loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
  • § 1. Responsabilitatea și răspunderea
    ca instituții juridice ale dreptului administrativ

Responsabilitatea și răspunderea administrativ-juridică pot fi privite din astfel de poziții (puncte de vedere) ca: 1) elemente ale statutului administrativ-juridic al subiecților dreptului administrativ; și 2) instituții juridice de bază ale dreptului administrativ.

Ca elemente ale statutului administrativ juridic, aceste noțiuni au fost deja examinate în cadrul temei „Serviciul public, funcția publică și statutul funcționarului public“. În ceea ce privește responsabilitatea și răspunderea juridică ca instituții juridice, opiniile specialiștilor în domeniu diferă, uneori fiind chiar diametral opuse. În exprimarea curentă și în literatura de specialitate se folosesc alternativ atît termenul de responsabilitate, cît și cel de răspundere, de multe ori fiind confundați.

Nu găsim o poziție comună asupra problemei abordate nici în studiile teoreticienilor din Republica Moldova. Astfel, în viziunea prof. B. Negru, responsabilitatea are o sferă mult mai largă decît răspunderea. În timp ce responsabilitatea se raportează la activitatea desfășurată de persoană din propria inițiativă, în baza alegerii libere a obiectivelor din mai multe variante posibile, răspunderea presupune realizarea unui comportament definit prin norme sociale[1].

Raportul instituțiilor juridice „responsabilitatea“ și „răspunderea“ sînt privite astfel:

  1. Atît responsabilitatea juridică, cît și răspunderea juridică se află în coraport direct cu responsabilitatea și răspunderea socială. Mai mult decît atît, ele reprezintă una dintre formele lor de manifestare, alături de responsabilitatea și răspunderea morală, politică, canonică.
  2. Responsabilitatea juridică și răspunderea juridică sînt instituții juridice separate care urmează a fi studiate, conștientizate și aplicate în mod separat.

Responsabilitatea administrativ-juridică este precedată de apariția raportului juridic de conformare, care este condiționat de obținerea forței juridice a normei juridice de drept administrativ sau de obținerea, în modul stabilit de actele normative, a statutului de subiect al administrării. Atît timp cît subiectul dreptului administrativ este responsabil față de prevederile normei de drept administrativ, de obligațiile și drepturile ce îi revin potrivit funcției deținute, față de el nu poate fi aplicată constrîngerea statală, inclusiv răspunderea administrativă.

Răspunderea administrativ-juridică este consecința depășirii responsabilității. Numai atunci cînd subiectul dreptului administrativ a devenit iresponsabil față de prevederile legale, nu și-a executat obligațiile sau a admis un abuz de drepturi, care îi revin, el poate fi tras la răspundere administrativ-juridică, în cazurile și în modul stabilit de lege.

Responsabilitatea administrativ-juridică ca o atitudine conștientă și deliberativă de asumare de către subiectul dreptului administrativ a unor răspunderi și riscuri față de modul de executare a prevederilor legale, a obligațiilor, potrivit funcției deținute, excluderea abuzului de drepturi oferite, conformarea regulilor de conduită, stabilite în domeniul serviciului pe care îl desfășoară individul.

  1. Noțiunea de răspundere juridică este studiată mult mai amplu decît Răspunderea juridică, în mod tradițional, este analizată ca o instituție fundamentală a dreptului, instituție care tinde să ocupe centrul dreptului. Ea se regăsește în fiecare materie, în toate direcțiile se ajunge la această problemă a răspunderii, în dreptul public și în dreptul privat, în domeniul persoanelor sau al familiei, precum și în acela al bunurilor; ea este a tuturor momentelor și a tuturor situațiilor, răspunderea devine punctul nevralgic comun al tuturor instituțiilor noastre [2]

„Răspunderea juridică reprezintă o categorie prin care este desemnată obligația subiectului de drept responsabil de a suporta consecințele nerespectării unei norme juridice în vigoare în vederea restabilirii ordinii de drept în societate^[3].

În baza definițiilor prezentate (precum și a altora), evidențiem trăsăturile de bază ale acestei instituții juridice:

  • răspunderea juridică este obligația de a suporta consecința juridică a faptei ilicite;
  • această obligație revine unui subiect de drept responsabil;
  • obligația apare ca urmare a constrîngerii statale prin aplicarea sancțiunilor juridice;
  • răspunderea juridică nu poate fi redusă la o simplă obligație;

— aplicarea sancțiunilor juridice are drept scop afirmarea ordinii de drept și resocializarea persoanei față de care ele sînt aplicate.

