta funcționează^[2].

Organizarea locală reflectă regimul politic, transpunînd pe plan local, spiritul și instituțiile. Un regim politic liberal va avea, drept consecință complementară, recunoașterea sau atribuirea unor libertăți colectivităților locale.

Indiferent de țara unde le regăsim, colectivitățile locale se caracterizează prin următoarele elemente: existența unui teritoriu; recunoașterea unui anumit grad de autonomie chiar prin dispozițiile constituționale, justificat prin existența intereselor locale; principiul alegerii autorităților locale prin sufragiu universal; un anumit grad de protecție juridică, sub aspect legislativ^[3].

Caracterul legislativ privește atît limitele acestor colectivități, cît și regulile de compunere, și modalitățile de desemnare a autorităților, competențele acestora, precum și diferitele mijloace de a le exersa (mai ales, de natură financiară), dar și modalitățile de control la care activitatea acestora poate fi supusă.

Sub aspect terminologic, sintagma autorități locale reprezintă termenul generic, utilizat în toate statele Uniunii Europene, termenul de colectivitate teritorială fiind folosit pentru a desemna suportul teritorial sau populația, căreia i se aplică competențele acestor autorități.

Autonomia locală este considerată ca fiind una dintre cele mai eficiente forme de autogestiune administrativă. Astfel, evocînd opinia unui autor francez, C. Manda, consideră că autonomia locală asigură un înalt grad de democrație, colectivitățile teritoriale autonome fiind „veritabile contraputerif calitate în care pot să prevină abuzul guvernului central^[4].

În Republica Moldova, între cele două categorii, administrația publică centrală și cea locală, există corelații strînse, determinate de caracterul unitar al statului nostru, dar sînt și delimitări datorate faptului că la baza organizării și funcționării administrației publice locale se află principiile constituționale (art. 109 din Constituție) al autonomiei locale.

• § 2. Principii contemporane de organizare
  a administrației publice locale

Dacă ne raportăm la principiile contemporane de organizare a administrației publice locale, vom reține că organizarea administrației publice locale din Republica Moldova se bazează pe aplicarea principiilor fundamentale dominante în prezent nu doar în Europa, ci peste tot în lume.

Astfel, în doctrina administrativă se analizează, în mod tradițional, principiul descentralizării prin raportare la cel al centralizării, deconcentrarea, ca formulă intermediară, și federalismul.

Dacă sub aspectul naturii sau esenței ei, descentralizarea este prezentată, de regulă, ca un mod de organizare a statului și a administrației, sub aspect juridic, profilul noțiunii de descentralizare a fost conturat în principal de doctrină, legislației și jurisprudenței revenindu-le un rol secundar.

Centralizarea, caracterizată prin dependența organelor locale de cele centrale ce stabilesc deciziile aplicabile în teritoriu, presupune o strictă subordonare.

Cu alte cuvinte, centralizarea concretizează ansamblul sarcinilor administrative din teritoriul național la nivelul statului, sarcini a căror îndeplinire și-o asumă printr-o administrație ierarhizată și unificată.

Deconcentrarea constituie o măsură intermediară în procesul descentralizării, fiind privită ca transfer de atribuții de la centru la agenții puterii centrale aflați la conducerea diferitor organisme locale; ea înseamnă mult mai puțin decît descentralizarea și presupune recunoașterea unei anumite puteri de decizie, în favoarea agenților statului repartizați pe întreg teritoriul țării (președintele raionului, serviciile exterioare ale ministerelor răspund ideii de deconcentrare).

Astfel, serviciile publice deconcentrate sînt structurile administrative prin care ministerele și celelalte organe centrale își realizează competența pe întreg teritoriul țării și își îndeplinesc atribuțiile conferite de lege.

Descentralizarea administrativă nu trebuie confundată cu descentralizarea politică ce implică federalismul.

În doctrina administrativă au fost identificate două forme ale descentralizării, și anume: descentralizarea teritorială și descentralizarea tehnică sau prin servicii^[5].

Descentralizarea teritorială presupune existența unor autorități alese, la nivelul unităților administrativ-teritoriale, autorități ce dispun de competență materială generală.

Descentralizarea tehnică sau prin servicii presupune existența unor persoane morale de drept public care prestează anumite servicii publice distincte de masa serviciilor prestate de autoritățile statale.

În esență, gradul descentralizării administrative depinde de numărul serviciilor publice date în competența autorităților publice locale, de modul de organizare a autorităților publice locale și raporturile lor cu cele centrale și forma în care este exercitat controlul special efectuat de autoritatea centrală^[6].

Elementele descentralizării sînt: personalitatea juridică, soluționarea propriilor afaceri, autonomia locală.

Autonomia locală reprezintă dreptul unităților administrativ-teritoriale de a-și satisface interesele proprii, după cum consideră oportun, cu respectarea legalității, dar fără intervenția puterii centrale. Autonomia locală constituie principiul fundamental al organizării administrativ-teritoriale a unui stat.

Autonomia locală constituie un drept, iar descentralizarea administrativă este un sistem ce o presupune. Ea nu trebuie înțeleasă însă în sensul unei libertăți totale, cu eliminarea oricărei intervenții a statului atunci cînd aceasta se dovedește necesară.

Prin urmare, descentralizarea administrativă nu poate fi concepută în statele unitare fără existența unui control statal, cunoscut în doctrină sub denumirea de tutelă administrativă. Tutela administrativă se materializează în sistemul moldovenesc de organizare și funcționare a autorităților administrației publice locale, în dreptul și obligația corelativă acestui drept, ce revine

președintelui raionului de a ataca în contencios administrativ actele consiliilor raionale și celor de nivelul întîi pe care, prin serviciul său de specialitate, le consideră ilegale^[7].

• § 3. Principiile organizării administrației publice locale
  în Republica Moldova

Cadrul constituțional al problemei se regăsește în capitolul VIII din Constituția Republicii Moldova, intitulat „Administrația publică“. Art. 107 din acest capitol este consacrat administrației publice centrale de specialitate, iar art. 109 determină principiile de bază ale administrației publice locale.

Această divizare a administrației publice, în centrală și locală, a fost interpretată în doctrina administrativă în sensul că legiuitorul constituant a dorit să delimiteze, în cadrul administrației publice, două sfere de regimuri diferite.

Constituția Republicii Moldova prevede că administrarea publică în unitățile administrativ- teritoriale se întemeiază pe următoarele principii:

• autonomiei locale;
• descentralizării serviciilor publice;
• eligibilității autorităților administrației publice locale;
• consultării cetățenilor în problemele locale de interes deosebit^[8].

