loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
  • § 1. Noțiunea și particularitățile metodelor de administrare

Analiza formelor administrării publice (activității executive) condiționează necesitatea analizei și a altei instituții juridice în teoria administrării — metodei administrării.

Metoda administrării publice reprezintă un procedeu juridic, care este utilizat pentru atingerea scopului administrării, soluționării sarcinilor și funcțiilor administrării. Forma și metoda administrării trebuie examinate, indisolubil, separat.

Metoda administrării este un instrument de bază al subiecților administrării, prin care administratorul influențează pe cel administrat. El demonstrează caracterul relațiilor dintre subiectul administrării și obiectul administrat.

Metodele de administrare sînt într-o unitate strînsă cu scopurile administrării. Scopul determină specificul aplicării metodelor, alegerea metodelor în mare măsură determină posibilitatea reală de atingere a scopurilor propuse. Dar, pe de altă parte, metodele arată modul de atingere a scopurilor administrării. Perfecționarea lor înseamnă îmbunătățirea administrării.

Metodele administrării exprimă legătura obiectului administrării cu subiectul ei, mijlocul, modul de realizare a acțiunii de administrare a subiectului asupra obiectului administrării; căile de ordonare, organizare a proceselor ce au loc în sistemul administrării, căile prin care se ating scopurile generale ale activității comune a oamenilor. Metodele de administrare sînt elementul mobil și activ în sistemul administrării. Aplicarea metodelor poartă un caracter alternativ, în administrarea de stat ele constituie un instrument al politicii statului care este folosit de aparatul de stat pentru atingerea scopurilor politice[1].

Metoda administrării se manifestă prin forma administrării. Astfel, dacă nu ar exista forma administrării, atunci metoda sau modalitatea influenței subiectului administrării asupra obiectului administrării și-ar pierde înțelesul (sensul) său, deoarece influența de administrare ar rămîne doar ca o idee, ca o doleanță. de exemplu, cum s-ar putea aplica măsurile de răspundere contravențională sau administrativ-disciplinară (forma administrării) fără emiterea actului administrativ (metoda administrării).

Metodele de administrare sînt modalități și procedee întrebuințate de către autoritățile publice și persoanele cu funcție de răspundere a lor, în limitele stabilite de lege, în procesul administrării.

În teoria dreptului administrativ este oportun ca problema metodelor administrării să fie privită sub două aspecte:

  • argumentarea teoretică a necesității existenței metodelor de administrare și a importanței lor în activitateta executivă a statului;
  • constituirea și legiferarea mecanismului lor de realizare.

Metoda administrării este un procedeu concentrat de influență a unui subiect de drept asupra altuia (colectiv, grup, individ etc.), este legătura specifică dintre indivizii concreți sau organele concrete și modalitățile relațiilor cu caracter autoritar dintre indivizi.

În ceea ce privește trăsăturile de bază ale metodelor de administrare, în literatura de specialitate nu se observă o diversitate vădită de opinii, la ele se referă:

  • scopul aplicării metodelor de administrare și însemnătatea lor practică constă în asigurarea administrării publice și a funcției executive a statului;
  • metodele administrării se află în raport direct cu împuternicirile și competența subiectului administrării;
  • caracterul metodelor concrete reflectă caracterul raporturilor subiectului administrării față de obiect, caracterul competenței subiectului;
  • conținutul influenței de administrare, în fiecare situație concretă, depinde de specificul administrării față de care se aplică metodele de administrare;
  • metoda de administrare se caracterizează prin specificul influenței subiectului asupra obiectului: el poate să aibă influență directă asupra celui administrat (de exemplu, aplicarea forței fizice față de făptuitorul unei fapte ilicite sau aplicarea sancțiunii disciplinare unui funcționar public) sau influență indirectă (elaborarea diverselor programe de asistență socială a diverselor pături ale populației, aplicarea măsurilor de stimulare față de persoanele concrete) etc.

