Pin It
  1. Conștiința ca formă superioară de reflectare. Conștiința și gîndirea noastră, oricît ar părea să fie de asupra simțurilor, sunt produsul unui organ material, corporal, produsul creerului. Din punct de vedere genetic conștiința s-a format ca rezultat al dezvoltării unei însușiri generale a materiei ca reflectarea.

Reflectarea este proprietatea unor obiecte, sisteme materiale de a înregistra, păstra și reproduce urmele interacțiunii altor obiecte ori sisteme materiale. În dependență de nivelul de organizare a materiei se deosebesc mai multe forme de reflectare. În natura anorganică se întîlnește reflectarea mecanică, fizică, chimică. În natura organică apare reflectarea biologică - excitabilitatea. Aceasta este capacitatea ființelor vii de a reacționa selectiv la excitanții din exterior ce duc la o adaptare optimală la mediul înconjurător. La organismele simple reflectarea se manifestă prin sensibilitate - reproducerea unor laturi și însușiri a obiectelor și fenomenelor. Rezultatul acestei reflectări este imaginea care are caracter de signal. La organismele cu sistemul nervos central există reflectarea psihică. Ea se realizează prin gîndire - reproducerea legăturilor și relațiilor dintre obiecte și fenomene. Cu formarea omului și societății apare forma superioară de reflectare - conștiința.

Conștiința ca formă superioară de reflectare se deosebește de procesele psihice la animale. Cum nu ne ar părea de complicate activitatea și comportamentul animalelor totuși în ele nu-i nimic conștient și rațional. Comportamentul animalelor se bazează pe gîndirea concretă și instincte. Instinctele sunt un fel de programe specifice ce se transmit prin ereditare în structura corpului și se declanșază automat în dependență de situație. Gîndirea la animale este reflectarea legăturilor și relațiilor dintre obiecte și fenomene, are un caracter concret-imaginativ, legată nemijlocit cu situația concretă. Gîndirea omului are caracter abstract și este legată cu limba și vorbirea articulată.

Pe baza reflectării apare informația. Aceasta este o reflectare cifrată, codificată, transmisă. Pe baza informației apar cunoștințele (informația asimilată, prelucrată și sistematizată). Iar pe baza cunoștințelor se formează conștiința.

Conștiința - însușire a materiei superior organizată, funcția superioară a creierului, specifică numai oamenilor și legată cu vorbirea; ea constă în reflectarea generalizată și orientată spre un anumit scop a realității, în construcția mintală preliminară a acțiunilor și previziunea rezultatelor lor, în reglementarea rațională și autocontrolarea comportării omului (A.G.Spirchin). Conștiința este capacitatea omului de a se evidenția pe sine însăși din lumea înconjurătoare, de a-și da seama despre lumea sa internă și atitudinii sale către alți oameni și societate, ea este o reflectare concepută, înțeleasă. Ea prezintă conținutul lumii spirituale a omului, cunoștințele, convingerile, dorințele lui, voința, demnitatea, speranța, credința, dragostea. Conștiința este esența personalității, este o realitate specifică - realitate ideală, subiectivă.

  1. Aspectele gnoseologic, ontologic, genetic și de substrat ale conștiinței. Conștiința este obiectul de studiu al mai multor discipline: fiziologie, psihologie, psihiatrie, pedagogie, cibernetică ș.a. În filozofie problema conștiinței este analizată din punct de vedere a următoarelor aspecte:
  • Aspectul ontologic - ca realitate subiectivă, conștiința este lumea internă a omului, conținutul spiritualității lui;
  • Aspectul gnoseologic caracterizează conștiința, din punctul de vedere al conținutului ei, ca reflectare a realității obiective într-o multitudine infinită de cunoștințe, legături și relații ca fenomen ideal;
  • Aspectul de substrat. Substratul psihicii umane este creerul. Fenomenul psihic este decuplarea informației despre realitate codificată în structurile neuro-fiziologice (care îndeplinesc funcția de signale, purtători al informației).
  • Aspectul social-istoric ori genetic este produsul întregii istorii mondiale, totalitatea dezvoltării multiseculare a activității practice și de cunoaștere a mai multor generații de oameni.
  1. Rolul muncii, limbii, culturii și comunicării în procesul formării conștiinței. În procesul apariției conștiinței un rol important au jucat munca, limba, cultura și comunicarea. Munca este prima condiție fundamentală a existenței vieții umane și în așa măsură, că putem afirma că munca l-a creat pe om.
  • Munca - o activitate sistematică de interacțiune a omului cu mediul înconjurător prin intermediul uneltelor de muncă, este un proces de folosire permanentă a uneltelor de muncă. Uneltele de muncă sunt obiecte care nu satisfac nemijlocit necesitățile omului, dar servesc pentru producerea altor obiecte.
  • Limba - o totalitate de semne care servesc ca mijloc pentru comunicarea interumană, pentru înregistrarea, prelucrarea, păstrarea și transmiterea informației. Limba este forma materială de existență și exprimare a gândirii umane.
  • Comunicarea - o trăsătură importantă a existenței umane. Fără ea nu se pot forma și asimila valorile spirituale, conștiința, formarea și dezvoltarea personalității. Comunicarea este acel canal prin care se transmite experiența, deprinderile și cunoștințele, îmbogățirea reciprocă a oamenilor.
  • Cultura - totalitatea valorilor materiale și spirituale acumulate de întreaga societate. Ea conține în sine modurile activității umane, totalitatea principiilor și normelor ce reglementează funcționarea societății umane.
  1. Structura conștiinței reprezintă o totalitate de procese psihice cognitive, afective, volutive. Nucleul conștiinței este gîndirea, intelectul. Ultimile sunt latura gnoseologică a conștiinței. Conștiința este imposibilă fără cunoștințe. Gîndirea ne dă informație și cunoștințe despre lumea obiectivă. Conținutul conștiinței sunt cunoștințele, deci fără gîndire este imposibilă formarea conștiinței.
  • Gândirea - capacitatea de analiză și sinteză, de a căpăta cunoștințe noi și de a le folosi în diferite condiții.
  • Memoria - capacitatea individului de a înregistra, păstra și reproduce cunoștințele, informația.
  • Atenția se caracterizează prin diferite niveluri de profunzime și diferite grade de înțelegere.
  • Emoțiile și sentimentele - reflectări apreciative a realității, ce unesc situația exterioară cu necesităție omului. Emoțiile și sentimentele - catalizatorul activității umane.
  • Voința - un mecanism deosebit de reglementare a activității proprie numai omului, un autocontrol al personalității. Mecanismele voinței se formează în activitatea socială, conform normelor sociale. Voința este forța motrică a personalității.