1. Principiul autonomiei locale este principiul fundamental care guvernează administrația publică locală și activitatea autorităților acesteia, care constă în „dreptul unităților administrativ- teritoriale de a-și satisface interesele proprii fără amestecul autorităților centrale, principiu care atrage după sine descentralizarea administrativă, autonomia fiind un drept, iar descentralizarea un sistem care implică autonomia“^[9].

Conținutul acestui principiu, ca și caracteristicile sale, rezultă din cadrul legislativ din domeniu.

Potrivit Legii privind descentralizarea administrativă, „autonomia locală este dreptul și capacitatea efectivă a autorităților publice locale de a reglementa și gestiona, în condițiile legii, sub propria lor responsabilitate și în interesul populației locale, o parte importantă din treburile publice“^[10].

Detalizînd această prevedere legală, Legea privind administrația publică locală stipulează că „Autoritățile administrației publice locale beneficiază de autonomie decizională^[11], organizațională^[12], gestionară și financiară^[13], au dreptul la inițiativă în tot ceea ce privește administrarea treburilor publice locale, exercitîndu-și, în condițiile legii, autoritatea în limitele teritoriului administrat“^[14].

Principiul autonomiei locale, în practică, cunoaște două forme: autonomia funcțională (tehnică) și autonomia teritorială.

Autonomia funcțională constă în recunoașterea posibilității pentru unele servicii publice de a beneficia de autonomie în domeniul lor de activitate, iar autonomia teritorială este cea prin care se recunoaște dreptul unităților administrative, în condițiile legii, de a se autoadministra.

Din această perspectivă, autonomia locală presupune existența unor condiții și îndeplinirea unor exigențe, cum ar fi:

—prezența unei colectivități care să aibă interese și cerințe specifice față de interesele colectivității naționale;

• existența unor mijloace materiale și financiare puse la dispoziția colectivității locale, sînt gestionate sub responsabilitatea acestei colectivități;
• autoritățile care conduc colectivitatea locală trebuie să fie alese dintre cetățenii care o compun, stabilirea unor atribuții distincte pentru autoritățile alese, potrivit cărora acestea pot să decidă liber soluționarea problemelor locale și, în sfîrșit,
• existența „ tutelei administrative “.

Conținutul principiului autonomiei locale se regăsește atît în activitatea administrației publice locale, cît și în raporturile dintre autoritățile comunale, orășenești, municipale și raionale, precum și în relațiile dintre acestea și autoritățile administrației publice deconcentrate.

Comunele, orașele, municipiile și raioanele, potrivit legii, sînt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină, au un patrimoniu, un buget propriu și hotărăsc în tot ceea ce privește administrarea intereselor locale, exercitînd, în condițiile legii, autoritatea în limitele administrativ--teritoriale stabilite.

În concluzie, autonomia locală este un principiu conslilulionul proclamat de Constituția Republicii Moldova, care conferă dreptul colectivităților locale de a-și rezolva singure problemele locale, în cadrul legii și al statului unitar.

2. Principiul descentralizării serviciilor publice. Descentralizarea serviciilor publice constă, în fapt, în recunoașterea unei anumite autonomii și acordarea personalității juridice unor instituții sau servicii publice organizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale.

În același timp, legiuitorul constituant, menționînd principiul descentralizării serviciilor publice ca principiu fundamental al administrației publice locale, a avut în vedere și descentralizarea teritorială, realizată prin recunoașterea unei anumite autonomii colectivităților locale, deci unității administrativ-teritoriale, comuna, orașul (municipiul), raionul, care, pe baza autonomiei locale și în conformitate cu dispozițiile legale, se administrează prin ele însele, așa cum se precizează în legislație, prin „autorități ale descentralizării teritoriale“^[15].

Principiul descentralizării serviciilor publice concură, pe de o parte, la crearea de servicii publice deconcentrate și mărimea competențelor acestora, iar, pe de altă parte, la înființarea de servicii publice descentralizate în unitățile administrativ-teritoriale și, respectiv, a unor instituții și servicii publice de interes local organizate sub autoritatea consiliilor locale și raionale.

3. Principiul eligibilității autorităților administrației publice locale își are sediul materiei și își găsește, în mod distinct, recunoașterea în norma constituțională (art. 112), care prevede că autoritățile administrației publice, prin care este exercitată autonomia locală în sate și în orașe, sînt consiliile locale alese și primarii aleși.

Principiul eligibilității autorităților administrației publice locale este unica formă de realizare a prevederilor normei constituționale (art. 2 din Constituția RM), care stipulează că „Suveranitatea națională aparține poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct și prin organele sale reprezentative în formele stabilite de Constituție“.

Un ultim aspect pe care îl considerăm necesar a fi subliniat, ca o consecință a principiului eligibilității, se referă la faptul că autoritățile locale, odată alese, în condițiile stabilite de lege, devin autorități locale reprezentative, recunoscute implicit și de către stat, ceea ce face ca actele și acțiunile lor să poată produce efecte juridice încadrate în ordinea juridică a statului, desigur, în măsura în care acestea se încadrează constant în respectarea cadrului legal.

4. Principiul consultării cetățenilor în problemele locale de interes deosebit. Instituția referendumului local. Consacrat expres numai prin dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea privind administrația publică locală, principiul consultării cetățenilor în problemele locale de interes deosebit este integrat și subordonat principiului constituțional al autonomiei locale^[16].

Înscrierea acestui principiu la baza organizării și funcționării administrației publice locale derivă din însuși spiritul principiului constituțional al autonomiei locale, în procesul de transformare și reașezare a instituțiilor administrației publice locale pe fundamentul acestui principiu modern, principiu care deteremină un nou sistem de raporturi în planul administrației publice locale, cetățean, colectivitate locală.

Statuarea acestui principiu al consultării cetățenilor în probleme de interes deosebit este și o exigență impusă de necesitatea asigurării unui echilibru între prerogativele autorităților publice locale și puterea de supraveghere a colectivităților locale care le-au ales, și care le-a conferit misiunea de exercitare a unui mandat local. Din acest punct de vedere, în raport de procesul de multiplicare și de diversificare a instrumentelor legale puse la dispoziția autorităților locale, concomitent implicării acestora în variate domenii de activitate, principiul consultării semnifică și controlul societății civile asupra autorităților locale eligibile, mai cu seamă prin participarea efectivă a cetățenilor în procesul luării deciziilor în privința acelor probleme ce au impact deosebit asupra vieții colectivităților locale.

