Dreptul vamal reprezintă mecanismul reglementării de stat a activității vamale. Fără dreptul vamal este imposibil de a crea un mecanism vamal funcțional, la bază căruia se află sistemul puterii executive, reprezentat de organele vamale.
Dreptul vamal asigură interacțiunea tuturor elementelor activității vamale. Punerea în aplicare a activității vamale este imposibilă fără o reglementare juridică a relațiilor care apar în acest domeniu. Anume dreptul vamal unifică toate normele legate de trecerea mărfurilor și mijloacelor de transport peste frontiera vamală.
La etapa actuală, în condițiile liberalizării operațiunilor de import-export și a stabilirii relațiilor economice de piață, Republica Moldova este cointeresată în existența dreptului vamal ca ramură independentă de drept. Interesul statului se manifestă prin prezența unei cercetări sistemice, stabile și specializate în definirea bazelor economice și organizaționale ale activității vamale. Fără aceasta este imposibil de a asigura securitatea economică a statului.
Dreptul vamal este definit ca o ramură complexă de drept ce cuprinde un ansamblu de norme juridice, având apartenenţă ramurală diversă şi care au drept scop reglementarea relaţiilor sociale legate de trecerea mărfurilor şi a mijloacelor de transport peste frontiera vamală, precum şi realizarea politicii vamale a statului.
După părerea autorului rus Iu. Vorobiev un semn distinctiv al unei ramuri complexe de drept este terminologia specifică. De exemplu, pentru dreptul vamal, aceste noțiuni ar fi: organ vamal – Serviciu vamal, birou vamal, post vamal, teritoriu vamal, trecere a mărfurilor peste frontiera vamală, noţiunea de marfă și altele. În acest sens prin marfa în dreptul vamal înţelegem orice bun mobil (pe când în dreptul civil noţiunea de marfa are alt înţeles).
La fel, dreptul vamal este privit ca o „ramură de frontieră". Aceasta afirmaţie ţine de dualitatea perceperii acestei ramuri de drept: pe de o parte vine să protejeze piaţa internă, dar şi să impulsioneze exportul; să încurajeze dezvoltarea economică, dar şi să mărească încasările prin perceperea drepturilor de import şi export. În ordinea dată de idei găsim dreptul vamal stând la graniţa dintre dreptul privat şi dreptul public, are caractere preluate din domeniul public cât şi cel privat. De exemplu, un contract dintre părţi, care în mod firesc ar putea fi încheiat în formă verbală, va trebui întocmit în mod obligatoriu în formă scrisă dacă obiectul contractat urmează a fi transportat peste frontiera vamală.
Dispunem şi de suficiente motive pentru a afirma că normele dreptului vamal realizează concordanţa între interesele de stat şi cele particulare. Un alt argument întru susţinerea afirmaţiei că dreptul vamal este „o ramură de frontieră” este acela că dreptul vamal a început a fi studiat în cadrul altor ramuri de drept, pentru ca ulterior să-i fie recunoscută autonomia.
Reieșind din cele expuse mai sus, putem defini dreptul vamal ca o ramură de drept complexă, ce este alcătuită dintr-o totalitate de norme juridice mixte care reglementează relaţii sociale din sfera activităţii vamale, ce sunt puse pe seama organelor vamale.
Din definiţia dată putem evidenţia următoarele trăsături specifice:
- dreptul vamal este o ramura de drept complexă;
- este alcătuit dintr-o totalitate de norme juridice mixte;
- obiectul de reglementare este complex;
- reglementează relaţii sociale din sfera activităţii vamale;
- un subiect obligatoriu sunt organele vamale.