La moment, în procesul administrării publice în domeniul economiei, se cristalizează și se obține reglementarea juridică a metodelor generale sau a metodelor reglementării juridice, care conțin un potențial viguros și efectiv de influență asupra relațiilor economice. Acestea și alte metode administrativ-juridice au ca scop protecția intereselor publice, amplificarea rolului statului în realizarea activităților ce țin de asigurarea ordinii de drept, a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice, menținerea disciplinei în sfera administrării.

  • § 2. Clasificarea metodelor de administrare

Caracterul complex și multilateral al proceselor de administrare determină existența unei multitudini de metode de administrare. Metodele nu se exclud, dar se completează reciproc, deoarece fiecare metodă se caracterizează prin modul de realizare a scopurilor administrării, perceperea corectă a legăturilor reciproce dintre metode, clasificarea lor sînt foarte importante pentru înțelegerea esenței și a condițiilor pentru o aplicare mai efectivă.

Există două moduri universale de acțiune asupra conștiinței și voinței oamenilor: convingerea și constrîngerea, ca metode generale ale administrării sociale, inclusiv ale administrării publice.

Se evidențiază următoarele metode: administrative, economice, social-psihologice, precum și metode complexe de administrare. Sînt indicate metodele generale de administrare ce se referă la întregul sistem de administrare și locale, proprii unor părți aparte ale sistemului de administrare. Există însă și alte principii de clasificare. Cel mai clar criteriu de clasificare a metodelor de administrare, acceptat de către majoritatea specialiștilor din domeniu, este caracterul acțiunii asupra obiectului administrării: direct și indirect.

Metodele de influență (acțiune) directă se caracterizează prin acțiune volitivă nemijlocită a subiectului administrării asupra comportamentului celor administrați. Subiectul administrării emite o decizie (ordin), cu un caracter obligatoriu. Neexecutarea deciziei, pentru obiectul administrării, implică urmări negative. Este absolut evident că, în virtutea naturii administrării publice, metodele acțiunii directe sînt necesare pentru procesul normal de administrare. Metodele acțiunii directe sînt numite metode administrative.

Metodele de influență (acțiune) indirectă de administrare asupra obiectului constau că, prin intermediul lor, subiectul obține comportamentul dorit din partea obiectului, acționînd asupra intereselor lui. Obiectul administrat este pus în așa condiții în care el singur este interesat de a acționa în modul corespunzător nu la dispoziția directă a subiectului administrării, dar în virtutea faptului că acest comportament se stimulează prin mijloacele corespunzătoare. Deoarece mijloacele de stimulare, de cele mai dese ori, poartă un caracter material, ele sînt numite metode economice de administrare.

2.1. Metodele de influență directe (administrative) se caracterizează prin unilateritatea și caracterul autoritar de influență a subiectului administrării asupra celor administrați (persoanelor fizice și juridice). Persoana ce realizează funcțiile de administrare emite acte juridice cu caracter autoritar, care sînt obligatorii pentru executare de către toți în adresa cui se adresează. Neexecutarea hotărîrii, ordinului, dispoziției etc. se califică ca abatere disciplinară care poate să implice aplicarea măsurilor de constrîngere.

În sensul larg al cuvîntului, metodele administrative (directe) asigură unitatea puterii executive, ordinea și disciplina în interacțiune cu diverse subiecte și instituții statale, legalitatea funcționării organelor executive. Metodele administrative (directe) influențează asupra conștiinței, voinței și comportamentului persoanelor cărora sînt adresate aceste metode.

Atingerea valorii depline a scopului și sarcinilor administrării publice este imposibilă fără aplicarea metodelor de influență directă asupra subiecților de drept. Influența directă se realizează prin intermediul emiterii ordinelor, dispozițiilor, care o manifestă autoritatea împuternicită sau persoana cu funcție de răspundere ierarhic superioară competentă[2].

