loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
  • § 1. Noțiunea de supraveghere administrativă și conținutul ei,
    subiecții supravegherii

Executarea legală și optimă a deciziei a subiectului administrării a oricărei politici elaborate de el este imposibilă fără realizarea controlului și supravegherii.

Controlul este atributul puterii executive, una din funcțiile lui de bază, ce include suprevegherea legalității și oportunității diverselor activități, evaluarea procedurii efectuării lor și rezultatelor atinse, din punct de vedere juridic, științific, social-politic, organizațional-tehnic.

În multe cazuri, în scopul asigurării libertății cetățenilor, întreprinderilor, organizațiilor și instituțiilor, izolarea lor de tutela statală excesivă, împuternicirile de control al subiecților administrării se limitează prin diverse acte normative, acordîndu-le doar competența de supraveghere.

În condițiile economiei de piață, limitarea implicației organelor statale în activitatea agenților economici și în viața cetățenilor, volumul supravegherii se va majora din contul reducerii funcțiilor de control. Există însă și alte argumente de sporire a rolului metodei de supraveghere. Unul dintre aceste argumente este extinderea rolului mijloacelor tehnice, diverselor tehnologii, a căror supraveghere este o condiție de asigurare a securității publice. Supreavegherea reprezintă un control limitat. Deosebirea esențială a supravegherii de control constă în faptul că supraveghetorul[1], în procesul realizării metodei de supraveghere, nu se amestecă în chestiunile interne ale supravegheatului[2].

În Republica Moldova există trei tipuri (genuri) de supraveghere: supravegherea judecătorească, supravegherea procurorului, supravegherea administrativă.

Ultimul gen al supravegherii este cel mai voluminos și variat. El constituie o metodă de activitate a unui număr impunător de subiecți ai administrării în toate domeniile și, în mod special, în domeniile de: combatere a infracționalității și contravenționalității; asigurare a ordinii publice și a securității publice; asigurare a securității antiincendiare; asigurare a securității circulației rutiere; asigurare a regimului frontier; asigurarea sanitar-epidemiologică a populației etc.

Supravegherea administrativă esențial se deosebește de cea judecătorească și de cea efectuată de către organele procuraturii.

Particularitățile de bază ale supravegherii administrative sînt: existența subiecților speciali ai supravegherii în persoana funcționarilor publici; realizarea sistematică și neîntreruptă; prezența scopului principal ai activității de supraveghere: controlul procesului de executare a normelor legale, asigurarea securității cetățenilor, societății și a statului, în mod special, în caz de diverse situații extremale (cataclisme) — cutremur, inundații, epidemii și epizootii, incendii, explozii etc.; specializarea. Supravegherea administrativă, de regulă, este specializată și are ca obiect de supraveghere respectarea regulelor speciale (securității antiincendiare, veterinare, sanitare, a comerțului etc.), prevăzute în diverse acte normative; ubiecții supravegherii administrative se bucură de competență largă în ceea ce privește aplicarea măsurilor de constrîngere statală în procesul activității sale.

Pornind de la particularitățile nominalizate, putem defini că supravegherea administrativă este controlul supradepartamental, specializat și sistematic ai puterii executive privind respectarea de către toți subiecții dreptului administrativ a regulilor de conduită, stabilite în diverse domenii și sfere ale administrării publice. Supravegherea administrativă are drept scop:

  • în prim plan, pronosticul, prevenirea și curmarea diverselor acțiuni (inacțiuni) ilegale din partea supravegheaților, prevenirea și minimizarea diverselor consecințe negative;
  • în al doilea plan, aplicarea măsurilor de constrîngere statală față de cei supravegheați, care se găsesc vinoveți în comiterea ilicitului concret, în scopul reeducării lor.

În sistemul supravegherii administrative pot fi evidențiate două grupe de supravegheați (obiecți ai supravegherii): 1) numărul nedeterminat de supravegheați, adică toți cei care sînt obligați să respecte regulile sanitar-epidemiologice, securității antiincendiare și circulației rutiere, vamale etc.; 2) numărul determinat de suprevegheați, adică toți deținătorii de licență și alte permise etc.