Răspunderea juridică este una dintre formele răspunderii sociale. În literatura juridică și legislația națională, în calitate de forme ale răspunderii juridice, sînt acceptate: răspunderea disciplinară; răspunderea materială (civilă); răspunderea administrativă; răspunderea penală. Odată cu adoptarea Codului contravențional al Republicii Moldova (2008), este acceptată de jure încă o formă a răspunderii juridice — răspunderea contravențională.

Răspunderea juridică reprezintă reacția statului (societății) la depășirea responsabilității juridice (transformarea raportului juridic de conformare în cel de conflict) prin aplicarea față de autor de către organul împuternicit, în modul stabilit de lege, a uneia dintre formele juridice de constrîngere statală, potrivit faptei ilicite comise cu vinovăție[4].

  • § 2. Apariția și interpretarea conceptului răspunderii administrative

Spre deosebire de răspunderea civilă și de cea penală, cunoscute, în anumite forme, încă din antichitate, răspunderea administrativă este relativ recentă. Ea are aproximativ două secole de cînd a fost instituită, în urma revoluțiilor burgheze franceze, ca răspundere a administrației (a puterii executive) pentru daunele aduse particularilor prin activitate ilicită. Abateri în procesul de administrație au existat întotdeauna, fiind sancționate (pînă la acel moment) de normele dreptului civil sau penal, după caz, dat fiind că dreptul administrativ ca ramură distinctă a apărut ulterior în perioada de democratizare a statelor[5].

Indiscutabil că organizarea executării și executarea legii, ca domeniu reglementat de dreptul administrativ, necesită existența unei noi forme de răspundere care declanșează măsuri concrete, prevăzute de legislație, pentru sancționarea abaterilor din domeniul administrației publice. Totalitatea normelor ce stabilesc și reglementează aplicarea acestor sancțiuni formează conținutul răspunderii administrative.

Constatăm faptul că pînă în prezent instituția „răspunderii administrative“ este investigată insuficient, fapt care, într-o oarecare măsură, explică diversitatea opiniilor cu privire la definirea, conținutul și esența acestei forme de răspundere juridică. Cea mai mare diversitate de opinii există în jurul „subiectului pasiv al răspunderii administrativei Cea mai mare neclaritate există la capitolul „cine răspunde (cine este titularul) în cazul răspunderii administrative“?

În urma unor analize efectuate, trebuie să constatăm poziția referitoare la instituția răspunderii administrative, formele ei de manifestare și titularii acestei forme a răspunderii juridice.

  1. La baza răspunderii administrative stă ilicitul administrativ. Susținem opnia prof. A. Iorgovan, care divizează ilicitul administrativ în trei categorii: ilicit administrativ--patrimonial; ilicit administrativ disciplinar și ilicit administrativ--contravențional24.
  2. La baza determinării titularului răspunderii administrative (subiectului pasiv al răspunderii) a stat opinia aceluiași reprezentant al doctrinei juridice române A. Iorgovan cu privire la subiecții activi ai ilicitului care constată că: „abaterea administrativă poate avea ca subiect activ (care devine subiect pasiv în procesul de atragere la răspundere) după caz, un organ al administrației de stat, un funcționar public, o structură nestatală, respectiv o persoană fizică care nu este titulară unei funcții publice“[6] [7].

Din această constatare reiese că: titulari ai răspunderii administrativ-patrimoniale (subiect pasiv al răspunderii) pot fi organele administrației de stat, funcționarii publici, structurile nestatale; titulari ai răspunderii administrativ-disciplinare pot fi numai funcționarii publici și funcționarii cu statut juridic asimilat funcționarului public care se află în raporturi de serviciu (muncă) cu o autoritate publică; titulari ai răspunderii administrativ-contravenționale pot fi atît persoanele fizice, cît și cele juridice.

  • § 3. Răspunderea administrativă patrimonială
  • Pentru a conștientiza și a interpreta corect noțiunea de răspundere administrativ-juridică, este important de a cunoaște apariția și evoluția teoriei răspunderii administrativ-patrimoniale. În acest scop vom apela la doctrina dreptului administrativ român. Teoria răspunderii administrativ- patrimoniale a fost obiectul investigațiilor mai multor savanți.