În structura conștiinței individuale evidențiem două niveluri: conștient și inconștient.

Nivelul conștient include acele procese psihice de care noi ne dăm seama, le înțelegem, se găsesc în centrul atenției noastre. Inconștient - domeniu al psihicului ce constă dintr-o totalitate de procese, operații și stări ce nu sunt reprezentate în conștiința subiectului. Acest domeniu a concentrat în sine pasiunile, motivele, năzuințele sensul cărora este determinat de cerințele și necesitățile fiziologice. Așadar nu orice acțiune este orientată conștient. Fenomenele inconștiente nu-s ceva misterios, enigmatic, ci tot acea activitate a sistemului nervos superior care în momentul dat nu se găsește în centrul atenției conștiente, nu se percepe și resimte de individ. Unele și aceleași procese psihologice pot să-și schimbe modalitatea, ele pot să se transforme din conștiente în inconștiente și invers, între ele nu există un hotar de netrecut. Din punct de vedere fiziologic procesele inconștiente îndeplinesc un rol de protecție a sistemului nervos, iau sub controlul său acele funcții care nu cer atitudinea creatoare și participarea nemijlocită a conștiinței (deprinderile, automatismele ș.a.).

  1. Viața spirituală a societății. Conștiința socială și structura ei.
  • Viața spirituală a societății - produsul activității practice a oamenilor, ce formează un subsistem al sociumului. Ea include necesitățile spirituale, activitatea spirituală, producția și consumul lor.
  • Conștiința socială - categoria filosofică pentru desemnarea laturii spirituale a vieții societății, totalitatea de idei, concepții, viziuni, reprezentări ce reflectă existența socială.

Formele conștiinței individuale:

  • Politica - sfera activității claselor și grupurilor sociale referitoare la cucerirea, menținerea și folosirea puterii de stat.
  • Dreptul - totalitatea de norme și legi juridice ce reglementează relațiile dintre indivizi, relațiile dintre individ și colectivitate, dintre diferite instituții sociale.
  • Morala - totalitatea de reguli și norme ce reglementează comportamentul oamenilor în viața lor personală și socială, ea reflectă realitatea prin noțiunile de bine și rău.
  • Religia - o concepție despre lumea idealistă bazată pe credințe în supranatural.
  • Arta - o reflectare a realității prin imagini concret-senzoriale; formă specifică de activitate, în procesul căreia se crează imagini artistice și se personifică atitudinea estetică a omului față de lume.
  • Știința - studierea obiectelor și proceselor naturii și societății, iar suma cunoștințelor științifice obținute la momentul dat formează tabloul științific al lumii.
  • Filosofia - un sistem generalizat de cunoștințe teoretice despre lume și locul omului în lume, constituind temelia concepției despre lume.

Toate formele conștiinței sociale interacționează unele cu altele, au un caracter sistemic. Unele forme (politica, dreptul) sunt nemijlocit legate cu viața materială și relațiile economice a societății. Altele (morala, arta, filozofia) se găsesc mai departe, acționează intermediar asupra relațiilor materiale. Morala, arta, religia se manifestă mai mult la nivelul conștiinței obișnuite, filozofia și știința - mai mult la nivelul conștiinței teoretice. Politica, dreptul, morala reflectă relațiile dintre oameni, arta, știința - relațiile dintre subiect și obiect.