Metodele administrative (metodele de influență directă) pot fi clasificate după diverse criterii:

  • în funcție de forma manifestării, metodele de influență directă se divizează în cele juridice (care se conțin în normele actelor administrative și au un conținut juridic) și cele organizatorice (care se caracterizează prin efectuarea unor activități organizatorice de către subiectul administrării);
  • în funcție de efectele juridice (proprietăți juridice) produse de metodele administrative, se divizează în cele normative (care sînt aplicate în scopul elaborării actelor administrative cu caracter normativ) și individuale (care sînt utilizate pentru elaborarea și emiterea actelor administrative cu caracter individual);
  • potrivit gradului de influență administrativă asupra obiectului administrării, deosebim metode de administrare: imperative, de autorizare, de stimulare și de recomandare.

2.2. Metodele de influență indirectă în literatura de specialitate sînt numite și metode economice. Aplicarea lor contribuie la asigurarea intereselor economice și celor materiale ale obiectului administrat, în condițiile comportamentului onest și legal. Metodele economice stimulează comportamentul legal, eficacitatea activității obiectelor, realizarea conștiincioasă a atribuțiilor ce le revin potrivit funcției deținute (de exemplu, stimularea materială, stabilirea diverselor înlesniri, revizuirea politicii de impozitare etc.).

  • Metodele social-psihologice de administrare sînt orientate la crearea în colectivul organului puterii executive a unui climat moral-psihologic favorabil și stabil care să contribuie la îndeplinirea cu succes a sarcinilor ce stau în fața lui, stabilirea unui consens între subiectul și obiectul administrării.

La metodele sociologice se referă metodele de administrare ale: proceselor sociale de masă; colectivelor, organelor, grupelor, fenomenelor din cadrul grupurilor și proceselor; comportamentului individual.

Din categoria metodelor psihologice de administrare fac parte: completarea grupelor mici și a colectivelor în baza compatibilității psihologice a angajați; umanizarea muncii; stimularea psihologică, formarea motivațiilor de muncă; selectarea profesională a personalului cu caracteristici psihologice care ar corespunde maximal postului ocupat.

  • Metodele administrative, economice și social-psihologice de administrare Aceste metode cu diverse meniri și conținut, în realitate, de regulă, se intersectează, avînd trăsături tangențiale, și anume: 1) conținutul de administrare; 2) subiecții care le aplică; 3) obiectele față de care se aplică; 4) scopul aplicării; 5) forma influenței juridice (emiterea actelor administrative).

Metodele administrative, economice și cele social-psihologice constituie un sistem de modalități (procedee) de influență a administratorului asupra celui administrat.

  • § 3. Esența metodelor de administrare directe și celor indirecte

Fiecare dintre aceste grupe de metode de administrare are avantajele sale care trebuie să fie luate în considerație de către subiectul administrării pentru a spori procesul de administrare, rezultatele finale ale lui.

3.1. Esența metodelor directe de administrare poate fi reflectată prin lozinca: „Fă așa cum este ordonat“.

Pentru acest grup de metode sînt caracteristice următoarele particularități: influența directă asupra voinței persoanei; caracterul ordonator (de ordonare); unilateritatea ordinului care, de regulă, nu asigură executorului mai multe variante de comportare și selectare uneia din ele din proprie inițiativă. Executorul este obligat să procedeze în așa mod, precum prescrie ordinul emis; aplicarea actelor administrative departamentale și reducerea rolului actelor legislative; existența unui aparat administrativ mare de control și supraveghere a procedurii de executare a comenzilor primite cu dreptul de aplicare a măsurilor de constrîngere statală în cazul neexecutării lor etc.

Avantajele acestor metode constă în faptul că influența directă de administrare permite atingerea operativă a rezultatelor. Acest grup de metode au și dezavantaje. Atingerea accelerată a rezultatelor dorite cu orice preț nu este cea mai bună soluție. Însă cel mai mare dezavantaj al metodelor directe de administrare constă, în viziunea noastră, în faptul că ele frînează gîndirea logică a executorului privind procedura de executare a ordinului primit, oportunitatea activităților sale, eficacitatea atingerii scopului2®2.

