Condițiile examinate mai sus sunt necesare și suficiente pentru angajarea răspunderii civile contractuale. Totuși, acestea ar putea fi modificate prin convenția părților.
Convenția părților cu privire la răspunderea debitorului trebuie să intervină înainte de ocazionarea prejudiciului pentru creditor; prin ea se poate agrava, înlătura sau restrânge răspunderea debitorului.
In literatura de specialitate se disting:
- Convenții care exonerează de răspundere. Asemenea convenții pot fi încheiate de părțile contractante, în măsura în care părțile convin asupra exonerării în întregime a debitorului de răspundere, creditorul nu va mai putea pretinde daune-interese.
Ele sînt permise numai pentru ipotezele în care vina debitorului îmbracă forma neglijenței sau imprudenței. Astfel de convenții sînt nule atunci cînd vina debitorului îmbracă forma intenției (dolului).
- Convențiile prin care se limitează răspunderea. Acestea restrîng întinderea reparațiunii datorate. Ca și cele din prima categorie ele își vor produce efecte numai în cazul cînd vina debitorului constă în neglijența sau imprudența sa, nu și în intenția de a păgubi.
- Convenții care agravează răspunderea. Debitorul poate să-și asume obligația de a răspunde chiar și în ipoteza în care neexecutarea sau executarea necorespunzătoare se datorează cazului fortuit sau cazului de forță majoră. Practic, el se angajează la a răspunde cînd legea îl exonerează. O asemenea convenție trebuie să fie neîndoielnică, nefiind însă necesară folosirea unor termeni speciali.