1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
  1. Bunurile: noțiune, clasificări
  2. Posesiunea
  3. Dobândirea proprietății
  4. Stingerea proprietății
  5. Apărarea proprietății
  6. Drepturile reale asupra bunurilor străine
  7. Bunurile: noțiune, clasificări

Patrimoniul. Prin patrimoniu se înțelege totalitatea drepturilor, datoriilor și sarcinilor unei persoane care sunt susceptibilea fie valuate în bani,a avea valoare pe cuniară. Deși aveau noțiunea patrimoniului,romanii nu au lăsat o definiție a acestuia.Fiind menționat în L. XII T.,pentru romani el avea înțelesul de totalitate a lucrurilor corporale. Pentru acest patrimoniu primit ivfoloseau termenul de familia sau pe cuni aceeaceî nsemna sclavi și respectiv vita de turma,adică lucruri corporale.

Dreptul roman cunoștea instituția transmiterii patrimoniului atât în forma mortis causa cât și inter vivas, care se uzita în cazul adrogațiunii și al căsătoriei cum manu.

Clasificarea lucrurilor și a bunurilor. O diviziune fundamentală a lucrurilor, menționată întâmplător în Institutele lui Gaius, este:

  • res inpatrimonio (lucruri în patrimoniu) - lucruri care pot face obiectul proprietății private;
  • res extra patrimonium (lucruri în afara patrimoniului), lucruri care nu sunt susceptibile de apropiere, atât prin natura lor (aerul, soarele), cât și prin destinație (zidurile cetății, templele).
  1. Posesiunea

Presiunea este o stare de fapt constând în stăpânirea materială a unui lucru, stăpânire care este ocrotită de drept. Posesia constă în actul material de a păstra și a folosi un lucru, este o stare de fapt care produce efecte juridice.

Elementele posesiei. Romanii considerau că posesia însemna asocierea a două elemente: animus și corpus. Prin animus se înțelege intenția de a păstra un lucru pentru sine. Posesorul se comportă față de lucru ca un adevărat proprietar. Cel care împrumută lucrul pentru a-l folosi, cu intenția de a-l restitui proprietarului, nu era posesor, deoarece nu stăpânea lucrul pentru sine, ci pentru altul.

Posesiunea se dobândește prin întrunirea ambelor elemente asupra aceleiași persoane și se pierde prin dispariția unuia dintre ele sau a ambelor.

Felurile posesiunii. Din punct de vedere al efectelor sale, posesiunea este de trei feluri:

  1. possesio ad interdicta- este posesia care se bucura de protecție juridică prin intermediul interdictelor;
  2. possesio ad usucapione- are ca efect dobândirea proprietății prin uzucapiune;
  3. possesio injusta ~ vitiosa (contrară dreptului sau vicioasă) - este o posesie viciată în raport cu persoana care are ca efect înlăturarea protecției posesiunii față de persoana în cauză.
  4. possesio juris - posesia unui drept.

Efectele posesiunii. Efectele posesiunii sunt următoarele:

  1. posesorul are la dispoziție un mijloc de protecție împotriva celor care-i tulbura posesia: interdictele posesorii;
  2. în cazul unui proces, posesorul are situația de pârât, ceea ce înseamnă că reclamantului îi revine sarcina să pozeze că este proprietar;
  3. posesiunea îndelungată are ca efect dobândirea proprietății prin uzucapiune.
  4. Proprietatea privată

În perioada de aproximativ 200 de ani dintre fondarea Romei (754 î.e.n.) și pînă la reforma luiS.Tullius,au existat următoarele forme de proprietate:

  1. Proprietatea colectivă a ginții - prima formă de proprietate asupra pământului cunoscuta la romani. Dovada acestei proprietăți colective o întâlnim într-o serie de texte ale autorilor latini și greci și o serie de instituții juridice mai târzii care păstrau reminiscențele vechi iproprietăți colective.
  2. Proprietatea familială. Purta numele de heredium și își avea originea înpământu obținut la fondarea Romei (1/2 ha pentru fiecare familie). Familia trăia din produsele obținute de pe acest teren. La moartea șefului familiei, pământul nu îi revenea comunității ci rămânea familiei.
  3. Proprietatea privată (quiritară) -ținea de domeniul dreptului civil și avea următoarele caractere:
  4. Caracterul exclusiv, în virtutea căruia proprietatea quiritara aparținea     numai

cetățenilor,putea fi dobândită numai prin anumite acte de drept civil și se aplica numai lucrurilor mancipi.

  1. Caracterul absolut, conform căruia proprietatea quiritaranu cunoștea vre îngrădire (ex.sclavul putea fi ucis sau vândut,tot ce se afla pe sol sau însubsol aparținea proprietarului,orice obiect de proprietate quiritară putea fi exploatat fără limite).
  2. Caracterul perpetuu, însemna ca proprietatea quiritara nu se pierdea cu trecerea timpului și nici nuputea fi revocată.Dreptul de proprietate quiritara ,ca principal drept real,nu se poate atinge prin trecerea timpului,dimpotrivă se consolidează,spre deosebire de drepturile persoanelorv care, în momentul valorificării se sting.
  3. Dobândirea proprietății

Prin mod de dobândire a proprietății se înțeleg acele fapte, recunoscute de ordinea juridica,a cărora realizareface ca în patrimoniul unei persoane să intre un drept de proprietate.

