Pin It

Serviciul în organele vamale este un gen special de activitate în serviciul public prin care se exercită funcţiile, drepturile şi obligaţiile organelor vamale, incluse în sistemul organelor de drept şi al organelor securităţii statului.

Persoanele cu funcţie de răspundere în organele vamale (colaboratori vamali) sunt cetăţeni ai Republicii Moldova care deţin funcţii în organele vamale şi care dispun de grade speciale.

  Gradele speciale ale serviciului vamal sunt următoarele:

  1. a) plutonier al serviciului vamal;
  2. b) plutonier major al serviciului vamal;
  3. c) sublocotenent al serviciului vamal;
  4. d) locotenent al serviciului vamal;
  5. e) locotenent major al serviciului vamal;
  6. f) căpitan al serviciului vamal;
  7. g) maior al serviciului vamal;
  8. h) locotenent-colonel al serviciului vamal;
  9. i) colonel al serviciului vamal;
  10. j) general-maior al serviciului vamal;
  11. k) general-locotenent al serviciului vamal;
  12. l) general-colonel al serviciului vamal.

Funcţiile din organele vamale şi gradele speciale corespunzătoare acestor funcţii se grupează astfel:

  1. a) efectivul inferior: plutonier al serviciului vamal; plutonier major al serviciului vamal;
  2. b) efectivul de comandă mediu: sublocotenent al serviciului vamal; locotenent al serviciului vamal; locotenent major al serviciului vamal; căpitan al serviciului vamal;
  3. c) efectivul de comandă superior: maior al serviciului vamal; locotenent-colonel al serviciului vamal; colonel al serviciului vamal;
  4. d) efectivul de comandă suprem: general-maior al serviciului vamal; general-locotenent al serviciului vamal; general-colonel al serviciului vamal.

Pot fi colaboratori vamali cetăţenii Republicii Moldova care au împlinit vârsta de 18 ani, apţi după calităţile individuale şi profesionale, după nivelul de studii şi starea de sănătate să exercite funcţiile organelor vamale.  Angajarea în serviciu în organele vamale este benevolă şi se face în bază de contract individual de muncă.

La angajare în organul vamal, se prezintă:

  1. a) cererea;
  2. b) buletinul de identitate;
  3. c) carnetul de muncă;
  4. d) diploma de studii;
  5. e) certificatul medical;
  6. f) cazierul judiciar;
  7. g) dosarul personal.

Nu poate fi angajată şi nu se poate afla în exerciţiul funcţiunii persoana care a fost concediată anterior din serviciu pentru fapte ilicite care au discreditat statutul de colaborator vamal, persoana cu antecedente penale, persoana recunoscută, prin hotărâre judecătorească definitivă, incapabilă sau cu capacitate de exerciţiu limitată, precum şi persoana care la angajare a tăinuit informaţii care împiedică aflarea ei în serviciul vamal.

Colaboratorul vamal nu este în drept:

  1. a) să exercite o altă funcţie remunerată, cu excepţia activităţii didactice, ştiinţifice sau de creaţie;
  2. b) să exercite personal sau prin intermediul unui terţ activitate de întreprinzător;
  3. c) să fie membru al organului de conducere al unei organizaţii comerciale, cu excepţia cazurilor stabilite de legislație;
  4. d) să fie împuternicitul sau reprezentantul unui terţ în organul vamal;
  5. e) să utilizeze în alte scopuri decât cele de serviciu mijloacele tehnice, materiale şi de asigurare informaţională, mijloacele financiare, alte bunuri ale statului, precum şi informaţia de serviciu;
  6. f) să primească de la persoane fizice sau juridice daruri, remuneraţii, împrumuturi, servicii, mijloace pentru plata odihnei, distracţiilor, cheltuielilor de transport şi alte recompense legate de exercitarea obligaţiilor de serviciu;
  7. g) să plece în deplasări de serviciu în străinătate din contul unor persoane fizice şi juridice, cu excepţia deplasărilor efectuate în conformitate cu acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte sau cu acordurile mutuale interstatale, sau cu acordurile autorităţilor publice cu organizaţii internaţionale;
  8. h) să facă uz de serviciu în interesul unor partide, asociaţii obşteşti, inclusiv religioase.

În organele vamale este inadmisibilă crearea de structuri ale partidelor, ale asociaţiilor obşteşti, inclusiv religioase, cu excepţia sindicatelor.