Conform dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (2) din Legea privind administrația publică locală, în probleme de interes local, care preocupă o parte din populația unității administrativ--teritoriale pot fi organizate, cu această parte, diverse forme de consultări, audieri publice și convorbiri, în condițiile legii. Iar în probleme de importanță deosebită pentru unitatea administrativ-teritorială populația poate fi consultată prin referendum local, organizat în condițiile Codului electoral. Cu alte cuvinte, legea organică instituționalizează referendumul ca formă principală de consultare a colectivităților locale, fără a se rezuma însă doar la aceasta. Nu sînt excluse, așadar, nici alte forme de participare a cetățenilor la treburile publice, care, deși și cele neprevăzute, în mod expres, se subsumează și ele alături de referendumul local, modalităților de manifestare concretă a principiului legal al consultării.

• § 4. Administrația publică locală de nivelul întîi

Potrivit construcției administrativ-teritoriale a Republicii Moldova, autoritățile administrației publice locale se divizează în două nivele: nivelul I și nivelul II.

Autorități ale administrației publice locale de nivelul întîi sînt autorități publice, luate în ansamblu, care sînt constituite și activează pe teritoriul satului (comunei), orașului (municipiului) pentru promovarea intereselor și soluționarea problemelor colectivităților locale.

Autorități ale administrației publice locale de nivelul al doilea sînt autorități publice, luate în ansamblu, care sînt constituite și activează pe teritoriul raionului, municipiului Chișinău, municipiului Bălți, unității teritoriale autonome cu statut juridic special pentru promovarea intereselor și soluționarea problemelor populației unității administrativ-teritoriale respective.

• Domeniile proprii de activitate pentru autoritățile publice locale de nivelul întîi.

Orice unitate administrativ-teritorială este persoană juridică de drept public și dispune, în condițiile legii, de un patrimoniu distinct de cel al statului și al altor unități administrativ-teritoriale.

Autoritățile publice în fiecare din aceste unități se întemeiază pe principiile autonomiei locale, examinate în paragraful precedent, fiecare din ele beneficiază de autonomie decizională, organizațională, gestională și financiară, are dreptul la inițiativă în tot ce privește administrarea treburilor locale, exercitîndu-și, în condițiile legii, autoritatea în limitele teritoriului administrat^[17].

Sistemul administrației publice locale^[18] în fiecare din unitățile administrativ-teritoriale, structura organizațională a fiecărei autorități publice, formele și metodele lor de activitate, trebuie să fie raportate la domeniile proprii de activitate care sunt clar reglementate prin lege^[19].

• Consiliile locale ca autorități deliberative de nivelul întîi

Autoritățile administrației publice locale prin care se realizează autonomia locală în sate (comune), orașe (municipii) sînt consiliile locale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive.

Consiliile locale își organizează și desfășoară activitatea în domeniile stabilite de Legea privind descentralizarea administrativă, dispunînd în acest scop de competențe (ansamblul de obligații și drepturi ale autorităților publice locale în domeniile de activitate care le sînt stabilite) depline care nu pot fi puse în cauză sau limitate de nicio autoritate publică, decît în condițiile legii. Competențele autorităților publice locale sînt delimitate, în condițiile legii, între competențele autorităților publice deliberative și executive de nivelurile întîi și al doilea. Autoritățile administrației publice centrale nu pot să stabilească ori să impună competențe autorităților publice locale fără o evaluare prealabilă a impactului financiar pe care aceste competențe l-ar putea genera, fără o consultare a autorităților locale de nivelul corespunzător și fără ca colectivitățile locale să fie asigurate cu mijloacele financiare necesare.

4.2.1. Competența și constituirea consiliilor locale. Consiliile locale sînt compuse din consilieri aleși în condițiile Codului electoral^[20]. Numărul de consilieri se stabilește în funcție de numărul de locuitori ai unității administrativ-teritoriale la data de 1 ianuarie a anului în care au loc alegerile, conform datelor statistice^[21].

Statutul juridic și organizarea activității aleșilor locali din cadrul autorităților publice locale, inclusiv din unitatea teritorială autonomă cu statut juridic special, se reglementează prin Legea privind statutul alesului local^[22].

Consiliul local de nivelul întîi devine subiect al administrării publice și subiect al dreptului administrativ din momentul obținerii capacității administrativ-juridice: capacitatea de folosință o obține din momentul constituirii legale; iar cea de exercițiu — din momentul întrunirii în ședința de constituire.

Consiliul local este legal constituit dacă sînt validate mandatele a cel puțin două treimi din numărul de consilieri aleși. Acesta se întrunește în ședință de constituire în termen de 20 de zile calendaristice de la data validării mandatelor de consilier. Consilierii din unitățile administrativ- teritoriale de nivelul întîi se convoacă în primă ședință prin hotărîre a consiliului electoral de circumscripție, care notifică Comisiei Electorale Centrale prima convocare a consiliului local. Ședința consiliului este deliberativă este o procedură reglementată prin legea respectivă în art. 13.

Lucrările ședinței de constituire sînt conduse de cel mai în vîrstă consilier dintre cei prezenți la ședință, asistat de unul sau doi dintre cei mai tineri consilieri prezenți.

Ulterior, consiliul local formează organele sale de lucru (fracțiuni și comisii consultative de specialitate), în condițiile Legii nr. 457-XV din 14 noiembrie 2003 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind constituirea și funcționarea consiliilor locale și raionale^[23].

• Competențele consiliilor locale. Pornind de la domeniile de activitate ale autorităților administrației publice locale de nivelul întîi stabilite la art. 4 al Legii privind descentralizarea administrativă, consiliul local realizează următoarele obligații și drepturi prevăzute în art. 14 din Legea cu privire la APL.
• Funcționarea consiliului local. Durata mandatului consiliului local este stabilită de Codul electoral și constituie 4 ani. Consiliul local își exercită mandatul de la data declarării ca legal constituit pînă la data constituirii legale a consiliului nou-ales. Mandatul consiliului local poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă.

Consiliul local se întrunește în ședință ordinară o dată la trei luni, la convocarea primarului, cu excepția primei ședințe. Acesta se poate întruni în ședință extraordinară, cu ordinea de zi propusă, ori de cîte ori este necesar, la cererea primarului sau a cel puțin o treime din numărul consilierilor aleși. Convocarea se face cu cel puțin 5 zile înainte de ședința ordinară și cu cel puțin 3 zile înainte de ședința extraordinară a consiliului local.