  • Metodele directe de administrare trebuie aplicate în combinare rațională cu metodele indirecte. Esența metodelor indirecte de administrare, spre deosebire de cele directe, poate fi reflectată prin lozinca: „Fă cum este mai bine“.

Dezavantajele acestor metode constă în faptul că aplicarea lor nu asigură atingerea neîntîrziată a rezultatului dorit. Însă aceste metode stimulează inițiativa executorilor, fapt care contribuie la sporirea eficacității muncii depuse. Omiterea caracterului unilateral de luare a deciziilor adoptate, consultarea opiniilor executorilor contribuie la formarea unor relații mai binevoitoare dintre administratori și cei administrați, asigură dezvoltarea continuă a sistemului și atingerea scopului strategic.

Luînd în calcul situația concretă, sfera activității, posibilitățile materiale, potențialul uman și tehnic etc., este necesar ca influența directă și cea indirectă asupra celor administrați să fie utilizate rezonabil..

  • § 4. Convingerea ca metodă de influență a subiectului administrării asupra conștiinței celui
    administrat

Statul, prin activitatea pe care o desfășoară organele sale, pune în executare dispozițiile cuprinse în legislație, aplicînd, în primul rînd, convingerea prin educarea și explicarea necesității de a traduce în viață voința majorității membrilor societății exprimată prin lege și acte administrative subordonate ei.

Convingerea și constrîngerea sînt acele două metode care stau la baza reglementării vieții sociale și prin care se asigură buna înțelegere a indivizilor și armonia în societate, eficacitatea influenței administratorului asupra conștiinței celui administrat și, ca urmare, eficacitatea administrării în general.

Metodele prioritar aplicate în procesul administrării publice sunt cele de convingere, mai apoi, după ce au fost iepuizate căile acestora, se trece la metoda de constrîngere. Aceste măsuri trebuie să fie aplicate pentru o administrare eficientă a tuturor ramurilor, sferelor și domeniilor, inclusiv pentru menținerea ordinii în societate.

  • Guțuleac V. Bazele teoriei dirijării de stat. Op. cit., p. 71-80.

Pornind de la particular la general, convingerea este definită ca o influență psihopedagogică a subiectului administrării asupra conștiinței celor administrați, în limitele stipulate de normele juridice și cele morale, în scopul conformării regulilor stabilite de conduită, executării calitative și la timp a sarcinilor și funcțiilor, potrivit funcției deținute[3].

Metoda convingerii este premergătoare celei de constrîngere și întru susținerea respectării legii.

Metoda convingerii constă în aplicarea măsurilor educative și de influențare psihologică a maselor, cu privire la necesitatea de a respecta legile și alte acte normative[4].

Ca metodă de asigurare a respectării normelor de conduită, convingerea reprezintă un ansamblu de măsuri educative și de explicare, utilizate în scopul determinării indivizilor, aflați pe teritoriul statului, de a respecta ordinea stabilită. Procesul formării convingerilor este determinat de un șir de factori atît obiectivi, cît și subiectivi.

Metodei convingerii i se atribuie mai mult aspectul convorbirilor, împărtășirea anumitor idei, convingeri prin care se încearcă încredințarea persoanei de a cinsti prevederile legii. Prin convingere se încearcă ca persoana să-și dea seama de necesitatea și beneficiul neabaterii de la lege. Este necesar ca să se explice clar prevederile legii, să se prezinte consecințele nerespectării acesteia, să se aducă modele și metode de respectare a legii.

  • § 5. Stimularea (încurajarea) în sistemul metodelor de administrare

Convingerea, ca metodă de influență a subiectului administrării asupra conștiinței celui administrat, deseori, se manifestă prin aplicarea diverselor stimulări față de cel administrat, care își onorează atribuțiile.