Subiecții supravegherii administrative (supraveghetorii) pot fi divizați în trei grupe:

1) structurile specializate ale supravegherii administrative de nivel național (supradepartamental), în sarcina cărora este supravegherea supradepartamentală a comportării supravegheaților;

  • inspecțiile de stat și alte subdiviziuni din structura organelor administrației publice centrale de ramură;
  • reprezentanții organelor administrației publice locale de ambele nivele.
  • § 2. Supravegherea de stat a sănătății publice

Supravegherea este utilizată ca metodă de administrare în domeniul protecției sănătății publice.

  • Supravegherea de stat a sănătății publice reprezintă activități întreprinse în numele statului, orientate spre colectarea continuă, analiza, interpretarea și difuzarea datelor privind starea de sănătate a populației și factorii care o determină, precum și activitățile controlului de stat în sănătatea publică în baza cărora sînt identificate prioritățile de sănătate publică și instituite măsuri de sănătate publică.

Scopul supravegherii de stat a sănătății publice constă în efectuarea controlului privind executarea normelor care reglementează asigurarea condițiilor optime pentru realizarea maximă a potențialului de sănătate al fiecărui individ pe parcursul întregii vieți prin efectul organizat al societății în vederea prevenirii îmbolnăvirilor, protecției și promovării sănătății populației și îmbunătățirii calității vieții.

Acest scop nobil poate fi atins, inclusiv prin activități de supraveghere de stat a sănătății publice, cum ar fi cele prevăzute în art. 4 a Legii corespunzătoare[3].

  • Managementul sistemului de supraveghere de stat a sănătății publice. Ministerul Sănătății este autoritatea administrației publice centrale de specialitate în acest domeniu. Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice este autoritatea special creată și competentă pentru supravegherea de stat a sănătății publice, fiind în subordinea Ministerului Sănătății. Consiliul de sănătate publică este organul consultativ pentru realizarea activităților de sănătate publică la nivel teritorial, care este instituit și activează în baza unui regulament aprobat de Ministerul Sănătății.

Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice reprezintă un sistem unic cu subordonare pe verticală și este dirijat de medicul-șef sanitar de stat al Republicii Moldova — viceministrul Sănătății.

Acest serviciu este structurat astfel:

— la nivelul întîi — Ministerul Sănătății, reprezentat de medicul-șef sanitar de stat al Republicii Moldova — viceministrul Sănătății și de direcțiile relevante ale ministerului;

— la nivelul doi — Centrul Național de Sănătate Publică, centrele de performanță de sănătate publică și centrele teritoriale de sănătate publică.

  • Autorizarea sanitară a produselor, serviciilor și activității lor se efectuează prin: notificare, înregistrare statală, certificarea sanitară și expertiza sanitară.

Notificarea reprezintă o procedură de informare a autorității competente pentru supravegherea sănătății publice privind plasarea pe piață a unui produs sau serviciu și despre caracteristicile relevante ale acestuia din punctul de vedere al sănătății publice.

Sînt spupuse avizării sanitare următoarele activități, proiecte de documente, produse și servicii: atribuirea terenurilor pentru construcții/reconstrucții; proiectele de construcții/reconstrucții; recepția finală a obiectivelor construite/reconstruite; standardele pentru produse și servicii; tehnologiile de producere.

Sînt supuse înregistrării de stat produsele și serviciile care reprezintă un pericol potențial pentru sănătatea și viața omului: substanțele chimice, radioactive, biologice și preparatele din ele (denumite în continuare substanțe), utilizate pentru prima dată în țară; produsele alimentare noi; suplimentele alimentare, altele decît cele care conțin exclusiv vitamine și/sau minerale; medicamentele; sistemele de diagnostic microbiologic, diagnosticele, mediile nutritive, reagenții chimici; substanțele biodistructive.

Certificarea sanitară reprezintă o procedură de evaluare a conformității lotului de produse cu legislația sanitară aplicabilă, ce include investigații de laborator ale lotului de produse.

Expertiza sanitară include investigații, examinări, cercetări, experimentări, testări și măsurători ale determinanților stării de sănătate. Ea se efectuează de către experții din cadrul instituțiilor Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice și de alți experți abilitați, utilizîndu-se metode și procedee de investigații și măsurare oficial recunoscute.