Ședințele consiliului local urmează a fi publice. Orice persoană interesată poate asista la ședințele consiliului local. Cetățenii, asociațiile, constituite în corespundere cu legea și alte părți interesate, au dreptul: de a participa, în condițiile legii, la orice etapă a procesului decizional; de a avea acces la informațiile privind bugetul localității și modul de utilizare a resurselor bugetare, la proiectele de decizii și la ordinea de zi a ședințelor consiliului local și ale primăriei; de a propune inițierea elaborării și adoptării unor decizii; de a prezenta autorităților publice locale recomandări, în nume propriu sau în numele unor grupuri de locuitori ai colectivităților respective, privind diverse proiecte de decizie supuse dezbaterilor.

Prezența consilierilor la ședința consiliului local este obligatorie. Ședința consiliului local este deliberativă dacă la ea sînt prezenți majoritatea consilierilor aleși.

Deciziile consiliului local se semnează, în cel mult 5 zile de la data desfășurării ședinței lui, de președintele acesteia și se contrasemnează de secretarul consiliului.

Dacă secretarul consiliului consideră că decizia consiliului local este ilegală, el este în drept să nu o contrasemneze și să solicite consiliului reexaminarea acestei decizii. El va remite decizia consiliului local primarului și, în cazurile prevăzute de lege, oficiului teritorial al Cancelariei de Stat în cel mult 5 zile după data semnării. În cazul în care primarul consideră că decizia consiliului local este ilegală, el sesizează oficiul teritorial al Cacelariei de Stat și/sau instanța de contencios administrativ.

Deciziile cu caracter normativ intră în vigoare la data aducerii la cunoștință publică prin publicare sau prin afișare în locuri publice, iar cele cu caracter individual — la data comunicării persoanelor vizate.

• Responsabilitatea și răspunderea consilierilor în consiliul local. Ca și în cazul membrilor Guvernului, responsabilitatea și răspunderea consilierilor au o semnificație dublă:

1. pentru legalitatea și oportunitatea deciziilor consiliului care le-a votat, ei poartă responsabilitatea și răspunderea morală și politică colegială^[24];
2. pentru propria activitate desfășurată în exercitarea mandatului, conform legislației în vigoare, ei poartă responsabilitatea și răspunderea personală sub toate formele: morală, politică, inclusiv cea juridică, fiind subiecți speciali ai ultimei forme de răspundere.

Ca modalitate concretă de răspundere a consiliilor locale și a consilierilor, ca reacție la depășirea responsabilității față de atribuțiile ce le revin, pot fi: 1) dizolvarea consiliului local înaintea de expirarea termenului și 2) încetarea înainte de termen a mandatului de consilier.

Decizia consiliului de ridicare a mandatului, fiind un act administrativ cu caracter individual, poate fi atacată de către consilier în instanța de contencios administrativ.

• Primarul ca autoritate executivă, ca subiect al administrării publice și ca subiect al dreptului administrativ. Puterea executivă la nivel local este reprezentată de către primari. Primarul este șeful administrației publice locale. Acest statut primarul îl obține din momentul apariției capacității administrativ-juridice de subiect al administrării publice. Atît capacitatea de folosință, cît și cea de exercițiu apar din momentul confirmării legalității alegerii primarului și validării mandatului acestuia.

Primarul participă la ședințele consiliului local și are dreptul să se pronunțe referitor la toate problemele supuse dezbaterilor. Odată cu viceprimarii, el cade sub incidența Legii privind statutul alesului local.

Validarea sau invalidarea mandatului de primar se aduce la cunoștința publică, se comunică oficiului teritorial al Cancelariei de Stat și se prezintă de către un judecător la prima ședință sau, după caz, la o ședință extraordinară a consiliului.

• Competența primarului. Pornind de la domeniile de activitate ale autorităților administrației publice locale de nivelul întîi, stabilite la art. 4 alin. (1) din Legea privind descentralizarea administrativă, primarul exercită în teritoriul administrat următoarele atribuții de bază prevăzute în art. 29 din Legea privind APL.
• Funcționarea primarului și a primăriei. Primarul este responsabil față de consiliul local și alegătorii săi pentru onorarea atribuțiilor ce îi revin. El prezintă, la cererea consiliului local, informații despre executarea deciziilor adoptate de consiliu, alte informații despre activitatea sa de executare a anumitor atribuții ce îi revin potrivit legii.

Una din metodele de bază de realizare a atribuțiilor funcționale de către primar este elaborarea și emiterea actelor administrative. În acest scop, primarul emite dispoziții cu caracter normativ și individual.

Dispozițiile cu caracter normativ sînt remise, în termen de 5 zile după semnare, oficiului teritorial al Cancelariei de Stat și intră în vigoare la momentul aducerii lor la cunoștință publică. Cele cu caracter individual devin executorii după ce sînt aduse la cunoștință persoanelor vizate.

Aparatul de lucru al primarului este primăria. Aceasta este organizată și funcționează în baza unui regulament aprobat de consiliul local.

Condițiile numirii, angajării, promovării, sancționării și încetării raporturilor de serviciu sau de muncă ale personalului primăriei, drepturile și obligațiile lui sînt stabilite de legislația în vigoare și de regulamentul primăriei, aprobat de consiliul local.

• Responsabilitatea și răspunderea primarului. Primarul, fiind subiect unipersonal al administrării publice, din momentul învestirii lui în funcție, în modul stabilit de lege, se face responsabil de modul și rezultatele exercitării funcției de șef al executivului consiliului local.

Depășirea acestei responsabilități implică o răspundere. Primarul poartă răspundere personală atît morală și politică, cît și juridică administrativ-patrimonială, administrativ-disciplinară, contravențională, civilă și penală, fiind subiect special al răspunderii juridice.

Are tangență parțială cu răspunderea juridică a primarului — încetarea înainte de termen a mandatului, iar suspendarea din funcție — tangență directă.

Potrivit legii, primarul își exercită atribuțiile de la data validării mandatului pînă la data validării următorului mandat de primar, cu excepția cazurilor cînd mandatul încetează înainte de termen. Prelungirea, prin lege organică, a mandatului primarului poate avea loc numai în caz de război sau catastrofă. Înainte de termen, mandatul primarului încetează în caz de: demisie; incompatibilitate a funcției; imposibilitate de a-și exercita atribuțiile pe o perioadă mai mare de 4 luni consecutive, inclusiv pe motiv de boală; intrarea în vigoare a sentinței de condamnare; deces™. ^[25]

Suspendarea din funcție a primarului poate avea loc în cazul în care el a fost oferit justiției pentru săvîrșirea unei infracțiuni. Suspendarea poate fi dispusă numai de către instanța de judecată, în condițiile legii, și durează pînă la soluționarea definitivă a cauzei.

