Prin impunere, înţelegem acele măsuri şi operaţiuni, efectuate în baza legii, care au drept scop stabilirea unei cote de impozit. Impunerea vamală în activitatea de comerţ exterior presupune, din punct de vedere al politicii practicate de un stat la un anumit moment, aplicarea unor principii politico-economice de încurajare a dezvoltării unei ramuri sau subramuri economice şi extinderea relaţiilor economice cu alte state.
Ca instrument de bază, cu care operează politica vamală, impunerea îndeplineşte trei funcţii importante:
- funcţia fiscală – care presupune o importantă sursă de venituri pentru bugetul de stat;
- funcţia protecţionistă – care presupune ocrotirea economiei naţionale împotriva concurenţei străine;
- funcţia de negociere – prin care se negociază concesiile vamale bi sau multilaterale în sensul stimulării schimburilor comerciale internaţionale.
Obiectul impunerii îl constituie mărfurile, care îmbracă una din formele activităţii de comerţ exterior, respectiv importul, exportul sau tranzitul. Subiectul impunerii este persoana fizică sau juridică, obligată prin lege la plata creanţelor vamale. Cota de impunere reprezintă impozitul aferent unei unităţi de impunere, care în activitatea vamală este calculat la cotă procentuală. Stabilirea obiectului impunerii se realizează în conformitate cu declaraţia vamală în detaliu, depusă de către persoana fizică sau juridică în cazul trecerii mărfurilor. Declaraţia vamală în detaliu este actul juridic prin care sunt furnizate informaţiile necesare realizării obligaţiilor fiscale. După achitarea tuturor impozitelor stabilite şi a altor drepturi vamale, declarantul vamal poate liber să dispună de mărfurile care au fost supuse declarării.
Impunerea vamală are următoarele caracteristici:
- este obligatorie, în sensul că este efect al reglementărilor vamale, care precizează la cine se referă, în legătură cu ce se stabilește etc.;
- are titlu definitiv și nerambursabil, adică odată fiind plătite impozitele și taxele nu mai pot fi redobândite de contribuabil în niciun fel;
- este fără contraprestație, ceea ce înseamnă că în schimbul plății impozitului sau taxei nu se poate pretinde un serviciu imediat, direct și echivalent.
Astfel, impunerea se prezintă ca instrument principal în realizarea politicii vamale şi anume prin intermediul acestei metode are loc atât protecţia producătorului intern şi a produsului autohton, cât şi completarea cheltuielilor bugetare. În majoritatea statelor, anume prin intermediul acestei metode, are loc echilibrarea funcţiilor economice ale statului. Prin intermediul impunerii are loc stoparea produsului străin, ce urmează a fi importat în ţară şi care ar putea aduce pagube materiale producătorului autohton în particular, cât şi economiei naţionale în general. În acest caz, prin stoparea produsului străin, se are în vedere nu stoparea completă, ci interdicţiile parţiale, în acest mod, neîncălcându-se principiul nediscriminării agenţilor economici.
Odată cu liberalizarea activităţii de comerţ exterior după 1990, politica de impunere vamală în Republica Moldova cunoaşte o nouă dezvoltare, având în vedere extinderea taxelor şi drepturilor către bugetul de stat, pe care organele vamale le stabilesc şi le încasează cu ocazia desfăşurării activităţilor de comerţ exterior. Administraţia vamală gestionează mai multe tipuri de venituri, dintre acestea cele mai importante fiind: taxele vamale, taxa pe valoare adăugată și accizul.
Pe parcursul ultimilor ani, în Republica Moldova, impozitele din domeniul activităţii vamale constituie aproximativ 70% din bugetul de stat anual. Acest lucru nu este salutabil, deoarece în practica comercială internaţională mărimea impozitelor pe operaţii comerciale, care cuprind taxele vamale şi alte impozite percepute la importul sau exportul unor bunuri, diferă de la ţară la ţară şi de la an la an, între 7-10% din bugetul de stat. Însă, totuşi observăm că rolul financiar al impozitelor nu poate fi diminuat, deoarece ele contribuie într-o măsură mai mare sau mai mică la formarea bugetului de stat.