Pin It

Condițiile pentru a deține funcția de judecător al Curții Constituționale din RM sunt : deține cetățenia Republicii Moldova, are domiciliul în țară, are pregătire juridică superioară, înalta competență profesională și o vechime de cel puțin 15 ani în activitatea juridică, în învățământul juridic superior sau în activitatea științifică.

Judecătorii Curții Constituționale sunt independenți în exercitarea mandatului și se supun numai Constituției. De asemenea, aceștea sunt inamovibili pe durata mandatului și independenți. Inamovibilitatea reprezintă o garanție a independenței judecătorului și este instituția în temeiul căreia judecătorul nu poate fi eliberat din funcție, suspendat, pensionat prematur, transferat prin voința arbitrară a autorilăților publice.

Inviolabilitatea reprezintă previnirea urmăririi judiciare nefondate, arbitrară a judecătorului, împiedicandu-l, astfel sa-și îndeplinească mandatul încredințat sau constrângându-1 să-l exercite într-un anumit mod contrar convingerilor și voinței sale.

Imunitatea nu este un privilegiu - de altfel inadmisibil, ci o procedură specială de protecție a mandatului constituțional conferit judecătorului față de acte sau fapte abuzive ori insuficient fondate.

Funcția de judecător este incompatibilă cu oricare altă funcție publică sau privată retribuită, cu excepția activității didactice și științifice.

Judecătorii Curții Constituționale poartă răspundere disciplinară pentru încălcarea culpabilă a prevederilor legii. Măsurile disciplinare sînt: avertismentul, mustrarea sau ridicarea mandatului de judecător al Curții Constituționale.