În cazul în care inculpatul a fost achitat sau dosarul său penal a fost clasat, cu excepția cazurilor de amnistie, primarul suspendat din funcție are dreptul la reparare, în condițiile legii, a prejudiciului cauzat. El este restabilit în funcție pentru perioada pînă la expirarea mandatului său.

4.4. Secretarul consiliului local. Potrivit prevederilor locale, secretarul consiliului local este secretar al salului (comunei), orașului (municipiului)^[26].

Tradițional, în administrația publică locală, pe lîngă organele alese sau numite pe baza unor criterii politice, au existat și funcționari care au avut statutul de funcționari de carieră, acești a asigurând continuitatea^[27]. Alături de notar, a început să apară și funcția de secretar al consiliului local, funcție care, treptat, prin diferite organizări administrative, a înlocuit funcția de notar, preluînd și atribuții ale acestuia.

Potrivit legii, fiecare unitate administrativ--teritorială are un secretar salarizat din bugetul local. Secretarul se bucură de stabilitate în funcție și cade sub incidența Legii cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public^[28].

Candidatul la funcția de secretar este selectat în bază de concurs. Candidatul trebuie să fie licențiat al unei facultăți (secții) de drept sau de administrație publică.

Numirea în funcție a învingătorului concursului pentru ocuparea funcției de secretar, organizat în conformitate cu legislația în vigoare, se face la prima ședință a consiliului local, după anunțarea rezultatelor concursului.

Modificarea, suspendarea și încetarea raporturilor de serviciu ale secretarului se face, în condițiile legii, prin decizia (hotărîrea) consiliului. Evaluarea performanțelor profesionale ale secretaraului se face de către primar, în baza deciziei consiliului.

Primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria satului (comunei), orașului (municipiului), care conduce la îndeplinire deciziile (hotărîrile) consiliului local și dispozițiile primarului, soluționînd problemele curente ale colectivității locale.

• § 5. Administrația publică locală de nivelul doi
• Domeniile de activitate. Pornind de la prevederile Legii privind descentralizarea administrativă, constatăm că pentru autoritățile publice locale de nivelul al doilea se stabilesc următoarele domenii proprii de activitate (art. 4 alin. (2)).

Autoritățile publice locale de nivelul întîi și al doilea, în limitele legii, dispun de libertate deplină de acțiune în reglementarea și gestionarea oricărei chestiuni de interes local care nu este exclusă din competența lor și nu este atribuită unei alte autorități. Alte competențe proprii autorităților publice locale pot fi atribuite acestora numai prin lege.

• Componența și constituirea consiliului raional, ca organ deliberativ de nivelul doi

Consiliul raional este autoritatea reprezentativă a populației raionului, este constituită din consilieri aleși, în condițiile Codului electoral. Numărul de consilieri este stabilit în funcție de numărul de locuitori din raion de la data de 1 ianuarie a anului în care au loc alegerile, conform datelor statistice, în modul stabilit de lege.

Constituirea consiliului și ședințele lui se desfășoară, în modul stabilit de lege, pentru consiliile locale^[29]. El se convoacă în prima ședință prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale.

Durata mandatului consiliului raional este stabilită de Codul electoral și constituie 4 ani. Mandatul se exercită de la data declarării ca legal constituit pînă la data constituirii legale a consiliului nou ales. El poate fi prelungit, prin lege organică, numai în caz de război sau catastrofă.

• Competența consiliului raional. Pornind de la domeniile de activitate ale autorităților administrației publice locale de nivelul al doilea, consiliul raional realizează în teritoriul administrat următoarele competențe de bază prevăzute în art. 43 din Legea privind APL.
• Funcționarea consiliului raional. Organizarea și funcționarea consiliului raional se desfășoară în conformitate cu prevederile Legii privind administrația publică locală.

Consiliul raional alege prin vot deschis, cu votul majorității consilierilor prezenți, pentru durata unei ședințe, un președinte care o prezidează. Președintele ședinței este statuat de secretarul consiliului raional.

În realizarea competențelor sale, consiliul raional adoptă decizii cu votul majorității consilierilor prezenți, cu excepția cazurilor în care legea sau regulamentul consiliului cere un număr mai mare de voturi. Deciziile sînt semnate de președintele ședinței și contrasemnate de secretarul consiliului.

• Responsabilitatea și răspunderea consiliului raional. Consiliul raional, fiind subiect colegial al administrării publice, este responsabil de atribuțiile ce îi revin din momentul obținerii capacității administrativ-juridice. Răspunderea, care este una colegială, morală și politică, este consecința iresponsabilității față de activitatea sa, inclusiv față de deciziile adoptate.

Răspunderea colegială a consiliului raional și al fiecărui consilier, în parte, se manifestă prin dizolvarea consiliului raional înainte de expirarea termenului (art. 48 alin. (1)).

În cazul adoptării în mod deliberat a deciziei repetate în aceeași materie, oficiul teritorial al Cancelariei de Stat sau Guvernul este în drept să se adreseze în instanța de judecată pentru constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea consiliului raional. Parlamentul dizolvă consiliul raional, la propunerea motivată a președintelui raionului sau a Guvernului, în temeiul unei hotărîri judecătorești definitive, prin care au fost constatate circumstanțele care justifică dizolvarea.

Dizolvarea de drept a consiliului raional în condițiile reducerii sub jumătate a numărului stabilit de consilieri sau nefuncționării sale timp de 6 luni consecutiv, se constată de către președintele raionului și se notifică în scris, în termen de cel mult 10 zile de la data dizolvării, Comisiei Electorale Centrale care stabilește data desfășurării alegerilor noi.

Pînă la constituirea unui nou consiliu, președintele raionului va soluționa problemele curente ale unității administrativ-teritoriale.

• Președintele raionului ca autoritate executivă, ca subiect al administrației publice și ca subiect al dreptului administrativ. Puterea executivă la nivel raional este reprezentată de către președintele raionului. El este șeful administrației publice raionale. Acest statut președintele raionului îl obține din momentul apariției capacității administrativ-juridice de subiect al administrării publice, care coincide cu momentul alegerii în funcție.