  • Supravegherea și prevenirea maladiilor. Prevenirea și controlul bolilor netransmisibile reprezintă o prioritate de sănătate publică și constituie subiectul politicilor de dezvoltare social-economică. Ele se efectuează prin acțiuni complexe de prevenție primară și secundară.
  • Declararea și anularea stării de urgență în sănătatea publică. Unul din rezultatele supravegherii de stat a sănătății publice, efectele juridice ale acestei metode de administrare este declararea stării de urgență.

Starea de urgență în sănătatea publică se declară de către Comisia națională extraordinară de sănătate publică și/sau comisia teritorială extraordinară de sănătate publică, la propunerea medicului-șef sanitar de stat al Republicii Moldova sau a medicului-șef sanitar de stat din teritoriul respectiv. Ea se declară prin emiterea unei hotărîri a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică sau a unei comisii teritoriale extraordinare de sănătate publică, care va include cel puțin: descrierea naturii urgenței de sănătate publică; specificarea unității teritoriale, administrative sau geografice care constituie subiectul acestei hotărîri; condițiile care au condus la declanșarea urgenței de sănătate publică; durata de timp pentru care se instituie starea de urgență în sănătatea publică; autoritatea competentă pentru supravegherea sănătății publice responsabilă de gestionarea urgenței de sănătate publică.

Declararea stării de urgență în sănătatea publică modifică și regimul juridic al supravegherii în acest domeniu.

Anularea stării de urgență în sănătatea publică se declară de către Comisia națională extraordinară de sănătate publică și/sau comisia teritorială extraordinară de sănătate publică, la propunerea medicului-șef sanitar de stat al Republicii Moldova sau a medicului-șef sanitar de stat din teritoriul respectiv. Anularea se declară prin emiterea unei hotărîri a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică sau a comisiei teritoriale extraordinare de sănătate publică care a declarat această stare, care va include cel puțin:

  • descrierea naturii urgenței de sănătate publică;
  • specificarea unității teritoriale, administrative sau geografice care constituie subiectul acestei hotărîri;
  • condițiile care fac posibilă anularea stării de urgență în sănătatea publică;
  • data la care intră în vigoare anularea stării de urgență în sănătatea publică.

2.6. Răspunderea pentru încălcarea legislației sanitare. Una dintre pîrghiile cele mai eficiente de desfășurare a supravegherii de stat a sănătății publice este aplicarea constrîngerii statale față de cei supravegheați, care nu se conformează prevederilor legale. Încălcarea prevederilor legislației sanitare atrage răspunderea disciplinară, administrativ—disciplinară, civilă, contravențională sau penală conform legislației în vigoare[4].

  • § 3. Supravegherea de stat a măsurilor antiincendiare
  • Apărarea împotriva incendiilor se realizează printr-un ansamblu de măsuri juridice, organizatorice, economice, sociale și tehnico-științifice, prin forțe și mijloace destinate prevenirii și stingerii incendiilor prin acțiuni prioritar de intervenție, de blocare și salvare în caz de incendii și avarii.

Cadrul juridic al activității de asigurare a apărării împotriva incendiilor și a protecției contra incendiilor se constituie din Constituție, Legea privind apărarea împotriva incendiilor[5] și din alte acte normative.

Apărarea împotriva incendiilor este asigurată prin crearea de condiții în localități și la obiective care ar exclude riscurile de incendiu și ar asigura protecția oamenilor, valorilor spirituale și materiale și a mediului natural împotriva focului și factorilor lui nocivi. Obligația de a asigura măsurile de apărare împotriva incendiilor revine conducătorilor, altor factori de decizie și colaboratori de la ministere, departamente și unități economice, precum și cetățenilor. Această obligație trebuie să fie stabilită în regulile de apărare împotriva incendiilor, în instrucțiunile și acordurile (contractele) de serviciu respective.

  • Supravegherea de stat a măsurilor contra incendiilor este exercitată de organele serviciului de salvatori și pompieri. Organele supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor se constituie din organ central și organe locale. Organ central al supravegherii de stat împotriva incendiilor este Direcția salvatori și pompieri, iar organe locale sînt secțiile și serviciile supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor, subunitățile serviciului de salvatori și pompieri din localități, precum și de la obiective, subordonate Direcției salvatori și pompieri.