La angajare în organul vamal, poate fi stabilit un termen de încercare de până la 6 luni, în dependenţă de nivelul de pregătire profesională şi al funcţiei pe care urmează să o deţină angajatul. În acest caz, angajatul se numeşte în funcţie ca stagiar fără a i se acorda grad special. Termenul de încercare se indică în ordinul de numire în funcţie. Acest termen poate fi redus prin decizie a directorului general. Pentru angajaţii prin transfer sau concurs, nu se stabileşte termen de încercare.

Contractul individual de muncă se încheie în scris între persoană şi Serviciul Vamal pe un termen de un an, 3 sau de 5 ani. După încheierea contractului sau la expirarea termenului de încercare, după caz, angajatului i se acordă primul grad special şi număr personal. Colaboratorilor vamali li se eliberează legitimaţii de serviciu şi ecusoane distincte de un model stabilit de Serviciul Vamal. În termen de până la 20 de zile de la data conferirii primului grad special, colaboratorul vamal depune următorul jurământ: „Jur să respect cu stricteţe Constituţia şi legile Republicii Moldova, să apăr suveranitatea şi securitatea ei economică, să execut conştiincios obligaţiile de serviciu".

Gradul special se conferă în conformitate cu funcţia deţinută. Gradele speciale conferite colaboratorului vamal se clasifică în grade speciale iniţiale şi grade speciale ulterioare. Gradele speciale de până la gradul de colonel al serviciului vamal inclusiv se conferă de către directorul general. Gradele speciale de la gradul de general-maior al serviciului vamal în sus se conferă de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea directorului general aprobată de Guvern.

Colaboratorul vamal are dreptul:

  1. a) să ia cunoştinţă de documentele care stabilesc drepturile şi obligaţiile sale, de criteriile de apreciere a calităţii exercitării serviciului în organele vamale ce contribuie la avansare în serviciu;
  2. b) să primească în modul stabilit informaţia şi materialele necesare îndeplinirii obligaţiilor de serviciu;
  3. c) să inspecteze agenţi economici, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare;
  4. d) să ia decizii şi să participe la elaborarea de proiecte de hotărâri în corespundere cu obligaţiile sale de serviciu;
  5. e) să participe la concurs pentru a ocupa funcţie vacantă în organul vamal;
  6. f) să fie avansat în funcţie conform rezultatelor obţinute şi nivelului de calificare;
  7. g) să ia cunoştinţă de materialele din dosarul personal, de avizele referitoare la activitatea sa şi de alte documente până la îndosarierea lor şi să prezinte lămuriri spre a fi anexate la dosarul personal;
  8. h) să se recicleze şi să-şi ridice nivelul de profesionalitate din mijloacele de la bugetul de stat prevăzute pentru Serviciul Vamal;
  9. i) să fie asigurat cu pensie în conformitate cu legislaţia în vigoare;
  10. j) să ceară efectuarea unei anchete de serviciu pentru contestarea informaţiilor care îi denigrează demnitatea şi-i lezează drepturile;
  11. k) să se întrunească în sindicat;
  12. l) să participe la adunări în cadrul organului vamal;
  13. m) să aplice forţa fizică, mijloacele speciale, arma de foc şi arma albă, în modul şi în cazurile prevăzute de legislaţie;
  14. n) să i se acorde protecţie faţă de pericolele la care este expus ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea acestora.

Colaboratorul vamal este obligat:

  1. a) să asigure respectarea Constituţiei, legilor şi a altor acte normative;
  2. b) să asigure respectarea şi apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor;
  3. c) să execute ordinele şi dispoziţiile şefilor organului vamal;
  4. d) să respecte regulamentul de ordine interioară al organului vamal, modul de utilizare a informaţiei de serviciu, să îndeplinească instrucţiunile de serviciu, să respecte regulamentele şi alte acte normative;
  5. e) să-şi ridice nivelul de calificare;
  6. f) să păstreze secretul de stat, alte secrete apărate de lege şi să nu divulge informaţia care i-a parvenit în exerciţiul funcţiunii, inclusiv informaţia referitoare la viaţa personală, la cinstea şi la demnitatea cetăţeanului;
  7. g) să depună, în condiţiile legii, declaraţie cu privire la venituri şi proprietate;
  8. h) să respecte prevederile Codului privind conduita etică a colaboratorului vamal;
  9. i) să acţioneze în scopul combaterii fraudei, a corupţiei, a traficului ilicit de mărfuri şi de bunuri şi a altor acţiuni ilicite;
  10. j) să nu se lase intimidat de presiuni sau influenţe exercitate asupra lui de către persoane sau structuri din interiorul sau din afara instituţiei privind îndeplinirea atribuţiilor de serviciu;
  11. k) să semnalizeze faptele de comportament corupţional şi cele care încalcă grav etica profesională.