5.3.1. Alegerea președintelui și vicepreședintelui raionului. Președintele raionului este ales de către consiliul raional la propunerea a cel puțin o treime din consilierii aleși, cu votul majorității consilierilor aleși^[30]. În cazul în care candidatura propusă nu întrunește votul majorității consilierilor aleși, în termen de 8 zile se convoacă o nouă ședință în vederea efectuării votării repetate. Dacă și după votarea repetată niciuna dintre candidaturile propuse nu întrunește votul majorității consilierilor aleși, în termen de 3 zile se organizează o votare suplimentară, în urma căreia se consideră ales candidatul care întrunește cel mai mare număr de voturi^[31].

Pentru a asigura realizarea atribuțiilor de șef al executivului raionului, președintele este asistat de vicepreședinți. Numărul vicepreședințelor se                                       stabilește  de  consiliul raional,     la   propunerea

președintelui raionului. Vicepreședinții raionului        sînt aleși   de  consiliul raional,    la   propunerea

președintelui raionului, conform procedurii prevăzute de lege. În funcția de vicepreședinte, poate fi aleasă orice persoană, inclusiv din rîndul consilierilor.

• Competența președintelui raionului. Pornind de la domeniile de activitate ale autorității publice raionale, președintele raionului, ca șef al executivului, realizează în teritoriul administrat următoarele obligații și drepturi de bază reglementate în art. 53 din Legea prind APL.
• Funcționarea președintelui raionului și a aparatului lui. Președintele raionului exercită conducerea operativă a serviciilor publice de interes raional. El reprezintă raionul în raporturile cu Guvernul, cu alte autorități publice centrale, cu persoane fizice și juridice din țară și din străinătate, precum și în instanțe judecătorești. Este coordonator al serviciilor publice descentralizate din cadrul raionului și exercită atribuțiile de președinte al comisiei pentru situații excepționale.

Președintele și vicepreședinții raionului cad sub incidența Legii privind statutul alesului local. Vicepreședinții raionului exercită atribuțiile stabilite de președintele raionului și poartă răspundere în conformitate cu legislația în vigoare.

În scopul funcționării prompte și eficiente a autorității publice executive a raionului, președintele raionului nu numai că este însoțit de către vicepreședinte(ți), ci și dispune de un aparat de lucru care se organizează și funcționează în baza unui regulament intern aprobat de consiliul raional.

Actele președintelui raionului. În exercitarea atribuțiilor sale, ca șef al executivului raionului, președintele emite dispoziții cu caracter normativ și individual. Dispozițiile cu caracter normativ sînt remise, în termen de 5 zile după semnare, oficiului teritorial al Cancelariei de Stat și intră în vigoare la momentul aducerii lor la cunoștință publică. Cele cu caracter individual devin executorii după ce sînt aduse la cunoștință persoanelor vizate în ele.

Președintele raionului este în drept să emită dispoziții numai în chestiuni ce țin de competența sa. La emiterea dispozițiilor, președintele raionului are dreptul să consulte oficiul teritorial al Cancelariei de Stat, conducătorii sau reprezentanții autorităților administrației publice atît locale, cît și centrale.

• Responsabilitatea și răspunderea președintelui raionului. Ca șef al executivului raionului, el este subiect uninominal al administrării publice, deci și răspunderea este personală.

Din momentul învestirii, în modul stabilit de lege în funcție, el devine responsabil în fața consiliului raional și în fața locuitorilor raionului pentru realizarea atribuțiilor ce îi revin potrivit funcției deținute.

În cazul neexecutării obligațiilor sau abuz de drepturi, ca manifestare a responsabilității, președintele raionului poartă răspundere individuală: morală, politică și juridică.^[32]

Ca exemplu de răspundere politică, ulterior cu consecințe juridice, a președintelui raionului este eliberarea lui din funcție înainte de termen.

Consiliul raional îl poate elibera din funcție pe președintele raionului înainte de termen, cu votul a două treimi din numărul consilierilor aleși, la propunerea a cel puțin o treime din consilierii aleși. Vicepreședintele raionului poate fi eliberat din funcție înainte de termen, cu votul majorității consilierilor aleși, la propunerea președintelui raionului sau a unei treimi din consilierii aleși.

• § 6. Specificul organizării și funcționării administrației publice
  în municipiul Chișinău

Administrația publică în municipiul Chișinău, organizarea și funcționarea autorităților publice în această localitate se desfășoară potrivit aceluiași cadru legal și, în primul rînd, potrivit prevederilor Legii privind administrația publică locală.

Existența unor particularități în procesul de administrare specifice pentru această localitate este determinată de organizarea administrativ-teritorială, locul și rolul mun. Chișinău în dezvoltarea demografică, economică și social-culturală a țării, de statutul lui drpet capitală a țării.

Municipiul Chișinău este organizat în unități administrativ-teritoriale numite sectoare, orașe și sate (comune). Aici administrarea publică este realizată de consiliul municipal, consiliile sectorale, orășenești și sătești (comunale), ca autorități deliberative, și de primarul general al municipiului Chișinău, de primarii sectoarelor, satelor (comunelor) și orașelor, ca autorități executive. Organizarea și funcționarea autorităților administrației publice ale municipiului Chișinău se reglementează, în mod corespunzător, de prevederile legale referitoare la autoritățile administrației publice locale de nivelurile întîi și al doilea, precum și de prevederile unui cadru juridic propriu — a Legii privind statutul municipiului Chișinău^[33].

Componența numerică a autorităților deliberative și celor executive a municipiului Chișinău, fără suburbii, sînt expres prevăzute în Legea privind administrația publică locală (art. 56), și anume:

• consiliul municipal Chișinău este constituit din 51 de consilieri;
• consiliile sectorale ale municipiului Chișinău sînt constituite din următorul număr de consilieri: Botanica — 25; Buiucani — 23; Centru — 23; Ciocana — 23; Rîșcani — 25.

Autoritatea publică executivă în municipiul Chișinău este reprezentată de către: un primar general și 4 viceprimari, care sînt aleși, în condițiile legii, prevăzute pentru organele executive de nivelul întîi.

Consiliul municipal Chișinău se întrunește în ședință ordinară, cu ordinea de zi propusă, o dată la trei luni, la convocarea primarului general. El se poate întruni în ședință extraordinară în cazul unor probleme de neamînat sau ori de cîte ori este necesar, la inițiativa primarului general sau la cererea scrisă a cel puțin o treime din numărul consilierilor aleși.

