- Putem înțelege caracteristicile filosofiei sociale pornind de la dubla determinare pe care o conține construcția lingvistică “filosofie socială”. Determinativul “socială” din expresia “filosofie socială” poate să indice două lucruri distincte: pe de o parte, obiectul de studiu al filosofiei sociale, iar pe de altă parte, caracterul său social. În primul caz, vorbim de filosofie socială ca o disciplină filosofică ce are ca obiect de cunoaștere un domeniu distinct al realității: lumea socială, viața socială sau realitatea socială (expresii echivalente ca semnificație in măsura în care au aceeași referință). În celălalt caz, înțelegem că filosofia socială - asemenea celorlalte discipline filosofice - are un conținut determinat de condiția sa socială, în sensul în care, de pildă, orice teorie filosofică apare într-un anume context social iar interpretarea sa adecvată reclamă cunoașterea problemelor la care teoria se raportează ca o posibilă soluție ideală, așa cum pentru a ințelege un text trebuie să identificăm întrebarea la care el apare ca răspuns. Avînd în vedere această dublă determinare, putem spune că filosofia socială este socială în dublu sens: pentru că are ca obiect de studiu lumea socială și, respectiv, pentru că încorporează socialul în chiar substanța filosofării, adică în modul său de a se defini ca formă de cunoaștere socială, formă de comunicare socială și formă de practică socială. Filosofia socială face parte integrantă din realitatea pe care o studiază, fiind nu doar o formă de cunoaștere, ci și o reflecție critică asupra condițiilor sociale ale cunoașterii.
- Secolul XX se caracterizează printr-o dezvoltare puternică a științei și tehnicii. Dezvoltarea cantitativă și calitativă a forțelor de producție formează progresul tehnico-științific, care include dezvoltarea și perfecționarea mijloacelor de producție, științelor naturaliste și tehnice și a însăși omului ca forță productivă principală a societății. Dezvoltarea cantitativă a forțelor de producție este multiplicarea și perfecționarea uneltelor de muncă existente. Dezvoltarea calitativă - crearea uneltelor de muncă principial noi, transformarea radicală a tehnicii. Revoluția tehnico-științifică (RTȘ) este schimbarea calitativă radicală a uneltelor de muncă, tehnicii pa baza unirii descoperirilor științifice cu uneltele de muncă, tehnica prin intermediul cunoștințelor tehnice aplicative. RTȘ este așa situație cînd marele descoperiri în știință, revoluțiile științifice coincid cu revoluțiile în tehnică, cînd practic dispare intervalul dintre descoperirile științifice și realizarea lor în practică ( Spre exemplu, de la descoperirea efectului fotografiei și pînă la realizarea ei în practică au trecut 100 de ani, pentru legătura telefonică - 50, radio -35, radiolocația - 15, televiziunea - 12, bomba atomică - 6, tranzistorul - 5, scheme integrale - 3 ani.).
RTȘ radical schimbă lumea omului și caracterul existenței lui. Azi omul trăiește în lumea informațională (cu un component al ei - realitatea virtuală) ce modifică mentalitatea, atitudinile și valorile lui. Activitatea omului devine o forță geologică puterea cărei poate fi comparată cu puterea naturii, iar uneori chiar o depășește. Multe procese naturale s-au schimbat în rezultatul activității umane. Omul a devenit o forță geologică planetară. Din aceste considerente este justificată noua știință - noosferologia ca teorie despre noosferă și activitate rațională a oamenilor. RTȘ n-are alternative, altă cale în dezvoltarea socială nu poate exista. De aceea trebuie de preîntîmpinat consecințele negative și imprevizibile a progresului tehnico-științific. Tehnica dacă iese de sub controlul omului devine o forță groaznică.
Că societatea se găsește în permanentă schimbare și dezvoltare - este un fapt empiric obsevabil. Însă pentru teorie important este nu constatarea acestui fapt empiric, ci clarificarea următoarelor probleme: putem noi considera aceste schimbări progresive? Care sunt forțele motrice a progresului? Care este conținutul și criteriile obiective a progresului social? Care este direcția dezvoltării sociale?