Pe noi ne inspiră rezultatele investigației acestei probleme și poziția prof. C. Manda vis-ă-vis de teoria răspunderii administrative. Studiind doctrinele franceză, engleză și cea română, el vine cu următoarele concluzii privind evoluția în timp a teoriei responsabilității[8] și a administrației publice.

Dacă egalitatea tuturor în fața sarcinilor publice este bine justificată prin teoria responsabilității, atunci ea nu trebuie să ducă la înțelegerea că orice atingere a acestei egalități se impune să fie reparată, ci se au în vedere doar cele care sînt provocate prin acte ce reprezintă anumite caractere juridice — vicii sau crearea de riscuri, angajînd responsabilitatea. Ca atare, este necesară o distincție clară a problemei teoretice a justificării responsabilității și cea practică a faptului generator de responsabilitate.

În opinia lui C. Manda, un rol deosebit în fundamentarea răspunderii administrației publice îi revine Constituției României din 1923. Potrivit prevederilor legii supreme, orice parte vătămată de un decret sau de o dispozițiune semnată sau contrasemnată de un ministru care violează un text expres al constituțiunii sau al unei legi, poate cere Statului, în conformitate cu dreptul comun, despăgubiri bănești pentru prejudiciul cauzat, acest drept fiind extins la toate cazurile de daune cauzate prin vătămarea unui drept, fie printr-un act administrativ de autoritate sau de gestiune făcute cu încălcarea legilor și regulamentelor, fie prin reaua voință a administrației de a rezolva o cerere referitoare la un drept.

Confruntarea de idei, în opinia prof. A. Iorgovan, a dat cîștig de cauză tezei naturii juridice administrative, fapt pentru care răspunderea patrimonială a organelor administrative de stat a fost calificată ca o formă a răspunderii în dreptul administrativ — răspunderea administrativ- patrimonială.

Natura juridică a răspunderii patrimoniale a administrației publice are anumite reguli juridice specifice ce o diferențiază de răspunderea civilă delictuală, și anume:

  • ea este o răspundere izvorîtă din actele administrației publice emise în regim de putere publică (de drept public);
  • la baza răspunderii patrimoniale a administrației publice stă prezumția de culpă a autorității publice emitente a actului ilegal sau a refuzului nejustificat de a rezolva o cerere privitoare la un drept sau interes legitim;
  • acțiunea de despăgubiri este de competența instanței de contencios, fiind, de regulă, accesorie acțiunii directe în anularea unui act administrativ sau împotriva refuzului nejustificat al unei autorități publice de a rezolva cererea reclamantului privitoare la un drept sau interes legitim al său;
  • acțiunea de despăgubiri fiind, de regulă, accesorie celei principale în contencios administrativ, urmează scopul acestei acțiuni;
  • termenul de prescripție al dreptului la acțiunea în despăgubiri este maxim de un an și decurge fie de la data apariției dreptului la acțiunea directă în contencios administrativ, fie de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuie să cunoască întinderea pagubei, în cazul acțiunii în despăgubiri de sine stătătoare și nu de 3 ani ca în dreptul civil.

Așadar, cadrul juridic al Republicii Moldova în ceea ce privește natura juridică a răspunderii patrimoniale a administrației publice este similar celui românesc. Astfel, Constituția Republicii Moldova (art. 53 alin. (1)) stipulează că: „Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoaștere dreptului pretins, anularea actului și repararea pagubei". Această prevedere constituțională, practic, cu exactitate (unu la unu) este dublată cu o altă lege[9].

În baza acestei analize concluzionăm că statul se face responsabil față de cetățenii săi pentru ocrotirea drepturilor și libertăților lor, excluderea abuzurilor și exceselor de putere din partea autorităților publice, neadmiterea prejudiciului și, în cazul în care statul nu-și onorează această sarcină, cînd printr-un act administrativ ilegal sau nesoluționarea unei cereri este cauzat un prejudiciu (fie material, fie moral, sau una și alta), autoritatea emitentă a actului respectiv trebuie să poarte răspunderea care este definită ca răspundere administrativă patrimonială a autorității publice.

Deci, răspunderea administrativă patrimonială, poate fi definită ca fiind acea formă a răspunderii juridice care constă în obligarea statului (a autorităților publice a statului) sau, după caz, a unităților administrativ—teritoriale la repararea pagubelor cauzate particularilor printr-un act administrativ ilegal sau prin refuzul nejustificat al administrației publice de a rezolva o cerere privitoare la un interes legitim.