În fiecare sector al municipiului Chișinău, primarul general numește, în condițiile legii, un pretor, care este reprezentant al primarului general.

Pretorul este asistat de un aparat de lucru, denumit pretură. Personalul preturii este compus din funcționari publici, supuși reglementărilor Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, și personalul contractual, care desfășoară activități auxiliare, supus reglementărilor legislației muncii.

Organigrama, statele de personal ale subdiviziunilor instituite în sectoare, precum și regulamentele preturilor sînt aprobate de Consiliul municipal Chișinău, la propunerea primarului general.

• § 7. Particularitățile administrării publice
  în unitatea teritorial-administrativă Găgăuzia-Yeri

Găgăuzia (Gagauz-Yeri) este o unitate teritorială autonomă cu un statut special care, fiind o formă de autodeterminare a găgăuzilor, este parte componentă a Republicii Moldova. Ea soluționează de sine stătător, în limitele competenței sale, în interesul întregii populații, problemele dezvoltării politice, economice și culturale. Potrivit Legii 344 din 1994, în cazul schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent poporul Găgăuziei are dreptul la autodeterminare externă.

Găgăuzia este administrată în temeiul Constituției Republicii Moldova, Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei^[34] și altor legi ale Republicii Moldova, Regulamentului Găgăuziei și actelor normative ale Adunării Populare (Halc Toplușu) a Găgăuziei, care nu vin în contradicție cu Constituția și legislația Republicii Moldova.

Potrivit Legii nr. 344 din 1994, limbile oficiale ale Găgăuziei sînt limbile moldovenească, găgăuză și rusă. Pe teritoriul Găgăuziei este garantată funcționarea, alături de limbile oficiale, și a altor limbi. Corespondența cu autoritățile administrației publice ale Republicii Moldova, cu întreprinderile, organizațiile și instituțiile situate în afara teritoriului Găgăuziei se face în limba moldovenească și rusă.

Găgăuzia își are simbolica sa, care se folosește deopotrivă cu simbolica de stat a Republicii Moldova.

La nivelul unității administrativ-teritoriale Găgăuzia sunt clar determinate verigile puterii legislative și celei executive.

Veriga puterii legislative este Adunarea Populară, învestită cu dreptul de a adopta acte normative, în limitele competenței sale. Adunarea Populară a Găgăuziei este aleasă în circumscripții teritoriale prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat pentru un mandat de 4 ani. Componența numerică a Adunării Populare se constituie astfel: un deputat de la 5 mii de alegători cu condiția ca fiecare localitate să aibă cel puțin un deputat. Deputat în Adunarea Populară poate fi cetățeanul Republicii Moldova care a împlinit vîrsta de 21 de ani și în momentul efectuării alegerilor locuiește pe teritoriul circumscripției teritoriale (localității) pe care o va reprezenta.

Calitatea de deputat salarizat în Adunarea Populară a Găgăuziei este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții retribuite în alte autorități locale, instituții publice și structuri antreprenoriale.

Adunarea Populară a Găgăuziei la prima sa ședință alege Președintele Adunării Populare (Halc Toplușu Bașî), vicepreședinții, Prezidiul și aprobă Regulamentul Adunării Populare. Unul din vicepreședinții Adunării Populare este ales din rîndul deputaților de altă origine etnică decît cea găgăuză.

Adunarea Populară a Găgăuziei adoptă legi locale, în limitele competenței sale, cu votul majorității deputaților aleși. Regulamentul Găgăuziei se adoptă cu votul a două treimi din deputații aleși^[35].

Legea locală adoptată este semnată de Guvernatorul (Bașkanul) Găgăuziei în termen de 10 zile. În cazul în care Guvernatorul nu este de acord cu legea adoptată, el o restituie pentru a fi definitivată. Dacă pentru legea locală votează repetat două treimi din numărul total de deputați ai Adunării Populare, ea se consideră adoptată și urmează a fi semnată de Guvernator. Legile și hotărîrile Adunării Populare sînt trimise Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova în termen de 10 zile de la data adoptării, cu titlu de informare.

Veriga puterii executive este prezentată de Guvernatorul (Bașkanul) Găgăuziei. Guvernatorul (Bașkanul) este persoana oficială supremă a Găgăuziei. Lui i se subordonează toate autoritățile administrației publice ale Găgăuziei.

Guvernatorul Găgăuziei este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat pentru un mandat de 4 ani, pe bază alternativă.

Candidatul la funcția de Guvernator al Găgăuziei trebuie să fie cetățean al Republicii Moldova care a împlinit vîrsta de 35 de ani și posedă limba găgăuză.

Guvernatorul Găgăuziei este confirmat în funcția de membru al Guvernului Republicii Moldova printr-un decret al Președintelui Republicii Moldova. Aceeași persoană este reeligibilă în funcția de Guvernator al Găgăuziei pentru două mandate consecutiv.

Guvernatorul Găgăuziei exercită conducerea activității autorităților administrației publice și poartă răspundere pentru exercitarea atribuțiilor cu care este învestit prin lege. El emite, în condițiile legii, hotărîri și dispoziții care sînt executorii pe tot teritoriul Găgăuziei și intră în vigoare la data publicării. Răspunderea Guvernatorului poate fi manifestată prin suspendarea din funcție înainte de termen.

Suspendarea din funcție, înainte de termen, a Guvernatorului Găgăuziei are loc în cazul dacă acesta nu respectă Constituția și alte legi ale Republicii Moldova, legile locale și hotărîrile Adunării Populare sau dacă a comis o infracțiunile. Decizia de destituire a Guvernatorului Găgăuziei se ia cu votul a două treimi din deputații aleși ai Adunării Populare.

Dacă Guvernatorul Găgăuziei din motive de boală sau din alte motive obiective este în imposibilitate de exercitare a atribuțiilor, interimarul funcției este asigurat de prim-vicepreședintele Comitetului executiv (Bakannîk Komiteti) al Găgăuziei. În cazul destituirii Guvernatorului Găgăuziei sau al demisionării acestuia obligațiunile lui îi sînt încredințate prim-vicepreședintelui Comitetului executiv.

Organul executiv permanent al Găgăuziei este Comitetul executiv care este format de către Adunarea Populară la prima sesiune pentru durata mandatului.

Comitetul executiv deține dreptul de inițiativă legislativă în Adunarea Populară. Hotărîrile și dispozițiile Guvernatorului și Comitetului executiv al Găgăuziei în termen de 10 zile după adoptare sînt trimise Guvernului Republicii Moldova cu titlu de informare.