Stimulentul este mijlocul care stimulează activitatea indivizilor, activizează posibilitățile lor. Prin intermediul stimulentelor, administrația publică realizează influența orientată spre exercitarea intereselor cetățenilor, condiționează cointeresarea lor la săvîrșirea unor activități.

Realizînd cu iscusință competența sa juridică și de facto a posibilităților de stimulare, subiecții administrării asigură transformarea adecvată a stimulentelor în motive de comportare a celor administrați.

Stimularea (încurajarea) este un mijloc de influență asupra indivizilor, care prin interes și conștiință concentrază voința oamenilor la un comportament legal, la executarea atribuțiilor de serviciu etc.

La momentul actual, există multiple norme juridice care reglementează, justifică încurajarea. Prin intermediul normelor juridice se fixează genurile de stimulare, temeiurile aplicării lor, competența subiecților în ceea ce privește aplicarea lor, procedura de stimulare.

Ca metodă de activitate a puterii executive, stimularea (încurajarea) se caracterizează prin următoarele particularități: temeiul faptic pentru aplicarea stimulentelor este meritul, activitatea apreciată pozitiv de către subiecții administrării; aplicarea stimulentelor se bazează pe aprecierea activității deja efectuate; încurajarea este personificată, se aplică față de indivizi sau față de subiecți colectivi; se manifestă prin încuviințarea morală, atribuirea cu drepturi, înlesniri, valori materiale etc.; indirect, prin intermediul intereselor, emoțiilor, conștiinței, subiectul administrării influențează asupra voinței celui încurajat, stimulînd activitatea lui.

Principiile de bază ale stimulării (încurajării) sînt: întemeierea, operativitatea, publicitatea, diversitatea stimulentelor.

Tipurile (genurile) de stimulare se stabilesc prin acte legislative, acte administrative ale organelor administrației publice centrale de ramură și administrației publice locale, administrația organelor statale și celor nestatale.

Ca metodă de administrare, încurajarea reprezintă un sistem de mijloace de influență încurajatoare.

Toate stimulentele, după modalitatea influenței lor asupra celor stimulați, pot fi divizate în cele: morale, materiale, combinate (mixte).

Un rol deosebit, în aplicarea metodei de încurajare, îi revine sistemului distincțiilor de stat. Distincțiile de stat ale Republicii Moldova sînt:

  1. Ordinele Republicii Moldova: „Ordinul Republicii“; „Ștefan cel Mare“; „Ordinul de Onoare“; „Gloria Muncii“; „Recunoștință Patriei“;
  2. Medaliile Republicii Moldova: „Meritul Militar“; „Pentru Vitejie“; „Meritul Civic“; „Mihai Eminescu“; „Nicolae Testemițeanu“;
  3. Titlurile onorifice ale Republicii Moldova: „Meșter-Faur“; „Maestru al Literaturii“;

„Maestru în Artă“; „Om emerit“[5].

„Ordinul Republicii“ este o distincție de stat supremă și conferită pentru merite excepționale în toate domeniile de activitate pentru binele Patriei și al omenirii.

Conferirea decorațiilor și titlurilor de onoare, potrivit Constituției (art. 88 lit. a)), este de competența exclusivă a Președintelui Republicii Moldova.

 

[1]     Guțuleac V., Balmuș V. Problemele administrării de stat. Op. cit., p. 50.

[2]     Eaxpax fl. H., Poccmhckmm E. B., CmapunoB IO. H. AjMHiiHcipaTHBiioe npaBO. Op. cit., 2008, p. 439.

[3]     FyuyMK B. H. AgMMHMCTpaTMBHoe npaBO PecnySnMKn MongoBa. Op. cit., 2007, p. 211.

[4]     Orlov M. Drept administrativ. Op. cit., 2001, p. 111.

[5]     Legea cu privire la distincțiile de stat ale Republicii Moldova nr. 1123 din 30.07.1992, art. 9. În: Monitorul Oficial al RM nr. 008 din 28.09.1992.

Loading...