Convenţia TIR se referă la transportul mărfurilor efectuat cu vehicule rutiere, ansambluri de vehicule şi în containere, fără transbordare intermediară, peste una sau mai multe frontiere de la biroul vamal de plecare al unei Părţi contractante până la biroul vamal de destinaţie al altei Părţi contractante, cu condiţia că o parte anumită din operaţiunea TIR dintre începutul şi sfârșitul ei se efectuează cu vehicule rutiere.
Mărfurile transportate cu respectarea procedurii TIR se scutesc de plata sau depozitarea taxelor de intrare sau ieşire şi a impozitelor la birourile vamale intermediare. La aceste birouri vamale nu se percep taxe pentru perfectarea vamală a carnetelor TIR.
Mărfurile transportate în cadrul procedurii TIR în vehicule rutiere sigilate, în ansambluri de vehicule sigilate sau în containere sigilate,de regulă, nu vor fi supuse controlului vamal la birourile vamale intermediare. Controlul vamal la aceste vămi poate fi efectuat doar în cazuri excepţionale, dacă există destule motive de a presupune că în secţiile sigilate ale vehiculelor sau în containerele sigilate se află obiecte care nu sunt indicate în manifestul carnetului TIR.
Prevederile Convenţiei TIR nu împiedică aplicarea restricţiilor impuse de considerente de ordin moral şi social, de ocrotire a sănătăţii sau de igienă, precum şi efectuarea controlului veterinar şi fitosanitar.
Procedura TIR se aplică în condiţia, când mărfurile:
- sunt însoțite de carnetul TIR, completat şi perfectat în conformitate cu Convenţia TIR;
- sunt asigurate de garanţia asociaţiei garante;
- sunt transportate în vehicule rutiere, ansambluri de vehicule şi în containere agreate în prealabil pentru transportare sub sigilii vamale (cu excepţia transportului mărfurilor grele sau a celor voluminoase), totuşi, vehiculele se vor considera ele însele marfă la mânarea lor cu mers propriu, dacă sunt indicate în manifestul carnetului TIR.
Pe vehicule trebuie să fie fixate plăci dreptunghiulare cu inscripţia „TIR". Una din ele se fixează în faţa, iar alta - în spatele vehiculului rutier sau al ansamblului de vehicule, astfel, încât ele să fie vizibile. Aceste plăci trebuie să fie detaşabile sau construite şi instalate în aşa mod, încât să poată fi întoarse, acoperite, îndoite etc., ceea ce ar putea demonstra că acest transport nu are atribuţie la procedura TIR.
Operaţiunea TIR se poate efectua prin câteva birouri vamale de plecare în una sau câteva ţări cu condiţia, ca numărul birourilor vamale de plecare şi de destinaţie să nu fie mai mare de patru. În cazul existenţei a câtorva birouri vamale de plecare, carnetul TIR trebuie completat aşa, încât mărfurile încărcate ulterior la diferite vămi să fie introduse suplimentar în manifest şi ca birourile vamale de plecare să indice datele referitoare la noile ştampile aplicate şi să facă însemnări de confirmare a mărfurilor, încărcate ulterior.
Birourile vamale de intrare şi birourile vamale de ieşire ale Republicii Moldova pot stabili termenul de sosire a mărfurilor la birourile vamale de destinaţie sau de ieşire, care se află pe teritoriul Republicii Moldova, şi să stabilească itinerarul deplasării vehiculelor.
Dacă suma taxelor şi impozitelor vamale achitate pentru mărfurile transportate este mai mare decât suma garanţiei sau dacă există motive de a presupune că transportatorul nu poate garanta respectarea prevederilor legislaţiei vamale a Republicii Moldova, atunci poate fi aplicată însoţirea mărfurilor de către funcţionarii organelor vamale.
Dacă transportul efectuat sub acoperirea carnetului TIR traversează pe o porţiune de traseu pe teritoriul unei ţări care nu este Parte contractantă a Convenţiei TIR sau dacă procedura TIR se întrerupe în legătură cu aplicarea altor sisteme de tranzit mai avantajoase, atunci operaţiunea TIR este sistată pe această porţiune de drum. Transportul conform procedurii TIR se poate relua cu condiţia ca sigiliile vamale sau alte mijloace de identificare vamală să nu fie deteriorate.
Carnetul TIR este compus din 4 pagini de copertă, foaia nedetaşabilă nr. 1/2 (de culoare galbenă) şi cotorul nr. 1/2, foile detaşabile nr. 1 şi cotoarele nr. 1 (de culoare albă), foile detaşabile nr. 2 şi cotoarele nr. 2 (de culoare verde) şi procesul-verbal al accidentelor rutiere (de culoare galbenă). Combinaţia din foi detaşabile şi cotoare (nr. 1 şi nr. 2), de regulă, are menirea de a fi utilizată în fiecare stat (de expediţie, de tranzit şi de destinaţie). Foaia detaşabilă nr. 1 şi cotorul nr. 1 sunt destinate pentru utilizare la birourile vamale expeditoare şi la birourile vamale de intrare, iar foaia detaşabilă nr. 2 şi cotorul nr. 2 - la birourile vamale de ieşire şi la birourile vamale de destinaţie.