Bugetul Găgăuziei este format din toate tipurile de vărsăminte stabilite de legislația Republicii Moldova și de Adunarea Populară. Raportul dintre bugetul Găgăuziei și bugetul de stat se stabilește în conformitate cu legile Republicii Moldova cu privire la sistemul bugetar și cu privire la bugetul de stat pe anul corespunzător sub formă de vărsăminte fixe din toate tipurile de impozite și plăți.

 

 

^[2]     Prisacaru V. Tratat de drept administrativ. Partea generală. Ed. a III-a, revăzută și adăugită. București: Lumina Lex, 2002, p. 747.

^[3]     Apostol Tofan D. Instituții administrative europene. București: C. H. Beck, Colecția Master, 2006, p. 129.

^[4]     Manda C. Drept administrativ: tratat elementar. București: Lumina Lex, 2007, p. 198.

^[5]     Iorgovan A. Tratat de drept administrativ. Op. cit., 2005, p. 452.

^[6]     Preda M., Vasilescu B. Op. cit., 2007, p. 151.

^[7]     Apostol Tofan D. Op. cit., 2008, p. 255.

^[8]     Constituția RM, art. 109 alin. (1).

^[9]     Manda C. Drept administrativ: tratat elementar. Op. cit., 2007, p. 196.

^[10]   Legea Republicii Moldova nr. 435 din 28.12.2006 privind descentralizarea administrativă, art. 1. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 29-31 din 02.03.2007, art. Nr. 91.

^[11]   Autonomie decizională — dreptul autorităților publice locale de a adopta liber decizii, în condițiile legii, fără intervenții din partea altor autorități publice, în scopul realizării intereselor sale.

^[12]   Autonomie organizațională — dreptul autorităților publice locale de a aproba, în condițiile legii, statutul, structurile administrative interne, modalitățile de funcționare a acestora, statele și organigrama lor, prcum și de a institui persoane juridice de drept public de interes local.

^[13]   Autonomie financiară și bugetară — dreptul autorităților publice locale de a dispune de resurse financiare proprii suficiente și de a le utiliza liber, în condițiile legii, prin adoptarea propriilor bugete locale.

^[14]   Legea privind administrația publică locală nr. 436 din 28.12.2006.

^[15]   Manda C. Drept administrativ: tratat elementar. București: Lumina Lex, 2007, p. 203.

^[16]   În acest sens, reprezentantul doctrinei române, Vida loan, reliefează că „principiul autonomiei absoarbe și principiul consultării cetățenilor în probleme de interes local, știut fiind că organizarea unui referendum sau a altor forme de consultare populară intră în conținutul acestui principiu". Vida I. Puterea executivă și administrația publică. Op. cit., p. 196.

^[17]   Legea privind administrația publică locală, art. 3.

^[18]   Potrivit Legii privind administrația publică locală — „administrația publică locală este totalitatea autorităților publice locale constituite, în condițiile legii, pentru promovarea intereselor generale ale locuitorilor unei unități administrativ-teritoriale“.

^[19]   Legea privind administrația publică locală, art. 4.

^[20]   Codul electoral al Republicii Moldova nr. 1381 din 21.11.1997. În: Monitorul Oficial al RM nr. 81 din 08.12.1997, art. nr. 667.

^[21]   Aleșii locali se aleg în următorul raport: numărul de locuitori ai unității administrativ-teritorial la numărul de consilieri, și anume: pînă la 1500 de locuitori — 9 consilieri; între 1501 și 2500 — 11 consilieri; între 2501 și 5000 — 13 consilieri; între 5001 și 7000 — 15 consilieri; între 7001 și 10000 — 17 consilieri; între 10001 și 20000 — 23 de consilieri; între 20001 și 50000 — 27 de consilieri; între 50001 și 100000 — 33 de consilieri; între 100001 și 200000 — 35 de consilieri; peste 200000 — 43 de consilieri.

Numărul de consilieri în consiliul municipiului Chișinău se stabilește potrivit art. 56 a Legii privind administrația publică locală.

^[22]   Legea privind statutul alesului local nr. 768 din 02.02.2000. În: Monitorul Oficial al RM nr. 34 din 24.03.2000, art. nr. 231.

^[23]   Legea pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind constituirea și funcționarea consiliilor locale și raionale nr. 457 din 14.11.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 248-253 din 19.12.2003.

^[24]   De menționat că fiecare consilier, potrivit legii, se bucură de dreptul la opinia separată. La cererea consilierului, votul și opinia lui separată pot fi consemnate în procesul-verbal al ședinței. În aceste cazuri, consilierul care și-a consemnat opinia separată și dezacordul cu decizia adoptată de consiliu nu poartă răspundere solidară. Împărtășind această decizie a legiuitorului, considerăm că norma juridică prevăzută în art. 23 alin. (3) din Legea privind administrația publică locală sintagma „potfi consemnate" ar trebui substituită cu sintagma „se consemnează"

• Legea privind administrația publică locală, art. 28.

^[26]   Ibidem, art. 37.

^[27]   Iorgovan A. Tratat de drept administrativ. Op. cit., 2005, p. 527.

^[28]   Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158 din 04.07.2008, anexa nr. 1. În: Monitorul Oficial al RM nr. 230-232 din 23.12.2008, art. nr. 840.

^[29]   Vezi Legea privind administrația publică locală, art. 13, 16, 17 și 19, după caz.

^[30]   Ibidem, art. 49 alin. (1).

^[31]   Considerăm că această modalitate de alegere a președintelui raionului este depășită. Ca șef al executivului raionului, acesta trebuie să fie garantul asigurării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor cetățenilor raionului. Totodată el se află în dependență directă a consilierilor raionali care au format coaliția de guvernare la nivel raional.

Considerăm că, în acest sens, ar fi rațională preluarea practicii legislatorului român, unde, potrivit Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale (modificată prin Legea nr. 35/2008) și președintele consiliului județean este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, soluția ce reprezintă, indiscutabil, rezultatul unei voințe politice majoritare în Parlament.

^[32]   Formele, temeiul și procedura răspunderii juridice a aleșilor locali au fost deja examinate anterior.

^[33]   Legea privind statutul municipiului Chișinău nr. 431 din 19.04.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 31-32 din 09.06.1995.

^[34]   Legea privind statutul special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) nr. 344 din 23.12.1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 3-4 din 14.01.1995, art. Nr. 51.

^[35]   Legea privind statutul special al Găgăuziei, art. 11 alin. (2).