3.2. Titularul răspunderii administrative patrimoniale. Cît privește repararea unor prejudicii, trebuie să luăm în considerare două probleme principale, titularul și întinderea responsabilității administrative.

  • Obligația de a repara prejudiciile cauzate prin acțiunea administrației revine, de fapt, administrației, dar aceasta nu acționează decît prin persoane fizice, care sînt funcționari publici, autori concreți ai pagubelor imputabile activității administrative.

Dreptul administrativ a consacrat existența atît a unei responsabilități personale a funcționarului pentru culpa personală, cît și o responsabilitate a administrației pentru culpa serviciului. Aceste două forme nu se exclud reciproc, dimpotrivă, ele reprezintă chiar o garanție a reparării prejudiciului cauzat particularului (victimei), a drepturilor sale.

  • Cît privește întinderea responsabilității administrative, aceasta poate fi mai mult sau mai puțin extinsă, în funcție, mai ales de circumstanțele faptului producător de prejudicii, dar și al naturii funcției publice din momentul în care a fost cauzat.
  • Condițiile de existență a răspunderii administrative patrimoniale. Orice responsabilitate, în dreptul public, ca și în dreptul privat, presupune reunirea a trei condiții: existența unui prejudiciu, posibilitatea de a atribui acest prejudiciu la o persoană determinată, imputabilitatea prejudiciului, în sfîrșit, un fapt generator ce reprezintă anumite caracteristici juridice de unde decurge obligația de a repara prejudiciul.
  • Prejudiciul. Acesta nu deschide dreptul la reparație decît doar în baza anumitor caracteristici intriseci. Astfel:
  1. prejudiciul trebuie să fie cert. Este exclus prejudiciul eventual;
  2. prejudiciul trebuie să fie special, adică distinct față de una sau mai multe victime;
  3. prejudiciul trebuie să fie anormal, el trebuie să exceadă inconveniențele inerente funcționării unui serviciu, obligații care se impun oricărei vieți colective;
  4. prejudiciul trebuie să se încadreze într-o situație juridică protejată.
  • Imputabilitatea. Prejudiciul va putea fi reparat numai atunci cînd el este imputat de fapt unei persoane publice determinate.
  • Faptul prejudiciabil. Principii generale. Orice prejudiciu nu atrage în mod necesar pentru autorul său, obligația de a-l repara. Aceasta nu există decît în măsura în care actul care a generat prejudiciul reprezintă anumite caracteristici ce fundamentează responsabilitatea. În dreptul privat, acesta este numai actul culpabil, cel care obligă pe autorul său; în mod excepțional, responsabilitatea poate fi determinată de crearea unui risc ce se realizează.

Responsabilitatea puterii publice, de asemenea, este normal legată de culpă; în mod excepțional, ea poate să existe în absența culpei. Dar culpa administrativă, sau culpa de serviciu, reprezintă, prin raportare la culpa civilă, caractere originale, pe cînd responsabilitatea fără culpă, deși subsidiară, este mult mai dezvoltată decît în dreptul privat și nu se fundamentează exclusiv pe riscul creat.

Culpa de serviciu este definită ca o neglijență în funcționarea normală a serviciului, incumbînd unuia sau mai multor funcționari din administrație, dar neimputabilă lor personal.

  • § 4. Răspunderea administrativ-disciplinară

Opiniile specialiștilor din domeniu cu privire la regimul juridic al răspunderii disciplinare sînt controverse. În scopul concretizării răspunderii disciplinare ca formă a răspunderii juridice fără a purcede la dezbateri științifice considerăm că răspunderea disciplinară trebuie să fie divizată în două modalități:

1) răspunderea disciplinară aplicată față de orice angajat (inclusiv față de toți subiecții administrării), în baza și în modul stabilit de Codul Muncii;

2) răspunderea administrativ-disciplinară a subiecților administrării cu statut special (funcționarii publici, polițiștii, procurorii, judecătorii etc.), care se aplică potrivit procedurilor disciplinare speciale prevăzute în diverse acte normative (Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, Legea cu privire la Procuratură, Statutul disciplinar al polițistului etc.).