Carnetele TIR folosite în prezent conţin 4, 6, 14 sau 20 de foi (adică din 2, 3, 7 sau 10 completuri) şi sunt destinate pentru transportarea mărfurilor, respectiv, prin teritoriile a 2, 3, 7 sau 10 state.
Dreptul de a efectua transportul cu respectarea procedurii TIR îi aparţine doar deţinătorului carnetului TIR.
Carnetele TIR sunt eliberate de asociaţiile garante ale statelor participante la Convenţia TIR, 1975. În Republica Moldova carnetele TIR sunt eliberate de către Asociaţia de Transport Auto Internaţional din Moldova AITA. Aceste carnete se tipăresc în limba franceză, cu excepţia paginii nr. 1 a copertei, rubricile căreia se tipăresc şi în limba engleză, şi a primei foi nedetaşabile de culoare galbenă, care se tipăreşte în limba română sau engleză.
În carnetul TIR nu se admit ştergeri şi scrieri suprapuse. Toate rectificările se vor efectua prin tăierea datelor greşite. Datele corecte se scriu deasupra şi se autentifică de către deţinătorul carnetului TIR (până la perfectarea vamală a acestuia) sau de către autorităţile vamale.
Asociaţia garantă stabileşte termenul de valabilitate a carnetului TIR. Data expirării valabilităţii carnetului TIR se indică la rubrica 1 de la pagina 1 a copertei. După expirarea acestui termen carnetul TIR nu poate fi acceptat pentru perfectare de către biroul vamal de plecare. Dacă carnetul TIR a fost acceptat pentru perfectare de către biroul vamal de plecare în ultima zi a termenului de valabilitate a acestuia sau până la această dată, atunci carnetul TIR e valabil până la terminarea transportului cu respectarea procedurii TIR. Termenul de valabilitate a carnetului TIR poate fi prelungit doar de către asociaţiile garante, care eliberează carnetele TIR. Datele referitoare la prelungire se indică la rubrica 1 a carnetului TIR şi se autentifică prin aplicarea ştampilei asociaţiei garante.
Carnetele TIR pot fi perfectate cu sau fără rezerve. Rezervele trebuie să se refere la contravenţiile comise la livrarea şi tranzitul mărfurilor cu respectarea procedurii TIR. Rezervele se indică la rubrica 27 a foii detaşabile şi la rubrica 5 a cotorului carnetului TIR. Totodată, în aceste rubrici se pune simbolul "R" şi se face descrierea succintă a contravenţiei. Dacă carnetul TIR este perfectat fără rezerve, organele vamale nu pot cere de la asociaţia garantă plata taxelor şi impozitelor vamale, cu excepţia cazurilor în care adeverirea perfectării vamale a fost obţinută în mod ilicit sau fraudulos sau când mărfurile încă n-au fost aduse la birourile vamale de destinaţie sau de ieşire.
În Republica Moldova la tranzitul şi livrarea mărfurilor sub supraveghere vamală cu respectarea procedurii TIR, asociaţie garantă este Asociaţia de Transport Auto Internaţional din Moldova AITA. În conformitate cu actul de garanţie, Asociaţia AITA îşi asumă obligaţia de a achita taxele şi impozitele vamale de intrare şi de ieşire exigibile, la fel şi orice dobânzi de întârziere care se cuvin în conformitate cu legislaţia vamală a Republicii Moldova la constatarea abaterilor de la procedura TIR. Răspunderea Asociaţiei AITA se extinde atât asupra transportatorilor din Republica Moldova, cât şi asupra celor străini, care transportă mărfuri cu respectarea procedurii TIR pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de faptul, care asociaţie naţională garantă a eliberat carnetul TIR.
Pentru fiecare carnet TIR se garantează achitarea taxelor şi impozitelor vamale în limita sumei de 60 000 (şaizeci mii) euro. Suma indicată se plăteşte în lei moldoveneşti la cursul de referinţă al Băncii Naţionale a Moldovei în ziua precedentă zilei de achitare. Limitarea sumei maxime de achitare pentru fiecare carnet TIR nu se extinde asupra băuturilor alcoolice, articolelor din tutun.
Asociaţia AITA devine răspunzătoare în faţa organelor vamale ale Republicii Moldova pentru finalizarea corespunzătoare a regimului vamal de tranzit sau pentru livrarea mărfurilor sub supraveghere vamală din momentul intrării lor în Republica Moldova, iar la ieşire din Republica Moldova - din momentul acceptării carnetului TIR pentru perfectare de către biroul vamal de plecare. Asociaţia AITA poartă răspundere nu numai pentru mărfurile enumerate în carnetul TIR, dar şi pentru orice mărfuri care, nefiind enumerate în carnetul TIR, se află în secţia sigilată a vehiculului rutier sau în containerul sigilat.