Factorii de decizie din serviciul de salvatori și pompieri care exercită supravegherea de stat a măsurilor contra incendiilor sînt independenți în exercitarea funcției și se conduc de legi, precum și de standardele, normele și regulile de apărare împotriva incendiilor.

  • Clasificarea controalelor tehnice de specialitate și a obiectivelor. Controalele tehnice de specialitate se clasifică în controale planificate, speciale (operative) și suplimentare. La controalele planificate se raportează controalele tehnice de specialitate complexe și cele detaliate, iar la controalele suplimentare — controalele de verificare.

Controalele complexe prevăd testarea stării de apărare împotriva incendiilor în organele centrale de specialitate ale administrației publice și în obiectivele subordonate acestora, precum și în localități. Controalele detaliate prevăd testarea întregului complex de măsuri în vederea asigurării apărării împotriva incendiilor a unităților economice și a obiectivelor.

Controalele speciale (operative) se exercită, pe măsura necesității, luîndu-se în considerare caracterul sezonier, particularitățile obiectivelor și incendiile produse. Controalele în cauză au drept scop verificarea selectivă a stării de apărare împotriva incendiilor a clădirilor și încăperilor, a modului de întreținere a sistemelor de protecție împotriva incendiilor, de telecomunicații etc.

Controalele de verificare prevăd verificarea îndeplinirii măsurilor stabilite în prescripțiile și propunerile organelor supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor, considerîndu-se parte componentă a controlului detaliat.

  • § 4. Supravegherea regimului armelor
    și al munițiilor cu destinație civilă

Realizînd dreptul oricărui individ atît la autoapărare, cît și în alte scopuri, legislația Republicii Moldova[6] [7] stabilește categoriile de arme și de muniții cu destinație civilă, precum și condițiile în care procurarea, deținerea, portul, folosirea acestor arme și muniții și operațiunile cu ele sînt permise pe teritoriul Republicii Moldova.

Pentru asigurarea securității publice prin legea nominalizată este determinat și regimul armelor și al munițiilor, respectarea căruia poate avea loc prin efectuarea supravegherii ca metodă de administrare în acest domeniu.

  • Controlul în domeniul armelor și al munițiilor. Ministerul Afacerilor Interne este autoritatea competentă care, prin intermediul reprezentanților săi, exercită controlul privind respectarea regimului armelor și al munițiilor, în condițiile legislației în vigoare.

La efectuarea controlului privind respectarea regimului armelor și al munițiilor, autoritatea de control va ține cont de următoarele principii: legalitatea și respectarea competenței stabilite de legislație; interpretarea dubiilor, apărute la aplicarea legislației, în favoarea persoanei supuse controlului; prescrierea recomandărilor de evitare a încălcărilor constatate în timpul controlului.

  • Ridicarea armelor și a munițiilor. În caz de suspendare, revocare și anulare a dreptului de deținere sau de port și de utilizare a armelor letale și neletale supuse autorizării, armele și munițiile se ridică de către organul de poliție în a cărui rază de competență teritorială proprietarul armelor își are domiciliul.

Armele și munițiile se ridică dacă: sînt deținute în lipsa actelor care confirmă legalitatea deținerii lor; au marcaj falsificat, distrus, îndepărtat sau modificat; sînt transformate, au țeava ori patul retezat ori sînt adaptate la folosirea dispozitivelor de diminuare a zgomotului cauzat prin arderea unei încărcături; în urma examinărilor sesizărilor sau a petițiilor, a fost constatată folosirea lor ilegală sau contrar destinației; sînt încălcate actele normative privind vinaluP ".

 

[1]     Supraveghetor — persoana însărcinată cu supravegherea cuiva sau a ceva.

[2]     Supravegheat—persoana care se află sub supraveghere sau careva proces (regulă), care este supravegheat.

[3]     Legea privind supravegherea de stat a sănătății publice, art. 4.

[4]     Legea privind supravegherea de stat a sănătății publice, art. 65.

[5]     Legea privind apărarea împotriva incendiilor nr. 267 din 09.11.1994. În: Monitorul Oficial al RM nr. 15-16 din 17.03.1995.

[6]     Legea privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă nr. 130 din 08.07.2012. În: Monitorul Oficial al RM nr. 222-227 din 26.10.2012, art. nr. 721.

[7]     Ibidem, art. 70.

Loading...