  • Indiscutabil că răspunderea administrativ-disciplinară are la bază ideile și principiile fundamentale ale răspunderii disciplinare ca formă a răspunderii juridice unanim acceptată în doctrină și în practică. În aceeași ordine de idei, răspunderea administrativ-disciplinară are trăsăturile sale în raport cu cea disciplinară, și anume:
  1. Raporturile juridice ce țin de răspunderea administrativ-disciplinară constituie obiectul reglementării și investigației dreptului public și nu a celui privat;
  2. Subiect pasiv al răspunderii administrativ-disciplinare pot fi numai funcționarii cu statut juridic special (funcționarii publici, procurorii, magistrații, polițiștii etc.);
  3. Subiectul activ al răspunderii administrativ-disciplinare poate fi numai o autoritate publică sau reprezentantul ei. Decizia autorității publice privind aplicarea sancțiunii disciplinare față de autorul abaterii disciplinare are regim juridic de act administrativ;
  4. Abaterile disciplinare care servesc drept temei juridic pentru răspunderea administrativ- disciplinară și sancțiunile disciplinare expres sînt prevăzute în acte juridice speciale (Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, Legea cu privire la Procuratură, Statutul disciplinar al polițistului etc.), și nu în Codul Muncii;
  5. Sancțiunile disciplinare pot fi aplicate salariaților cu statut juridic special numai în conformitate cu procedura prevăzută în actele legislative și administrative speciale etc.;
  6. Sancțiunile disciplinare, cu excepția avertismentului, pot fi aplicate persoanelor cu statut juridic special numai după desfășurarea cercetării de serviciu;
  7. Actul administrativ privind aplicarea sancțiunii disciplinare persoanei cu statut juridic special poate fi atacat în instanța de contencios administrativ și nu în instanța de fond.

Concluzia de bază constă în faptul că temeiul juridic și procedura aplicării răspunderii disciplinare sînt reglementate prin normele dreptului privat, pe cînd temeiul juridic și procedura aplicării răspunderii administrativ-disciplinare țin de obiectul reglementării dreptului public25^.

  • Deci, obiectul cercetării noastre este numai răspunderea administrativ-disciplinară. Răspunderea disciplinară aplicată în baza și în modul stabilit de Codul muncii, în prezenta lucrare nu se examinează.

Răspunderea administrativ-disciplinară este o măsură de constrîngere statală și se manifestă prin reacția angajatorului la comiterea de către angajat a unei abateri disciplinare prin aplicarea față de el (ea) a unei sancțiuni disciplinare prevăzute de lege și în modul stabilit de lege.

Răspunderea administrativ-disciplinară trebuie să rezulte din lege sau din alte acte juridice, care trebuie să definească și „latura obiectivă“, adică acțiunile sau inacțiunile și, evident, împrejurările de timp și spațiu în care acestea trebuie să se producă pentru a fi calificate drept abateri disciplinare.

  • Răspunderea administrativ-disciplinară a subiecților administrării cu statut juridic special. După cum deja s-a menționat, răspunderea administrativ-disciplinară se aplică numai față de subiecții dreptului administrativ cu statut juridic special (funcționarii publici, procurori, polițiști etc.), potrivit procedurilor disciplinare speciale, prevăzute în diverse norme juridice ale dreptului public.
  • Răspunderea administrativ-disciplinară a funcționarilor publici a fost deja examinată anterior în capitolul XI, iar aici reamintim doar că atît abaterile disciplinare, cît și sancțiunile disciplinare aplicate funcționarilor publici, procedura de aplicare a lor sînt prevăzute în legea specială[10].
  • Răspunderea administrativ-disciplinară a procurorilor. Răspunderea administrativ- disciplinară față de procurori se aplică în strictă conformitate cu prevederile Legii cu privire la procuratură[11]. În legea nominalizată instituției răspunderii disciplinare a procurorilor și procedurii respective sînt consacrate două capitole (IX și X). Potrivit legii, procurorii pot fi trași la răspundere administrativ-disciplinară pentru abaterea de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru comportament care prejudiciază interesele de serviciu și discreditează imaginea procuraturii.

Abaterile disciplinare pentru care procurorii sînt trași la răspundere administrativ-disciplinară sînt stabilite de lege în mod exhaustiv[12]. În timpul examinării cazului disciplinar, participarea procurorului tras la răspundere disciplinară este obligatorie. Dacă acesta lipsește nejustificat de la ședință, Colegiul disciplinar este în drept să decidă examinarea cazului în lipsa lui. Persoana care a intentat procedura disciplinară are dreptul să participe la examinarea cazului disciplinar. Au dreptul să asiste la ședință și alți procurori.