Progresul social este o legitate obiectivă ce caracterizează dezvoltarea ascendentă a tuturor sferelor sociale. Conținutul progresului social este dezvoltarea multilaterală, cantitativă și calitativă a elementelor constitutive a societății - forțelor de producție, tehnicii, cunoștințelor tehnice și naturaliste, culturii materiale și spirituale, moralei, artei, structurilor sociale și politice ș.a. Izvorul progresului social sunt contradicțiile modului de producție, rezolvarea cărora duce la perfecționarea, dezvoltarea ascendentă a societății. Fiindcă contradicțiile modului de producție se rezolvă prin activitatea oamenilor, forțele motrice și subiectul progresului social sunt masele populare, grupurile sociale, clasele și activitatea lor materială și social-politică. Dezvoltarea progresivă a societății este de neconceput fără lupta cu fenomenele regresive (conservatism, reacția, restaurația, contrrevoluția).
Există două dimensiuni a progresului: pe orizontală - gradul de dezvoltare economică, tehnologică și verticală - dezvoltarea spirituală, morală. Deci criteriu obiectiv al progresului social este nivelul de dezvoltare a forțelor de producție, caracterul orînduirii social - economice și instituțiilor suprastucturii, nivelul dezvoltării științei și culturii. În relațiile economice indicile progresului depind de caracterul relațiilor de producție. În relațiile politice criteriul progresului va fi caracterul luptei pentru puterea de stat. Caracterul progresului moral trebuie de văzut în îndeplinirea datoriei sociale de către oameni. Criteriul progresivității artei constă în coincidența idealului estetic a societății cultura idealul forțelor progresive. Sănătatea individuală și socială deasemenea este un criteriu a progresului social. În acest indice (sănătatea individuală și socială) se acumulează la urma urmei tot ce a realizat societatea în aspectul social - economic, științific și cultural. Însă cel mai principal este criteriul general-sociologic - nivelul de dezvoltare a personalității, gradul de libertate și democratizare a societății.
- Societatea nu-i pur și simplu un agregat mecanic de indivizi, ci totalitatea relațiilor și activităților dintre aceștea care impun cooperarea interumană. Relațiile materiale se formează obiectiv, independent de conștiința oamenilor. Relațiile materiale (economice) ce formează baza societății se reflectă în plan ideal sub forma unor relații ideologice, legate de anumite forme ale conștiinței sociale (conștiința politică, juridică, morală, filozofică, religioasă, artistică). Relațiile ideologice înainte de a se constitui trec prin conștiința oamenilor, reflectă fizionomia vieții lor spirituale. Ele reprezintă modul de conștientizare a relațiilor materiale și la rîndul lor se obiectivează în relații și acțiuni practice (materiale), prin intermediul unor instituții sociale corespunzătoare.
În societate se produc diverse tipuri de activitate socială, principalele fiind: economicei, socială, politică, spirituală. Toate aceste sfere prezintă un sistem, o totalitate structurată de relații și interacțiuni.
Statul este un instrument de organizare politică și administrativă a societății. Prin stat sunt reglementate relațiile politice dintre oameni, iar acestea, la rîndul lor, contribuie în mod hotărîtor la integrarea membrilor societății. Statul nu a apărut ca rezultat al unui “contract social”, al unei înțelegeri între oameni (cum susțineau T.Hobbes și J.J.Rousseau), ci ca un produs necesar, legic al dezvoltării sociale pe o anumită treaptă istorică. Statul apare atunci, cînd apar interese deosebite și contradicții irezolvabile dintre clase și grupuri sociale.
Principalele funcții ale statului sunt: pe plan intern - economico-organizatorică, cultural-educativă, de apărare; pe plan extern - dezvoltarea multilaterală a relațiilor cu alte state, organizarea de schimburi economice, științifice, tehnice, culturale ș.a. Statul prezintă și aspecte democratice. Democratismul de stat depinde de raportul dintre forțele social-politice, de gradul de conștiință și cultură a maselor populare. Democratizarea este o condiție necesară a transformării economiei și societății în întregime. Cu crearea statului juridic democratizarea va fi tot mai amplă, însă pînă cînd există grupuri sociale și partide politice, vor fi și diferite și diferite interese politice, iar statul ca instituție politică va reflecta aceste interese. Marxismul formula concepția, că cu lichidarea deosebirilor dintre clase și instaurarea proprietății obștești statul va dispărea treptat, iar funcțiile dirijării sociale vor fi îndeplinite pe baze obștești.
