Dacă debitorul nu efectuează plata, deci nu-și execută de bună-voie obligația, creditorul, pentru valorificară dreptului său subiectiv patrimonial pe care îl are împotriva debitorului, poate recurge la mijloacele pe care legea i le pune la dispoziție, pentru a-1 sili la executare; în acest caz debitorul va cere executarea silită. Executarea silită se face tot în natură, prin obligarea debitorului să execute în mod efectiv și real însuși obiectul obligației, deoarece numai în acest fel, creditorul primește exact prestația care va duce la satisfacerea dreptului său de creanță. Putem spune că și atunci când se cere executarea silită în natură a obligației se face tot o plată - creditorul obține exact obiectul obligației -, dar această plată nu se execută de bună-voie. Este o plată silită.
Numai când executarea în natură a obligației nu mai este posibilă se trece la executarea ei prin echivalent, adică prin acordarea de despăgubiri creditorului pentru prejudiciul pe care îl încearcă datorită neexecutării în natură a obligației.
O asemenea executare silită nu poate fi cerută în cazul obligaților care presupun în mod necesar o participare strict personală din partea debitorului - nimeni nu poate fi silit să execute un fapt strict personal, deoarece aceasta ar constitui o restrângere a libertății sale personale.
Executarea obligației de a da
- Dacă obligația de a da are drept obiect o sumă de bani, executarea ei în natură este întotdeauna posibilă.
- Dacă obligația de a da are ca obiect un bun individual determinat, debitorul, are, din punct de vedere juridic, două obligații principale
- obligația de a transfera sau de a constitui dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra bunului respectiv - se face în temeiul acordului de voință al părților la data realizării acestui acord. Această obligație se poate executa întotdeauna în natură.
- obligația de predare a lucrului - implică o activitate din partea debitorului și este o obligație de a face ce include și păstrarea bunului până la predare.
Executarea în natură pe cale silită va fi cu putință câtă vreme, bunul se găsește la debitor. Dacă însă debitorul nesocotește obligația de păstrare a bunului, până la predare și îl distruge sau ascunde, executarea în natură, chiar pe cale silită a obligației devine imposibilă, urmând a se trece la executarea prin echivalent. Dacă debitorul înstrăinează bunul către un terț, creditorul va putea intenta acțiune în revendicare împotriva terțului.
- Când obiectul obligației de a da constituie un bun de gen, dreptul de proprietate se va transmite numai la momentul individualizării bunului.
Executarea obligațiilor de a face și de a nu face
De regulă aceste obligații pot fi executate în natură pe cale silită.
Executarea indirectă a obligațiilor
Executarea indirectă a obligațiilor constituie dreptul creditorului de a pretinde și a obține de la debitor echivalentul prejudiciului pe care 1-a suferit, ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației asumate.
Este motivul pentru care uneori se vorbește despre executarea indirectă a obligațiilor ca fiind o executare prin echivalent.
Există unele situații în care executarea în natură a obligațiilor nu mai poate fi obținută, astfel că obligarea debitorului la plata despăgubirilor prezintă un interes deosebit pentru creditor. Acestea sunt următoarele:
l .în cazul obligației de a face, când obligația asumată este intuitu personae sau obligația trebuia executată într-un termen considerat esențial de către creditor, pe care debitorul 1-a lăsat să treacă fără să execute;
- în cazul obligațiilor de a nu face, dacă debitorul nu-și respectă această obligație.
Despăgubirile (daunele-interese) sunt de două feluri: moratorii și compensatorii.
Despăgubirile moratorii reprezintă echivalentul prejudiciului pe care creditorul îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligației.
Despăgubirile compensatorii reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea totală sau parțială a obligației.
Se pot formula unele rezerve față de această clasificare. Astfel, pe de o parte, și daunele moratorii au un caracter compensatoriu - (ele compensează prejudiciul suferit de creditor pentru executarea obligației cu întârziere), iar, pe de altă parte, executarea cu întârziere poate fi privită ca o executarea necorespunzătoare.
Totuși, clasificarea este utilă, deoarece despăgubirile moratorii se pot cumula cu executarea în natură a obligației, pe când de regulă, cele compensatorii nu pot fi cumulate cu această executare, ele având tocmai menirea de a o înlocui.
Condițiile acordării de despăgubiri:
l . Prejudiciul
In măsura în care nu există prejudiciu, acțiunea creditorului prin care pretinde plata despăgubirilor urmează a fi respinsă ca fiind lipsită de interes. Prejudiciul este urmarea faptei ilicite a debitorului, care constă tocmai în neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației asumate.
Între această faptă a debitorului și prejudiciul suferit de creditor trebuie să existe un raport de cauzalitate.
- Vinovăția (vina) debitorului
Pentru a putea să se nască dreptul creditorului de a pretinde despăgubiri de la debitor este necesar să mai fie îndeplinită o condiție, și anume neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației să-i fie imputabilă, deci debitorul să fi avut o vină atunci când nu și-a executat obligația sumată.
Suntem în prezența laturii subiective a faptei debitorului, interesând deci atitudinea subiectivă pe care debitorul a avut-o față de faptă și urmările acesteia.
- Punerea debitorului în întârziere
Pentru a se putea acorda daune interese creditorului trebuie îndeplinită o altă condiție, și anume, debitorul să fie pus în întârziere cu privire la executarea obligației sale.
Punerea în întârziere constă într-o manifestare de voință din partea creditorului, prin care el pretinde executarea obligației de către creditor.