  • Răspunderea administrativ-disciplinară a polițiștilor. Statutul disciplinar are drept scop reglementarea relațiilor de serviciu la compartimentul disciplinei de serviciu, în vederea impulsionării responsabilității disciplinare a polițiștilor la îndeplinirea sarcinilor ce le revin.

Răspunderea administrativ-disciplinară a polițistului este fondată pe prevederile Legii cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului[13] și Statutul disciplinar al polițistului[14] [15].

Activitatea reușită și legitimă a organelor de poliție fără reglementarea disciplinei de serviciu nu poate fi.

Baza disciplinei de serviciu servește respectarea și îndeplinirea de către polițiști a prevederilor Constituției Republicii Moldova, Legii nr. 320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului, altor acte normative în vigoare, precum și tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte, respectarea jurămîntului, devotamentul față de interesele de stat ale Republicii Moldova, hotărîrea fiecărui polițist de a apăra ordinea de drept, securitatea publică, drepturile, interesele legitime ale persoanei, comunității, integritatea teritorială, suveranitatea și independența statului, de a-și îndeplini cu responsabilitate obligațiunile de serviciu și misiunile încredințate.

Se consideră abatere disciplinară acțiunea sau inacțiunea polițistului prin care se încalcă prevederile legii, ale altor acte normative, restricțiile și interdicțiile stabilite, clauzele contractului individual de muncă, cerințele fișei postului2M.

Potrivit prevederilor statutului disciplinar, faptele care constituie abateri disciplinare sunt considerate cele din punctul 3 6[16].

Pentru comiterea unei abateri disciplinare, polițistul poate fi tras la răspundere administrativ- disciplinară numai după efectuarea anchetei de serviciu. La examinarea abaterii disciplinare, audierea polițistului și consemnarea susținerilor sale sînt orligatorii[17].

Față de polițistul care cu vinovăție a comis o abatere disciplinară poate fi aplicată numai una din sancțiunile disciplinare, prevăzute de lege, și anume: avertisment, mustrare, mustrare aspră, retrogradare cu un grad special, retrogradare în funcție, concediere[18].

Sancțiunea disciplinară se va aplica prin ordin al persoanei abilitate cu acest drept[19], care are regim juridic de act administrativ.

 

[1]     Negru B. Teoria generală a dreptului și statului. Chișinău: Bons Offices, 2006, p. 45-46.

[2]     Iorgovan A. Drept administrativ. Tratat elementar. Vol. II. București: Editura Hercules, 1993, p. 193.

[3]     Baltag D. Teoria răspunderii și responsabilității juridice, Op. cit., p. 135.

[4]     Guțuleac V. Tratat de drept contravențional. Op. cit., (2009), p. 132.

[5]     Orlov M., Belecciu Ș t. Drept administrativ. Op. cit., (2005), p. 136.

[6]     Iorgovan A. Drept administrativ. Op. cit., (1993), p. 198.

[7]     Iorgovan A. Drept administrativ. Op. cit., (1993), p. 200.

[8]     Termenul „responsabilitate“ autorul îl tratează pe larg, incluzînd în el și sensul de „răspundere“.

[9]     Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10,02.2000, art. 1 alin. (2). În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 57-58 din 18.05.2000, art. nr. 375.

[10]    Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158 din 04.07.2008, art. 57; 58; 59.

[11]    Legea cu privire la procuratură nr. 294 din 25.12.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 55-56 din 17.03.2009, art. Nr. 155.

[12]    Ibidem, art. 60 alin. (2).

[13]    Legea cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului nr. 320 din 27.12.2012, art. 53-58.

[14]    Hotărîrea Guvernului nr. 502 din 09.07.2013 cu privire la aprobarea Statutului disciplinar al polițistului. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 145-151 din 12.07.2013, art. Nr. 592.

[15]    Statutul disciplinar al polițistului, pct. 4.

[16]    Statutul disciplinar al polițistului, pct. 36.

[17]    Legea cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului, art.55 alin. (1) și (2).

[18]    Legea cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului, art. 54.

[19]    Statutul disciplinar al polițistului, pct. 69-74.

Loading...