Pentru civilizația contemporană este caracteristic cooperarea, integrarea și globalizarea. Apariția fenomenului globalității este condiționat de unitatea omenirii cu natura terrei, unitatea relațiilor economice, proceselor sociale și soartelor istorice a diferitor țări, interdependența proceselor politice, unitatea culturilor, științei și tehnicii. Globalitatea determină soarta omenirii și generează un șir de probleme, care se numesc globale. Problemele globale sunt rezultatul unui șir întreg de contradicții socionaturale ce ating lumea și omenirea în întregime.
Printre factorii ce declanșează aceste contradicții socionaturale este accelerarea proceselor dezvoltării sociale. De la apariția omului și pînă la crearea scrisului a trecut aproximativ 3 mln. de ani. De la scris pînă la tipar a fost nevoie de 5 mii de ani. Trecerea la următoarea etapă în dezvoltarea socială - radio și televiziunea a avut loc circa 500 de ani. De la televiziune la computerul contemporan - trecerea s-a în 40 de ani.Progresul tehnico-științific contempran a produs și mai mari schimbări în societate. Considerabil s-a amplificat presiunea antropogenă a omului asupra naturii. Forțele omului înarmat cu tehnica contemporană sunt comparabile cu forțele naturii ori chiar le depășește. Alt factor ce agravează contradicțiile socionaturale este creșterea permanentă a populației planetei. La începutul erei noastre pe pămînt trăiau circa 200 mln. de oameni. Pentru dublarea acestei cifre a fost nevoie de 13 secole, a doua dublare a avut loc în timp de 6 secole. La începutul sec. XIX pe pămînt locuiau 800 mln, iar la sfîrșitul acestui secol - 1,7 mlrd. În 1962 avem 3,2 mlrd. de oameni, astăzi - 5,6 mlrd. Creșterea necontrolată a populației și mai mult agravează alte probleme globale.
- Problemele globale (din lat. globus, terrae - sfera pămîntească, din franceză global - general, universal) - totalitatea de probleme vital-importante a omenirii care amenință existența omenirii, de la rezolvarea căror depinde supraviețuirea și dezvoltarea progresivă a societății. Dacă ele nu se rezolvă, atunci asta poate duce la disparișia omenirii. Civilizația contemporană, ce se caracterizează prin dezvoltarea puternică a industriei, revoluției tehnico-științifice, duce respectiv și la activizarea problemelor globale. Ele reiesă din contradicțiile interne a societății. Criteriile problemelor globale sunt caracterul lor general-uman, manifestarea lor ca fenomen planetar (ating interesele nu numai a unei țări ori continent, ci a planetei în întregime), se deosebesc prin caracterul lor complex, interdisciplinar și ating interesele nu numai a generației de astăzi, ci și a generațiilor din viitor. Astăzi se formează un nou domeniu științific - teoria problemelor globale ori globalistica.
Deosebim următoarele probleme globale (după Frolov I.T.):
- intersociale, care se referă la interacțiunea diferitor sisteme sociale, state (problema preîntîmpinării războiului termonuclear, dezarmării, dezvoltării economice, depășirii sărăciei și înapoierii);
- socionaturale, ce apar din interacțiunea societății și naturii (problemele ecologică, materiei prime, energetică, alimentară).
- antroposociale, care depind de relațiile dintre om și societate (problemele PTȘ, învățămîntului public, culturii, demografice, ocrotirii sănătății);
Rezolvarea problemelor globale trebuie să fie pe baza PTȘ, prin formarea unei conștiințe globale noi unde prioritate au valorile general-umane. Deasemenea este necesar de a schimba paradigma morală - de la neîncredere, dușmănie, violență la dialog, înțelegerea reciprocă și colaborare.