O clarificare importantă și specifică dreptului roman era aceea în moduri de dobândire a proprietății quiritarea suprabunurilor mancip și asupra bunurilor nec mancipi.

În prima categorie intrau: a)ocupațiunea;b)mancipațiunea; c) uzucapiunea; d)alienațiunile (înstrăinările)făcute de stat; e)legea; f) adiudicatio; g)iniurecesio.

Dincea de-a doua categorie făceauparte:a)tradițiune; b)specificațiunea; c) accesiunea.

Aceste modalități de dobândire (cea mai mare parte a lor) se vor regăsi și în dreptul modern cu diferența în semnată în ceea ce privește efectul transmisiunii proprietății. În dreptul modern proprietatea se transmite prin efectul consimțămân- tului părților,chiar dacă lucrul nu s-a predat, în timp ce în dreptul roman în afara transmiterii titlului era necesară și tradițiunea, adică strămutarea proprietății.

  1. Stingerea proprietății

Una din caracteristicile dreptului de proprietate este dea fi perpetua,a nu se stinge cu trecerea timpului,spre deosebire de drepturile personale care se sting prin executare.

Ca atare, stingerea dreptului de proprietate este un fapt excepțional.

Proprietatea quiritara putea totuși dispare prin:

  • distrugerea materiala a obiectului (moartea sclavului);
  • prin distrugerea lui juridică (dezrobire);
  • scoaterea acestuia din comerț (ex. devenea res sacra sau res religioasă);
  • prin abandonarea lucrului de cătreproprietar.

După unii autori (V.CollinșiCapitant) dreptul de proprietate s-ar stinge chiar prin simpla transferare aacestuia cătreun alt proprietar).

  1. Apărarea proprietății

Instituția proprietății fiind o instituție complexa și sancțiunile ei vor fi multiple, corespunzătoare diferitelor feluri de proprietate (quiritara, pretoriană,provincială ori peregrină),precum și a diverselor situații ale vieții juridice, astfel:

  • în epoca veche,proprietatea quiritura se apăra prin sacramentum inrem (forma de acțiunii în revendicare),care reprezenta inconvenientul ca sentința nu purta asupra lucrului ci asupra garanților;
  • acțiunea în-revendicare pentru acărei exercitare era necesară îndeplinirea mai multor condiții:
  • pârâtul să fie posesor.Spre sfârșitul perioadei clasice se va admite ca acesta să fie și numai deținător(locatari, comodatari etc.);
  • obiectul litigiului să fie susceptibil de proprietate quiritarăși individual determinat;
  • reclamantul să fie proprietar quiritar și să nu posede lucrul revendicat.Întimpullui
  1. Drepturile reale asupra bunurilo rstrăine

Pentru cazurile în care unele din atributele dreptului de proprietate sînt separate de dreptul respectiv și sînt exercitate dealtă persoana decât proprietarul lucrului, în dreptul roman se recunoștea că acesta exercita un drept real asupra unui lucru străin(jurainalieni).Deci,cu excepția dreptului de proprietate, toate celelalte drepturi reale poartă asupra lucrului altuia.

Acest drepturi reale sunt:

  • Servitutile - sunt sarcini impuse în folosul unui fond (servituti pradiale) sau în favoarea unei persoane (servituți personale). Servituție prediales au reale sunt de două feluri: rustice și urbane, criteriul de distincție având în vedere caracterul imobilului dominant. În cazul cel ei rustice dominant era terenul,în timp ce,în cazul cele urbane, era clădirea.
  • Servituți personale - drepturi reale asupra lucrului altuia în profitul direct al unei persoane anumite, determinate individual. Spre deosebire de servitutea predială cea personală poate greva nu numai un imobil ci chiar și un lucru mobil.Servitutea personală nu durează atât timp cât durează bunul ci dispare odată cu moartea titularului dreptului, deci nu este permanentă ci temporară.
  • Superficia, conductio agri vectigalis, emfiteoza.
  1. a) Superficia - reprezenta dreptul unei persoane la folosința construcției ridicată pe terenul altuia,teren închiriat pe veci sau termen lung,în schimbul plății unei sume de bani proprietarului terenului.

b^Conductio agri vectigalis- însemna locațiunea unui teren pentru care se dă dea o suma de bani (vectigal).Instituțiaa apărut la începutu imperiului,în scopul atragerii în cetăția colonilor,cărora li se dă în arenda pe termen lung(100 deani) terenurile pentru a fi cultivate. Atâta timp cât se plătea vectigalul acest ea nuputea ufi luate înapoi nici de la cesionar, nici de la moștenitorii lui.Termenul lung dovedește ca acest tip de locațiune era ereditar.

  1. c) Emfiteoza-era tot un fel de contract de locațiune pe termen lung,cu deosebire de conductio agrivectigalis ca pământurile nu aparțineau cetățenilor ci împăratului.Emfiteotul(cel care contracta) cultiva pământul și-i culegea fructele,contra unei sume de bani (canon).Aceasta arenda perpetua a terenurilor imperiale se va extinde ulterior și asupra latifundiilor.Emfiteoza se putea transmite urmașilor,spre deosebire de uzufruct.
Loading...