In materia executării obligațiilor se vorbește în general de principiul executării în natură a obligațiilor. Aceasta înseamnă executarea obligației în natura ei specifică, adică realizarea obiectului avut în vedere de părți, debitorul neputând înlocui acest obiect cu altă prestație.
Executarea în natură a obligației înseamnă executarea prestației însăși la care s-a obligat debitorul, și nu plata unui echivalent bănesc în locul acesteia.
Plata
Executarea obligației se face de către debitor, ca regulă generală, de bună voie, prin plată.
Plata constituie executarea voluntară a obligației de către debitor indiferent de obiectul ei.
Principiul general - este acela că oricine poate face plată. Obligația poate fi achitată de orice persoană interesată și chiar de o persoană neinteresată.
Precizări:
l .Cel ținut a face plata și care o poate face este debitorul. El poate plăti personal sau prin reprezentant.
- Plata poate fi făcută de o persoană ținută alături de debitor (un codebitor solidar) sau pentru debitor (fidejusorul).
- Plata poate fi făcută de o persoană interesată (dobânditorul unui imobil ipotecat poate face plata pentru a evita urmărirea silită în privința imobilului dobândit).
- Plata poate fi făcută de orice persoană neinteresată, deci de un terț neinteresat. Terțul poate face plata fie în numele debitorului, în cadrul unui contract de mandat sau în cadrul unei gestiuni de afaceri, fie în nume propriu, spre exemplu atunci când face o liberalitate debitorului cu ceea ce acesta datora creditorului său. Excepții:
- în cazul obligațiilor de a face intuim personae, plata nu poate fi făcută decît de debitorul acelei obligații
- când părțile au convenit ca plata să nu fie făcută de altcineva decît debitorul.
Plata este un act juridic și din acest punct de vedere, părțile trebuie să îndeplinească și condițiile de capacitate cerute pentru săvârșirea de acte juridice.
Plata trebuie să constea în executarea întocmai a obligației asumate. Cel obligat va trebui să plătească exact cât datorează. Creditorul nu poate fi silit a primi alt lucru decât acela care i se datorește, chiar când valoarea lucrului oferit ar fi egală sau mai mare. Creditorul poate accepta o altă prestație decât cea datorată, dar în acest caz, obligația nu se mai stinge prin plată, ci printr-un alt mod de stingere care se numește darea în plată. Dacă obiectul obligației constă în a da un bun cert, debitorul este liberat prin predarea în starea care se găsea în momentul predării. El nu va răspunde de pierderea bunului sau de stricăciunile pe care acesta le suferă, dacă acestea nu s-au produs prin fapta sa ori a persoanelor pentru care este ținut să răspundă. Dar debitorul va răspunde de pierderea bunului sau de deteriorările survenite după punerea sa în întârziere indiferent de cauza lor. Chiar și atunci când a fost pus în întârziere nu va răspunde, dacă va dovedi că bunul ar fi pierit și la creditor. Când obiectul obligației de a da este o cantitate de bunuri de gen, debitorul nu poate fi liberat de predare prin pieirea sau stricăciunea lor. Cît privește calitatea bunurilor ce trebuie predate, dacă ea nu este stabilită prin convenția părților, bunurile trebuie să fie de o calitate mijlocie.
Data plății
Plata urmează a se face atunci cînd datoria a ajuns la scadență, adică a devenit exigibilă. Distingem între obligații cu executare imediată și obligații cu termen. La obligațiile cu executare imediată, plata trebuie făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional; chiar la acel moment obligația a devenit exigibilă. Dacă obligația este cu termen, plata este exigibilă la termenul stabilit de părți; creditorul nu poate pretinde plata înainte de îndeplinirea acestui termen, în caz de plată cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul pe care 1-a suferit.
Locul plății
Plata trebuie să fie efectuată la locul convenit de părți, dacă părțile nu au stabilit locul plății, plata se efectuează la domiciliul debitorului. Prin lege sau convenția părților, poate fi stabilit și un alt loc al efectuării plății. Când obiectul plății este un bun cert și părțile nu au stabilit locul la care ea trebuie efectuată, plata se va face la locul unde se găsea bunul în momentul încheierii contractului.
Importanța locului:
- în raport cu locul plății se determină cheltuielile de transport
- în raporturile de drept internațional privat, legea țării locului unde urmează a se face plata este legea care cârmuiește raporturile juridice privind executarea obligațiilor.
Cheltuielile pentru efectuarea plății sunt în sarcina debitorului, însă părțile pot conveni ca cheltuielile pentru efectuarea plății să fie suportate de creditor.