Executare a atribuţiilor de serviciu sunt recunoscute şi următoarele acţiuni:

  1. a) participarea la întruniri, instrucţiuni, competiţii şi la alte activităţi de serviciu conform unui plan aprobat de şeful organului vamal;
  2. b) aflarea în calitatea de ostatic în legătură cu executarea atribuţiilor de serviciu;
  3. c) deplasarea spre şi de la locul de serviciu, aflarea în deplasare de serviciu;
  4. d) aflarea în concediu medical, deplasarea spre şi de la locul de tratament.

Atestarea colaboratorilor vamali se face pentru evaluarea corespunderii lor funcţiei deţinute. Atestarea are loc de regulă o dată la doi ani, dar nu mai rar de o dată la patru ani. Atestarea anticipată poate avea loc la decizia directorului general.

Pentru îndeplinire conştiincioasă a obligaţiilor de serviciu, colaboratorii vamali pot fi stimulaţi prin:

  1. a) exprimare a unei mulţumiri;
  2. b) acordare a unui premiu;
  3. c) premiere cu un cadou de preţ;
  4. d) menţionare cu Diploma de Onoare a Serviciului Vamal;
  5. e) distingere cu insignele „Eminent al serviciului vamal", „Colaborator vamal de onoare al Republicii Moldova";
  6. f) conferire înainte de termen a gradului special ulterior;
  7. g) conferire a gradului special ulterior mai înalt cu o treaptă decât gradul special corespunzător funcţiei deţinute;
  8. h) anulare înainte de termen a unei sancţiuni disciplinare.

Decorarea colaboratorului vamal cu armă personală se efectuează, la decizia Consiliului colegial al Serviciului Vamal, prin ordin al directorului general. Colaboratorul vamal poate fi propus de către directorul general să fie decorat cu distincţie de stat sau să i se confere titlu onorific al Republicii Moldova.

Pentru încălcarea disciplinei de serviciu, colaboratorului vamal îi pot fi aplicate următoarele sancţiuni disciplinare:

  1. a) observaţia;
  2. b) mustrarea;
  3. c) mustrarea aspră;
  4. d) retrogradarea în funcţie pe un termen de până la 6 luni;
  5. e) reţinerea conferirii gradului special;
  6. f) preîntâmpinarea că nu corespunde serviciului în conformitate cu rezultatele atestării;
  7. g) eliberarea din serviciu în organul vamal.

Serviciul în organul vamal încetează în caz de eliberare din serviciu sau de moarte. Eliberarea din serviciu poate avea loc:

  1. a) la cerere;
  2. b) la expirarea termenului de serviciu indicat în contract;
  3. c) în caz de transfer în o altă autoritate publică;
  4. d) în cazul alegerii într-o funcţie electivă în o autoritate publică;
  5. e) în cazul lichidării organului vamal sau reducerii statelor de funcţii;
  6. f) în caz de imposibilitate de îndeplinire a atribuţiilor constatată prin examen medical de specialitate;
  7. g) din cauza necorespunderii funcţiei deţinute constatate de comisia de atestare, în cazul lipsei de post inferior vacant sau al respingerii funcţiei propuse;
  8. h) pentru o încălcare gravă sau încălcare sistematică a disciplinei de serviciu;

 h1) în cazul rămânerii definitive a actului de constatare prin care s-a stabilit emiterea/adoptarea de către colaboratorul vamal a unui act administrativ sau încheierea unui act juridic cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese;

  1. i) pentru comitere a unei infracţiuni şi pentru condamnare în bază de sentinţă judecătorească definitivă;
  2. j) în cazul limitării, prin hotărâre judecătorească definitivă, a dreptului de a îndeplini atribuţiile sau în cazul existenţei de antecedente penale;
  3. k) în cazul retragerii cetăţeniei Republicii Moldova;

k1) în cazul în care în privința colaboratorului vamal s-au stabilit anumite restricții de aflare în exerciţiul funcţiunii;

  1. l) în alte cazuri, prevăzute de legislaţie.